Nu ocoliți Santa Croce!

TIPĂREȘTE

De două ori în luna lui Florar, la diferență de doi ani, am vizitat Biserica Santa Croce. Înțesată de splendori artistice de la arhitectură și până la ultimul cenotaf, Santa Croce a devenit un adevărat Panteon al Florenței, apoi Național, adăpostind 270 de morminte ale celor mai importanți artiști, scriitori, poeți și oameni de știință ai Italiei. Dar nu vreau să încep cu morții! ????

În Piazza di Santa Croce se ajunge ușor, numai aruncând ochii pe o hartă. De formă dreptunghiulară, mărginită de vechi clădiri, aici aveau loc întrecerile cavalerești, sau meciurile de fotbal în sec. al XVI-lea, între echipele de cartier.

Biserica, de o maestuozitate și o luminozitate aparte, ni se înfățișează ochilor în toată splendoarea ei, la unul din capetele pieții. Se zice că a fost ridicată în sec. al XIII-lea de același arhitect care a proiectat și Domul (nici măcar riglă de calcul nu avea!). Fațada de marmoră a fost adăugată târziu, la 1863 de arhitectul evreu Niccolo Matas, care a montat pe fațadă Steaua lui David, motiv pentru care odihnește sub o piatră de marmoră montată în fața bisericii și nu în interiorul ei.

Pe o latură a Bisericii tronează statuia lui Dante, iar în interior i-a fost ridicat un cenotaf, mormântul său aflându-se la Ravenna, despre care am scris în anii din urmă. Ușile de intrare, trei la număr, sunt de o factură aparte, în lemn bine întreținut și montate în portaluri din marmoră.

Am rezolvat repede cu formalitățile, casele de bilete și punctul de informații se află pe latura nordică. Am primit pliante cu traseul de parcurs, am pregătit aparatul foto (era permis), documentația și am intrat în lumea artei.

Interiorul este în formă de cruce, cu trei nave separate de coloane și arcade în ogive. Inițial pereții au fost acoperiți cu fresce din școala lui Giotto descoperite după îndepărtarea stratului de tencuială aplicat la renovarea din sec. al XVI-lea. Giotto, despre care Dante Alighieri spune că A fost și este cel mai mare

Am intrat prin transeptul nordic și am luat la rând, de-a lungul peretelui, mai întâi Monumentul funerar Galileo Galilei, apoi al dramaturgului Giovanni Niccolini lucrat la 1883 cu o statuie ce se crede că a fost model de inspirație lui Bartholdi pentru celebra Statuie a Libertății din New York.

Am trecut în liniște spre transeptul sudic la capătul căruia, spre ușă se află Monumentul Funerar Michelangelo Buonaroti, monument decorat cu figurile alegorice ale Sculpturii, Arhitecturii și a Picturii fiind opera marelui Vasari. Bustul este lucrat de G. B. Lorenzi, iar mica frescă de sus, Drumul Calvarului, este opera aceluiași Georgio Vasari.

Dar de ce lângă ușă și nu un loc mai acătării? Locul a fost ales de artist, încă din timpul vieții, pentru ca la Judecata de Apoi, când se zice că se vor deschide mormintele, el, marele Michelangelo să poată vedea mai întâi Domul lui Brunelleschi ce acoperă Santa Fiore. Mă întreb, o mai fi având de așteptat, că unghiul și direcția sigur le-a calculat bine!

Alături se află Cenotaful lui Dante Alighieri, apoi Monumentul Funerar Vittorio Alfieri (părintele tragediei italiene) lucrat de Canova la 1810. Simbolic, este străjuit de „Italia plângându-și fiul”

Am admirat și fotografiat un basorelief de o gingășie aparte, montat pe un pilastru ce prezintă Fecioara alăptând de A. Rosselino, după care Amvonul lucrat la 1475 de Benedetto da Maiano, cu scene din viața Sf. Francisc. Urmează Monumentul lui „Scopul scuză mijloacele!” . Ați ghicit, Niccolo Machiavelli diabolicul politician, sfătuitorul și consilierul lui Lorenzo Magnificul.

Am fixat aparatul pe un tabernacol din piatră, o Bunavesrire lucrată la 1430 de marele Donatello, comandat pentru a orna capela familiei Cavalcanti, înainte ca biserica să fie renovată. Apoi Monumentul compozitorului Gioacchino Rossini, al marelui Lorenzo Ghiberti, creatorul celebrelor uși ale Baptisteriului sau superbul Monument Leon Battista Alberti care a făcut „dă de toate” , într-un cuvânt, un mare Umanist al Renașterii.

Am revenit la capătul spre altar a navei din stânga după o lucrare de o mare frumusețe și de o mare bogăție, Monumentul Carlo Marsuppini, umanist și cancelar al Republicii Florentine, monument lucrat de Desiderio da Settignano.

Aici am încheiat galeria de Monumente funerare a celebrelor personalități florentine, nu înainte de a îndrepta aparatul foto pe multele „covoare” din piatră și marmoră ale pavimentului, sub care odihnesc alte și alte personalități.

Și asta nu a fost tot! Nu mi-au scăpat nici Capelele cu valoroasele lor lucrări artistice.

Să nu uităm că la inundațiile din 1966 când Arno a făcut ravagii în Florența, în Biserica Santa Croce apa amestecată cu mâl a ajuns la cota de 4-5 m.

Nu ocoliți Santa Croce!

În Piazza Santa Croce, unde se comercializează multe articole din piele

---

VIZUALIZĂRI: 895 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI