Hanul Dragodana și „întemeiatorul” său: Charles de Gaulle

TIPĂREȘTE

Weekendul trecut am avut drum prin câteva locuri din județul Dâmbovița, prilej de a testa un local recomandat în 2016 de colegul @Safta Radu (vezi impresii). În apropierea orașului Găești, într-un codru vechi, se află un loc de popas cu tradiție francezo-română: Hanul Dragodana.

Poziționare. Din centrul orașului Găești și până la han sunt doar 6 km, pe care îi parcurgi pe șoseaua DN 72 care face legătura cu municipiul Târgoviște. Terasa-restaurant, sălile de nuntă și motelul se întind unele pe o parte, altele pe cealaltă parte ale drumului național. Există locuri de parcare suficiente pentru orice tip de autovehicul pe ambele părți ale șoselei.

Situată la limita dintre Câmpia Târgoviștei și începuturile înălțimilor Piemontului Cândești Pădurea Dragodana aparține administrativ de comuna cu același nume. Localitatea Dragodana era bine dezvoltată în perioada interbelică, pământurile, pădurea (și exploatarea ei), podgoriile, moara cu motor aparținând în mare parte proprietarilor din familiile Chintescu și Hagienoff.

Generalul Charles de Gaulle și apariția hanului. În perioada 14-18 mai 1968 se desfășoară vizita de stat a președintelui francez în România, vizită care face parte dintr-o efervescentă activitate de politică externă a regimului comunist condus de puțină vreme de Nicolae Ceaușescu. Charles de Gaulle nu se va limita doar la a sta în Capitala României ci va călători și prin țară. Astfel, prima etapă se va desfășura la Craiova unde generalul francez va dori să îl revadă pe fostul său coleg și șef de promoție de la Școala Militară Specială din Saint Cyr, general în rezervă Polihron Dumitrescu (persecutat și ajuns vai de el după război, dar reabilitat și readus în casa sa înainte de vizita oficială). Traseul președinților va continua la Slatina (la platforma industrială care producea aluminiu), la Pitești (în acel an va apărea automobilul autohton sub licență franceză), Topoloveni, Găești și Târgoviște.

Drumul dintre Găești și Târgoviște traversează Pădurea Dragodana și va constitui punctul în care coloana oficială va efectua un mic popas de refreshment înainte de vizita la Curtea Domnească din Târgoviște. 17 mai 1968 - este momentul consemnat fotografic al unui scurt picnic organizat în Pădurea Dragodana. Pe mese confecționate din „felii” imense din trunchiuri de copac și buturugi acoperite cu ștergare populare se gustă ceva frugal (în imagini se observă fructe și ceva crănțănele, posibil alune). În centrul mesei sunt mai multe pachete de țigări Snagov, iar câteva persoane servesc pe tăvi pahare de vin roșu.

Legendele locale mai cârcotașe vorbesc despre oprirea obligatorie în Pădurea Dragodana deoarece bătrânul general dorea să își rezolve necesitățile ficiologice și să fumeze o țigară.

Cert este faptul că a avut loc un scurt popas în Pădurea Dragodana, lucru menționat și în cotidianul „Scânteia” din 18 mai 1968: După-amiază, coloana de mașini a plecat spre Târgoviște – vechea cetate de scaun a Țării Românești. La Topoloveni, localitate rurală cunoscută pentru bogatele sale tradiții în domeniul artizanatului, unde se face un popas, mii de țărani salută cu căldură pe distinșii oaspeți. După un obicei străvechi, celor doi președinți li se oferă câte un miel alb. Corurile căminelor culturale intonează cântece populare. După ce vizitează expoziția de artizanat deschisă ad-hoc în apropierea scenei, generalul de Gaulle adresează felicitări locuitorilor comunei pentru înalta lor măiestrie artistică. După ce străbat valea Dâmboviței, oaspeții ajung în pădurea Dragodana, unde sînt salutați de Nicolae Tăbîrcă, președintele Consiliului popular al județului Dâmbovița.

Povestea adevărată este exploatată și astăzi de cei de la Hanul Dragodana prin suporturile de farfurii din hârtie așezate pe masă și care afișează datele istorice și fotografia edificatoare. Ideea creării unui popoas turistic a venit după această scurtă oprire a celor doi președinți de stat, ea concretizându-se prin apariția unei mici bucătării și a două încăperi, plus câteva foișoare în aer liber. Tot în epoca comunistă s-a construit și motelul de două stele care oferă câteva zeci de locuri de cazare. Azi complexul turistic s-a extins foarte mult fiind compus dintr-o unitate de cazare, restaurant, o mare sală de conferință și mai multe săli de evenimente.

Scurtă descriere. Am parcat automobilul vis-a-vis de terasa-restaurant, lângă o mare sală de evenimente. Un perete de piatră înalt și o poartă imensă de lemn pe care e amplasată o secure gigantică sugerează o fortificație medievală. Sub ziduri există un sistem cu roți de apă și jgheaburi, un fel de moară de apă, nefuncțional acum. Important: există o trecere de pietoni spre restaurant.

Terasa exterioară e încăpătoare, pe două niveluri; o parte din mobilier e constituit din bănci și mese de lemn masiv, altă parte din mese rotunde și scaune tapițate, deci o combinație între rustic și elegant. Un perete de piatră pe care e amenajată o cascadă ornamentală străjuiește o parte a terasei, pe când în celălalt capăt se află un spațiu de joacă pentru copii (o căsuță de plastic, trambulină). Mușcate de mai multe culori înfrumusețează spațiile terasei.

Meniu, consumație, servicii. Am ocupat locuri în secțiunea rustică, pe masă se aflau scrumiere, o cutie cu șervețele, ulterior fiind aduse oliviera, suporturile de harfurii din hârtie și tacâmurile. O foaie A4 plasată pe fiecare masă ne informează că restaurantul oferă produse din carne de struț, crescuți în ferma proprie (sărmăluțe la 18 lei porția sau friptură de struț la cuptor – 34 lei).

Terasa fiind amplasată în umbra pădurii, iar toamna își etala deja temperaturile mai mici, ne-am cam zgribulit puțin până ne-a remarcat cineva și am cerut meniuri. Fiind ora prânzului terasa era ocupată de câteva zeci de persoane și continuau să sosească permanent. După ce un chelner ne-a înmânat meniurile, le-am studiat câteva minute și am remarcat preponderența produselor clasice românești și prețurile acceptabile.

Comanda noastră a constat pentru început în 2 cafele machiato fierbinți (4 lei/bucata) și un suc acidulat (4 lei/250 ml) aduse în circa 10 minute. Am ales drept feluri principale o tochitură românească (24,55 lei porția), ficăței de pasăre la tigaie (15 lei) cu cartofi „a la Dragodana” (5,75 lei) și salată de varză albă (3,30), un sfert de pâine de casă (1 leu). Produsele comandate au sosit după încă circa 30 de minute, fierbinți, aranjate frumușel în farfurie. Porțiile medii spre mari, gustul exact cum trebuie să fie.

Nota de plată a fost acceptabilă, am primit atât bon de comandă, cât și bonul fiscal; se poate plăti cash sau cu cardul. Serviciile au fost ok, un pic de întârziere există datorită fluxului mare de clienți. Chelnerul a fost amabil și cât de cât zâmbitor.

Concluzii. La Hanul Dragodana am avut o experiență culinară normală, mâncare sățioasă, cu gust, servicii bune. La Dragodana se opresc foarte mulți turiști, cărăuși, tiriști și localnici – e un semn că mâncarea e bună și pot confirma acum și eu acest lucru. Nu ocoliți un popas la terasa de la Hanul Dragodana, un loc cu rădăcini „istorice”.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 3892 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI