Plimbare reușită, inedită de la Yerevan la Goris

TIPĂREȘTE

În review-ul vezi impresii povesteam cum am mers de la Bien Hotel din Yerevan la Goris cu autoturismul, fiind ghidați de Google Maps, pe drum oprind în mai multe locuri deosebite, poate cele mai frumoase din Armenia.

Era o zi însorită, luminoasă și călduroasă atât cât trebuie, fiind însoțiți aproape permanent de Muntele Ararat cu vârful albit de zăpadă, frumos drum, frumoase peisaje….

Am ieșit la Drumul European E117 pe care am mers circa 41 de kilometri până la Pokr Vedi, de unde am continuat pe Drumul H11 circa 4 kilometri, două șosele bune, mai late și nu prea răsucite, o continuă și ușoară coborâre, până la Khor Virap, prima noastră destinație din acea zi, în traducere Temniță Adâncă, cea mai sacră mănăstire armenească, situată în câmpia Ararat.

Aici, spune povestea, în groapa de temniță adâncă, regele Tridat al III-lea l-a aruncat pe Grigorie pentru practicarea creștinismului și pentru sfidarea religiei păgâne din Armenia acelei vremi. Era lăsat să moară, dar a fost ținut în viață de o femeie creștină care i-a aruncat în groapă, timp de treisprezece ani, pâine proaspăt coaptă.

Regele s-a îmbolnăvit, iar sora lui, în urma unui vis profetic, l-a convins să-l elibereze pe Grigorie și, în urma rugăciunilor acestuia, regele s-a vindecat. Atunci regele s-a convertit la creștinism, Armenia a devenit prima țară creștină din lume, în timp ce Grigorie a devenit veneratul Sfânt Grigorie Luminătorul. Era anul 301 d. Hr. .

Ca mai toate bisericile din Armenia și Georgia, și Biserica Khor Virap este așezată împreună cu Biserica Sf. Astvatsatsin pe un deal, în curtea fortăreței împrejmuită cu zid și turnuri, acum restaurate. Erau foarte mulți turiști deși era dimineață. Din parcarea aproape plină se poate urca pe scări sau se poate merge pe o alee asfaltată, cum am mers și noi.

Se intră printr-o poartă frumos amenajată în curtea celor două biserici și am mers direct la biserica mai mică dar foarte importantă, Biserica Khor Virap pentru că citisem despre groapa gen temniță. Am intrat și, lângă ușă în dreapta, am coborât 4 – 5 metri într-o mică încăpere în care se afla o raclă. Nu scria nimic și am crezut că sunt moaștele Sfântului, câteva poze apoi am urcat și am pozat în partea din față a încăperii micul altar cu icoana Maica Domnului cu Pruncul. În lateral am văzut icoana cu Sf. Grigore Luminătorul și ce era mai important adevăratul loc pentru coborârea în temnița unde stătuse acesta. Lume curioasă, mulți doar priveau, mai puțini se încumentau să coboare, alții renunțau. Am coborât și noi în groapa destul de mare pentru o temniță, oare regele intuia ce va urma??, azi împodobită cu icoana Sfântului și cu câteva cruci armenești.

Coborârea a fost foarte dificilă, pe o gaură prin care putea trece doar un om, o scară metalică abruptă și lungă, verticală, destul de întunecată, are 27 de trepte și vreo 10 metri. Am mers cu atenție, soțul era înaintea mea și am căpătat curaj, un excursionist mai agil era să mă lovească cu picioarele, apoi a înțeles că este de coborât serios și s-a repliat…. Am fost “inspirată” că am coborât mai întâi în camera mai puțin adâncă, căpătasem puțină experiență!?!? Am fost singurii tomnatici cu tupeu care au coborât acolo. Mi-am adus aminte de cuvintele băiatului meu, “Mamă, este imposibil să nu faceți voi ceva!!”, dar pozele vor vorbi mai bine decât mine...

Am mers apoi la cealaltă biserică, Biserică Sfânta Astvatsatsin, construită în secolul 7, biserică simplă, dar cu un design deosebit. Nu ratați plimbarea pe dealul de lângă biserică, erau și aici destui turiști, pentru a poza minunea, biserica și muntele Ararat, muntele sfânt al armenilor, acum în aflat în Turcia….

Complexul se vede de departe, străjuit de Muntele Ararat, am oprit cum făceau și alte mașini la câteva sute de metri de el, într-o zonă cu podgorii, este una din cele mai frumoase priveliști armenești…. Ziua abia începea, vom mai vedea și alte locuri la fel de spectaculoase!!...

Am plecat spre Areni, un mic sat cunoscut pentru vinul său și pentru câteva “cele mai vechi … din lume” descoperite în peșterile sale.

Am mers circa 75 de kilometri, mai întâi pe Drumul H11 apoi pe Drumul H10, drum îngust dar bine întreținut, drum sinuos ce urcă și coboară, ne-am întâlnit cu puține mașini, apoi am reintrat în drumul european E117, agitație mai mare. Mi-a plăcut peisajul deluros cu munții în depărtare, vegetația aridă ce contrasta cu verdele satelor întâlnite, risipite ici, colo.

Ne-am oprit la Vinăria Areni, una din cele mai vechi și mai bune vinării din zonă, poate fi vizitată între orele 9:00 și 21:00.

Am mers mai întâi în Sala de Degustare unde trei tineri și mai multe sticle cu vin așteptau musafirii amatori să deguste gratuit un vin bun. Am degustat și eu, era bun, cam aspru cred, a degustat și șoferul meu, a respectat principiul “puțin și bun”, deși cred că prefera “mult și bun”…, când Am Fost Acolo era și un grup de nemți trecuți bine de prima tinerețe, cu tur ghidat, din care mulți aplicaseră din plin acest principiu, am pozat apoi cele două fetițe îmbrăcate în costumele lor armenești, erau așa frumoase… Am urcat la etaj unde era un restaurant, mi-a plăcut cum pereții erau scriși de cei ce fuseseră acolo, am văzut un tânăr ce se chinuia să-și scrie numele pe tavan…

Am ajuns și în Pivnița unde vinul îmbătrânește în butoaie masive de stejar sau se odihnește în sticle, am văzut și “qvevri”, amforele de lut unse cu ceară de albine pe interior, îngropate în pământ, în care mustul fermentează împreună cu coji, semințe și chiar cu mici codițe din ciorchine. Ceva asemănător se întâmplă și cu vinurile din Georgia…

Am trecut prin Magazin, avea suveniruri, cadouri, vinuri și am plecat spre Peștera Areni-1, una dintre cele mai mari peșteri din Armenia, numită și Peștera păsărilor datorită numeroaselor cuiburi de păsări ce-i acoperă tavanul.

Am ajuns, este pe drumul ce duce la Noravank, am achitat taxa de intrare, 1.000 drami de persoană, și am urcat treptele ce duc la intrarea propriu-zisă începând plimbarea prin peștera cu câteva “cele mai vechi... din lume”; vinăria, fusta de paie și creierul uman ce au în jur de 6.000 de ani și pantoful, confecționat dintr-o singură bucată de piele, ce are vreo 5.500 de ani, îl văzusem la Muzeul Național de Istorie din Yerevan. Am văzut și alte relicve, ce arată că această peșteră a fost folosită cândva de locuitorii zonei.

Interesantă această peșteră, m-a impresionat și mi-a plăcut plimbarea prin ea, a fost deconectantă, cele văzute acolo sunt unice, dar, ... am plecat pe Drumul Mănăstirii Novarank pe care am mers vreo 10 kilometri până la Noravank, un complex monahal așezat într-un defileu al Râului Amaghu, deosebit și pitoresc prin stâncile sale înalte și abrupte, roșii, strălucitoare.

Complexul se vede și din șosea așezat sus pe stânci, am oprit mașina pentru a-l poza din depărtare. Se urcă în mica parcare, erau mașini înșirate de-a lungul șoselei. Am intrat în interiorul complexului, în dreapta este un magazin și un mic muzeu dedicat arhitectului, sculptorului și miniaturistului Momik. Am pozat harta care prezintă foarte bine situl.

Am admirat frumoasa și valoroasa Biserica Sf. Astvatsatsin pentru noi Sfânta Maică a Domnului, o clădire magnifică cu parter, demisol și etaj ce se ridică pe o temelie puternică, înaltă, care îi conferă un aer maiestuos, monumental. Am intrat, de fapt am coborât la demisolul bisericii, interior auster pe al cărui tavan am pozat patru mici basoreliefuri, deosebite. Soțul a urcat la etaj, cu aparatul de fotografiat, scările erau abrupte și înguste, prea înguste, fără balustrade, aveau pentru susținere doar un cablu. Mi-a plăcut mult aceasă biserică, forma ei, modul cum a fost înfrumusețată de Momik prin basoreliefurile de desupra intrărilor, prin forma ancadramentelor, prin finețea acestora, parcă ar fi filigranate, prin culoarea sa ce devine roz spre asfințit….

Am admirat următoarea biserică construită, practic lipită de ruinele unei vechi biserici datând din secolul 9, Biserica Sf. Stepanos Nakhaveka al cărui Gavit este specific bisericilor armenești vechi, asemănător pronaosului, este frumos împodobit la intrare. Are fațada decorată cu o reprezentare în relief, uimitoare, unică, a lui Dumnezeu Tatăl cu capul mare și barbă, cu ochi mari migdalați, cu mâna dreaptă binecuvântează Crucifixul, în cea stângă ține capul Sfântului Ioan Botezătorul cu un porumbel, Duhul Sfânt, deasupra lui. În interior Gavitul are podeaua plină de vechi morminte, acesta era și rolul său în vechime, de necropolă.

Dacă nu ești atent la hartă, poți rata Capela Sfântul Grigorie, cea mai mică, este o construcție modestă lipită de biserică, în partea stângă, puțin mai în spatele ei. Adăpostește mai multe morminte ale familiei fondatoare, unul având un splendid leu sculptat pe piatra de mormânt.

De aici am plecat să privim complexul de sus, de la înălțime, erau câteva persoane cocoțate pe acolo. Am mers pe aleea străjuită de vechile khachkar, frumos lucrate, artă veche armenească, cruci pe fundal de flori, fructe și viță de vie. Am urcat cât mai mult atât în partea dreaptă și mai apoi în stânga pentru că pozele încadrează diferit mănăstirea. Mi-a plăcut totul, stâncile de culori și forme diferite alternând cu verdele de la baza lor sau presărat din loc în loc, de culoarea roșie ce să mai spun…

La întoarcere am stat circa 30 de minute, turiștii se cam răriseră, pentru a găsi pe cineva dispus a ne poza acolo sus la etajul Bisericii Sf. Astvatsatsin, am urcat și eu acolo, coborârea făcând-o cu fața, mult mai ușor. Efortul mi-a fost răsplătit…

Mănăstirea Novorank a fost declarată, în anul 2002, Patrimoniu UNESCO.

Am plecat pe drumul pe care venisem și am mers până la E117, Drumul European cunoscut de acum, continuând plimbarea prin Syunik cea mai sudică provincie din Armenia circa 135 kilometri până la Mira Hotel, cazarea noastră din Goris.

A fost o plimbare plăcută, am văzut multe locuri și lucruri frumoase, create de natură sau ridicate de om, monumente deosebite, care m-au încântat, pe care eu le-aș revedea oricând cu plăcere, pe care să le vedeți cât mai mulți!

Au fost și câteva lucruri unice, coborârea și urcarea pe scară la Khor Virap, apoi urcarea și coborârea la intrarea în biserica de la etaj din Noravank, fără falsă modestie, spun doar că am fost printre puținii seniori ce au experimentat așa ceva și iar ajung la vorba băiatului meu…

Am încercat să povestesc cât mai bine cele văzute și trăite în acea plimbare, m-am bucurat ca un copil care a reușit ceva, m-am simțit liberă ca natura înconjurătoare, mi-am umplut sufletul și inima de locurile pline de spiritualitate..... Includeți-o neapărat în program, o plimbare acolo vă va arăta adevărata lor valoare și frumusețe!!

---

VIZUALIZĂRI: 576 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI