ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.12.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
NOV-2019
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Mănăstirea Hodoș-Bodrog – veche vatră monahală

TIPĂREȘTE URM de aici

În apropierea Aradului se află o arie naturală protejată întinsă de-a lungul râului Mureș, și anume Parcul Natural Lunca Mureșului. Pe lângă biodiversitatea valoroasă și importanța peisagistică rezervației se laudă și cu prezența unui vechi așezământ religios în perimetrul său. După cele două ore petrecute în centrul municipiului Arad (vezi impresii) am hotărât să mă îndrept spre rezervația Lunca Mureșului pentru a vizita mănăstirea de acolo.

La circa 15 km distanță de oraș urmând indicațiile aplicației gps și cursul DJ 682 am descoperit Mănăstirea Hodoș-Bodrog, considerată cea mai veche mănăstire din țară cu viață monahală neîntreruptă. Indicatoare clare ne îndreaptă din centrul satului Bodrogu Nou spre complexul monahal, ultimii 800 m din șosea fiind numită „Drumul Crucii”, datorită celor 14 cruci care înfățișează prin tot atâtea icoane cele 14 opriri legate de Patimile lui Iisus.

O parcare de mari dimensiuni e amenajată în fața mănăstirii, iar o alee scurtă ne conduce către poarta de intrare, un gang care străbate turnul-clopotniță construit acum 10 ani, în 2009. În această construcție se află magazinul bisericesc, loc de unde am achiziționat o ilustrată și o broșură despre istoricul mănăstirii.

Istoricii care au cercetat etapele dezvoltării ansamblului mănăstiresc scriu despre vestigii care coboară vechimea așezării monahale până la începutul mileniului al doilea. Prima dovadă scrisă datează din anul 1177 și menționează proprietățile mănăstirești. Mănăstirea Hodoș (cuvântul slav „hudus” înseamnă „sărbătoresc/măreț”, iar „bodrog” – pământul dintre ape) a supraviețuit tuturor evenimentelor istorice importante: invazia tătară de la 1241, campaniile și stăpânirea turcească, interesele nobilimii maghiare, colonizarea austriacă, urgia declanșată de generalul Bucow în Transilvania, cele două Războaie Mondiale. Documentele analizate ne arată o viață monahală desfășurată fără întrerupere timp de secole.

Am ajuns la mănăstire cu circa două ore înainte de lăsarea întunericului, în curte era liniște, doar doi turiști străini primeau informații în limba engleză de la un tânăr care îi însoțea. Complexul mănăstiresc este compus din următoarele edificii: biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” (secolul al XIV-lea), turnul clopotniță (1370), paraclisul de vară (1935), biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” (1997), stăreția (1750), chilii (1906 și 2013).

Pătrund în incinta mănăstirească, în cea de-a doua curte care adăpostește monumentele cele mai vechi ale ansamblului și mă concentrez asupra bisericii cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Mă atrage arhitectura fațadelor: pe fațada de nord se văd pietrele și cărămizile romane (unele cu sigiliul Legiunii a V-a Macedonica aflate în muzeu) din care s-a construit undeva pe la mijlocul anilor 1300 biserica actuală, pe zidul sudic se observă încastrate mai multe pietre cu inscripții. Am intrat în lăcașul de cult și am admirat pictura de secol al XVII-lea din cupola centrală și abside, catapeteasma bogat ornamentată și icoana considerată făcătoare de minuni „Maica Domnului cu Pruncul Iisus”. Deasupra ușii se află într-o cutie craniu de taur – e vorba de legenda care ne povestește despre taurul numit „Hodoș” care a descoperit icoana Maicii Domnului pe tăpșanul dintre ape unde se află azi mănăstirea.

Un element important al complexului sacru care atrage atenția este turnul clopotniță, construit se pare în aceeași epocă cu biserica veche. Cilindrul din cărămidă în interiorul căruia se încolăcește o scară în spirală a fost restaurat în 1904. Interesant este relieful-emblemă de pe latura sudică realizat se pare în vremea influenței habsburgice, poate în timpul protecției principelui austriac Eugeniu de Savoya. Relieful înfățișează doi ostași călare purtând în vârful săbiilor câte un cap de turc, dovadă clară a rezistenței antiotomane.

Curtea e plină de arbori care oferă o umbră binefăcătoare pe timpul verii, printre copaci sunt așezate bănci îndreptate spre paraclisul de vară, un frumos altar în aer liber. Paraclisul e împodobit cu pictură în frescă, poartă hramul „Adormirea Maici Domnului” și are la subsol o criptă episcopală.

De jur împrejurul curții sunt clădiri, mai vechi sau mai noi: muzeu (conține obiecte bisericești și valoroase cărți bisericești cercetate și de istoricul Nicolae Iorga în 1904), stăreție, trapeză (1998), chilii. În spatele acestora se află anexele gospodărești; gardul de pe latura sudică, împreună cu turnulețele de colț și porțile de acces datează de la 1803.

Concluzii. Sunt multe de scris despre Mănăstirea Hodoș-Bodrog, despre rolul său religios și cultural în zona Banatului. Am pășit cu grijă prin curtea cufundată în liniște, am privit clădirile mănăstirești și scara-melc care urcă în vechiul turn-clopotniță, am intrat în biserica seculară. O stare de bine și de relaxare spirituală m-a înconjurat pe tot parcursul vizitei. Vă recomand să treceți pe la această mănăstire istorică dacă ajungeți în zona Aradului.

Alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 16.12.19 09:28:25
Validat / Publicat: 16.12.19 19:06:36
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ARAD.

VIZUALIZĂRI: 1450 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Poartă de acces în cea de-a doua curte (1803).
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46800 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

1 ecouri scrise, până acum

webmaster [16.12.19 19:24:40] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂBiserici, mănăstiri în Arad și împrejurimi:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067342042922974 sec
    ecranul dvs: 1 x 1