Zi de februarie in Zell am See

TIPĂREȘTE

Vacanța noastră din această iarnă nu a fost numai despre ski. Am incercat să vedem și câteva locuri pe care nu le văzusem și care erau aproape de noi.

Unul dintre aceste locuri a fost lacul Zell și mica localitatea cu același nume de pe malul lui.

Zell am See, micul orășel situat la poalele muntelui Schmittenhöhe, deține secretul rețetei perfecte pentru o destinație turistică atractivă tot timpul anului: este situat pe o peninsulă aflată pe un lac cu ape cristaline, are in apropiere un munte (Schmittenhöhe) cu pârtii care pornesc aproape din centrul orașului, este la câțiva pași de pârtiile de pe Kitzsteinhorn și la doar 30 km de Grossglockner, are multe trasee pentru drumeții pe munții inconjurători.

Numele cu care apare orașul inscris intr-un document din anul 743 este Cella in Bisonzio (chilia din Bisonzio), satul de atunci fiind fondat de călugări in regiunea numită Bisonzio actuala Pinzgau.

De altfel, sub numele de Zell am Pinzgau a fost cunoscut micul târg până in 1810, când numele i-a fost schimbat in Zell am See, tocmai datorită apropierii lacului cunoscut in intreaga zonă.

Localitatea a fost un simplu târg până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când a intrat in atenția Impărătesei Elisabeta (Sissi), care s-a indrăgostit de aceste locuri. Impărăteasa a sosit in Zell am See cu trenul in anul 1885, pe linia ferată inaugurată in zonă cu abia zece ani in urmă. Indrăgostită de munți și iubitoare de drumeții, ea a vrut să urce pe jos pe vârful Schmittenhöhe (1.965 m), dorință pe care și-a indeplinit-o in ziua de 9 august 1885. A stabilit un adevărat record, parcurcând traseul pentru care in mod normal erau necesare trei ore, in numai 2 ore și 16 minute. O capelă a fost construită sus pe vârf și sfințită in anul 1908, la zece ani după moartea Impărătesei. In prezent acest traseu este inclus in circuitul turistic și poate fi făcut cu ușurință de iubitorii de drumeții.

Zell am See a devenit oraș abia in anul 1928, iar in prezent este capitala districtului Zell am See, cu o populație de aproximativ 9.900 locuitori.

In Zell am See am ajuns cu trenul pe care l-am luat din Sankt Johan im Pongau, localitatea unde am stat.

De altfel, cel mai comod și rapid mod de a ajunge in Zell am See este cu trenul, chiar dacă stai in Salzburg sau intr-una din localitățile din jur. Bineințeles că dacă ai mașină poți ajunge la fel de ușor, dar nu știu exact care sunt posibilitățile de parcare in apropiere, din câte am văzut accesul mașinilor era restricționat pe unele străzi din oraș.

Ca să revin, ne-am trezit noi dimineața intr-o zi de februarie și ne-am decis să luăm trenul și să vedem și Zell am See, locul unde lucrează copiii noștri. Zis și făcut, ne-am dus la gară, am cumpărat bilete de la automat, ne-am deplasat la linia 2 și am așteptat venirea trenului. Sunt foarte multe curse pe zi, din oră in oră câte un tren pleacă din Sankt Johan in direcția Zell am See. Stiam că avem de mers doar patru stații, așa că, după ce ne-am urcat in tren am ocupat repede două locuri la geam. Bine că a venit controlorul exact când a oprit trenul in prima stație, pentru că altfel nu mai ajungeam la Zell am See ci la Bad Gadstein. E drept că era ceva tot cu apă dar totuși, nu acolo vroiam să ajungem. Noroc cu controlorul care ne-a spus la timp că trebuie să coborâm repede și să luăm un alt tren care tocmai era in stație. Nu ne-am uitat atent pe bilet și nu am văzut că trebuia să schimbăm trenul la Schwarzach-St. Veit, adică la prima stație. Oricum, am reușit să schimbăm la timp trenul și iată-ne ajunși la gara din Zell-am-See, aflată chiar in centrul micului oraș.

De aici am pornit la o plimbare pe o frumoasă esplanadă de unde puteam să admirăm lacul strălucind in soarele cald al dimineții.

Era o duminică foarte frumoasă de februarie, lumea era la plimbare sau stătea pe bancă la soare. In mod normal, in luna februarie lacul ar fi trebuit să fie inghețat, iar lumea să se plimbe sau să patineze pe el. Dar, cum această iarnă a fost una caldă in intreaga Europă, apa lacului nu a mai inghețat, iar plimbările se făceau numai in jurul lacului.

O clădire frumoasă, de culoare albă, domină partea aceasta a lacului. Este Hotelul Grand, cu o istorie veche in Zell am See. Inițial aici a existat, in anul 1876, Hotelul Krone. După 11 ani, hotelul a fost cumpărat de soții Therese și Carl Böhm care l-au extins și i-au dat infățișarea de azi, numindu-l Grandhotel am See. Beneficiind de o locație excelentă pe malul lacului, cu fața spre culmile muntoase ale Tauern-ului Superior și Teinernes Meer, hotelul a devenit locul preferat al familiei imperiale, miniștrilor, politicienilor, oamenilor bogați ai inceputului de secol XX. Carl Böhm a vândut hotelul in anul 1918, acesta trecând prin mai multe perioade de măriri și decăderi, fiind chiar grav avariat, după cel de al doilea război mondial, de două incendii și de o inundație. Reconstrucția hotelului in forma sa inițială, a fost finalizată abia in anul 1995, hotelul devenind o adevărată emblemă a orașului.

