Cautatori de aur... olimpic la Muzeul Olimpic din Lausanne

TIPĂREȘTE

Dupa ani de vacante petrecute cu copiii pe litoralul bulgaresc, anul acesta ne-am oferit noi, dar si un grup de buni si vechi prieteni, cateva zile de vacanta in Elvetia. Desi au fost doar 8 zile, am avut parte de o bogatie de impresii si experiente datorita gazdelor care ne-au facut program si ne-au preluat, pe rand, in fiecare zi, straduindu-se sa ne faca sederea cat mai placuta si mai cu folos.

Primul obiectiv din prima zi au fost Lausanne si Muzeul Olimpic de la Ouchy. Cand ni s-a propus acest obiectiv gandul mi-a zburat imediat la marii nostri campioni olimpici de la Lia Manoliu, la Ivan Patzaichin, Nadia - evident, Gabi Szabo si multi altii. N-am facut sport dar am fost intotdeauna o admiratoare a celor care l-au facut bine.

Totusi, ma gandeam ca acest obiectiv, acest muzeu e cam o 'umplutura'a programului nostru. In fond ce l-ar putea face atat de interesant? Nu putea fi decat 'un accesoriu' necesar in orasul care gazduieste sediul Comitetului International Olimpic! Cat de mult ma inselam!

Muzeul se afla chiar pe malul lacului Leman, dar noi nu am intrat pe la intrarea principala, ci venind de sus, din parc, pentru ca in acea zona am gasit loc de parcare.

Pe aleea ce duce la muzeu sunt sculpturi cu mesaj (un pistol cu teava innodata, un totem), iar pe sosea sunt trasate linii asemanatoare cu cele trasate pe pistele de atletism.

Am ajuns la intrare, pretul unui bilet:18 CHF. Exista tarife diferite: pentru copii, pensionari, familii. Lume destula, foarte multi parinti cu copii, dar atmosfera placuta, de vacanta, totul invaluit in acordurile imnului olimpic, in varianta instrumentala la o intensitate confortabila a sunetului. Muzeul are trei etaje care se viziteaza de sus in jos pe scari sau cu liftul.

Prima incapere este o pagina de istorie. Pe un ecran urias se deruleaza imagini ale jocurilor olimpice din antichitate, cu explicatii scrise in limbile franceza si engleza. Urmeaza o camera cu diferite obiecte din antichitate (vase ceramice) decorate cu motive'olimpice', un disc, statui.

Peste tot in muzeu exista posibilitatea de completare a informatiilor vizuale cu altele prin ascultare la casti sau la telefon, tastare, atingere de panouri, sertare care se trag, butoane care se apasa, totul facut ca sa starneasca interesul.

Nu am epuizat tot ce este de vazut in incaperile destinate istoriei mai vechi a olimpismului, dar e imposibil de descris in amanunt.

Urmatoarele spatii sunt dedicate initiatorului J. O. moderne, Pierre de Coubertin: fotografii, imagini care se deruleaza pe perete, obiecte personale (manusi de box, costum de scrima, birou, etc), ziare.

Am admirat apoi o intreaga colectie de torte de la multele olimpiade, pe pereti fotografii cu evolutia participarilor de-a lungul editiilor, de la primele olimpiade moderne. Am vazut primele aparate de transmisie tv, apoi o colectie de mascote, dintre care mie mi-a fost cea mai simpatica Misha - mascota, J. O. de la Moscova, din 1980, cu toate ca atunci am fost grozav de suparata cand Nadiei i s-a furat practic medalia de aur la individual compus, favorizata fiind Elena Davydova, gimnasta tarii-organizatoare. Dar pe Misha, n-am fost suparata si l-am dorit mereu ca jucarie. Erau expuse si diferite alte obiecte care au fost puse in vanzare cu prilejul J.O. Apoi machete si planuri ale unor stadioane, cel din Mexic de pilda, proiectata de un elvetian.

A urmat o expozitie de costume ale delegatiilor, dar si ale artistilor implicati in ceremoniile de deschidere, in vreme ce pe un ecran urias se derulau imagini ale acestor ceremonii.

Am coborat pe scari la urmatorul etaj si deja inima mi-a batut cu putere pt ca am vazut-o pe Nadia, cu una din evolutiile ei la J. O. de la Montreal, din 1976, printre alte imagini cu mari campioni, care rulau pe un ecran, tot pe perete. In vitrine erau obiecte care au apartinut diferitilor campioni: pantofi de sport, tricouri, caiac, manusi.

Am vazut numarul 73 al Nadiei din 1976, dar si costumul de canotoare al Elisabetei Lipa. Nu stiu daca era pagaia rupta a lui Ivan Patzaichi de la J. O. din 1972, de la Munchen, eu n-am vazut-o, dar ar fi meritat sa fie!

A urmat apoi sectorul dedicat sportivilor paralimpici, cu istoria acestor jocuri, obiecte specifice acestor sportivi, nume, chipuri, impresionant! Apoi costume de patinaj, patine, obiecte ale schiorilor (mi-am amintit de Hanni Wentzel), costumele de patinaj nu erau ai celor pe care i-am admirat eu. Tot la acest etaj, in mijloc era o sala de proiectie, cu ecran urias, scaune unde se putea urmari un montaj de imagini din diferite sporturi, montaj care dura 6 minute.

Am mai coborat un etaj si am ajuns la 'Satul olimpic', etajul cel mai iubit de copii pentru ca era plin de jocuri de tot felul. Evident exista o istorie a satului olimpic cu date, dar si in imagini, obiecte specifie, meniuri ale sportivilor, cantitatile de alimente consumate in timpul unei editii, bilete de intrare la restaurante, la salile de antrenament (mi-a atras atentia biletul de acces la restaurantul editiei de la Moscova semana cu biletele noastre de tren de dinainte de '89), un frigider cu mancare (de plastic!), meniul sportivilor din mulaje pt perioada de dinainte, din timpul si de dupa concurs.

Un sector dedicat controalelor antidoping cu multe exponate, explicatii, cum se procedeaza. De tavanul acestui etaj sunt suspendate drapele ale tuturor tarilor implicate in miscarea olimpica.

Ultimul sector este dedicat jocurilor: tras cu pusca, apasat butoane care se aprind si setarea vitezei in functie de varsta si multe, multe altele. Mi-au mai atras atentia un ciudat costum rosu, asa-numitul costum-cocon, costum de relaxare a echipei Elvetiei la una din editiile J. O de iarna dar si o serie de fotografii ale unor sportivi din diferite sporturi, imbracati in costume de baie si lasand la vedere corpurile bine 'lucrate'.

Am iesit pe la intrarea principala care ofera o superba imagine spre lacul Leman. Coborand treptele am descoperit niste copaci-umbrela, iar jos o fantana arteziana ca o cascada, loc foarte cautat pentru fotografii de numerosii turisti asiatici prezenti.

In drum spre casa am trecut pe langa santierul viitorului sediu al C.I.O., dar si pe langa ruinele fostului oras antic Lousona.

As mai merge o data la acest muzeu pentru ca sunt atat de multe lucruri de vazut incat la o singura vizita nu le poti cuprinde pe toate. Iesind pe usa muzeului m-am surprins oftand cu gandul la campionii nostri olimpici, tot mai putini la ultimele editii ale olimpiadelor si m-am gandit ca pentru romani, chiar si aurul olimpic a devenit tot mai... imposibil de gasit! Dar frumusetea din jur m-a facut optimista, pana la urma speranta moare ultima!

In drum spre casa am vazut santierul viitorului sediu al C I.O., dar si ruinele orasului antic Lousona.

Pentru prima zi a fost destul si deja asteptam cu bucurie surprizele zilei urmatoare.

---

VIZUALIZĂRI: 1450 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI