ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.02.2020
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.03.08
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
SEP-2019
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 6 MIN

    Satele mai puțin vizitate/cunoscute de pe coasta estică a Sardiniei

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Vacanța din Sardinia (5-12 septembrie 2019) nu a însemnat doar plajă, ci am dorit să vedem și alte locuri. Deși au fost 7 nopți am avut la dispoziție 6 zile pline – avionul aterizează în Alghero cam pe 14.30-15, iar drumul cu mașina de la aeroport până în Orosei unde am avut cazarea (am scris aici - vezi impresii - ne-a mai luat vreo 2 ore și 15 minute, deci ziua este compromisă. Ziua plecării este și ea pierdută - la ora 13 am predat mașina, apoi am mers la check-in pentru a lăsa bagajul de cală. Astfel că am plecat pe la 10.30 din Orosei, neavând timp decât pentru ultimele mici cumpărături.

    Pentru explorarea Sardiniei, mai ales în zonele din afara orașelor mari, o mașină este esențială - altfel va fi foarte greu de văzut și ajuns în diferite locații. Poate unii preferă să vină cu mașina proprie (am văzut mai multe mașini cu numere de Germania și Franța), dar cred că pentru o plecare din România (mai ales din sudul și estul țării) este preferabilă deplasarea cu avionul și închirierea unei mașini. Noi am plătit 172 euro/7 zile pentru mașina închiriată cu 1 lună înainte de plecare. Am studiat ofertele imediat după rezervarea cazării (luna februarie), apoi în mai, iunie, iulie – acestea nu erau mai bune, din contră. Deși știam că pentru Sardinia, închirierea poate fi destul de scumpă (și chiar este în vârf de sezon), prețul plătit nu mi s-a părut exagerat, comparativ cu alte închirieri avute - 25 euro/zi este un preț bun.

    Având această libertate oferită de mașină, am reușit să vedem mai multe plaje (despre care am scris aici vezi impresii si aici vezi impresii, dar și alte 2 localități interesante plus Orosei (unde am fost cazați), care vor fi descrise în acest articol.

    Posada – este satul pe care l-am vizitat după ce am plecat de pe plaja San Giovanni. De pe această plajă se vede satul și castelul situat pe colina care străjuiește acest sătuc. Este puțin vizitat/cunoscut astfel că nu veți avea parte de aglomerație. Am lăsat mașina în parcarea de la intrarea în centro storico, apoi am luat-o la pas pe aleile pietruite. Case vechi, în culori deschise, străduțe înguste și pitorești, 3-4 localuri unde puteți mânca (până la ora 14.30, apoi se închid), 2 mici magazine de unde puteți lua strictul necesar și un magazin de suveniruri - cam aceasta este oferta din această zonă veche a localității. Am văzut și câteva mici pensiuni de tip bed and breakfast.

    Urcând pe străduța spre Castello di Fava, castel construit în sec. XIII, veți vedea o mica biserică (Chiesa di Nostra Signora del Soccorso), apoi intrați pe domeniul castelului și achitați un bilet de 3 euro. Aici la castel am întâlnit câțiva turiști. De sus, de pe terasele castelului, priveliștea este foarte frumoasă cu satul, marea și munții din apropiere. Câteva panouri informative vă indică vârfurile montane și alte puncte de atracție. Urcați în turnul castelului pentru o imagine și mai cuprinzătoare. Dacă sunteți în zonă, merită să alocați puțin timp pentru Posada, mai ales că orășelul este mic și se parcurge repede la pas.

    La revenirea spre plajă, am schimbat drumul și am luat-o pe Via Barbagia pe lângă lacurile care găzduiesc câteva specii de păsări și am văzut live, în premieră, păsările flamingo (despre care am scris în articolul anterior). Citisem că pot fi întânite în anumite zone de pe coasta de est a Sardiniei, dar sincer, nu mă așteptam să le văd. Acestea își au, reședința, pe lacurile din spatele plajei Su Tiriarzu (Stagno Longu) - ne-am oprit pe marginea drumului și am făcut câteva fotografii, cu zoom pentru că erau la vreo 100-150 m de drum, în mijlocul lacului.

    Orgosolo – este o localitate situată la vreo 55 km de Orosei (ceva mai mult de o oră de mers cu mașina), unde am ajuns și noi într-o după-amiază. Este un orășel vechi aflat la 620 m altitudine și este renumit pentru picturile sale murale - denumite murales. Cele aproximativ 150 de picturi (unii spun că există vreo 200) pot fi văzute pe pereții caselor vechi din piatră și le dau un farmc aparte. Picturile colorate, care pot fi văzute prin tot orașul, redau cultura, obiceiurile și tradițiile zonei. Ele reprezintă viața rurală, luptele pentru putere, dar întruchipează și aspecte ale vieții de zi cu zi.

    La sfârșitul sec. XIX satul a devenit cunoscut datorită fenomenului de banditism (banditi în original) – Bandiții din Orgosolo este și titlul unui film din 1961- în acea perioadă devenise cunoscut ca un oraș cu rata ridicată a infracționalității. O plimbare pe străzile principale se poate transforma în vizionare unei galerii cu multe picturi - doar că acestea au dimensiuni mult mai mari. Unele se întind pe cele 3 etaje ale unei clădiri, altele pe toată lungimea casei, cert este că aceste murales vă introduc în istoria localității și a Sardiniei.

    Cum una din ocupațiile principale o reprezintă păstoritul, în Orgosolo găsim magazine care vând brânzeturi produse pe plan local – cea mai mare parte o reprezintă brânzeturile de oaie, dar există și câteva sortimente de capră. Puteți gusta și cumpăra aceste produse extrem de apreciate.

    Orosei - este orășelul în care am fost cazați timp de 7 nopți. Cea mai vizitată și atractivă zonă este centro storico, unde puteți vedea case vechi din piatră, străduțe pavate cu piatră, dar și o mulțime de restaurante și terase cu meniuri care de care mai îmbietoare. Este o localitate ceva mai mare, cu vreo 6000 de locuitori, astfel că veți găsi mai multe supermercato de unde vă puteți aproviziona. Veți putea cumpăra fructe și de la porțile unor case, unde localnicii își vând propria producție - încercați smochinele proaspăt culese, sunt delicioase.

    În Orosei sunt câteva parcări publice gratuite unde vă puteți lăsa mașina - toate locurile marcate cu alb sunt gratuite. Pe străduțele orașului veți găsi mai multe mici magazine care vând produse tradiționale, iar proprietarii vor fi bucuroși să vă ofere detalii despre aceste produse. Un punct de atracție din centro storico este Chiesa di San Giacomo Apostolo, aflată foarte aproape de principala piață, Piazza del Popolo. Pentru a ajunge în fața bisericii veți urca câteva trepte apoi veți vedea în toată splendoare această bijuterie. Fațada este complet albă, iar în bătaia soarelui, la apus, arată minunat.

    Seara toate localurile din centru erau pline ochi - la unele dintre acestea este necesară rezervare. Pe lângă turiștii italieni, cei mai mulți erau din Germania, dar am văzut/auzit și ceva francezi sau englezi (aceștia din urmă erau ușor de recunoscut, nu doar după vorbă, ci după ce aveau în farfurie - cartofi prăjiți cu ketch-up…. brrrr…. să vii în Italia și să mânânci ca-acasă!!!).

    Atracția principală o reprezintă totuși plajele din apropiere - până la Marina di Orosei sunt doar 3 km. Acestea au fost articolele despre locurile vizitate în Sardinia, dar am speranța că voi determina pe câțiva dintre voi să aleagă această insulă pentru o vacanță. Ultimul review va fi cu recomandări și locuri de luat masa în zona Orosei - toate din experiență proprie.

    Multe alte informații puteți afla din linkurile de mai jos

    sardegnaturismo.it

    sardinianbeaches.com/beac ... nia/east/orosei

    discover-sardinia.com/region/orosei

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de BOGDAN DSN in 25.02.20 19:29:39
    Validat / Publicat: 26.02.20 06:25:55
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.

    VIZUALIZĂRI: 2386 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BOGDAN DSN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P15 Case cochete în Orgosolo
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 26300 PMA (din 27 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    4 ecouri scrise, până acum

    Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / ITALIA
    [26.02.20 08:54:15]
    »

    @BOGDAN DSN: Pitorească zona și frumoase satele astea de munte, cu străzi înguste pietruite, case pictate, mici magazine de suvenire și restaurante, plus bonus - panorame superbe spre mare. Înțeleg că ați avut parte de o vacanță relaxantă și v-ați întors cu amintiri de neuitat.

    Întrebare: la închirierea mașinii vi s-a oprit o sumă pe card?

    Englezii: e adevărat, îi recunoști și după ce mănâncă (Apropo, n-aveau fish & chips în Sardinia? Nu, păcat!), dar mai ales după ce - și cât - beau

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
    [26.02.20 20:13:15]
    »

    @Carmen Ion: Este adevărat că această zonă oferă și altceva decât plaje frumoase - aceste sate sunt dovada. Am avut o vacanță relaxantă în care ne-am și odihnit, dar am văzut multe locuri frumoase.

    Nu am văzut fish and chips... cred că te dă afară din restaurant dacă ceri așa ceva .

    În general, la închirierea de mașină, fac asigurare full astfel că pe card se blochează doar contravaloarea unui plin - cam 60-80 euro, asta depinde și de mașină, de fapt de capacitatea rezervorului. Aici în Sardinia am avut o asigurare suplimentară (dar nu full) astfel că a fost blocată suma de 300 euro. Această sumă a fost deblocată la câteva zile de la revenirea în țară - uzual termenul este de 5-7 zile lucrătoare, dar până acum, la închirierile avute nu s-au depășit 5 zile lucrătoare.

    Fără asigurare suplimentară (doar cu cea de bază) suma blocată pe card poate fi de 500-1900 euro - funcție de companie, de grupa mașinii, de țară etc.

    mishu
    [27.03.20 21:21:35]
    »

    @BOGDAN DSN: Frumoasa destinatie, o alta lume parca, felicitari, votat cu mare drag.

    BOGDAN DSNAUTOR REVIEW
    [28.03.20 19:59:31]
    »

    @mishu: Satele acestea ne dezvăluie și altă față mai puțin cunoscută, dar mai autentică a Sardiniei. Păcat că sunt vizitate prea puțin - turiștii preferă, în principal, plajele și marea.

    Îți mulțumesc.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Carmen Ion, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Nuoro și împrejurimile:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063140869140625 sec
    ecranul dvs: 1 x 1