Yengeç Restaurant - priveliște de vis, mâncare bună și nu prea scumpă

TIPĂREȘTE

Am nimerit absolut întâmplător la un restaurant bun din Fethiye și aș vrea să vă zic câte ceva despre el, căci ar merita o vizită, dacă v-ați afla prin zonă. Ne petrecuserăm bună parte din zi la plajă, pe țărmul celebrei Lagune Albastre, dar la un moment dat ne-am plictisit și-am zis să mai vedem și altceva. Ne-am urcat în mașină și primul popas l-am făcut la ruinele satului-fantomă Kayaköy, printre care ne-am plimbat cu inimile grele, ceva mai bine de un ceas... Pe urmă am realizat că ora cinei se apropie și, cum Fethiye era la doar câțiva kilometri...

Planul era să ne oprim undeva, lângă mare, să facem câțiva pași prin orașul vechi și apoi să alegem un restaurant. Doar că în zona centrală n-am prea găsit unde să lăsăm mașina, așa că am cotit stânga, pe lângă mare, pe un bulevard frumos, cu clădiri rezidențiale albe și hotelașe cochete. Am căutat pe GoogleMaps și-am găsit la repezeală un restaurant de pește chiar acolo unde se sfârșea orașul; am oprit în parcarea de sus, lângă niște vaporașe dezafectate, nici cârciuma nu ne-a inspirat prea multă încredere. Ne-am întors, tot cu ochii pe geam, poate ne-o face ceva cu ochiul...

Pesemne că foamea ne ascuțise simțurile, căci nu după mult timp am zărit reclama luminoasă a Restaurantului Yengeç (pe lângă care mai devreme trecuserăm fără s-o remarcăm????). Am reperat și parcarea din vecinătate, destul de mare și pe jumătate goală, semn că aveam șanse să găsim și noi o masă liberă. Parcarea avea vedere frumoasă către mare, apusul colorase cerul în tonuri purpurii, așa că ne-am rezervat câteva minute să admirăm acest minunat spectacol! Ocazie cu care am remarcat micul port din stânga.

Yengeç este restaurantul ce deservește Karagözler Marina și are în fața intrării o frumoasă piscină plus niște clădiri-anexă (vestiare, toalete – probabil). Noi le-am ignorat, desigur și am pătruns într-un holișor; în dreapta am remarcat toaletele restaurantului, iar în stânga o vitrină frigorifică în care se etala, pe un pat de gheață, o colecție impresionantă de pești; Fischmarkt scria pe o plăcuță alături (ca să nu existe niciun dubiu????).

Intrarea noastră n-a trecut neobservată și ne-a preluat imediat un ospătar. Am zărit ușa care dădea spre ponton și am întrebat dacă au mese și afară; ni s-a răspuns că da, dar din păcate toate sunt fie ocupate, fie rezervate. Ne-a promis însă că vom fi mulțumiți și am fost conduși la una din mesele apropiate de ieșirea spre mare, apoi ne-a adus meniurile în limba engleză.

Am deliberat destul de repede, chiar ne era foame. Eu am ales un fel tradițional, osmanlı kebab (ceva pe bază de bucățele de carne de vită, din câte am înțeles), Tati – cajun baharatlı tavuk (pui condimentat și caju), iar Milena – deniz ürünlü salata (o salată cu pește și fructe de mare). De băut, apă și/sau vin roșu.

Până ne-au venit preparatele, am inspectat un pic zona, cu grijă să nu deranjăm ceilalți mușterii. Într-adevăr, terasa dinspre mare nu însuma decât vreo 5-6 mese, aranjate pe un singur rând, pe pontonul de lemn din dreapta; în stânga am zărit o singură masă, mai degrabă o improvizație pentru un cuplu ce părea abia coborât de pe barca ancorată în imediata vecinătate. Terasa din dreapta era însă foarte drăguță, acoperită cu o boltă de viță-de-vie și luminată de câteva felinare.

Am avut vreme să admirăm și interiorul restaurantului, cu nimic mai prejos, simplu și elegant. Câteva tablouri pe pereții gri-turcoaz, podea și plafon acoperite cu lemn de culoarea castanei, candelabre în formă de globuri, unele decorate discret în stil otoman. Mese acoperite cu fețe albe, de damasc, aranjate cu tot dichisul spre a-și primi oaspeții. Scaunele cu spătar, îmbrăcate într-un material textil, în ton cu nuanța pereților. Ici-colo câte un decor de inspirație marină, să nu uităm totuși unde ne aflăm... Am remarcat colecția impresionantă de vinuri, precum și tăvile cu semipreparate expuse într-o vitrină frigorifică, sub bar; am fi putut alege câte ceva de aici, ca aperitiv, chiar fuseserăm invitați s-o facem, dar refuzaserăm, eram deja fripți de câteva ori, pentru noi e suficient un singur fel de mâncare, mai ales seara.

Am primit rapid băuturile și, odată cu ele, un coș cu felii de pâine caldă și 3 boluri mititele, din partea casei – măsline condimentate, o pastă de ardei și unt cu verdețuri. Erau delicioase toate și a trebuit să facem eforturi disperate să ciugulim doar câte puțin, să nu ne stricăm foamea... Din fericire, n-am așteptat mult nici după restul. Felul ales de mine era preparat într-un vas ceramic, la cuptor și era de fapt un fel de tocăniță cu legume și vită, totul într-un sos de roșii consistent, gratinat pe deasupra cu cașcaval; alături, am primit și un guguloi de orez. Și celelalte arătau foarte bine și – lucrul cel mai important – totul ni s-a părut delicios, porțiile suficiente, exact cât trebuie. În timp ce ne lingeam buzele, am declarat cina asta una dintre cele mai bune din excursia noastră turcească!

Am refuzat desertul, ceaiul sau cafeaua sugerate de ospătarul nostru și nu ne-a rămas decât să cerem nota de plată. Aceasta a însumat 198 lire, cam 32 de euro; un raport calitate/preț excelent, aș putea zice! Am plătit cu cardul, am lăsat o bancnotă tinerei noastre gazde pentru osteneala sa, foarte mulțumiți fiind în final de felul în care ni se încheia o zi de vacanță minunată...

Păstrăm o amintire caldă acestui loc deosebit, pe care mi-ar plăcea să-l mai vizităm cândva...

---

VIZUALIZĂRI: 1062 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI