Vacanța în DALMAȚIA / CROAȚIA - impresii, păreri, recomandări [pag. 4 / 18]
Afișate impresii [31 - 40] din total 171 impresii de CĂLĂTORIE
Excursii opționale din zona Dubrovnik / DUBROVNIK
- MAI, 2018
- de: Aurici [02.10.18]
- RECOMANDĂ
Pe Drumul Vinului, în Peninsula Pelješac. Bonus: Stațiunea Slano, Arboretum Trsteno, Zidurile de la Ston și Satul de pescari Trpanj
Mi-am făcut destul de superficial temele pentru Croația de anul ăsta pentru că decizia a fost luată târziu, dar nu mi-am făcut griji prea mari pentru că întotdeauna mă orientez bine și la fața locului. Tot ce am făcut mai serios acasă a fost să mă uit la hartă și să studiez puțin zona înconjurătoare față de cazarea noastră, pentru că se conturase cât de cât 2 zile Dubrovnik, 2 zile croaziere (vezi impresii), iar într-o zi voiam să facem o excursie cu mașinile [...] — vezi review [+68 poze]
Excursii opționale din zona Dubrovnik / DUBROVNIK
- MAI, 2018
- de: Aurici [30.09.18]
- RECOMANDĂ
Ca vântul și ca gândul prin Insulele Elaphite
Când am ales cele 6 zile în zona Dubrovnik-ului ne gândeam că una va fi de recunoaștere și organizatorică, 2 le vom dedica cetății, inclusiv o drumeție pe muntele Srđ (413 m), 2 zile voiam să facem croaziere pe insule, dar pe care insule urma să ne orientăm la fața locului, iar eu am venit de acasă chitită să merg într-o excursie pe drumul vinului, în Peninsula Pelješac. Am fost doar o zi în cetate și până la 10 seara am reușit să trecem prin toate punctele de [...] — vezi review [+60 poze]
Descoperă Dubrovnik / DUBROVNIK
- MAI, 2018
- de: Aurici [29.09.18]
- RECOMANDĂ
Ce am făcut într-o zi lungă prin cetatea Dubrovnik-ului
De câte ori m-am gândit că o să ajung la Dubrovnik îmi imaginam că acolo o să și stau, nicidecum în altă parte. A fost să ajungem la Zaton, o mică localitate de coastă aflată în golful cu același nume, la 5-11 km de Dubrovnik, depinde de ce latură a Golfului Zaton vorbim, adică Zaton Mali sau Zaton Veliki. La început nu prea am fost împăcată pentru că nu era conform viselor, dar la final am fost extrem de mulțumită. După ce am citit, și am tot citit despre [...] — vezi review [+67 poze]
Excursii opționale din zona Dubrovnik / DUBROVNIK
- APRILIE, 2018
- de: crismis [25.05.18]
- RECOMANDĂ
O zi în Insulele Elafiti
A fost o vreme, acum vreo 8-10 ani, când rețelele de socializare nu aveau amploarea pe care o au acum și când (aproape) singurul mod în care ne trimiteam unul altuia fotografii, glumițe sau articole interesante era via e-mail. Și acum am păstrat în căsuța poștală un folder care se cheamă „chestii mișto”, aici le-am adunat pe cele mai bune... Țin minte că la un moment dat am citit despre Lopud, o insuliță din apropierea Dubrovnikului, un mic Paradis puțin știut chiar și [...] — vezi review [+79 poze]
Descoperă Dubrovnik / DUBROVNIK
- APRILIE, 2018
- de: crismis [21.05.18]
- RECOMANDĂ
Cochetând din nou cu „diva” Adriaticii...
Am vizitat frumoasa cetate a Dubrovnik-ului acum aproape 3 ani, când am petrecut două săptămâni intense și savuroase pe Coasta Dalmată împreună cu ai mei. Pe la începutul acestui an, am avut plăcerea să fiu invitată la o conferință europeană, ale cărei lucrări aveau să se desfășoare în Dubrovnik. M-am bucurat enorm, mult mai mult decât m-am bucurat altădată să merg în locuri în care nu mai fusesem! Am mai spus și o repet: consider că lumea-i uriașă și te invită [...] — vezi review [+56 poze]
Descoperă zona Split-Podstrana / SPLIT
- AUGUST, 2017
- de: zlatna [28.11.17]
- RECOMANDĂ
Split - între istorie şi o echipă de fotbal
După ce am vizitat Sibenikul și Trogirul ne-am îndreptat spre Split. Splitul este unul dintre cele mai aglomerate orașe din Croația. Noi ne-am făcut calculele să ajungem până la ora 12 la Palatul Deoclițian pentru a prinde spectacolul de la miezul zilei. Dar planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Cu cât înaintam spre centrul orașului cu atât viteza de deplasare era mai mică. Cu greu am ajuns la parcarea de la zidurile cetății. Coordonatele parcării le aveam [...] — vezi review [+21 poze]
Descoperă zona Split-Podstrana / SPLIT
- AUGUST, 2017
- de: zlatna [13.11.17]
- RECOMANDĂ
Catedrala Sfântul Domnius - Split
După ce am vizitat Sibenikul și Trogirul am ajuns în Split. Splitul este unul dintre cele mai frumoase orașe croate, dar și unul dintre cele mai aglomerate. Prin această aglomerație am ajuns până la Palatul Deoclițian. Unul dintre obiectivele turistice din interiorul palatului este Catedrala Sfântul Domnius. Vizitarea catedralei se face constra cost. Pețul biletului este de 20 kuna de persoană. Catedrala ocupă colțul de sud-est la palatului. În biserică se intră prin partea [...] — vezi review [+25 poze]
Descoperă zona Trogir / TROGIR
- AUGUST, 2017
- de: zlatna [31.10.17]
- RECOMANDĂ
Trogir - un oraș plin de istorie
După ce am vizitat frumosul oraș Sibenik am pornit mai departe spre o altă nestemată a Croației, Trogir. Am parcat mașina într-o parcare cu plată aflată în apropierea orașului vechi. Taxa de parcare a fost de 10 kun/oră. Coordonatele GPS pentru parcare sunt următoarele: N – 43.518327 și E – 16.252570. Acest oraș vechi, asemenea altor orașe din acestă parte de coastă a Adriaticii, este ridicat pe o insulă așezată între uscat și o altă insulă, Ciovo, legată de [...] — vezi review [+26 poze]
Descoperă Zadar și împrejurimile / ZADAR
- AUGUST, 2017
- de: zlatna [26.10.17]
- RECOMANDĂ
Vechiul Zadar - partea a II-a
Continuăm plimbarea noastră prin orașul vechi al Zadarului. Dacă în articolul precedent am vorbit despre obiectivele turistice din partea stângă a Kalerengăi, astăzi vom trece pe partea dreaptă a celebrei străzi. Intrarea în oraș o vom face pe latura de nord a vechiului Zadar, pe cea mai nouă poartă, denumită Poarta Podului. Pentru a ajunge la poartă a trebuit să trecem podul care face legătura dintre cele două părți ale Zadarului, partea veche și cea nouă. Seara podul [...] — vezi review [+23 poze]
Unde mâncăm în Trogir și împrejurimi / TROGIR
- AUGUST, 2017
- de: zlatna [16.10.17]
- RECOMANDĂ