ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.07.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
JUN-2020
DURATA: 7 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 54 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 12 MIN

Airotel Galaxy, un hotel foarte bun în Kavala, o „galaxie” de nuanţe tari oferite în inima oraşului

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Airotel Galaxy a stat în atenţia mea încă de la început graţie poziţiei sale excelente din inima oraşului, notei mari de pe booking şi recenziilor pozitive lăsate de cei ce-i călcaseră pragul. Numai că nu l-am găsit disponibil timp de 11 nopţi continue, aşa cum am vrut. Totuşi, booking mi-a afişat că există camere libere pentru 7 din cele 11 nopţi din intervalul cercetat de mine şi m-am bucurat nespus chiar şi de această variantă. Mai cu seamă că îmi oferea şi o reducere bunicică (15% din preţul total), mulţumită statutului meu. Însă, eu am vrut ceva mai mult: musai cameră cu vedere la mare, care era ceva mai scumpă, dar în varianta nerambursabil, era mai acătării.

Aşa că am riscat, parcă meritam şi eu un mic cadou la început de vară, şi am rezervat aşa gândindu-mă că n-ar mai fi decât patru zile până ce vom fi ajuns acolo. Bine, se puteau întâmpla multe în patru zile chiar şi în vremuri normale, d-apoi în cele de covid-19, dar a fost o decizie de moment, aşa am simţit atunci, aşa am făcut! Mă gândeam că banii îmi vor fi traşi imediat de pe card, dar nu a fost deloc aşa, abia în preziua începerii sejurului, cardul mi-a fost preautorizat, blocându-mi-se contravaloarea primei nopţi de cazare.

Despre Airotel Galaxy Kavala

Adresă: str. El. Venizelou, nr. 27 sau str. Erithrou Stavrou, Kavala, hotelul având acces la ambele străzi

Website: https://www.airotel. gr/en/Galaxy-Hotel-790. htm

Tel. : (+30) 2510224812

Fax: (+30) 2510226754

E-mail: reservations@airotel. gr

Airotel Galaxy Kavala este un hotel de patru stele situat în punctul zero al Kavalei: cu faţa către port, faleză şi peninsula Panagia în vârful căreia tronează fortăreaţa medievală. După părerea mea, nici unul dintre hotelurile Kavalei, nici măcar celebrul şi exclusivistul Imaret, fost edificiu musulman cu destinaţie de şcoală, aflat în Panagia, nu beneficiază de o poziţie atât de bună. Face parte din lanţul hotelier Airotel ce mai deţine încă cinci hoteluri, dintre care trei în Atena şi două în Patras.

Fiind un hotel de business, pe lângă cele 149 de camere de toate tipurile: single, duble (twin sau matrimoniale), triple, suite, are în panoplie săli de ședințe, sală de fitness, sală mare de conferințe, centru de afaceri, hamam, etc. În plus, hotelul se mândrește cu un restaurant roof top (pe acoperiș) ce oferă o panoramă superbă asupra orașului vechi și a portului care poate fi savurată prin pereții de sticlă înconjurători, locul unde se lua micul-dejun până la pandemie, un bar-restaurant la primul etaj unde se ia acum micul-dejun.

Hotelul constă într-un edificiu de dimensiune apreciabilă ce atrage toate privirile atunci când te plimbi pe faleză sau în jurul portului, având avantajul, față de alte hoteluri înalte care au și ele vedere la mare, de a fi situat în primul rând de clădiri, practic, peste stradă de oglinda apei.

A fost renovat în mai multe rânduri, așa încât fața pe care ne-o afișează în prezent arată îngrijită și modernă.

