4 mâncătorii în Barcelona - tot una și una!

TIPĂREȘTE

În 4 din cele 5 seri petrecute la Barcelona am avut invitații la cină din partea organizatorilor și am participat cu plăcere de fiecare dată; pe lângă faptul că ne permit vizitarea unor locuri mai... sofisticate, acestea sunt mereu bune ocazii să socializăm între noi. Și pentru că toate cele 4 experiențe au fost deosebite, am să vi le prezint, poate or inspira pe careva... Cu mențiunea că habar n-am despre prețuri (într-o singură situație am pus mâna pe un meniu și am putut să-mi arunc un ochi: nu erau mici; accesibile totuși).

Restaurantul ales pentru prima seară se cheamă Cal Pinxo și se află în Plaça de Pau Vila 1, mai concret pe latura dinspre Port Vell a celebrului Palau de Mar; a nu se confunda cu Cal Pinxo Platja, ce se găsește nu departe, în prima porțiune a plajei Barceloneta! Spun asta pentru că eu însămi le-am confundat în primă fază. Se întâmplase să mai particip la o „știință” cu aproximativ un an în urmă, iar atunci am fost aduși pentru cină la acesta din urmă. Țin minte asta pentru că obișnuiesc să-mi marchez locurile pe unde am fost pe harta virtuală: cazările cu inimioare roșii, mâncătoriile cu steluțe galbene, iar restul obiectivelor cu stegulețe verzi????...

Nu știu dacă o fi vreo legătură între cele două restaurante... Deși, dacă mă gândesc bine, n-ar fi nicio tagedie să le confundați, pentru că amândouă sunt excelente (de la Cal Pinxo Platja, n-o să uit în veci unul din aperitive: carpaccio de creveți, stropit cu ulei de măsline și boabe de piper roșu, servit pe pâine prăjită :P).

Restaurantul este găzduit într-o zonă din parterul cu portic elegant al Palatului Mării și are în față o terasă cu umbrele mari, separată de trotuar printr-un șir de jardiniere. Fiind o seară călduță de (încă) vară, masa noastră a fost pregătită afară și, neavând niciun motiv ca în timpul cinei să merg în interior, nu vă pot spune absolut deloc cum arată înăuntru. Terasa oferă o frumoasă vedere la portul turistic, la doar câțiva metri se leagănă micile bărci cu vele și iahturile.

Doi chelneri spilcuiți ne-au întâmpinat cu niște tăvi pline cu pahare de șampanie; de fapt nu șampanie, ci cava, un spumant specific spaniol – rece și parfumat, a picat numai bine. Am găsit masa îmbrăcată în fețe scrobite, albe, vesela aranjată frumos, șervețele, recipiente cu sare și piper – tot ce trebuie. În plus, în dreptul fiecărui loc, un cartonaș tipărit cu meniul serii (prestabilit). Urma să primim mai multe feluri de aperitive – celebrele tapas spaniole – să le șeruim între noi, apoi aveam de ales între două variante de fel principal (orez cu creveți sau antricot la grill), la fel și în cazul desertului (crème brulé catalană sau frigărui cu fructe). Pentru stropit bucatele, aveam de optat între vin alb sau roșu, apă; cafea/ceai la final, ca digestif.

Ni s-au adus rapid băuturile, apoi au început să curgă aperitivele, la intervale de timp rezonabile. Primul mi-a plăcut cel mai mult (și nu eram prea flămândă, mâncasem binișor la prânz): o felie de pâine prăjită, acoperită cu ceva ce aducea cu zacusca noastră (bucățele de ardei roșu și vinete coapte, delicat asezonate), deasupra o fâșie de anchois. Au urmat: exqueixada (salată tradițională, cu roșii, ceapă și bucățele de cod), niște bulete foarte fine cu pește (se topeau în gură!), crochete cu fructe de mare și midii în sos de vin alb. Delicioase toate!

Ne-au lăsat să respirăm un pic, apoi am primit felul principal. M-am felicitat că am ales orezul cu creveți; pe lângă faptul că mi-a încântat papilele gustative, am reușit – cât de cât – să termin porția, ceea ce nu s-ar fi întâmplat nicicum în cazul vitei! Din câte am văzut prin farfuriile vecine, aceasta era însoțită de o garnitură cu cartofi și mere și de niște ardeiași verzi prăjiți; colegii au fost mulțumiți de gust, dar porțiile erau foarte mari.

Cât despre desert... Vorba unei prietene: „Eu și când nu mai pot, tot mai pot un pic!”. Am avut grijă să las loc, desigur. O cremă catalană de la mama ei de-acasă nu se ratează niciodată, nu?! Despre frigărui nu pot să vă spun nimic, nimeni n-a optat pentru ele:(... Așa unanimitate mai rar, și eu m-am mirat????...

***

A doua seară ne-am reunit la Taller de Tapas (Atelierul de Tapas, s-ar traduce), pe Rambla de Catalunya 49-51 (mai sus față de Piața Catalunya, în prelungirea celebrei alei de promenadă). După cum îi zice și numele, acesta este un restaurant specializat pe tapas și se laudă că a găzduit una din scenele filmate de Scarlett Johansson și Woody Allen în filmul Vicky, Cristina Barcelona.

Probabil că toată lumea a auzit de tapas, mulți au avut și posibilitatea să le încerce. Originea lor pare să fie în sec. 19, în Andaluzia, când lucrătorii din micile restaurante obișnuiau să acopere paharele de sherry sau vin cu câte o felie de ceva (pâine/jamon/chorizo etc) pentru a feri conținutul de praf. Inițial, „capacul” era oferit gratuit clientului, ulterior pentru un preț modic. Și semnificația s-a modificat un picuț, astăzi termenul însemnând mai degrabă gustare sau aperitiv. Există numeroase „rețete” de tapas, pornind de la cele mai simple (pâine prăjită cu suc de roșii sau felii subțiri de jamon) până la preparate elaborate, din diverse ingrediente: legume, brânzeturi, carne, pește, fructe de mare.

Nu e de neglijat nici latura socială a poveștii; tapas este și despre a-ți împărți mâncarea cu prietenii sau cu rudele. Gurmanda din mine apreciază foarte mult ideea; îmi place să am o experiență culinară cât mai bogată, oriunde mă duc. Specialistul din mine clatină însă din cap cu scepticism; nu-i sănătos deloc să amesteci în același prânz o varietate atât de mare de ingrediente. În plus, ai tendința să te ia valul și să mănânci mai mult decât la o masă obișnuită.

În fine... dacă-i musai, cu plăcere! :) Restaurantul este situat pe două niveluri, decorat destul de clasic, cu tușe moderniste. Noi am fost „cazați” la parter, am străbătut prima sală, lungă și îngustă, având barul pe una din laturi, apoi am fost conduși în încăperea din spate, ceva mai mică. La fel ca în seara precedentă, masa ne aștepta pregătită-gata și tot așa, am găsit cartonașe cu meniul. De data asta, aveam de dovedit doar tapas, muuulte tapas! Și desert la final, fără a se specifica exact ce.

Și au început să curgă, o porție pentru 4-5 persoane. Modul de prezentare era diferit de la un preparat la altul, de exemplu jamon-ul a venit pe tocătoare de lemn cu coadă, acoperite cu hârtie lucioasă inscripționată cu numele restaurantului. Apoi, nelipsita pâine prăjită acompaniată de un bol cu sos de roșii. A urmat o salată foarte bună, cu rucola, roșii, semințe și brânză. Imediat după aceea, o grămăjoară de humus în care erau înfipte niște grisine. Apoi crochete fierbinți de cod și un fel de plăcintă cu cartofi și ou, decorată cu un pic de aioli.

Când am început să obosim, ... am tras aer adânc în piept și am continuat, căci partea cea mai bună părea că abia de-acum încolo începe! Vârfuri de sparanghel, cu roșioare și miez de nucă, înotând într-un sos delicios... Ciuperci coapte cu usturoi și pătrunjel... Bucățele de vinete prăjite, asezonate cu miere și coajă de lime (preferatele mele!)... Fructe de mare pane... Midii gătite la aburi cu verdețuri... Aripioarele de pui rumene au venit în crăticioare, la fel mâncărica de vițel, decorată cu ardeiași verzi prăjiți. Au urmat maxi-creveții; mă credeți că nici să mă uit la ei n-am mai fost în stare?! Eu?! Tocmai la maxi-creveți?!:(

Noroc că ne-au dat o mică pauză înainte de desert, altfel intram în depresie... Am avut de ales între cremă catalană și o prăjitură cu mousse de ciocolată albă și căpșuni. Am ales-o pe a doua – delicioasă și ușoară. S-au băut vin (alb/roșu) și apă, unul sau doi curajoși au încheiat cu câte un espresso. The end.

***

Seara următoare a apaținut unui loc cu atmosferă fenomenală; din punctul ăsta de vedere mi-a plăcut cel mai tare: Can Travi Nou. Am mers destul de mult cu autocarul până am ajuns, părea la un moment dat că o să ieșim din oraș, dar totuși nu. În tot cazul, e într-o periferie, în nord-vestul Barcelonei, aproape de autostrada ocolitoare, pe Carrer de jorge Manrique (cartierul se numește La Vall d’Hebron). Un conac din sec. 17, cu fațada acoperită integral cu bouganvillea (cam ofilită când am fost noi), înconjurat de o splendidă grădină.

Am fost conduși la etaj, unde am avut la dispoziție o cameră măricică doar pentru noi. Adevărat conac boieresc; totul respira rafinament și bun gust! Masa lungă pregătită cu tot dichisul, ferestrele mari acoperite cu perdele elegante, vitrine cu porțelanuri prețioase ici-colo, câteva lămpi aprinse asigurau o lumină discretă, sporind nota de intimitate și mister... Surpriza cea mare a fost că unul din ospătarii ce ne-au fost alocați era român; omul avea să-și îndeplinească sarcinile cu mare exuberanță, se vedea că duce dorul țării și că-i mega-bucuros că are cu cine să vorbească pe limba lui...

La fel, am găsit meniuri pe masă, în dreptul fiecărui loc. Cina avea să înceapă cu câteva tapas, la felul principal trebuia să alegem între ciolan de porc și somon, iar desertul avea să fie unic pentru toată lumea: tort Pădurea Neagră.

Pentru că veneam direct de la „știință”, am pornit rând pe rând să căutăm toaletele, pe care le-am găsit undeva, la parter, ocazie cu care am putut inspecta tot domeniul (cine a dorit). N-am avut nicio clipă senzația că mă aflu într-un restaurant, ci într-o reședință de fermă veche, nobiliară. Totul era foarte frumos decorat, mobiler de modă veche, flori, tablouri, lumânări aprinse... Pe holul dinspre toalete era amenajat ca un mic muzeu, cu tot felul de vase de bucătărie (într-o oală era pus năut la înmuiat, de exemplu), cu coșuri cu legume și fructe (imitații)... Am aruncat o privire și prin grădină, erau câteva mese ocupate și acolo. Vara cred că e o nebunie să mănânci într-unul din micile separeuri vegetale!

S-au servit băuturile – vin alb sau roșu și apă, apoi au început să curgă aperitivele, cam toate deodată. Am avut așa: fasole cu cârnați (nu prea ne-a plăcut, cam lipseau condimentele; varianta românească o bate de departe!), paella cu calamari și sos de usturoi (dar nu din orez, ci dintr-un fel de fidea), crochete cu carne de pui (n-am apucat), escalivada (ardei și vinete coapte pe grătar, curățate și stropite cu ulei de măsline), tortilla de patata (un fel de tartă cu ouă și cartofi) și din nou ardeiași verzi prăjiți, apoi presărați cu sare (delicioși). Dacă era după mine, masa se putea încheia foarte bine aici!

Totuși... Am ales primul fel principal, mi-a plăcut cum sună și eram curioasă: ciolan de porc copt lent și cartofi cu rozmarin. Foarte, foarte gustos, un pic afumat și glasat cu un sos aromat, doar că era foarte mare porția, abia am mâncat jumate! Somonul arăta și el foarte bine, acompaniat de sos de lămâie și mere caramelizate. Am gustat și din prăjitură, ar fi meritat mai multă atenție din partea mea, dar eram full!

La final, vasluianul nostru ne-a adus 3-4 recipiente de sticlă, pline cu o licoare din ierburi, ne-a spus cum o cheamă, dar n-am reținut. N-am mai văzut niciodată asemenea vas – un fel de țoi mai mare, cu gâtul un pic înclinat și încă un gât mai mic atașat pe partea opusă. Ne-a spus că e o chestie tradițională catalană, care merge din mână în mână la finalul unei mese copioase. Secretul este să-ți torni direct pe gât (pe gaura mică) fără să atingi vasul de buze – și ne-a arătat cum. Doar câțiva curajoși au fost dispuși să încerce, unii chiar au prins mișcarea, dar toată lumea s-a distrat copios!

***

Ultima seară am petrecut-o din nou în buricul centrului, la Alba Granados. Mai precis, pe Carres d’Enric Granados 34, la mică distanță de Taller de Tapas. Atmosferă un pic mai andaluză, poate datorită modelului înflorat de gresie, corpurilor de iluminat uriașe și decorului cu multe plante verzi (imitații), izbucnind din pereți sau împodobind partea superioară a stâlpilor de susținere.

La fel, am găsit masa aranjată într-o parte a sălii din fund și 2-3 chelneri pregătiți să ne întâmpine. Și – ați ghicit – meniuri personalizate. De data asta, oferta de tapas era ceva mai mică („doar” 4 preparate), 2 variante de felul doi și 2 de desert. După ce am primit câte un pahar de apă și unul de vin, au început să fie servite aperitivele, rând pe rând: salată rusească (decorată festiv cu bucățele de ardei roșu și cu grisine), crochete de șuncă, vinete prăjite însoțite de un sos pe bază de... miere și usturoi (o combinație uimitoare, dar interesantă????) și din nou omletă cu cartofi (alt model decât în seara precedentă, ouăle fuseseră pur și simplu sparte peste cartofi și ceva bucățele de bacon). Super-super-bune toate!

La felul principal am ales o mâncărică cu fructe de mare, care și ea mi-a plăcut mult; altă variantă ar fi fost vițel cu cartofi și mere caramelizate; colegii care l-au încercat s-au declarat mulțumiți. La final, am preferat sorbet de mandarine (minunat!), în detrimentul negresei decorate cu înghețată de vanilie.

***

În concluzie, toate cele 4 variante au fost câștigătoare pentru noi și le recomand cu drag. Sunt convinsă că există multe altele, probabil că e greu să nimerești un loc rău (din punctul ăsta de vedere) în Barcelona... Pe de altă parte, știți probabil că bucătăria spaniolă (ca parte a celei mediteraneene) e una dintre cele mai sănătoase din lume, prin ingredientele pe care se bazează: pește și fructe de mare, carne slabă, legume și fructe, ulei de măsline...

Numai poftă să avem! Și ceva bănuți prin buzunare????...

---

VIZUALIZĂRI: 4011 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI