ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.05.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 25.11.13
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
FEB-2020
DURATA: 3 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 10 MIN

    Valentine’s Day la Roma

    TIPĂREȘTE

    Ca un prim city break am ales ca destinatie Roma ca perioada Valentine’s Day.

    Asa ca ne-am pus pe cautat bilete de avion pe mai multe site-uri;cu trei luni inainte de data stabilita am cumparat biletele de avion cu 210 eur, doua bilete dus-intors si cu locurile rezervate (operatorul de la agentia de unde am cumparat biletetele de avion ne-a spus ca companiile de zbor low cost isi rezerva dreptul de a te aseza aleatoriu in avion daca nu-ti rezervi dinainte locul).

    Am avut plecare vineri dimineata la ora 07.15 spre aeroport Ciampino si intoarcerea duminica, ora 18.20 tot de pe aeroportul Ciampino.

    Ne-am facut temele de acasa cautand pe mai multe forum-uri, inclusiv de pe AFA cu tot ce vroiam sa vizitam in aceste 3 zile;sunt multe de vazut la Roma dar, noi am ales obiectivele cele mai cunoscute de noi lasand restul de vazut pentru urmatoarea vizita. Sotia mea pregateste aproape in detaliu fiecare calatorie si cand spun fiecare detaliu ma refer atat la obiective cat si la mijloacele de transport care ne ajuta sa ajungem la obiectivele propuse.

    Avand toate detaliile puse la punct am asteptat cu nerabdare si cu putina emotie ziua plecarii fiind si primul meu zbor.

    Ziua 1:

    Am plecat dis-de-dimineata cu masina personala catre aeroport lasand masina timp de 3 zile intr-o parcare privata in apropiere de aeroport contra sumei de 65 ron, avand si transfer dus-intors asigurat. Am trecut repede de check-in, noi ne-avand bagaje de cala si-am mers direct la poarta de imbarcare. Zborul a fost ok pe toata durata calatoriei mai putin ultimele 30 minute cand ne-am apropiat de aeroportul din Roma deoarece acolo ploua si au fost mici turbulente, dar am trecut cu brio si-am aterizat la timp pe aeroportul din Ciampino.

    Dupa aterizare am fost verificati cu termo scannere de temperatura pentru coronavirus;ce pot sa spun despre asta decat ca noi am avut noroc ca am fost la Roma cu vreo doua saptamani inainte de a izbucni pandemia de coronavirus in Italia.

    La iesirea din aeroport se afla o autogara de unde pleaca mai multe autocare catre GaraTermini. Noi am ales Terravision care era la peronul unu, unde am platit 12 eur pt doua pers.

    Ajunsi in gara Termini am cumparat o harta a orasului de la un chiosc de ziare si-am bifat pe harta obiectivele ce vroiam sa le vedem.

    De-aici ne-am indreptat catre metrou spre a merge catre Basilica San Pietro cea mai mare biserica catolica din lume;ajunsi acolo am stat cam 40 min la coada. Se trece printr-un punct de control si se viziteaza gratuit;doar daca vrei sa urci sus in cupola se plateste separat.

    Prima impresie cand intri este fara cuvinte, imi vine foarte greu sa descriu tot ce-am vazut, trebuie sa mergeti sa vedeti cu proprii ochi. Cladirea in sine este foarte impresionanta, interiorul are 44 de altare, multe mozaicuri si este decorat de lucrarile multor artisti faimosi. Cea mai faimoasa lucrare din biserica este Pieta de Michelangelo, care se afla in partea dreapta cum intri in biserica si este in spatele unui geam de protectie. Elementul central din biserica este un baldachin ce se afla peste altarul papal proiectat de Bernini, un baldachin inalt de 29 m. Coloanele sale din bronz sunt spiralate si sunt decorate cu ramuri de maslin. Ar mai fii multe de adaugat dar o sa lasam pozele sa vorbeasca.

    Noi am ales sa urcam in cupola Bisericii pe jos;tin sa precizez ca pretul pentru a urca cu liftul costa 8 eur de pers si mergeai doar aprox 500 trepte cu liftul si restul de 300 pe jos;diferenta intre ele era de doar doi eur, dar noi n-am vrut sa stam la coada sa luam liftul si-am preferat sa facem miscare.

    Scarile sunt late la inceput si se micsoreaza latimea lor pe masura ce urci;partea mai grea se afla cand te apropii de baza cupolei unde vei intra pe un culoar ingust si inclinat, ceea ce este foarte dificil pentru o persoana claustrofoba.

    Cand ajungi sus si ai in fata ta panorama pietei San Pietro uiti de tot efortul facut pe scari si te bucuri de gradinile Vaticanului dar si de frumusetea orasului Roma.

    Dupa multe poze facute am coborat primele 300 de trepte unde am facut o mica pauza si-am gasit si un mic magazin de suveniruri;preturile erau si mici si mari dupa bugetul fiecaruia. Tot pe acest platou am gasit cismele de apa potabila si o toaleta curata.

    La iesirea din Basilica am nimerit tocmai cand se schimba garda Elvetiana.

    La plecare am trecut pe langa un container unde se afla posta Vaticanului de unde am trimis vederi celor dragi cu timbru Papal (care au ajuns la destinatari la doua saptamani dupa ce-am ajuns noi acasa);astfel am incheiat vizita la Basilica San Pietro plecand spre urmatorul obiectiv Fontana di Trevi.

    Am ales sa mergem pe jos pana acolo, bucurandu-ne si de oras. La Fontana am dat de o mare masa de oameni, lucru stiut de-acasa, printre care a trebuit sa ne strecuram pentru a face poze si a ne bucura de frumusetea ei;ne-am hotarat pe loc sa mai venim inca o data la ea si intr-o seara spre a o vedea si luminata.

    De-aici am plecat spre Pantheon, care se afla in apropiere de Fontana di Trevi, mergand cu harta in mana si uitandu-ne dupa numele strazilor;Roma are foarte multe stradute si intortocheate, daca nu ai o harta a orasului este foarte greu sa te descurci.

    Panteonul din Roma este supranumit “Templul tuturor zeilor”si este cel mai bine conservat monument roman antic. Partea cea mai frumoasa a Panteonului este cupola sa uriasa cu gaura celebra din varf. Pentru vizitarea lui intrarea este gratuita si poti face si poze in interior.

    Dupa vizita la Pantheon am hotarat sa mergem spre hotel, spre a ne odihni putin si sa mergem sa si mancam ceva, mai ales ca eram treziti ff de dimineata si nu mancasem mai nimic. In drum spre hotel am intalnit si un mim al strazii cu care am facut cateva poze si ne-a cerut de la obraz 20 eur. Mi s-a parut cam mult, dar am zis hai, daca ne-am fript.

    Hotelul l-am avut la 15 min de gara termini, o sa fac un review separat despre el.

    Dupa ce ne-am cazat am gasit un magazin alimentar in apropiere de unde ne-am cumparat cate ceva pt micul dejun;chiar daca aveam micul dejun inclus in pret citisem pe net ca micul dejun la ei e format doar din cafea si croissant si chiar nu puteam sa ne incepem ziua cu stomacul gol.

    L-am intrebat pe casier unde se poate manca in zona si ne-a trimis catre gara termini unde ne-a zis ca acolo sunt mai multe restaurante unde putem manca. Zis si facut, dupa ce am lasat cumparaturile in camera am mers catre gara unde am descoperit mai multe restaurante, cafenele destul de scumpe si nimic care sa ne atraga. Stiam de acasa de la mai multe persoane ca pizza si pastele nu sunt asa bune cum suntem noi obisnuiti, chiar daca esti la mama lor acasa.

    Dar, printr-un noroc chior am descoperit chiar vis-a-vis de gara o pizzerie unde am mancat cea mai buna pizza de pana acum. Pizzeria se numeste Sfizio, nu aveti cum s-o ratati pentre ca este chiar la strada. Pizza era servita la felii destul de mari si pretul lor era intre 3 si 4 eur felia.

    Ziua 2

    A doua zi ne-am trezit dis de dimineata, am luat micul dejun, care a fost pot sa spun format din mai multe produse, fata de cum citisem noi, dar suficient cat sa ne tina macar jumatate din zi.

    Am plecat cu metroul spre Musei Vaticano, tin sa precizez ca pentru museu ne-am cumparat biletele online pentru a fii mai siguri ca nu stam la coada (dar acolo ne-am dat seama ca in luna februarie nu este asa mare aglomeratie fata de cum este vara). Statia de metrou se numeste Cipro Musei Vaticani, din statia de metrou se iese prin partea dreapta unde este un indicator care iti arata spre ce parte sa iesi. Dupa ce urci scarile la metrou faci dreapta iar la 10 metri iar dreapta iar in capatul strazii pe partea dreapta se vad niste scari, iar sus in capatul lor dai de zidul vaticanului, unde faci stanga si la 200 de metri dai de intrare.

    Odata intrati am mers la un automat unde am scanat voucher-ul primit pe e-mail si-am primit automat biletele originale;dupa intrarea in muzeu am mers la ghiseul de informatii si-am cerut freemap (cu toate ca noi mai aveam inca una primita pe e-mail odata cu voucher-ul), dar am zis ca nu ne strica sa avem doua, mai ales ca am constatat ca erau si diferite, spre amuzamentul nostru.

    Noi am vizitat fiecare camera, le-am luat in ordine de pe harta;cei mai multi turisti mergeau direct la Capela Sixtina urmand traseul scurt noi preferand-ul pe cel lung. Ca ora de intrare in muzeu noi am avut trecut pe voucher ora 10.00 si a fost mai liber, dar, dupa ora 11.00 au inceput sa vina grupurile de turisti cu ghizii lor;noi ii lasam sa ne depaseasca, ca sa putem admira si noi in voie fiecare camera si sa putem face si poze. Daca doriti sa trimiteti vederi veti gasi si-aici posta de unde puteti lua vederi si timbru Papal.

    Cu spatele la scari am intrat intr-o camera numita Pinacoteca, unde se afla o colectie de tablouri a Vaticanului cu picturile lui Da Vinci, Bernini s-au Rafael;tot aici este si-o copie a sculpturii Pieta;ce am vazut aici diferit de ce am vazut pana acum este Icoana Maicii Domnului “Cea care alapteaza”.

    Fiecare muzeu in parte reprezinta cate ceva si toate aveau ceva special si diferit. Cel mai mult ne-a placut Galeria Hartilor Geografice, de cand intri te loveste contrastul hartilor de pe pereti cu tavanul;practic toata camera pe care o parcurgi si care este destul de lunga, esti captivat doar de tavan, la harti te uiti la una doua si-apoi te intorci tot la tavan... o sa atasez poze pentru a vedea la ce ma refer.

    Am fost si la Capela Sixtina –simbolul Vaticanului unde nu ai voie sa vorbesti si nici sa faci poze, dar cand intrau grupurile mari nu prea era liniste, iar unii mai faceau si cate o poza pe furis (erau niste paznici care daca te vedeau ca faci poze veneau la tine si te puneau sa stergi poza de fata cu ei), noi n-am facut, am preferat doar sa privim picturile. Crearea lui Adam, Judecata de Apoi, tavanul pictat de Michelangelo, toate picturile erau viu colorate de parca tocmai le terminase cineva de pictat.

    Per total am vizitat muzeul timp de 5-6 ore si nici acum nu stiu daca am reusit sa-l vedem pe tot.

    Inainte sa plecam am mai facut un tur pe-afara prin Gradinile Vaticanului la Sfera con Sfera.

    La parter se aflau un bar si doua restaurante unde puteai servi cafea s-au puteai manca pizza.

    Noi am servit ceva de la bar, care pot sa spun ca n-a fost chiar asa scump cum ne gandeam;am dat pe doua cafele + o cola 0.5 = 7 eur.

    La plecare am coborat pe scara in forma de spirala considerata cea mai frumoasa din lume. Este construita din doua spirale separate, una care urca si alta care coboara;noi cand am coborat doar una singura era deschisa, cealalta nu.

    Dupa turul intens din Vatican am plecat sa mancam ceva si intamplator in apropiere de Vatican am dat de o terasa unde se serveau paste;la inceput am fost reticenti nu stiam daca sa le incercam s-au nu, dar ne-am riscat ca sa zic asa si bine am facut. Am ramas cu gandul la ele si-acum, paste ca acolo n-am mai mancat nicaieri. Eu am servit paste carbonara si sotia paste prosciutto el funghi. Am mai comandat si cate un pahar de vin si per total consumatia ne-a costat 32 eur.

    Seara ne-am dus iar la Fontana di Trevi pentru a o vedea si pe timp de noapte;unde binenteles erau acelasi nr mare de oameni, ba chiar acum erau si niste paznici care fluierau sa nu te asezi pe marginea fantanii s-au veneau direct la tine in caz ca te faceai ca nu-i auzi.

    Ziua 3

    In ultima zi dupa ce am luat micul dejun, am eliberat si camera si-am plecat sa vedem Bocca della Verita –Gura Adevarului care se presupune ca cei care bagau mana in gura acesteia si nu spuneau adevarul li se taia mana. Am stat si-aici la coada, dar intarea este libera.

    De-aici am plecat spre Colosseum, am zis macar sa-l vedem pe-afara pentru ca nu stateam bine cu timpul si nici nu stiam cate ore ne va lua sa-l vedem, era riscant sa incercam mai ales ca erau si multe cozi, nu prea ne dadeam seama care pe unde se intra si la ora 4 cel tarziu trebuia sa fim la aeroport;am facut multe poze din-afara si-am zis ca data viitoare cand mai venim o sa-l trecem si pe acesta pe lista.

    Stiu ca mai sunt multe de vazut la Roma, poate data viitoare o sa reusim sa punctam ce n-am reusit acum, dar, per total noua ne-a placut ff mult. Cand am plecat de-acasa am vrut sa incercam pizza, pastele si inghetata lor renumita ceea ce am si facut si chiar ne-a si placut.

    Toti spun ca Roma este un oras murdar, da, poate ca este, noi n-am pus prea mare pret pe aspectul asta, dar are si multe de oferit si stie sa ofere in special turistilor.

    ## end review sc

    [fb]
    ---
    Trimis de VasiuM in 20.05.20 20:21:35
    Validat / Publicat: 20.05.20 21:35:07
    INFO ADIȚIONALE
    • A fost prima sa vizită/vacanță în ITALIA

    VIZUALIZĂRI: 1249 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (VasiuM); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P20 Musei Vaticano.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 20 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    3 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [20.05.20 21:32:46]
    »

    Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Roma, ROMA" (deja existentă pe sait)

    [Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

    mishu
    [20.05.20 21:47:32]
    »

    @VasiuM

    Dupa aterizare am fost verificati cu termo scannere de temperatura pentru coronavirus

    , desi vazusem titlul, nu imi venea sa cred, dar parerea mea este ca deja erau cazuri si la ei, dar sperau sa treaca peste si poate ca daca luau si ei masuri mai din timp nu aveau atatea cazuri, in fine, acum este usor de comentat.  

    Insa chiar poti spune ca ai avut noroc, in rest, foarte frumoase pozele, ai surprins tot ce este mai frumos, asa ca felicitari, votat cu mare drag. ​

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    fb Tane ClaudiaPHONE
    [14.06.20 17:26:51]
    »

    Foarte frumos!

    Ai descris foarte bine acest ​oraș minunat. Sper sa ajungem sa îl vedem​ cât mai curând.  

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    fb115513, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂVacanța la Roma:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057982206344604 sec
    ecranul dvs: 1 x 1