Cherhana Moessia, Vadu - mâncare bună, atmosferă grecească

TIPĂREȘTE

După ce ne-am luat în primire camera de la Seaman’s House, ne-am urcat din nou în mașină și am pornit-o în direcția mării. Aveam 2 obiective pe listă pentru restul zilei: să testăm Cherhanaua Moessia și să revedem plaja Vadu, care ne impresionase teribil la prima și ultima noastră vizită, acum vreo 2 ani. În ce ordine?! Ei, aici ne-am contrat un pic. Eu aș fi vrut întâi plaja, să apucăm un pic de soare și poate și o baie în mare, dar Tati, care nu mâncase mai nimic toată ziua, voia restaurantul, normal. Am cedat, din respect pentru nevoile primare (și eu fac urât când sunt flămândă, nu te înțelegi cu mine neam!).

Citisem despre Cherhanaua Moessia, îi cam știam meniul, abia așteptam să avem propria noastră experiență acolo! E ușor de ajuns; după ce intrați în Vadu, virați pe prima la dreapta, spre plajă (este indicator), rulați vreo 6-700 m și o găsiți chiar la ieșirea din localitate, pe partea stângă a drumului – o clădire masivă, din cărămidă roșie, voit nefinisată. Acum 2 ani, când am trecut pe acolo, tocmai se construia și chiar ne-am întrebat ce va găzdui... Se parchează pur și simplu pe marginea drumului prăfuit, un pic mai în față se află indicatorul de intrare în Rezervația Delta Dunării. Sunt create deci toate premisele pentru a nu rata acest obiectiv! :)

Era cam 5 după-amiaza când am ajuns, prânzul trecuse de mult, iar pentru cină era încă devreme, așa că ne așteptam să nu fie nicio problemă să găsim o masă liberă. Într-adevăr, doar 2 sau 3 erau ocupate pe terasă, înăuntru niciuna. De fapt, restaurantul are două terase exterioare: una care înconjoară două din laturile clădirii, în formă de L, sub același acoperiș cu aceasta; și alta în dreapta, mai rustică, cu mese și scaune de lemn sub umbrele de soare uriașe. Construcția are un singur nivel foarte înalt (mai puțin o anexă din spate, căreia i s-a mai adăugat unul), are 3 arcade mari în față și 2 pe latura dreaptă (corespunzătoare terasei), cărămăzile roșii sunt „completate” pe alocuri cu bucăți de calcar alb, într-un aranjament voit dezordonat. În colțul din dreapta-sus, ca și pe gardul de piatră al terasei secundare, găsim numele restaurantului „decupat” în metal, alături de profilul unui pește – sigla locației. Sunt două intrări, una din față, alta din lateral, decorate cu plante verzi, ce creează un contrast plăcut cu cărămiziul clădirii; ambele te conduc pe terasă, iar de acolo se pătrunde în restaurant.

Vă spuneam că n-a fost greu să găsim o masă liberă afară, ba chiar pe alese, la umbra unuia din stâlpii de susținere (soarele încă ardea destul de puternic). Mi-a plăcut decorul de inspirație marină, ce m-a trimis imediat cu gândul la tavernele grecești: mese simple de lemn, scaune vopsite în albastru, fețe de masă dintr-un imprimeu cu peștișori stilizați (mai târziu, la masa alăturată, avea să vină un grup de hipsteri, iar unul din ei să exclame, așezându-se: „Au fețe de masă cu pești, deci totul va fi perfect în locul ăsta!”????). Mi-au plăcut și grinzile uriașe de lemn ce susțin terasa, din care coboară un șirag cu becuri.

Ni s-au adus imediat meniuri și am prins a le studia. Oferta este destul de generoasă și cuprinde în general preparate pescărești, dar și câteva vegetariene sau pe bază de alte animale. Aperitive, supe, feluri principale, dulciuri – de toate. Ca specific, am remarcat strecurându-se printre „clasicele” românești (borș de pește, saramuri din toate neamurile de pește etc.) și multe de inspirație grecească (kolokithaki = dovlecei prăjiți cu tzatziki) sau orientală (supă de linte, orez basmati cu șofran). „Specialitatea casei” o reprezintă afumarea lentă a anumitor specii de pești (chefal, doradă, biban de mare, scrumbie de Dunăre) cu frunze de hickory canadian (un arbore); acestea, aprinse, fumegă lent, descoperindu-și aromele. Prețuri medii spre mari, de așteptat pentru un restaurant de pește (voi atașa la final câteva poze, să vă faceți o idee).

Am deliberat astfel: pentru început, o porție de icre de crap, s-o șeruim. Pe urmă, câte o ciorbiță: Tati – borș de pește, eu – storceag. La final, un biban de mare pe plită, însoțit de chipsuri de legume și mujdei de usturoi, tot de împărțit. Pentru hidratare, apă minerală și o carafă de vin roze. Băuturile ne-au venit rapid, împreună cu tacâmurile potrivite pentru felurile comandate. Găsiserăm deja pe masă încă de la venire recipiente cu sare și piper, șervețele și scobitori.

Odată comanda fiind lansată, m-am relaxat puțin și am pornit a inspecta domeniul, așa cum fac de obicei, mai ales când nu-s prea mulți oameni prin preajmă, să-i inoportunez. Remarcasem un fel de bancomat pe terasă, chiar lângă intrarea frontală, dar, apropiindu-mă, am constatat că e de fapt aparatul la care se poate plăti, cu bani potriviți (se specifică faptul că aparatul nu dă rest!), taxa de intrare în Rezervația Biosferei Delta Dunării. (Aveam să constatăm ulterior că aplicația funcționează extrem de greu, iar cea on-line se tot blochează – am dat acum o căutare pe net și am găsit-o „închisă datorită unor probleme de server”; nu mă pricep prea tare, dar cât de greu să fie să găsești o soluție viabilă, dacă într-adevăr îți dorești – tu, autoritate – să încasezi banii ăștia?! Un nene cu un chitanțier, spre exemplu. Sincer, deși am tot vrut, noi n-am reușit să plătim în niciuna din zile taxa, demobilizați de faptul că după un sfert de oră coada la „bancomat” nu se mișcase deloc!)

În capătul terasei exterioare este o mică zonă de relaxare, formată din 3 sau 4 canapele rococo, amplasate în jurul a 2 măsuțe cu cărți și reviste. Deasupra, pe perete, un tablou ce imită un mozaic grecesc; dealtfel, mai multe astfel de tablouri aveam să întâlnesc și în interior. Am vizitat și toaletele, mai mult din curiozitate, după ce am tranzitat spațiul uriaș al restaurantului. Le-am găsit întru totul corespunzătoare și mi-a plăcut să constat că, pe lângă săpunul lichid, clienții pot beneficia de cremă pentru mâini. Am remarcat în interior și o mică scenă, destinată probabil organizării de evenimente.

Primele au sosit icrele, desigur. Aranjate frumos pe o felie de lămâie, iar ceapa roșie mărunțită pe una de tomată. Am primit și pâine prăjită, într-o pungă de hârtie (mi-a plăcut ideea!). Au fost gustoase, au picat foarte bine. Pe urmă, ciorbițele (ni s-a adus și câte o farfurie-scoică, pentru oase) – delicioase și ele! Eu, după ce am descoperit storceagul la Murighiol, la Laguna Albastră, mereu compar „stroceagurile” ulterioare cu ceea ce am mâncat prima dată; ăsta de la Moessia s-a apropiat cel mai tare????. Nu ne-a dezamăgit nici peștoiul, n-avea cum s-o facă! Nu pe noi, cel puțin! :) Cărnița a fost bine asezonată, mujdeiul delicios, iar chipsurile se cunoștea că sunt făcute „de casă”, din felii subțiri de legume scăldate scurt în baie de ulei încins. Foarte, foarte bun totul, ne-am lins deștele la final! :P

Am renunțat la desert, nu mai puteam. Cât am mai cântat noi vinul rămas, a apărut o famile de nordici (părinți și 3 puștoaice) – arși de soare, cu pletele blonde ude. Au ocupat o masă chiar lângă intrarea în restaurant, au apucat să comande, pe urmă au fost rugați să se mute la altă masă; am remarcat că nu le-a picat prea bine și mi-a fost jenă pentru ospătarul cu pricina, care deja se apucase să unească mai multe mese, improvizând una mai mare. Probabil pentru niște unii care aveau să sosească și ceruseră expres poziția respectivă... În fine, nu vreau să comentez prea mult, luați-o doar ca pe o constare.

Am plătit cu cardul 204 ron; am lăsat 20 ron ospătăriței ce ne servise frumos. Cu ea aveam să ne întâlnim din nou a doua zi dimineață, în grădina de la Seaman’s House, am dedus că locuia acolo. Și pe bucătarul corpolent și bărbos al Moessiei – o adevărată apariție! – aveam să-l recunoaștem la micul dejun! Era chiar dl. D, proprietarul pensiunii! Am intenționat să mai mâncăm la Moessia măcar o dată în zilele viitoare, dar nu s-a mai întâmplat. Ne-am mai oprit doar pentru o bere, pe terasa cealaltă, într-o seară, pe când ne întorceam de la plajă; dincolo, pe terasa restaurantului, în colțul L-ului, cânta o mică formație – muzică grecească!...

Categoric, Cherhanaua Moessia este un loc de recomandat! Celor ce iubesc peștele și fructele de mare, celor ce duc dorul vacanțelor elene... Singurul lucru un pic deranjant e câte un damf neplăcut ce se simte din când în când, probabil de la cotețele de animale din vecinătate. Ceea ce pe noi n-o să ne oprească să revenim cândva!

LE: Zilele astea am găsit pe fb oferta de Revelion 2020 a Moessiei, ce se adresează celor ce sunt dispuși să întâmpine Anul Nou îmbrăcați în... jeans-i! :) Maxim pentru mine! Dacă aș fi mai aproape...

---

VIZUALIZĂRI: 6917 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI