Palatul Romanit

TIPĂREȘTE

Pe Calea Victoriei nr. 111 se află o clădire imensă, impunătoare, formată din trei corpuri în formă de U larg deschis, în faţa cărarora este o curte mare presărată cu statui clasice (Maternitate de C. Medrea, Noaptea de Poullet, Bacantă de A. Sommet, Andromeda) şi un havuz înconjurat de bănci. Corpul de clădire neetajat construit în 1812 de boierul Faca pe colţul dintre Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei) şi Podul Târgoviştei (Calea Griviţei), este una din cele mai vechi clădiri din Bucureşti care şi-a păstrat timp de peste două secole forma iniţială.

În urma incendiului din 1802 în care a ars o mare parte din locuinţele de lemn din Bucureşti domnitorul Constantin Ipsilante a dat un ucaz în care cerea ca toate clădirile nou construite să fie făcute din cărămidă sau piatră cu acoperiş de ţiglă sau tablă iar noua construcţie a trebuit să respecte aceste reguli.

Boierul Faca a murit înainte de a-şi vedea locuinţa terminată aşa că ea a fost vândută de moştenitori şi finisată de bogatul vistiernic Romanit.

Decoraţiunile interioare şi mobilierul era atât de luxos încât scriitorul Ion Ghika i-a scris lui Vasile Alecsandri: ˝pereții odăilor toți cu mermer (stuc), imitând marmorele cele mai rare și mai frumoase, tavanurile de o bogăție rară și de bun gust... Odăile toate așternute iarna cu covoare scumpe de Usack si Agem, iar vara cu rogojini fine de Indii; macaturile și perdelele de mătăsărie groasă de Damasc și Alep. Scaunele și canapelele, toate de lemn de mahon si abanos, incrustate cu sidefuri și cu figuri de bronz poleit, erau îmbracate cu piele de Cordova. In toate odăile, policandre atârnate de tavanuri cu ghirlandele între uși și ferestre, toate de cristal de Veneția. ”

După moartea lui Romanit în 1834, clădirea capătă un rol administrativ: domnitorul Al. Ghika o foloseşte ca şi cancelarie domnească şi mai târziu în a doua jumătate a sec XIX este atribuită Ministerului de Finanţe. Cum spaţiul vechii clădiri nu era suficient, (gândiţi-vă că toate dările, veniturile, amenzile, arhive, erau ţinute în catastife în care se scria cu creion chimic sau toc cu cerneală) între 1881-1884 au fost construite cele două corpuri în U iar imobilul iniţial a fost supraetajat căpătând forma de acum. Planurile întregii construcţii au fost făcute de arhitectul Cerchez în stil neo clasic cu elemente neobaroce. După venirea comuniştilor la putere clădirile au fost atribuite mai multor întreprinderi iar mobilierul, decoraţiunile interioare şi covoarele au dispărut. La reparaţiile grosiere din 1954 s-au pierdut ultimele decoraţiuni prin zugrăvirea tavanelor pictate şi distrugerea stucaturilor.

Naţionalizaţi sau din proprie iniţiativă, marii colecţionari şi-au donat statului din timpul vieţii sau ca moştenire operele de artă pe care le deţineau. Păstrarea acestor valori dispersate în casele în care locuiseră şi care acum erau populate de chiriaşi nu putea asigura securitatea acestor valoroase lucrări.

În 1970 s-a luat hotărârea restaurării palatului Romanit şi transformarea lui într-un Muzeu al Colecţiilor de Artă ca secţie a Muzeului Naţional de Artă. Muzeul a fost inaugurat iniţial în 1978 cu câteva colecţii printre care a lui Anastase Simu (al cărui muzeu în formă de templu grec a fost demolat pentru a se construi blocul cu magazinul Eva), Avachian, dr. Dona. În 1982 a avut loc o spargere în care au fost furate câteva tablouri de valoare ceeace a impus montarea unor gratii la parter.

La subsolul corpului C, după 1989 a funcţionat galeria Catacomba în care a expus generaţia tânără de artişi. Ulterior subsolul a fost transformat într-un superb lapidariu format din trei încăperi boltite în care sunt păstrate piese de valoare ale unor monumente istorice şi care reconstituie Evul Mediu românesc şi care au fost salvate din furia demolărilor.

După o altă reparaţie şi consolidare care a avut loc în perioada 2002-2006 şi în care au fost înlocuite din motive de rezistenţă planşeele de lemn cu beton, Muzeul Colecţiilor de Artă şi-a deschis porţile pentru public în 2013. Muzeul are subsol (lapidariu), parter şi două etaje. Cele trei părţi ale clădirii au funcţii separate. În corpul A se ţin programe educative, în corpul B cel central, se face accesul la expoziţiile permanente iar în corpul C lateral, se intră la expoziţiile temporare.

Vizitatorii corpului central urcă pe o scară monumentală de marmoră albă cu două tronsoane. Există şi un lift la capătului unui coridor dar este o distanţă mare de parcurs până la el. Muzeul deţine 47 de colecţii din care 34 sunt expuse aici. Câteva colecţii ca Zambaccian, Storck, Pallady, dr. Minovici şi alte câteva au un regim aparte fiind găzduite în alte locaţii.

Colecţiile din Muzeul Colecţiilor de Artă nu sunt ordonate după autorul operei ci aşa cum au figurat ele în casele colecţionarilor, sugerând astfel mai multă intimitate. În afară de tablouri de Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Ioan Andreescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Pătraşcu, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Ghiaţă, Francisc Şirato, în colecţiile muzeului se găsesc şi operele unor pictori străini, sculpturi, grafică, mobilier francez, covoare orientale, argintărie şi în general tot ce ţine de genurile artistice.

Probabil din lipsă de spaţiu, dealungul pereţilor coridoarelor, vopsiţi în verde (nu mi-a plăcut culoarea care se reflectează în poze alterând fondul lucrărilor) sunt expuse tablouri valoroase, predominând Al. Ciucurencu.

În muzeu au loc lunar conferinţe şi prezentări ale unor aspecte inedite ale colecţiilor, programe educative şi expoziţii temporare. De ex. până la 25 martie este prezentată ˝Partea nevăzută a colecţiei Al. Phoebus˝ în care sunt expuse 130 de lucrări.

Programul de vizitare este 10-18

Tarif 15 lei, respectiv redus pentru pensionari, elevi, studenţi 7.5 lei.

În prima miercuri a fiecărei luni intrarea e gratuită.

Este permisă fotografierea cu telefonul şi la rugăminte, cu aparatul foto fără blitz.

Fără a avea o pregătire în artă, ci fiind numai iubitoare de frumos, am reuşit să văd în două zile numai cinci colecţii.

---

VIZUALIZĂRI: 542 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI