Mocanita de la Viseu de Sus

TIPĂREȘTE

Despre drumul Mocaniei de pe Valea Vaserului, am mai scris, n-as vrea sa ma mai repet, mai ales ca gasiti si o multime de imagini, videoclipuri si informatii utile, pe Internet.

La Viseu de Sus, am ajuns intr-un week-end de august, prin trecatoarea Salva-Viseu, un drum peste munti, sinuos, cu suisuri si coborasuri, ingust, peticit si cam deteriorat, dupa care m-am cazat pentru 3 zile la Hotelul de 3 stele numit Gabriela, de unde n-am insa nici o imagine, (decat de la Spa), caci dimineata porneam in excursii lungi iar seara ajungeam zdrobit de oboseala si m-aruncam direct in pat. Asadar, camera de hotel, “n-o vedeam” decat noaptea.

In prima dimineata, ajungem la casa de bilete a Mocanitei, cam dupa o jumatate de ora de pas alert, de la hotel si pana la gara, unde ne-am confirmat rezervarea, lucru modern si fain, rezervare accesata cu doua saptamani inainte, s-a facut prin sistemul “on-line”. "Mocanita", care strabate vreo 20 de kilometri prin salbaticul defileu al vaii Vaserului, este, pe langa manastirea Barsana, Cimitirul Vesel si Cascada Cailor, una dintre principalele atractii turistice ale Maramuresului.

Pornim cu un trenulet mai vechi decat timpul, care pufaie printr-un imens nor de fum gri, cu vadite tendinte spre negru si care, atunci cand merge, scoate si niste sunete metalice sfasietoare, Surprindem tocmai momentul alimentarii locomotivei cu combustibil solid (o gramada de lemne de foc).

Pornim. O jumatate de ora admiram casele satenilor din Viseu, copiii ne fac cu mana din curti. Valea Vaserului e inca ingusta, nu vedem mare lucru, decat linia ferata, vagoanele de langa noi si multa vegetatie in jur, pe care o poti atinge cu mana. La curbe sinele troznesc. Uneori virajele te ingrozesc. Iti zgarie timpanele. Ai impresia ca dintr-o clipa intr-alta trenul se va desface-n bucati si va sari de pe calea ferata si noi, cu totii, vom beneficia de-un bonus special, adica de-o balaceala in raul Vaser. Poate n-ar strica, ca Mocanita, sa fie dotata si cu colace de salvare.

Parasim ultimele case din Viseu de Sus, apare in sfarsit si salbaticia muntelui si freamatul apei. Uit de zgomotul sinelor, dar, la o curba mai stransa, un vagon sare de pe sine. Nu prea mult. Un metru-doi. Ne oprim. Vagonul ramane in picioare. Nu se inregistreaza nici o victima. Se anunta, o ora pauza. Nu strica! E-atata frumusete in jur, admiri padurea, muntele si tumultul apei, toate sunt langa noi. Dar ne-am intepenit si eu incep sa-njur (in sinea mea).

Se complica situatia. Un mecanic impasibil, vine sa ne linisteasca, spunandu-ne ca nu e ceva neobisnuit, “Stay Calm Please!”, se-ntampla aproape-n fiecare saptamana si ne mai zice, ca a fost anutata “statia”. Coboram din tren si facem poze, avem unica ocazie de-a admira "live", "face to face", mult mai de-aproape, natura, mocanita si toata privelistea. De vis. Sa stiti ca atunci cand mocanita deraiaza, v-a pus "Cel de Sus" mana-n cap, puteti admira natura timp de-o ora sau chiar doua, (dupa cum vi-e norocul), nu fugitiv, din goana trenului, ci de la doi metri!

Apare si “mocanita-servis”-ul. Adica, mai bine-zis, o drezina inarmata c-un cric mare si unul mai mic si cateva baroase de otel si barne de stejar, cu care se incearca sa se repuna rotile pe sine. In zadar! Dupa o ora insa de suspans… Succes! E bine! Ura! Felicitari! Sa fiti iubiti! Aplaudam cu totii munca echipei de interventii rapide, care ne sopteste: “Ati avut noroc, sa fiti fericiti ca nu s-a rasturnat locomotiva, ca-n urma cu cateva zile, atunci au fost si cativa raniti”.

Ne pare rau ca parasim acea poiana minunata, dar ne e foame. Poate c-ar trebuie patronii Mocanitei, sa organizez deraieri mai dese, ca sa ne cunoastem mai de aproape frumusetile patriei.

Cineva, un "Gica-contra" din grup comenteaza: “Eu am fost cu Mocanita si in urma cu doi ani, atunci era mai bine, dar acum, numarul vagoanelor a crescut din cauza afluxului mare de turisti. Batranele locomotive isi dau duhul iar sinele sunt vechi, nu mai rezista. Se pare ca setea de profit primeaza, nu siguranta turistilor”.

Ajungem la statia finala, unde poposim o ora si jumatate, servim cate ceva de-ale gurii. Intre timp, locomotiva mai ia o portie de combustibil solid, noi il preferam pe cel lichid. Rasuna muzica, cativa tineri maramureseni in costume traditionale dar si unii turisti, incing o hora, dar parca toti se grabesc sa termine cat mai repede ce-au pus pe masa si s-ajunga acasa, avem intraziere de-o ora. Altii, din cauza emotiilor de pe drum, cauta toaleta. Acolo se formeaza o mica coada. Eu caut informatii despre vechimea caii ferate pe Google si pe Wikipedia.

Ce aflu? Ca… ”In fiecare an, aproximativ 16.000 de turisti vin pe Valea Vaserului pentru a circula cu Mocanita pe ultima Cale Ferata Forestiera cu ecartament ingust functionala. Desi pe site-ul administratorului Mocanitei, respectiva cale ferata figureaza ca fiind „privata”, (firma R. G. Holz Company, careia îi apartine de asemenea si depoului şi majoritatea vagoanelor si locomotivelor), ea apartine statului roman si este administrata de Romsilva. Cu toate acestea, timp de cinci ani statul nu a incasat niciun ban, primul contract fiind semnat in urma cu un an, in 1 iunie 2010. ”.

Si mai aflu ca: “Locomotiva trenului Mocanita, care transporta turisti prin defileul Vaii Vaserului din Muntii Maramureşului, a deraiat, sambata, (10 august 2019) ”), mai multe persoane fiind ranite", anunt facut de purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Maramures, Oana Alexa Gonczi. „Cei 12 turisti care se aflau în vagonul din spate al locomotivei deraiate si care au suferit rani usoare, escoriaţii sau atacuri de panica, au fost preluati de echipajele SMURD si Ambulanta Maramures, fiind transportati la centrul de primiri urgente al spitalului orasenesc din Viseul de Sus. Starea de sanatate a pacienţilor este stabila” (Antena 3.ro)

Wow! Aflu ulterior de la colega mea de pe AFA, @Monica Anghelovici, ca mocanita a deraiat si cu ea, iar maramureseanul nostru @Popescu Borsa, ne transmite ca “Deraierile fac parte din show! ”

Drumul de intoarcere a fost mult mai frumos si linistit, apar si cateva raze de soare. La vale, Mocanitei ii e mult mai usor sa coboare. Si in afara de un al doilea incident minor, cand Mocanita noastra a pierdut din mers, ultimele doua vagoane, lucru ce s-a remediat ceva mai usor, cam tot intr-o ora, n-am mai avut nimic interesant de consemnat, mecanicul a fost mult mai atent! Si-uite-asa, palpitanta noastra aventura si excursie de neuitat, din pacate, s-a terminat! Voi putea scrie ceva inedit pe AFA.

Cand paharul gol al vietii se umple cu simtiri desarte / Cand inchizi tot mai des, strapuns de griji, a viselor prafuita carte / Cand ajungi sa faci din fuga trenului, lungi adnotari pe hartie de ziar / Caci memoria te lasa si carii-ncep sa scormoneasca sub scoarta-ti de stejar / Deodata îti dai seama ca nemurirea ai ravnit-o in zadar / Si regreti! De ce? Pentru ca nu mai e timp. Pentru ce? Pentru atat de multe locuri pe care-ai vrut sa le admiri/Dar, cine stie, poate, vei avea, nu una, ci mai multe vieti/Nemuritori erau oare, doar zeii batranului Olimp? / Timpul e-un calau cu inima de piatra sau nu, poate-i doar o fragila clepsidra-ntr-o genune/Ce picura nisip fara-ncetare peste-a vietii albe dune / Zamislind in jurul nostru, o lume tot mai stramta, ce incepe-a ne cuprinde / Un pustiu de vise fara noima, ce in jurul fiecaruia se-ntinde / Si vai! In lumea asta nemiloasa, alesi ai sortii sau cersetori fara merinde / Cu totii sunt sortiti pieirii cand nisip n-a mai ramas / In vidul ornicului vesniciei oarbe, fara inima si glas / Din genunea vremii-n care, ne bucuram si noi, in viata asta plina de lumina, de un scurt popas”.

La noi sunt codrii mari de brazi si munti inalti si lacuri de cristal si rauri si izvoare nenumarate cu ape dulci sau minerale si canioane si pesteri ciudate, ce mai! , avem de toate! , avem o multime de frumuseti prin jur/Haideti asadar, sa facem impreuna, un mic tur. Cuprinsi de-al tarii noastre dor. Poate, amintindu-ne de placerile verii, ce, vremelnic a murit, iarna va trece mai usor...

---

VIZUALIZĂRI: 3087 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI