Thassos

TIPĂREȘTE

Omul si Natura

Dragii mei! Va atentionez ca urmeaza o introducere mai lunga. Puteti sa “ sariti peste ea” . Eu, tocmai am sosit pe Pamant de pe planeta Micului Print, trecand prin poarta stelara din marmura alba de la Aliki. Aliki, din insula Thassos. Nu stiu daca stiti, dar acest portal de calatorii, care ar face geloasa orice firma de turism, a fost facut cadou pamantenilor, demult, demult, de catre cel care controleaza intreag spatiul si timpul de pretutindeni, inca de pe vremea de cand Omul nu era decat un vis frumos in mintea unor vietuitoare ce pluteau alene prin marea cea mare, albastra si curata, pe care cu totii o visam si la care cu totii jinduim s-ajungem. Si-n care cu totii am vrea la vara “ sa ne bagam picioarele” , si pe care, ca s-o admiram, muncim un an intreg.

Portalurile de peste tot, precum e si cel de la Aliki, au fost zamislite tocmai pentru a putea calatori in lumi necunoscute, salbatice si imaculate, si, mai ales, pentru a-l controla mai usor pe OM, devenit prea egoist si agresiv si care, la un moment dat, e dispus sa mai faca si prostii. Printre care, si aceea de a distruge in cativa ani, tot ceea ce Natura a creat in milioane de ani. Precum muntii, izvoarele, marea, cerul senin, nisipul sau viata insasi. Si prima si cea mai importanta invatatura si datorie a zamislitorul suprem, care ne controleaza fara incetare, a fost aceea, de a avea grija de leaganul tuturor fiintelor vii, de marele ocean albastru, care, pana sa apara omul, a stiut mereu sa-si poarte singur de grija.

Dar poarta de la Aliki nu e singura, o poarta similara se afla si-n Skiathos, in capatul plajei Lalaria sau in Cipru, la Cavo Greco, si-n multe alte locuri din Grecia. Si porti stelare mai exista, cam peste tot in lume, unde oamenii au grija de natura.

Natura n-a deranjat niciodata pe nimeni prin frumusetea, exuberanta si culorile sale, ci dimpotriva, l-a ajutat pe om sa-si regaseasca echilibrul. Reciproca insa, n-a fost intotdeauna valabila. Omul e-un produs ciudat al Oceanului ganditor si in mimicnicia lui, acesta, (omul) a lovit mereu in cel ce l-a creat, l-a mangaiat si l-a luat in brate atunci cand a suferit.

Acum, eu, am venit pe Pamant ca sa-ncerc, pana nu e prea tarziu, sa-i fac pe oameni sa inteleaga, ca trebuie sa fie mai intelegatori cu parintele lor, cu marele creator acvatic, am venit ca sa le dau unele solutii pentru viitor si pentru a suporta mai bine necazurile momentului. Sa fie mai putini aroganti si sa-l priveasca de sus, doar pe cel ce a cazut la pamant si vrea sa-l ridice. Caci credeti-ma, am vazut si multe lucruri bune prin lumile prin care am trecut, am vazut spre exemplu si oameni blanzi si fericiti, (mai simpli si mai modesti, ce-i drept) care traiesc in deplina armonie cu natura. Si-am mai venit la voi ca sa va spun ca, in utimul secol, cel putin, ati gresit. Ati schimbat culorile Pamantului, albatrul nu mai e albastru, verdele nu mai e verde, cerul a devenit gri, aerul si apa, nu mai sunt imaculate. Voi incerca sa-i conving pe oameni sa respecte natura, ceea ce nu e deloc usor. Pe ultima planeta pe care am fost, cea a “ Micului print” , mi-a fost mult mai usor, caci acolo traiau numai animale.

Ce-am aflat despre planeta voastra?

Planeta voastra a fost dintotdeauna, una frumoasa si colorata, oamenii de peste tot, batrani si simpli, mi-au spus ca albastrul si verdele erau culorile ei predominante. Marea era albastra peste tot, si padurile cele verzi, erau multe, multe. Astazi, aceste doua culori, se mai pastreaza neatinse, doar pe cateva insule razlete. Mai ales in Grecia, unde oamenii venereaza Natura ca pe-o e regina si Culorile, ca pe printesele ei. Ce vad insa prin restul lumii? Ca verdele a disparut, pentru ca, oameni buni, ati taiat prea multe paduri, ati daramat dealuri, ati dat foc la stepe si savane, ati gaurit muntii. Ati uitat sa vorbiti cu padurea si cararile de munte (mai nou dialogati doar cu tabletele) si albatrul marilor l-ati murdarit cu pete tuciurii aduse din adancuri. Cerul cel albastru si aerul au devenit cenusii si pline de smog si pulberi otravitoare care v-au facut praf plamanii iar dusmanii aia mici si invizibili, unde credeti ca s-au cuibarit? Tocmai acolo! Iar principala voastra distractie a devenit calatoria la “ mall” si concursul numit " Care devine cel mai repede diabetic sau bolnav de inima” . Si inamicul, doar atat a asteaptat! Si-am mai vazut ca v-ati facut adposturile pe verticala si locuiti inghesuiti, respirand un aer imbacsit, cu toate ca pamantul e lung si lat, si e loc destul si pe orizontala. Ati secatuit suprafata si adancurile lui, in goana dupa profit in loc sa folositi energiile nesecate ale naturii. Munciti zi si noapte pana la epuizare, in goana dupa iahturi si palate. Va cheltuiti agoniseala stand zile intregi intre betoane ce ajung pana-n cer, va deplasati ore intregi, zilnic, in niste cutii de metal cu roti din care iesiti anchilozati, ati uitat de plimbare, de miscare, de munte, de soare sau de mare. Pai, daca nu mai aveti sanatate, cum vreti sa va mai mai bucurati de iahturi si palate?

Stati cate 10 ore pe zi cu ochii lipiti de un ecran nociv, aproape un an intreg. Si, apoi, ajunsi acasa, va aruncati ochii pe un alt ecran, ca sa va ingroziti de ce s-a mai intamplat prin lume. Si-apoi, pentru distractie, treceti pe-al treilea ecran sau va lipiti de un telefon mobil. Ma-ntreb de ce munciti ca sclavii aproape un an intreg? Va raspund tot eu! Din snobism. Din egoism. Ca sa stati, trufasi, 10 sau 20 de zile pe an, intr-un confort dumnezeiesc, undeva departe, intr-un paradis aproape celest. Colorat si parfumat, in care “ olinclusivul” vi se aduce in poala, ba chiar si olita de noapte vi se pune sub pat. Sub un pat cu baldachin aurit, dupa cat de mult ati platit. Si cand ma gandesc ca adesea, nici nu prea iesiti din resortul ala in care aveti de toate si liftul va duce si la masa si la piscina, si la pedichiura si la masaj si la dormitor! De ce le faceti pe toate astea? E simplu! A zis-o, inaintea mea, un filozof al lumii, (Aldous Huxley), care, acum, pare sa aiba dreptate. Ca, 60-70% dintre turisti, se duc in concedii doar, ca la revenirea acasa, sa “ se se dea mari” , sa rupa gura lumii cu cate mii de euro au cheltuit ei pe super-excursia aia optionala inRolls-Royce, pana la “ mall” . Si-apoi, odata reveniti acasa, ei nu se-astampara, ce credeti ce fac? Isi invita toti prietenii la o masa festiva cu ciudatenii pe care le-au savurat pe-acolo pe-unde o intreaga avere au lasat, doar asaaa, ca acestia sa-i asculte si sa ramana interzisi si sa-i aplaude printre dinti. O fac, pentru ca sa se simta si ei, macar pentru o zi, apreciati, adulati, rasfatati, ce mai! , sa se simta ca niste imparati. Si, in final, acoperiti de glorie, la desert, sa-si anunte comesenii, pe unde mai au ei de gand sa mearga, in anii ce vin. Caci marea lor placere, nu e sa se odihneasca si sa se bucure de excursia in sine ci sa epateze la intoarcere.

Este snobismul turistic un lucru rau?

Nu! Dimpotriva. Cel putin in cazul meu. Care nu fac exceptie de la regula. Sa va explic. In anii ’ 75 am avut rara ocazie sa efectuez un circuit prin Europa. Vizitez Parisul, Roma, Venetia. Circuit care m-a impresionat puternic. Intors acasa, ma simteam intr-o alta lume. Nu-mi doream decat sa revin in acele locuri. N-am considerat terminata excursia mea din ’ 75, decat atunci cand a aflat si ultimul meu prieten, de ea. Doar atunci am considerat, iesirea mea prin Europa, incheiata. Cel putin inca un an, am povestit tuturor despre ceea ce-am vazut eu “ live” prin Vest (si ei, doar prin filmele " alb-negru” de la televizor). Cel putin inca un an, " am plutit" , am ramas conectat in mod euforic, la acel circuit european. Ma simteam grozav, devenisem o mica vedeta locala, eram student si mai auzeam si cate o colega spunandu-mi “ aha, da, tu esti acel dorgo care ai fost la Paris!” , fraza care facea sa-mi plezneasca ficatul de satisfactie! Parca traiam intr-un vis!

Tot asa am procedat si in urma cu cativa ani, dar cu alte mijloace de exprimare (internet, telefonie mobila, saituri turistice), cand am calatorit pentru 2 saptamani in insula “ printesa a marii Egee” , in Santorini. Satisfactia excursiei a avut o rezonanta de cel putin o jumatate de an, timp in care eu m-am simtit din nou, nemaipomenit. Si-am jurat ca voi reveni, si-n Paris, si-n Santorini.

Dar, astazi, lucrurile s-au mai schimbat. Snobismul nu aduce mereu numai placere ci si durere.

Cunosc un amic “ cu iesire la mare” , care, de doi ani, nu mai avea somn, pentru ca vecinul lui de curte, isi cumparase un iaht cu doua catarge iar el avea un iaht, doar cu un singur catarg. Ce-a facut? A muncit zi si noapte, apoi s-a indatorat la banca, pana cand a ajuns la limita limitei. Dar in final, si-a cumparat un iaht cu trei catarge! Doar asa, ca sa nu mai poate dormi de invidie nici” cele doua catarge” din vecini. Am vorbit cu el, nu de mult la telefon. Ce-ti mai fac cele 3 catarge, “ mon ami?” . “ Pai vreau sa ma scap de ele, am nevoie de bani “ cash” , dar nu mi le ia nimeni, e criza de bani pe piata. Incerc sa schimb iahtul cu-o rulota. A propos, daca trece mizerabila asta de pandemie, pot sa vin la tine vara viitoare, ca sa batem din nou, frumoasa Transilvanie?”

Culorile Thassos-ului

Ei, si de ce credeti c-am mai venit eu de nicaieri, tocmai in Grecia si tocmai in insula Thassos? Pentru ca in Grecia exista si multe alte insule, mult mai frumoase si mai colorate. Cea mai albastra apa a marii, e in Lefkada, nisipul cel mai auriu, e la Koukounaies, in Skiathos, cel mai multicolor golf e Navagio din Zakynthos, care n-are egal. Iar albul " catarator" , din caldera santorineza, e unic in lume. Tetrada alb-albastra-rosie-cenusie din Noussa-Kolymbithres si Santa Maria din Paros, nu mai prea vad unde ar exista, nici macar in celelalte 23 de Ciclade. Galben mai pur, precum cel al nisipului fin strapuns de albul crizantemelor de mare, din Tsilivi, n-am mai vazut. Sau un verde ce-mbratiseaza albastrul din lagunele Balos din Creta, sau cel din golful Aliki, sunt greu de gasit prin Grecia.

Am venit in Thassos, pentru ca e o insula “ rurala” , care are doar doua orase, e-o insula salbatica in care Omul inca nu a intervenit prea mult, o insula cu vile multe si hoteluri putine, o insula cu 3 campinguri, o insula in care, dac-o strabati, gasesti toate culorile curcubeului. In golful Aliki, pe langa galbenul nisipului celor doua plaje ale sale, gasesti vardele marii din golf, albastrul marii din capatul golfului si alburiul “ marii de marmura” , aflat langa ruinele unei vechi galerii de marmura abandonate si pe jumatate, scufundate. Seara, din portul vechi din Limenas, vei vedea rosul si oranjul apusurilor de soare iar ziua (mai ales dimineata si spre seara), in acelasi port, vei vedea indigo-violetul unei mari linistite, pe care se-avanta doar barcile pescarilor ce se-ntorc de la " vanatoare de calamari” . Thassos e una dintre cele mai “ verzi” insule ale Greciei, gratie numeroaselor izvoare si alte surse subterane de apa dulce. “ Insula de marmura” , e acoperita de paduri intinse se pini si plantatii de maslini. Aici, pinul si maslinul, sunt Dumnezeii insulei. O lege locala spune, ca, daca vreo firma, decoperteaza un deal acoperit de pini, in vederea exploatarii marmurei, dupa terminarea extractiei, aceasta e obligata sa replanteze in proportie de 90%, padurea de pini.

Nici rosul, cu toate nuantele lui, (mov, roz, lila), nu lipseste de pe insula, tufele de leandru sau bougainvilla, cresc peste tot. Nici culoarea neagra (care poate nici nu e o culoare), nu lipseste din peisaj. In padurea maritima de langa vechea cariera de marmura de la Aliki, exista unele stanci negricioase (sa fie marmura neagra?) sau, pe versantii " in amfiteatru" de la Giola, albul (adica sarea evaporata a marii), sta alaturi de culoarea tuciurie a stancilor.

De ce sunt grecii longevivi?

In micul " loc de veci” al unei biserici din frumosul sat de munte Panaghia dar si in cel al Limenas-ului, am citit cateva inscriptii pe crucile de marmura. “ A trait 103 ani” , “ A trait 96 de ani” . Evident, clima mediteraneeana, alimentatia bogata in fructe si legume proaspete si “ pline de soare” , carnea de peste, folosirea uleiului din masline (sarac in colesterol), optimismul specific poporului grec, sociabilitatea iesita din comun, aproape “ latina” a lor, “ o pensie garantata de lege de cel putin 950 de euro/luna” , fac ca media de varsta a grecilor, sa figureze in TOP-ul Europei. Plus ca grecii sunt si oameni foarte linistiti si ospitalieri. In insule, eu n-am vazut doi greci care sa se certe sau sa se bata in strada.

Dar, in Thassos, eu mai eram curios sa aflu ceva. Deoarece din cele 5 descinderi ale mele in insula, de 3 ori, am ales cazare la Vila Philipos din Limenas, m-am imprietenit cu fiul gazdelor si cu cei doi batranei simpatici si foarte vitali, care locuiau la parter. Baiatul ajuta de fiecare data cand se schimba seria, facea curatenie prin camere si ne repartiza in ele. L-am intrebat odata: “ Cam care e beneficiul acestei vile, intr-un sezon normal? " . Nu credeam c-o sa-mi raspunda, dar baiatul, mi-a raspuns, sincer. “ Aici, la noi in Thassos, cam fiecare om care a muncit o viata intreaga, si acum are cate o pensie, a investit ba intr-o pensiune, ba intr-o taverna sau intr-un bar, ba intr-un stand din talcioc. Unii au chiar si mai multe afaceri. De aceea nu trebuie sa cerem prea mult pentru o cazare. Biletul se vinde in “ afara” cu aprox. 110-120 euro/saptamana si se-mparte la 3 (o tremie ia agentia care gaseste clientii, o tremie ia transportatorul si o tremie luam noi). Adica luam cam 35 de euro de camera. Pe luna, la 24 de camera, si in general se ocupa toate, suma total-adunata e de 3000 si ceva de euro. Intr-un an bun, pentru 6 luni de turism, adunam 18.000 deeuro. Platim impozite, consumabile si macar un angajat. In final, ramanem cu vreo 10-12.000 de euro pe sezon. Dar, parintii mei sunt fericiti, pentru ca fiecare mai are si cate-o pensie. Mai greu e pentru tineri. Ei, chiar daca lucreaza la taverne, hoteluri sau in comert, dupa ce sezonul se termina, sunt obligati sa-si caute de lucru prin orasele mari ale Greciei, Atena, Salonic, etc, sau sa munceasca in strainatate. Exista si localnici in varsta, care n-au investit in nimic. Ei traiesc din pensie. Ii vedeti cum stau toasta ziua in portul vechi. Sunt pescari. Seara se duc cu barcile si pun navoade si coboara ulcele cu momeala pe fundul marii. Fiecare are “ parcela” lui de mare. Dimineata devreme, revin cu pestele sau calamarii proaspeti si-i vand in port sau in camionete mobile. Ce nu pot vinde, consuma. Altii sunt legumicultori si vand diferite produse din gradina proprie.

Altii sunt pictori sau sculptori si prelucreaza marmura, care aici in Thassos, o avem la discretie. In Thassos, nu ducem lipsa de nimic, pai cum sa nu traim 100 de ani?

De ce Thassos?

Poate ca va intrebati totusi, care este motivul principal pentru care v-am scris eu acest reiew lung despre Thassos (si nu numai). Pentru ca, acum am la dispozitie mult timp liber si pentru ca mi-au mai ramas vreo 50-60 de poze nevalorificate de la ultima mea peregrinare prin Thassos (2018). Si mai e ceva. Daca-i pus piciorul in portul Limenas, iti apar deja si cateva postere cu oferte turistice. Sunt excursii cu mici vaporase pe undele plaje din apropiere. Marble Beach, Paradise Beach, Skala Potamias si Golden Beach. OK, sunt frumoase toate, mai ales stancile de la Paradise Beach, care inainteaza in mare precum pintenii ascutiti de bronz a unor trireme grecesti sau romane, ce au de gand sa spintece coca unei corabii de lemn. Nici plaja folosita de familistii cu copii mici, de la Skala Potamias nu arata rau, loc unde poti sa stai in apa calda si limpede si la 200 de metri de tarm (apa nu-ti trece de genunchi), si de unde poti sa privesti crestele muntilor. Dar nu! Motivul principal pentru care am scris despre aceasta insula, este Aliki. Parca dintre toate atractiile insulei, pe mine ma “ cheama" cel mai mult si mai mult,” Capul Aliki” , cu plaja ei micuta, cu terasa Beatiful Alis, unde poti servi o bere Mythos si-un grill de pui admirand, de la etaj, umbrelutele colorate si micile ambarcatiuni ce aluneca pe apa verde (exact in fata ta), pe stanga, drumul ce serpuieste de-a lungul golfului strajuit de-o lunga balustrade de lemn si de unde poti admira “ scubadaivistii” , aricii de mare sau, poti sa-ti arunci privirea spre dreapta, unde vei vedea un lung mal de marmura, deasupra caruia apare o padure de pini. Pe partea cealalta a capului, dupa ce-ai trecut si de-o capela sapata in stanca, apare o intinsa cariera de marmura, pe jumatate scufundata si “ poarta stelara” , (pe unde-am venit eu), bine-nteles. Si nu stiu cum se face, dar intotdeauna cand ajung eu acolo, la Aliki, e soare, si pozele ies bine. De fapt in Grecia, acest lucru nu e de mirare. Grecia e o tara care are 300 de zile insorite pe an iar in zilele in care sunt nori sau ploua, aceastia dispar dupa cateva ore.

In loc de final

Acuma, eu va multumesc ca v-ati aruncat privirea si asupra catorva imagini din aceasta insula, pe care sunt sigur ca le-ati mai vazut de nenumarate ori. Textul e cam lung, stiu ca n-o sa-l prea cititi, l-am pus doar asa, ca sa fie expuse, langa el, mai multe fotografii, nu numai 20, dar asta, numai daca dau cumva si peste-un @web de treaba. Nici concluziile mele despre natura, nu sunt tocmai poate cele mai bune si usor de pus in practica, dar, sorry, eu acum, trebuie sa ma retrag, tot pe unde am venit, prin poarta de la Aliki. Bye, bye, v-am pupat pe toti, s-aveti spor la review-uri, si fiti siguri ca intr-o zi, “ I’ ll be back” . Si, daca v-ati saturat de “ izolare” , incercati sa folositi si voi, una dintre cele trei porti stelare pe care vi le-am amintit. Vine cineva cu mine? Va asigur ca veti ajunge intr-o altfel de lume, “ de vis” , fara stres, fara poluare si fara virusi parsivi.

@Web, te rog clipul, mersi - youtube

O insula completa, chiar daca e usor " rurala" , ieftina, verde, cu multe izvoare, cu peisaje minunate, cu multe plaje bune cu nisip, atat pentru adulti cat si pentru copii, cu o sosea pericirculara care te conduce la mai toate plajele, cu cateva sate de munte adorabile.

Nu prea ai unde sa te distrezi in Thassos, decat seara la taverne, in unele e muzica.

---

VIZUALIZĂRI: 2047 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI