Situate la 600 km sud de Alger, în inima Deșertului Sahara, cele cinci *ksour* (sate fortificate) din Valea M'Zab formează un ansamblu de o omogenitate remarcabilă, reprezentând, în mijlocul deșertului, amprenta unei civilizații sedentare și urbane; aceasta posedă o cultură originală care, prin propriile sale merite, și-a păstrat coeziunea de-a lungul secolelor.

Cuprinzând așezările și plantațiile de palmieri de la El-Atteuf, Bounoura, Melika, Ghardaïa și Beni-Isguen (fondate între anii 1012 și 1350),

Valea M'Zab a conservat practic același mod de viață și aceleași tehnici de construcție încă din secolul al XI-lea, acestea fiind determinate atât de un context social și cultural specific, cât și de necesitatea adaptării la un mediu ostil – alegerea acestui loc răspunzând unei nevoi istorice de retragere și unui imperativ defensiv.

Fiecare dintre aceste citadele în miniatură, înconjurate de ziduri, este dominată de o moschee al cărei minaret îndeplinește și rolul de turn de veghe.

Moscheea este concepută ca o fortăreață – ultimul bastion de rezistență în caz de asediu –și include un arsenal și un depozit de cereale.

În jurul acestei clădiri, esențiale pentru viața comunității, sunt dispuse locuințe construite în cercuri concentrice, până la zidurile de incintă.

Fiecare casă reprezintă o celulă cubică de tip standard, ilustrând o societate egalitară bazată pe respectul față de structura familială și vizând conservarea intimității și autonomiei acesteia.

La începutul primului mileniu, ibadiții au creat în M'Zab, folosind materiale locale, o arhitectură vernaculară care, prin adaptarea sa perfectă la mediu și prin simplitatea formelor, constituie un exemplu și o sursă de inspirație pentru arhitectura și urbanismul contemporan.

Sursa: https://whc.unesco.org/en/list/188/