ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.01.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 27.07.14
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
JAN-2020
DURATA: 1 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
93.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Din greșeală am nimerit la vila La Maria și a fost bine

TIPĂREȘTE

Ne-am hotărât rapid să mergem la plimbare, să vedem și noi zăpadă pe iarna asta. Vineri, zi liberă, mergem spre Horezu să vedem și noi ce și cum cu Vârful lui Roman și ne întoarcem pe Voineasa, prin defileul Jiului și Obârșia Lotrului.

Traseu cam lung pentru o zi și nu voiam să plecăm fără să avem asigurată cazarea, așa că am căutat repede cazare pentru o noapte și am și rezervat la Pensiunea Vip din Baia de Fier, mai exact pe DN67 Râmnicu Vâlcea-Târgu Jiu, după Horezu.

Am plecat cam târziu de acasă spre Râmnicu Vâlcea și de aici pe DN67 spre Horezu. Drum liber și bun.

Ne-am abătut din drum înainte de Horezu, la indicatorul spre Mănăstirea Hurezi și de aici cu ajutorul lui Google am mers spre Vârful lui Roman. Sunt 11 km de drum forestier, bunicel, până sus pe culmea munților. Era pustiu... dar nici zăpadă nu prea era. Există domeniu schiabil, trasee de offroad, câteva pensiuni și o mănăstire. Am admirat peisajul, am făcut câteva poze și am făcut cale întoarsă.

Pe întuneric am ajuns la pensiune, am parcat în față și am intrat, fără să realizăm că de fapt eram la vila La Maria, lipită de Pensiunea Vip.

Drăguță domnișoara ce ne-a întâmpinat dar ne-a explicat că avem rezervarea la Pensiunea Vip, alături, dar dacă vrem și ei au camere libere, 120 lei pe noapte și au și restaurant unde putem mânca.

Ok, stați să vedem alături, să onorăm rezervarea și vedem poate ne întoarcem...

La Pensiunea Vip ne-a întâmpinat o doamnă amabilă dar cam străină de rezervarea noastră!!! Vă arăt camera... puteți servi ceva la restaurant... vedem, ne descurcăm noi într-un fel...

Mergem să vedem camera... rece... gheață... acum dau drumul la calorifer și gata căldura... Nu ne-a plăcut din prima, cât am discutat cu doamna, căldură... ioc... Și cât este camera 130 lei / noapte... păi stați că eu am rezervat pe booking cu doar... 108 lei/noapte, cu plata la proprietar. Păi stați că eu nu știu, să vină șefu... să vedem... și pe aici ne-a fost drumul.

Și așa am ajuns la Vila La Maria, unde căldură era din plin și amabilitatea tinerei de ne-a întâmpinat ne-a făcut să rămânem aici.

Vila La Maria are 8 camere duble sau triple fără balcon, dispuse la primul etaj al vilei. Un balcon este în capătul holului, dotat cu o masă, un scaun și o scrumieră.

La parter este recepția-bar, sala de mese unde se poate servi masa iar în față are o terasă destul de încăpătoare, funcțională vara... acum iarna folosită doar de fumători.

Dimineața, la lumina zilei am văzut și mica grădină din față unde sunt și două leagăne din lemn masiv.

Camera – micuță, călduroasă și curată. Pereți albi, gresie maro și bej montată în șah pe lungimea camerei iar în spațiul patului era parchet și un covoraș lângă pat.

Mobilierul minimalist, strictul necesar... un pat matrimonial, o noptieră, o măsuță, un dulap tip cuier, dar și cu rafturi și spațiu cu umerașe și un LCD fixat pe perete în dreptul patului.

Patul dublu cu o saltea bună ne-a asigurat confortul pentru o noapte.

Fereastra din termopan este acoperită cu o perdea și o draperie.

Toate ușile de acces în camere sunt tot din termopan, ce asigură liniștea... pot spune că nu ne-a deranjat nimeni și mai erau turiști cazați.

Căldura este asigurată prin calorifere, unul în cameră și unul în baie, vila are centrală pe lemne.

Baia – micuță dar funcțională. Cam ciudat amplasate obiectele sanitare, din lipsă de spațiu... probabil.

Adică în spațiu delimitat pentru duș era amplasat și vasul wc-ului și o perdea separa chiuveta... Dușul fixat pe perete, la folosire clar stropeai wc-ul... dar cel puțin aveai spațiu de mișcare...

Am găsit pe polița de la oglindă consumabile, h. i., săpun lichid și două flaconașe de gel de duș.

Calorifer gen spalier și un geam mic îți asigurau cât de cât confortul...

Prosoapele, câte două din fiecare le-am găsit pe pat.

Restaurant – am mâncat aici masa de seară.

Meniul nu este foarte stufos, dar ce era scris aveau... ciorbe, grătare cu garnituri și salate și băuturi, iar prețurile sunt chiar rezonabile.

Noi am comandat câte o tărie și o apă pentru început, o ciorbă de fasole cu costiță, o porție de mămăliguță cu brânză și smântână și o porție de ceafă cu piure de cartofi și salată de murături.

Tânăra a fost foarte atentă și amabilă și ne-a explicat că piureul este din cartofi naturali și o să dureze un pic... ciorba este proaspătă... să nu avem nici un dubiu în privința calității mâncării. Și pot spune că tot ce am mâncat a fost bun și gustos. De final am consumat 3 beri și o pungă de alune în coajă. Totul a costat... 93 lei...

Și la final am achitat și costul camerei... 100 lei... dar nu am primit nici un bon fiscal... !!!

Wi-fi aveau, dar funcționa foarte prost... de, așa ajunge semnalul la noi... ne-a spus tânăra...

Asigură și mic dejun dar după ora 9,30, noi fiind matinali, la ora 8,30 am predat cheia... dar asta după ce ne-am băut cafeaua noastră în balconul vilei de la etaj. Așa am avut posibilitatea să admirăm munții ce ne înconjurau... peisajul fiind cam cenușiu în perioada asta când nu este nici zăpadă...

Recomand vila La Maria dacă drumurile vă poartă pe DN67 spre Rm. Vâlcea sau spre Tg. Jiu, fie numai pentru o cafea pe terasă vara, ... fie pentru o masă de prânz sau seară sau pentru o noapte de cazare și vă plimbați prin zonă.

Toate cele bune.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ANILU in 27.01.20 18:56:51
Validat / Publicat: 27.01.20 19:42:00
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în POLOVRAGI / NOVACI.

VIZUALIZĂRI: 667 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ANILU); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Vila La Maria - leagăne în dreapta intrării
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 65700 PMA (din 49 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

13 ecouri scrise, până acum

webmasterX [27.01.20 19:41:09] »

Mutat în rubrica "La Vila Maria, BAIA DE FIER / POLOVRAGI" (nou-creată pe sait)

--

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmaster [27.01.20 19:43:45] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

ANILU [27.01.20 19:55:03] »

@webmasterX: Este corectă poziționarea pe hartă a vilei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
krisstinna [27.01.20 21:14:38] »

@ANILU: Hai că ați nimerit bine, pe ultima sută de metri

Sa va fie de bine plimbarea!

ANILU [28.01.20 16:27:28] »

@krisstinna: Mulțumesc!

Chiar a fost bine la vilă!

Ne-am încărcat bateriile după plimbarea asta prin munți.

Dan&Ema [31.01.20 08:56:32] »

@ANILU:

In fapt a iesit mai bine decat ati planificat. Ati avut chiar bafta cu alternativa gasita “tot acolo” + abordarea (domnisoara) draguta si camera calda si cum de fapt trebuie sa fie.

Referitor la zapada de la munte este incredibil cum in ianuarie (!!!) nu este zapada pe fetele sudice ale muntilor mai deloc. Pe cele nordice e ceva mai multa dar tot mult sub normalitate.

Multumim ca ne-ai divulgat existenta acestui loc. Numai bine! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ANILU [31.01.20 09:20:14] »

@Dan&Ema: Mulţumesc de vizită şi ecou.

Tocmai daia am zis să scriu despre această vilă pentru că nu ştii când te duc drumurile pe acolo şi îţi trebuie cazare.

Cât priveşte zăpada... am găsit-o la Obârşia Lotrului... citeşte următorul articol scris despre Hanul Haiducilor.

Toate cele bune.

Dan&Ema [31.01.20 10:05:00] »

@ANILU:

L-am si votat. Si acolo se vede in poze ca nu prea e zapada.

Zi faina! Numai bine! ????

mishu [23.03.20 14:11:40] »

@ANILU: Din greseala in greseala spre victoria finala , asa ca ati nimerit de fapt acolo unde trebuia ca sa va fie bine.

Mi-a placut camera, arata destul de confortabil, iar in ceea ce priveste organizarea baii, intradevar, cred ca au facut asta in fucntie de spatiul avut.

Dar si mai mult decat camera mi-a placut ciorba de fasole, normal si la fel de mult si MBS, iar portiile sunt generoase cu adevarat.

Sa va fie de bine, o alegere inspirata, felicitari, votat cu mare drag.

Zoazore [23.03.20 14:51:40] »

@ANILU: De unde se vede ca e bine sa mai si gresesti cateodata!

Patul dublu cu o saltea bună ne-a asigurat confortul pentru o noapte.

si cu scartaitul cum a stat? Sper sa nu, ca prea a fost cald si bine pe la Maria asta a voastra!

Maria... gresala? Eu cred ca nu! Ia mai gandeste-te: cum ati scapat voi de frig si-ati dat de caldura... la Maria... Ei?

ANILU [23.03.20 16:28:01] »

@mishu: Hei, bine ai trecut pe la mine Mișulică!

Da, a fost bine la Vila La Maria.

Doamne, mi se pare că a trecut o veșnicie de la plimbarea noastră din ianuarie... mi-e dor de o plimbare, dar deocamdată stau în casă și sper ca totul să fie bine și să ne putem plimba și anul acesta...

Printre alte și alte probleme și asta mă deranjează că nu putem să ne facem planuri de plimbare... dar trecem noi și peste perioada asta grea.

Te îmbrățișez cu drag și aștept poveștile din plimbările tale... ai promis.

Toate cele bune.

ANILU [23.03.20 16:37:40] »

@Zoazore: Am încurcat vecinii... imaginează-ți situația ... rezervare la Vip și noi batem la ușa Mariei... era noapte și nu am fost atenți...

Noroc că tânăra de La Maria a fost tare drăguță!

Nu, nu a scârțâit patul... știi că nu suport...

Vila La Maria este o casă de oameni primitori, care știu să omenească oaspeții... numai bună pentru cei ce au nevoie de o noapte de odihnă în drumurile lor prin zonă.

Apropoo... tu abia astăzi ai trecut pe la mine, care stai izolată de vreo 3 luni...

Să auzim de bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Zoazore [23.03.20 21:50:22] »

@ANILU:

Apropoo... tu abia astăzi ai trecut pe la mine, care stai izolată de vreo 3 luni...

= Nuuu! Azi am avut o sclipire de inteligenta si de inspiratie ca ce sa te-ntreb!

Pe bune, mi-a placut, am votat, dar n-am apucat sa-ti scriu si ecou! Acum am recitit si bine-am facut! Mi-a venit si ideea de ecou!

Si eu mai am articole de-astea de le citesc "in rate", sa le savurez, ca pe un desert! Asa ca nu te mira / nu va mirati daca mai scriu ecou la articole de acum doua-trei luni!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Dan&Ema, mishu, Zoazore

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.07267689704895 sec
    ecranul dvs: 1 x 1