Experienţa noastră

După ce ne-am decazat de la Hotel Europa - vezi impresii - am hotărât ca până la orele 15,00 când aveam check-in-ul la Airotel Galaxy, să mergem la Philippi, oraşul antic aflat nu foarte departe de Kavala. Totuşi, am ajuns înapoi la noua locaţie când bătea de 14,00, sperând că ne vor primi mai devreme. Am intrat în hotel, la recepţie era o tânără foarte frumoasă (chiar şi de după vizieră și panouri de plexiglas) şi tot pe atât de amabilă, pe nume Athina, care, după ce a verificat dacă ne poate primi mai devreme cu o oră, ne-a anunţat că au o cameră deja pregătită la etajul al şaselea pe care ne-o repartizează de îndată. Nici că se putea mai bine, imediat gândul m-a dus că priveliştea de la ultimul etaj va merita toţi banii, zâmbete largi înflorindu-ne pe feţe!

Ca şi în cazul precedent, am vrut să achit, Athina ne-a explicat, de parcă nu ştiam, că deja mi s-a preautorizat cardul şi blocat preţul primei nopţi, şi că nu e nevoie să plătesc acum, ci, cel mai probabil, la check-out. Ok, am zis! Apoi, a urmat instructajul regulilor determinate de noul coronavirus, ea neavând de unde şti că eram familiariazaţi oarecum cu noutăţile. Aici stricteţea avea să se dovedească şi mai mare, fiindcă e mai greu de controlat un hotel de dimensiuni mai ample.

Limitarea fizică drastică a personalului responsabil cu curăţenia făcea ca serviciul să fie efectuat doar la cerere, ca şi schimbatul prosoapelor sau a lenjeriei sau ridicatul gunoiului. Pentru înlocuirea consumabilelor, primirea altor sticle de apă şi a pliculeţelor de ness sau ceai, trebuia să anunţăm recepţia spre a ne fi aduse, de altfel pentru orice am fi considerat necesar trebuia să ne adresăm recepției telefonic sau personal. În camere, pentru a se evita atingerea succesivă de către clienţi a obiectelor comune din dotarea lor, acestea fuseseră scoase cu totul din camere, de ex. cănile de încălzit apa, paharele, ceştile, tăvile, până şi peria wc de la baie. Bine, veţi spune, dar asta înseamnă că n-ar mai fi chiar de patru stele, iar eu răspund că şi preţul a fost mai mic, deci s-au compensat orecum lucrurile.

Fiindcă etajul al şaselea era cel mai de sus nivel locuit al hotelului, am urcat mai tot timpul cu liftul, hotelul dispunând de două ascensoare. Nu era rău nici pe scări, aşa că atunci când vream un pic de mişcare, urcam sau coboram mintenaş. În ascensor scria clar că era permis accesul a numai o persoană sau maximum 4 din acelaşi grup, la loc de cinste lângă oglindă era dispenserul de dezinfectant de mâini care, funcţionând pe bază de senzori, imediat pornea şi vărsa o picătură odată ce mâna era trecută pe sub el. De asemenea, era pus afiş la toate etajele că liftul, cu tot cu butoane interioare şi exterioare, este dezinfectat la intervale dese.

Camera

Am primit camera nr. 608, situată la etajul al şaselea, o cameră dublă matrimonială, destul de spaţioasă: cca 22 mp. Exact cum am rezervat. La început se intră într-un hol din care, în stânga se face ușa către baie, iar drept în față se desfășoară camera propriu-zisă. Pe dreapta erau așezate în linie dulapul de haine nu foarte încăpător, genul deschis, fără ușă, jos cu spații de depozitat încălțăminte, apoi pe altă parte seiful și minibarul în care am găsit două sticle de apă plată.

Camera în sine arată destul de bine, dar nu te dă pe spate, este foarte curat peste tot, prin toate ungherele, iar simplu și modern mi s-ar părea două cuvinte care ar putea-o descrie foarte bine. Nimic nu este nou, dar nimic nu este uzat, totul ok. Mobilierul este format din patul matrimonial uriaș, destul de confortabil, încadrat de noptiere prinse într-o tăblie pe tot peretele. Deasupra noptierelor sunt veiozele mititele, dar foarte eficiente. Într-o parte a camerei se află un birou care îndeplinește și rol de toaletă cu oglindă și scaun. În sertarul său am găsit și uscătorul de păr, iar pe acesta era așezată o lampă de birou.

Într-un colț al camerei se remarcă măsuța de bagaje și o presă de pantaloni împreună cu fierul de călcat, desigur, fără utilitate pentru noi, neavând în plan să prestăm în vacanță. Pe peretele din fața patului se vede suspendat televizorul LCD cu diagonală destul de mare, cu programe multe, grecești, chiar și turcești. Pe celălalt perete, ce dă spre balcon, aveam zona de relaxare ce consta într-o măsuță de plastic și doar un scaun. Pardoseala era din parchet modern, montat perfect.

Baia, contrar părerilor că la greci băile ar fi mici, este spațioasă, dotată cu obiecte sanitare moderne și destul de luminoasă, deși nu beneficiază de lumină naturală. Este prevăzută cu cadă, despărțită de rest printr-un paravan opac de sticlă groasă, pe o parte se află chiuveta încastrată într-un blat generos, foarte util pe care se puteau așeza multe lucruri. Pe perete, în afară de oglinda clasică din dreptul chiuvetei, este montată și o oglindă cosmetică. Lângă vasul de wc se putea observa „atașat” și un duș local, parcă în ideea de a avea bideu. Consumabilele primite și ulterior reîmprospătate la cerere au fost de tipul săpunelelor, flaconașelor de gel de duș și șampon, hârtie igienică. Prosoapele moi, pufoase și imaculate erau așezate într-un suport de inox deasupra căzii și, la fel, ne-au fost schimbate la cerere, ca și lenjeria de altfel. Inutil să amintesc că instalațiile funcționau fără reproș, după cum și curățenia era la ea acasă.

Balconul

Evident, vedeta incontestabilă a cazării a fost balconul, dar nu datorită dimensiunii, ci a priveliștii oferite care, într-adevăr, era minunată. Ba chiar, balconl este modest în mărime, destul de îngust aș zice, dar dotat cu măsuță și un scaun de plastic, așa încât am mutat și scaunul din cameră, fiindcă oricum nu am fi stat în cameră la măsuță, ci numai pe balcon. De fapt, cred că aș fi stat cu orele în balcon, cu ochii pe port, faleză, peninsula Panagia cu cetatea medievală și în zare, până hăt departe, în Thassos. Acolo preferam să ne bem cafeluțele (solubile, din pliculețe primite tot la cerere!), de acolo luam pulsul orașului, de acolo monitorizam pescarii și bărcile lor din port, precum și traficul din portul mare către insulele Thassos și Limnos, de acolo priveam orașul de sus, de la înălțimea celor șase etaje, dimineața și seara, la răsărit sau apus când nuanțele sunt demențiale, sau noaptea, frumos luminat. De aici și titlul articolului!

Eu spun că oricum merită să vă luați cazare la Airotel Galaxy datorită poziției sale „în buricul târgului” , lângă taverne, port, centru, dar o cameră cu vedere la mare parcă face toți banii, până la ultimul sfanț.

Revenind la chestii practice, wi-fi a funcționat foarte bine, era parolat, ca mai peste tot în Grecia, aerul condiționat centralizat și-a făcut treaba, iar prize am avut din belșug pentru a încărca toate aparatele din dotare.

Hotelul are dezvantajul de a nu avea o parcare proprie suficientă, cele câteva locuri din fața intrării de pe str. Stratou fiind prea puține în raport cu capacitatea acestuia. De parcat se poate parca contra cost (6 euro/zi) în parcările de pe domeniul public, special amenajate, trei aflându-se destul de aproape de hotel. Noi am ales parcarea numită Rodopi, aflată la 150 m stânga de hotel, dar puteam opta pentru cea din port sau cea de lângă piața orașului, aflate la distanțe comparabile. Fireşte, maşina poate fi lăsată şi pe stradă, numai că, să găseşti un loc liber, e o adevărată loterie şi pierdere de timp, trebuie să dai mai multe ture să vânezi ceva disponibil!

În ceea ce privește micul-dejun, lucrurile au fost clare încă din capul locului, în sensul că ne-am exprimat dorința la check-in, atunci când am fost întrebați ce și cum, să nu-l luăm în cameră (eram sătui de la Europa) și să ne prezentăm zilnic între 07,15-07,30 la masă, la restaurantul de la primul etaj. În felul acesta, în funcție de răspunsurile aproximative ale clienților, își puteau estima un anumit grad de încărcare pe ore, astfel încât să nu se aglomereze restaurantul, spre a se respecta distanțarea fizică. Micul-dejun era disponibil zilnic între 07-10,00.

La intrare în restaurant clientul era rugat să folosească dezinfectant din dispenser, apoi locurile pe care clienții se așezau la „vitrina” cu produse erau marcate cu colaje. Am spus vitrina, fiindcă mesele pe care erau așezate preparatele sau produsele erau separate prin panouri mari de plexiglas dincolo de care un domn și o doamnă cu mănuși, viziere și îmbrăcați corespunzător te serveau cu orice doreai. În felul acesta, clientul nu atinge nimic, i se înmânează farfuria/farfuriile pe care au fost puse produsele solicitate şi tacâmurile aferente, iar clientul ocupă loc la una dintre mesele din local. Existau mese așezate pe terasa acestuia, cu vedere superbă spre port, faleză și cetate, evident la mare căutare printre clienți. Noi, înşine, vânam câte o masă acolo şi în fiecare dimineaţă am găsit.

Ca gamă de preparate sau produse, existau de toate pentru toți, de la omlete, ouă fierte, ochiuri, mezeluri, brânzeturi, legume, produse calde gen bacon, cârnăciori, cremwuști, plăcinte dulci sau sărate, fructe proaspete, crude sau uscate, până la oleaginoase, cutiuţe cu unt, miere, dulceață, halva, pâine de multe feluri, covrigi cu susan, dulciuri, etc. Cred că niciun mofturos n-ar fi rămas flămând, nicidecum! Pe noi ne-a cucerit bougatsa, plăcinta grecească cu cremă de vanilie, care era foarte reușită aici. De băut, tot timpul am ales frappé, de care dădeam comandă încă de pe când eram serviți cu mâncare, ca mai apoi să ni-l aducă la masă doamna cea drăguță. Fără îndoială, se puteau comanda sucuri naturale de fructe, lapte, ceai, alte feluri de cafea, etc., dar în țara frappé-ului, n-aș fi vrut altceva.

După fiecare farfurie cu produse ce era înmânată clientului, domnul/doamna se dezinfectau pe mâinile înmănușate, după fiecare masă rămasă fără clienți, se debarasa imediat și se dezinfecta temeinic de către o altă persoană. Din acest punct de vedere, se poate aprecia strădania personalului de a-i face pe turiști să se simtă în deplină siguranță.

De altfel, cuvinte excesive de laudă am pentru tot personalul hotelului, la acest capitol se poate spune că amabilitatea, serviabilitatea şi buna dispoziţie au fost caracterisiticile de bază ale staff-ului.

Concluzie

Se înţelege că recomand un sejur la acest hotel, fără niciun dubiu, chiar şi în vremurile acestea de pandemie. Fiindcă m-am lungit cam mult cu prezentarea acestui hotel, vă spun că Airotel Galaxy mi s-a părut preferatul turiştilor bulgari şi români, în perioada în care am stat şi noi, hotelul era ocupat prepoderent de aceştia. Sincer, dacă m-aş întoarce în Kavala chiar şi pentru o zi, sau aş fi în trecere către alte meleaguri (insule), nu concep să mă cazez în altă parte, decât la Airotel Galaxy şi cu asta cred că am spus totul.

 

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

## end review sc

[fb]
---
Trimis de irinad in 17.07.20 06:47:01
Validat / Publicat: 17.07.20 09:20:36
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 1668 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P07 Dimineaţa, vedere spre port de la balconului camerei noastre de la etajul al şaselea, hotel Airotel Galaxy Kavala
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 64300 PMA (din 49 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 54.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    9 ecouri scrise, până acum

    webmasterscris / TELEFON [17.07.20 10:06:12] »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    webmasterX [17.07.20 10:40:02] »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    crismisscris / TELEFON [17.07.20 16:00:11] »

    Într-adevăr, un view pentru care merită să ucizi... niște bani de pe card în plus!

    maryka CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [17.07.20 17:13:02] »

    Ei da, aici la a doua cazare aș fi stat mai tot timpul pe balcon... superb!

    Doar că, acolo tot timpul ai ceva de făcut, nu?

    Poziționarea hotelului, merită toți banii, plus că e un bun punct de plecare în plimbări iar un mic dejun cu o astfel de priveliște, trebuie că are gust bun ca și cafeaua dealtfel !

    Foarte frumos! te pup cu drag!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [17.07.20 19:31:59] »

    @crismis:  Mulţumesc Cristina, mă bucur că-ţi place şi ţie priveliştea oferită. Cu siguranţă, merită un ban în plus, dar şi noi merităm câteodată să ne răsfăţăm un pic...

    irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [17.07.20 19:43:28] »

    @maryka:  Mulţumesc frumos, mă gândeam că-ţi va plăcea şi ţie cazarea aceasta. De altfel, hotelul se află în topul preferinţelor conaţionalilor, deşi este, de regulă, cam de fiţe. Acum, cu pandemia asta, am avut noroc să-l găsesc ceva mai ieftin, şi nu am pregetat să profit.

    Nu mai este mult şi vacanţa voastră în Creta se va concretiza. Încă de pe acum vă doresc să aveţi un sejur minunat!   ​

    ​În schimb, sunt foarte îngrijorată pentru  vacanţele în Grecia împinse în septembrie, de unde acum câteva luni credeam altceva, acum nu mai am speranţe! Dar, asta e, sănătoşi să rămânem!

    Patrimscris / TELEFON [22.07.20 10:12:06] »

    Foarte tare! Nu cred, fix aici trebuia sa stam noi, fix in perioada aceea, insa, m-am tot gandit la situatia cu testele covid si am renuntat in ultimul moment si am ales Delta Dunarii despre care am si scris (vezi impresii) .

    ​Nu mi-a parut rau, a fost frumos, altfel cine stie cand vedeam Delta, dar raman cu gandul la Kavala, aveam atatea de vazut, aveam asa un program fain si hotelul m-a incantat din prima. Poate in septembrie sau anul viitor ajungem si noi. Mi s-a parut foarte tare ca s-a nimerit sa vad acest review, despre care trebuia sa scriu si eu la intoarcere daca plecam????

    Calatorii placute in continuare!

    irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [22.07.20 20:21:36] »

    @Patrim:  Cu scuzele de rigoare pentru acest răspuns întârziat, eu cred că ai ieşit tare bine şi cu Delta Dunării care este, într-adevăr, minunată iar review-urile tale au evidenţiat o dată în plus că avem şi noi locuri frumoase pe care trebuie să le punem mai mult în valoare.

    Cât priveşte Kavala, îţi doresc să ajungi în acest oraş absolut uimitor, poate într-o perioadă mai puţin stresantă decât cea de acum cu teste, formulare, griji... ​ Ce chestie, tu ai avut un program prestabilit pentru Kavala, eu am încropit (contrar obiceiului de până acum) unul în grabă şi cam sumar! Acolo l-am mai extins un pic, dar vacanţa aceasta a fost una preponderent de relaxare.

    Oricum, pentru când vei ajunge în Kavala, îţi recomand Airotel Galaxy​ din toată inima. Are servicii bune, camere ok, personal de toată isprava, amplasare excelentă şi... privelişte superbă!

    Mulţumesc pentru ecou, vizită, comentariu​!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Patrimscris / TELEFON [22.07.20 21:10:50] »

    @irinad:  Foarte tare cum eu aveam stabilit si tu ai stabilit asa din scurt. Pare foarte frumos si imi doresc in continuare sa ajungem. Nu e bai, ramane pe lista.

    Multumesc! Numai bine! ​

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    crismis, irinad, maryka, Patrim
    Alte impresii din această RUBRICĂAirotel Galaxy Hotel:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06698203086853 sec
    ecranul dvs: 1 x 1