Muzeul Theodor Aman — o oază de artă şi frumuseţe în centrul capitalei

TIPĂREȘTE

Risc să apreciaţi aceste prime fraze ca off-topic dar nu pot să nu vă împărtăşesc bucuria pe care am avut-o ieri. După ce, mai mult de jumătate de an n-am putut parcurge mai mult de 100-200m în jurul casei şi ăştia cu câteva opriri, săptămâna trecută mi-am luat inima în dinţi şi am mers pe jos câteva sute de metri, plus autobuz, iar pe jos şi am ajuns în Piaţa Amzei unde am văzut casa Miţei Biciclista (v. aici)vezi impresii.

Ieri, după ce am studiat toate posibilităţile de transport, distanţa fiind mai mare, cu două autobuze schimbate şi ceva mers pe jos am ajuns pe str. C. A. Rosetti la muzeul Th. Aman pe care voiam demult să-l văd. Cu baston, cu şchiopătat, am reuşit.

Muzeul Th. Aman se află pe str C. A. Rosetti nr 8 şi este deschis de miercuri până duminică de la 10- 18. Tariful este 10 lei adulţi, 5 lei elevi, studenţi, pensionari şi 15 lei taxa de fotografiere. Muzeograf şi ghid este dna Şuteu, o persoană foarte amabilă, dispusă să vă povestească istoria fiecărui exponat.

În 1869, pictorul Theodor Aman, după o concepţie proprie, termină construcţia unei case care urma să fie locuinţă (la etaj), atelier, spaţiu de expunere şi loc de întâlnire al protipendadei artistice a Bucureştiului (la parter). Casa, deşi mică din punct de vedere al dimensiunilor are aspectul unei construcţii pompeiene. A fost ridicată pe terenul primit ca zestre de soţia sa pe maidanul Boteanu. Fiind prima casă construită pe uliţă, Aman a cerut să se numească Clemenţa, care era o traducere a numelui său aromân, Aman însemnând iertare.

Abia la începutul secolului trecut străzii pe care s-au construit multe clădiri somptuoase i s-a dat numele marelui om politic C. A. Rosetti.

Decoraţiunile exterioare ale casei au fost făcute cu ajutorul prietenului său sculptorul Storck dar cele interioare inclusiv lambriurile, vitaliile, frescele, picturile uşilor, mobilierul sculptat au fost realizate de Theodor Aman care era un artist multidisciplinar. După moartea pictorului survenită la 60 de ani în 1891, soţia acestuia Ana Aman, după multe formalităţi, a donat casa şi colecţia de tablouri, sculpturi şi gravuri cât şi uneltele de lucru ale artistului Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice în 1904. Condiţia era să se îndeplinească dorinţa pictorului de a deveni muzeu.

În 1908 a fost deschis primul muzeu de artă din Bucureşti, singurul care a rezistat de peste 110 ani în acelaş amplasament într-o clădire veche de 150 ani. Pe faţada casei la parter în nişe se află două statui de bronz de inspiraţie romană sculptate de Karl Storck iar pe faţada etajului medalioane ale lui Michelangelo şi Leonardo da Vinci executate de Aman.

Casa construită de arhitectul Franz Scheller în stil neo clasic după indicaţiile pictorului, a fost structurată pe parter şi etaj. La parter sunt opt camere dintre care cea mai mare este atelierul cu o înălţime de 6.7 m. care era şi o expoziţie permanentă a lucrărilor sale.

Casa-muzeu Theodor Aman este una din cele mai frumoase reşedinţe particulare din Bucureşti. Ea păstrează atmosfera din sec. XIX a unei locuinţe private cu atelier din perioada Belle Epoque. Concepţia artistică a pictorului este reflectată de obiectele din casa-document:şevaletul, presa de reprodus gravuri, violoncelul la care cânta, colecţia de arme, măşti, obiectele orientale. La capătul sălii decorată cu fresce pe întregul perete a apărut holograma lui Th. Aman alături de care apar m-am fotografiat.

Casa a suferit reparaţii minore în 1920 şi 1960 dar abia în perioada 2004-2008 a fost consolidată. Cutremurele din 1940 şi 1977 lăsaseră urme în structura sa de rezistenţă. Cu această ocazie a fost introdusă încălzirea centrală prin pardoseală, un sistem de ventilaţie, o instalaţie de dezumidificare necesară păstrării microclimatului optim pentru tablouri şi înlocuirea parchetului uzat cu altul în trei straturi.

În curte într-o clădire anexă a fost atelierul lui D. Paciurea care a lucrat aici între anii 1909-1932. Pe alee sunt expuse câteva lucrări de ale sale. Gardul de fer forjat este împodobit cu afişe ale colecţiilor din interiorul muzeului, menite să atragă atenţia trecătorului.

În apropierea casei lui Aman se află biserica Boteanu construită în 1770, dărâmată în 1909 şi refăcută în 1931; peste drum la nr. 5 palatul Cesianu- Racovitză este construit în stil renascentist în 1892, restaurat şi în care astăzi funcţionează galeriile Artmark; la colţul cu str. N. Golescu se află impunătoarea casă a gen. Zottu sef al Marelui Cartier General în 1916.

S-a născut în 1831 la Câmpulung în familia unui negustor bogat aromân ridicat la rang de serdar. Fiind talentat în pictură urmează cursuri de desen la liceul din Craiova. Trecerea lui prin Colegiul Sfântu Sava din Bucureşti unde l-a avut ca profesor pe August Treboniu Laurian a avut însemnătate în formarea conştiinţei lui revoluţionare şi unioniste.

La 19 ani primeşte o bursă din partea domnitorului Barbu Stirbei şi pleacă la Paris unde studiază pictura între anii 1850-1857 cu Michel Drolling şi Edouard Picot. În 1856 domnitorul Barbu Ştirbei i-a recunoscut meritele artistice înnobilându-l cu titlul de pitar. A venit în contact cu paşoptiştii din Paris şi prin arta sa a contribuit la idea de unire şi modernizare a ţării. A debutat la Salonul Oficial de la Paris în 1853 cu Autoportret, pânză care se află în colecţia Muzeului National de Artă Bucureşti. Până în 1880 expune constant în expoziţiile din Paris. A fost un strălucit pedagog şi împreună cu Gh. Tattărăscu a înfiinţat Scoala de Belle Arte din Bucureşti unde a format generaţii de artişti plastici.

Începând cu 1865 şi până în 1881 a organizat Expoziţia artiştilor în viaţă devenită unul din primele saloane oficiale de artă din ţară. Reîntors pe meleagurile muscelene a pictat case şi peisaje de la ţară, femei în costum naţional, aceste pânze fiind mărturie a societăţii rurale în a doua jumătate a sec XIX.

Pentru societatea feudală românească influenţată de conservatorismul fanariot, Aman a fost o adevărată revoluţie. Aman a fost primul pictor român modern. În casa artistului, devenită muzeul pe care l-am vizitat, s-a adunat până la dispariţia sa în 1891, elita artelor din Bucureşti, fiind singurul centru artistic al vremii. Principalele sale tablouri au un profund caracter naţional: Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul, Bătălia de la Olteniţa, Bătălia românilor cu turcii în insula Sf. Gheorghe, Unirea Principatelor, Tudor Vladimirescu, Izgonirea turcilor la Călugăreni, Petrecere cu lăutari şi altele.

Înafară de muzeul Theodor Aman, lucrările lui sunt deţinute în Muzeul Natuional de Artă din Bucureşti şi cel de Artă din Craiova. În 1991 Academia Română i-a acordat titlul de membru post-mortem.

Muzeul conţine peste 1000 de piese din toate genurile artei plastice şi decorative:tablouri, acuarele, schiţe, sculptură în lemn, gravuri în aquaforte, mobilier cât şi obiecte care i-au aparţinut pictorului.

Pictura. În muzeu sunt 165 de picturi în ulei pe pânză sau suport de lemn. Sunt pânze din toate perioadele de evoluţie ale lui Aman şi cuprind genuri diferite de la marile scene de bătălii la portrete, figuri istorice, interiorul casei sau a uliţei de afară văzută prin fereastră, peisaje şi flori, membrii ai familiei, reuniuni mondene, scene orientale, toate atestând extraordinara capacitate a artistului de a trece de la un subiect la altul. De remarcat portretul Anei Aman ai cărei ochi parcă te privesc din orice colţ al încăperii în care te-ai afla, al străzii Clemenţa văzută prin fereastră, a fraţilor Aman, portretul unei ţigănci şi picturile monumentale Tudor Vladimirescu bust şi mărime naturală.

Sculptura. Cu excepţia bustului lui Mihai Viteazul şi al celui propriu, sculptura lui Aman este reprezentată mai mult din piese de mobilier. Am remarcat şi fotografiat câteva din piesele care figurau în inventarul din 1904: „1. Un dulap de stejar în stil gotic (sculptat 1865); 2. Un dulap mai mic cu două base-reliefuri reprezentând sculptura şi pictura; 3. Un dulap pe patru picioare cu încuetura secretă cu base-reliefuri reprezentând două femei nude; 4. O masă de stejar sculptată şi gravată. Pe faţă sunt cioplite nouă chipuri de voievodi naţionali; 5. O cutie pentru lemne (cu figuri alegorice); 6. Dulap de haine. Amor şi Psyhia sculptaţi pe faţă; 7. Un lavabou cu oglindă şi sculpturi; 8. Cadrul unui ceasornic; 9. Două uşi cu două canaturi. Pe care sunt ciopliţi Titien, Rembrandt, Veronese şi Raphael”.

Grafica. În ultima parte a vieţii Aman se dedică graficii, tehnică pe care a învăţat-o în anii de studiu la Paris. Între 1872-1881 se consacră gravurii în aquaforte, primind atestatul de membru al societăţii Aquafortiştilor din Paris. În 1904 donaţia Anei Aman cuprindea 53 de planşe la care, în timp s-au adăugat altele, colecţia ajungând astăzi la 298 piese. O cameră din muzeu este dedicată gravurii, fiind expuse plăcile şi gravura propriuzisă ca replică.

Muzeului Theodor Aman, o oază de artă şi frumuseţe, merită să-i acordaţi două ore din timpul vostru liber.

WEB, dacă se poate youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1322 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI