ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.01.2020
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
AUG-2019
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 10 MIN

Niš - orașul de pe Nišava

TIPĂREȘTE

Vechiul oraș Naissus, în prezent Niš, al treilea oraș ca mărime din Serbia (după Belgrad și Novi Sad) a fost singurul oraș pe care l-am vizitat în minicircuitul nostru din această vară, în Serbia. Ultima cazare a fost rezervată la Hotel Ambasador în plin centru și pentru că plecarea spre țară era programată după amiază, am avut câteva ore pentru a explora orașul, unul dintre cele mai vechi din Balcani. Știam că Naissus situat la intersecția drumurilor principale dintre Europa Centrală, Turcia și Grecia, o poartă între Orient și Occident, a avut în trecut importanța lui mai ales din acest punct de vedere. Dar nu mai puțin important din punct de vedere istoric este faptul că Naissus este locul de naștere al împăratului Constantin cel Mare, primul împărat roman creștin, întemeietorul orașului Constantinopol și cel care a decretat creștinismul ca religie oficială a impreriului. Constantin cel Mare (Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus) a condus imperiul în perioada 306-337. Alți doi împărați romani - Constantius al III-lea (Flavius Constantius) în fruntea imperiului doar 7 luni, în anul 421 și Iustin I (Flavius Iustinus) care a condus în perioada 518-527 - au văzut lumina zilei tot în Naissus.

Nu doresc să intru în adâncurile istoriei acestui oraș, dar pe cei interesați de amănunte îi asigur că vor găsi multe dintre ele fascinante. De altfel, monumentele existente în oraș vorbesc de la sine. Mă voi referi în cele ce urmează doar la ceea ce am reușit noi să vedem în puținul timp acordat vizitei în orașul de pe malul râului Nišava.

Monumentul Eliberatorilor orașului Niš

Monumentul Eliberatorilor orașului Niš este amplasat în centru, în Trg Kralja Milana - Piața Regele Milan I și comemorează eroii războaielor de eliberare împotriva turcilor, bulgarilor și nemților. Perioadele cele mai importante sunt 1874-1877 (care marchează lupta de eliberare a orașului de sub dominația otomană) și 1915-1918 (care marchează lupta și eliberarea orașului în Primul Război Mondial). Autorul acestei lucrări monumentale este Antun Augustinčić, un sculptor din Zagreb, iar monumentul - una dintre cele mai semnificative lucrări de acest gen din Serbia - se află sub protecția legii din 1983.

Am avut ocazia să citesc undeva un istoric al acestui monument și voi încerca în cele ce urmează să redau aici câteva detalii. Ideea realizării Monumentului Eliberatorilor orașului Niš a apărut în 1897 când - într-o ședință a Comitetului pentru ridicarea monumentelor - s-a propus înălțarea unui monument care să comemoreze eroii războiului de eliberare de sub asuprirea otomană. Simeon Roksandić a fost sculptorul care a câștigat competiția din anul 1900, dar lucrarea nu s-a mai realizat. Doi ani mai târziu s-a început strângerea de fonduri pentru realizarea monumentului. La 10 ani de la demararea proiectului au început războaiele balcanice și nu mult după acestea s-a declanșat Primul Război Mondial. Ideea ridicării unui monument al eliberatorilor orașului s-a reactualizat la sfârșitul războiului. În 1927, la sărbătorirea a cincizeci de ani de la eliberarea orașului Niš de sub turci, primarul de atunci - Dragiša Cvetković - a readus în discuție problema ridicării monumentului și chiar s-a pus o piatră de temelie în Trg Kralja Milana - Piața Regele Milan I. Au urmat mai multe întruniri și organizări detaliate legate de construcția monumentului, s-au colectat fonduri și s-a decis ca cele patru laturi ale soclului să prezinte, în relief, cele mai importante patru momente din istoria orașului - lupta condusă de Stevan Sinđelić pe Čegar, Kola Rašić ridicând orașul la răscoală, luptele de eliberare din 1877 și eliberarea orașului Niš în 1918. Au fost prezentate 23 de modele din care trei au fost premiate. Primul premiu a fost acordat lui Antun Avgustinčić - sculptor din Zagreb, al doilea și al treilea sculptorilor Rista Stijović și Sreten Stojanović, ambii din Belgrad. Lucrarea i-a fost atribuită lui Antun Avgustinčić, iar sculpturile au fost turnate la Academia de Arte din Zagreb în 1937.

Monumentul a fost dezvelit și inaugurat la 28 iunie 1937, la exact șaizeci de ani de la eliberarea orașului Niš de sub dominația otomană. Se spune că - alături de autorul monumentului, Antun Avgustinčić și de prințul Pavle Karađorđević - la ceremonie au participat nu mai puțin de 10.000 de cetățeni. Trei escadrile ale forțelor aeriene militare au survolat piața. În semn de omagiu, o coroană de flori a fost aruncată din aer peste monumentul ridicat în memoria eroilor jertfiți. Monumentul a fost sfințit de mitropolitul Iosif și de episcopul Ioan în prezența unui sobor de preoți.

Monumentul Eliberatorilor orașului Niš este realizat din marmură neagră și are un piedestal înalt, cu patru reliefuri din bronz deasupra cărora se află reprezentări ale unor scene de luptă. În partea superioară se află un călăreț în mărime naturală, cu brațele ridicate, purtând steagul libertății în mâna dreaptă.

În Trg Kralja Milana - Piața Regele Milan I dominată de Monumentul Eliberatorilor orașului Niš se află și Hotel Ambasador, una dintre cele mai înalte clădiri din oraș, hotel care ne-a găzduit și pe noi. Piața este frumoasă, largă și ornamentată cu flori. Printre magazine, intrarea în pasajul subteran, un adevărat centru comercial, sunt mulți plimbăreți localnici sau turiști. Drumul spre fortăreață și spre orașul vechi - actualul parc al orașului, trece prin această piață. Tot aici se poate vedea Fântâna lui Čair, din granit, mutată de mai multe ori până în 1997 când și-a găsit locul aici. De asemenea, în apropiere se mai pot vedea clădirea primăriei, o sinagogă, precum și Vila Prințului George Karađorđević, o clădire frumoasă, datând de la începutul sec. XIX.

Cetatea fortificată - simbol al orașului

Pe malul râului Nišava care traversează orașul, se află una dintre cele mai importante atracții ale zonei - Cetatea fortificată, în prezent în egală măsură un loc istoric și un parc. Pentru a intra în parcul central al orașului, dincolo de Trg Kralja Milana - Piața Regele Milan I, traversezi râul pe pod și ajungi la poarta de sud a cetății, Poarta Istanbul - Stambol Kapija.

Pe ruinele vechii fortărețe construită de împăratul Iustinian în sec. VI, în primele decenii ale sec. XVIII (1719-1723) turcii întăresc o nouă fortificație, o cetate cunoscută în zilele noastre drept unul dintre cele mai semnificative și mai bine conservate monumente de acest fel din Balcani. Cetatea cu ziduri puternice, din piatră, era înconjurată cu șanțuri de apărare pline cu apă și avea patru porți de acces: Poarta Istanbul - în sud, Poarta Belgrad - în vest, Poarta Vidin - în nord și Poarta Jagodina - în sud-est.

Materialul documentar pe care l-am obținut de la Centrul de Informare Turistică de lângă intrare informează că cetatea în plan poligonal, cu bastioane, are o suprafață de 22 ha și este înconjurată de ziduri lungi de 2100 m, înalte de 8 m și groase (în unele locuri) de 3 m.

Aproape de poartă, în partea stângă, se află un Hammam - baia turcească datând din 1498, astăzi transformată într-un restaurant cu terasă. Pe partea dreaptă, vechiul Arsenal a devenit în 1972 o galerie de artă, iar ceva mai departe, pe aceeași parte a aleii, se află Teatrul de vară bine amenajat, care găzduiește spectacole de teatru și concerte. În cadrul manifestărilor artistice și culturale trebuie amintit că din anul 1966 cetatea este locul în care se desfășoară Festivalul de Film Niš.

Tot aproape de Stambol Kapija se află Jazz Museum decorat la intrare cu două instrumente muzicale supradimensionate (un contrabas și un saxofon), un loc atrăgător pentru fanii acestui gen muzical. Un afiș mare, vizibil chiar de pe pod, înștiința că în perioada 2-11 august 2019 (deci cu numai o săptămână înainte de a ajunge noi acolo) în cetate s-a desfășurat Festivalul de Jazz.

Monumentul dedicat lui Milan Obrenović și Eliberatorilor orașului Niš la 28 decembrie 1877, un monument de o formă mai puțin obișnuită - un glonț uriaș înconjurat de mici coloane unite prin lanțuri - este realizat de Vincenzo Caliterna. Despre Milan Obrenović se știe că a fost fiul lui Miloš Obrenović și al Elenei Maria Catargiu (amanta lui Alexandru Ioan Cuza) și că s-a născut la Mărășești, în 1854. El a fost prinț al Serbiei, iar în perioada 1882-1889, sub numele de Milan I, a fost rege al Serbiei.

Un alt monument care mi-a atras atenția în parcul-cetate este Monumentul Jelena J. Dimitrijević - scriitoare și călătoare mondială. Istoria literaturii sârbe o menționează ca fiind primul scriitor sârb care a scris și a publicat o carte de călătorie (1894).

Moscheea Bali Bey datând din sec. XVI, acum fără minaret, înconjurată de ruine (o temniță, o stradă bizantină), adăpostește în prezent o galerie de artă. Un panou aflat în fața moscheii menționează că aceasta a fost construită în anul 1521 și că este singura care a dăinuit din cele 10 lăcașuri de cult musulmane care au fost construite în cetate. Nu am vizitat galeria de artă din fosta moschee. Ne-am mulțumit cu câteva fotografii, apoi am continuat spre Lapidarium - o colecție numărând 41 de pietre funerare și sarcofage datând din sec. I-IV descoperite în cetate și în împrejurimi.

Dacă aveți timp, continuați plimbarea până la zidurile nordice ale cetății, singurele care mai păstrează urme ale șanțurilor de apărare cândva pline cu apă. Cei interesați pot afla că au posibilitatea de a urca pe zidurile fortăreței pentru o plimbare mai puțin obișnuită și pentru a admira împrejurimile de la înălțime. În afara rămășițelor istorice, în cetate sunt alei de promenadă, bănci pentru odihnă la umbra arborilor falnici, sunt locuri de joacă pentru cei mici, un trenuleț turistic, precum și mici magazine cu suveniruri, gustări sau răcoritoare.

În exterior, sub podul de la Stambol Kapija, se află un restaurant plutitor și - puțin mai departe - Primăria și Parcul 7 Iulie, un parc dedicat victimelor fascismului în Serbia.

Altele

Pentru a vizita și alte obiective turistice din orașul Niš nu a mai fost timp. Cele câteva ore petrecute în oraș înainte de a ne angaja pe lungul drum către țară nu ne-au permis prea multe. Materialul documentar - The Heritage of Niš, History of Europe in one city - pe care l-am primit de la Centrul de Informare turistică din cetate, un material pe care îl voi păstra cu sfințenie pentru programarea viitoarei vizite, informează că mai sunt multe de vizitat în orașul Niš.

Tunul cu Cranii - Ćele Kula, situat ceva mai departe de centrul orașului și de locul în care ne petreceam noi puținul timp până la plecare, este unic în felul lui și înspăimântător în același timp, de aceea nu este recomandat a fi vizitat decât de cei care își pot stăpâni bine emoțiile. Turnul a fost construit de otomani, pe drumul către Istanbul, drept pildă pentru sârbii care îndrăzneau să lupte pentru eliberare. În bătălia de pe dealul Čegar, în anul 1809, Stevan Sinđelić - comandantul sârbilor - conștient că își va pierde viața și el și alți camarazi, a decis aruncarea în aer a arsenalului pentru a nu ajunge în mâinile turcilor. 952 de persoane au murit atunci. Turcii au construit turnul zidind pe fiecare latură, aranjate în rânduri, capetele sârbilor jertfiți. În prezent, doar 58 de cranii mai sunt încastrate în ziduri, o parte dintre ele fiind ulterior luate de familiile celor decedați și înhumate creștinește.

Mediana - un important sit arheologic datând din perioada romană, cu o vilă imperială construită de Constantin cel Mare, construcție cu pardoseli din mozaic, decorată cu statui de marmură, merită o oprire dacă aveți mai mult timp la dispoziție. Din păcate, noi nu am avut. În viitor, o vizită cu un program propriu, cu timp dedicat obiectivelor planificate, ne va permite să vedem și rămășițele construcțiilor anexe (termele romane, sala de ospețe, arena de echitație) pe care materialul documentar le menționează.

Mai sunt și alte locuri de interes în orașul Niš, dar pentru că nu am fost acolo, nu le voi aminti. Cu siguranță, cei care vor ajunge în Serbia, dacă vor poposi în orașul Niš, vor ști ce să aleagă.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 05.01.20 18:36:05
Validat / Publicat: 05.01.20 19:25:24
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SERBIA.

VIZUALIZĂRI: 3891 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Niš - orașul de pe Nišava. Stambol Kapija văzută de pe terasa Hotelului Ambasador.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 32600 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmaster
[05.01.20 22:23:18]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Niș:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057308912277222 sec
    ecranul dvs: 1 x 1