Ne-am plimbat puțin prin grădina hotelului, profitând de poarta pe care am găsit-o deschisă ca o invitație de a trece pragul frumoasei grădini. Arăta foarte frumos, am trecut și pe lângă spa-ul hotelului, care avea și o terasă spre lac, totul arăta minunat, mi-ar fi plăcut să stau acolo câteva zile. Nu m-am uitat la prețuri, cred că sunt măricele, dar cine știe, vreodată puțin răsfăț nu va strica.

Am părăsit grădina hotelului, am trecut calea ferată și am intrat in oraș. Multe străduțe pietonale, mărginite de case vechi, colorate, frumos renovate, majoritatea găzduind in prezent pensiuni sau hoteluri.

Orașul are și o arteră cu multe magazine de tot felul și multe restaurant cu terase deschise chiar și atunci, in luna februarie. La una din aceste terase ne-am oprit pentru o inghețată și un pahar de vin alb, tocmai bune pentru acel moment al zilei.

Casele au cam același regim de inălțime, in mare parte cu două etaje, cu fațade pictate, cu balcoane din lemn, și, presupun, cu multe flori la ferestre pe timpul verii. Doar turnul bisericii catolice St. Hippolyte face notă discordantă, dominând cu inălțimea lui de 36 metri piața din centrul orașului. Construită in stil romanic, format din trei nave, biserica St. Hippolyte inglobează rămășițele celei mai vechi construcții din regiunea Pinzgau. Naosul central avea, inainte de 1794, o boltă gotică, inlocuită in 1898 cu un acoperiș plat din lemn. Atracția principală a bisericii o constituie pasarela unde se află orga, cu parapetul ornat, construită in anul 1514. Lângă altarul principal se află două statui datând din anul 1480, reperezentându-i pe Sfinții Rupert și Vigiliu.

După scurta oprire la Biserica St. Hippolyte ne-am continuat plimbarea. Am părăsit orașul și am revenit pe aleea care inconjoară lacul. Ne-am gândit să facem un ocol al lacului și să așteptăm să iasă Ștefan din gardă și să ne intoarcem impreună acasă.

Lacul Zell este una din principalele atracții din zonă, in special pe timpul verii. Este un lac natural, cu apă dulce, cu o lungime de 4,5 Km, o lățime de 1,5 Km și o adâncime maximă de 73 metri. Alimentat de topirea zăpezilor de pe versanți și de mai multe pârâruri de munte, Zell este unul dintre lacurile cu cea mai curată apă din Europa. De altfel, apa potabilă din regiune provine din lac și este una dintre cele mai bune ape de băut, fapt costatat chiar de mine pe perioada șederii in zonă.

Așa cum am mai spus, iarna, atunci când este destul de frig, pe apele lacului pot fi practicate sporturi de iarnă.

Vara in schimb, când temperatura apei poate ajunge chiar și la 23 grade, lacul este căutat de iubitorii inotului, surf-ului, kayak-ului sau a altor sporturi nautice. Sunt trei plaje pe lac, amenajate cu nisip și cu piscine cu incălzire solară. Pentru a menține apa curată, pe lac sunt permise doar bărci motoare electrice, cu excepția ferry-boat-urilor care traversează de la Zell la Thumersbach.

Pe lac se poate pescui, din aprilie până in noiembrie, norocoșii putând prinde aici știuci, păstrăvi sau bibani. Sunt și câteva restaurante amplasate chiar pe malul lacului, unde se servește pește pescuit din lac.

Dar, cea mai frumoasă activitate, in orice anotimp și la orice oră din zi, este o plimbare in jurul lacului. Munții se reflectă in apa de cristal, sunt multe rațe și lebede pe lac și pe aleea care inconjoară lacul, apa are diferite nuațe in funcție de lumina soarelui.

La plimbare am pornit și noi, am trecut pe lângă partea mai nouă a Zell am See-ului și am ajuns la o parte a lacului unde apa este mai puțin adâncă, cu ierburi și stuf. Aici erau multe rățuște care se plimbau liniștite chiar pe malul lacului. Am ajuns in sudul lacului de unde se vedea foarte bine Kitzsteinhorn-ul, unde schiasem in prima zi. Peisajul era de vis. Vârfurile inzăpezite străjuiau nordul lacului, in timp ce Schmittenhöhe și Tauern-ul se oglindeau in apa extreme de limpede. Am ajuns la o terasă unde ne-am oprit ca să stăm la soare in compania unei beri locale.

Pe partea cealaltă a lacului, vis-à-vis de Zell-am-See, unde este localitatea Thumersbach, nu te mai poți plimba chiar pe malul lacului. Sunt proprietăți private inconjurate de garduri, așa că nu mai este așa plăcută plimbarea. Puteam insă să facem o plimbare mai sus, pe munte, am văzut că era un traseu, dar nu aveam timp. Am lăsat drumețiile pentru la vară.

Ne-am intors la Spitalul Tauern, aflat pe malul lacului, in apropierea terasei unde ne-am oprit să bem bere. Nu este un obiectiv turistic, nu este bine să ajungi la spital, dar acolo lucrează copiii noștri și eram curioși să vedem cum arată un spital mic din Austria. Am făcut câteva fotografii din recepția spitalului și sala de mese a personalului medical (unde am intrat cu ajutorul băiatului meu), pe care le atașez la acest review, doar așa, ca să vă faceți o idee.

A fost o zi foarte frumoasă petrecută in Zell am See. Este un loc unde merită să petreceți câteva zile in orice anotimp. Dacă eu nu v-am convins, sper ca fotografiile să o facă sau clipul de la inceputul review-ului.

Vă rog dacă se poate atasa https://www.youtube.com/watch?v=29T2DwKvymo

---

VIZUALIZĂRI: 2590 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI