Muzeul Arheologic Veliki Preslav - o mică și interesantă lecție de istorie

TIPĂREȘTE

Pe drum, curând după ce am părăsit Silistra, Tati ne-a spus că are o surpriză pentru noi, ne vom opri într-un loc interesant. Îmi plac surprizele (cele plăcute, desigur) și sunt și destul de răbdătoare de felul meu, așa că nu l-am iscodit deloc, am mers pe mâna lui. Nu s-a putut abține prea mult însă și ne-a devoalat-o: Veliki Preslav. Cred că am mai auzit cândva acest nume, dar habar n-aveam de ce să-l leg. „Capitală a primului țarat bulgar”, m-a ajutat Tati. Drept e că niciunul dintre noi (și nici Milena) nu știa prea multe despre istoria veche a bulgarilor și asta părea ocazia perfectă să ne umplem lacunele măcar un picuț.

După ce am depășit orașul Șumen, am mai mers câțiva km în direcția Iambol, apoi am văzut indicator spre dreapta spre destinația noastră intermediară. Abaterea din drumul principal nu e mare, în câteva minute ne opream în parcarea spațioasă din fața restaurantului Panorama. Dacă vreți să mai scutiți ceva timp, trebuie să știți că puteți să înaintați încă puțin cu mașina, există o parcare dedicată muzeului; noi n-am știut și când ne-am dat seama era deja târziu, aproape ajunseserăm. Oricum, n-am făcut mai mult de 10 minute pe jos, parțial prin soare, dar apoi pe o alee umbroasă, flancată de arbori și flori. Am remarcat și un izvor captat, vă puteți răcori cu apă rece, precum și un tonomat de unde se pot procura tot felul de băuturi îmbuteliate, chestii de ronțăit sau cafea. În apropiere sunt și două panouri cu două hărți, una a întregii regiuni, cealaltă a orășelului, cu toate obiectivele de interes turistic.

Pentru a înțelege mai bine, se impune o mică lecție de istorie; voi încerca să nu vă plictisesc prea tare...

Sfârșitul sec. 7 (în jurul anului 680) este considerat data de naștere a primului stat bulgar, prin unirea triburilor trace de la sud de Dunăre. La poalele Munților Preslav, pe fertila vale a râului Kamchia, încep să înflorească așezări vechi, printre care Preslav (nume de certă origine slavă). Perioada sa de glorie începe cu anul 864, când Cneazul Boris I a impus creștinismul ca religie oficială a încă tânărului stat, moment urmat de ridicarea a numeroase biserici, în încercarea Preslavului de a-și disputa supremația cu capitala de atunci, Pliska. În 893 însă, Boris a cedat locul la tron primului său născut, lui Vladimir, care a încercat să impună vechile practici păgâne. Acest fapt l-a înfuriat atât de tare pe tată, încât l-a detronat pe Vladimir, l-a pedepsit scoțându-i ochii (la propriu), apoi l-a pus în loc pe cel de-al doilea său fiu, Simeon, educat, inteligent și cu vederi mult mai liberale.

Simeon I va deveni una dintre cele mai ilustre figuri din istoria Bulgariei, fiind supranumit Simeon cel Mare. Imediat ce a venit pe tron, el a stabilit capitala țării la Preslav, ceea ce desigur că a fost de bun augur pentru oraș. Acesta avea să cunoască aproape un secol de înflorire („perioada de aur”), devenind nu doar inima diplomației și a puterii militare bulgare, dar și un centru de vază european, rivalizând cu Constantinopolul și cu Bagdadul pe toate planurile: arhitectonic, artistic, meșteșugăresc și comercial. Cronicile mărturisesc că „28 de ani i-a luat lui Simeon să construiască Preslavul”, dar orașul a continuat să se dezvolte și sub succesorul său, Petar, cu un maxim în anii 930-940.

Erau de fapt două orașe, unul într-altul, fiecare înconjurat de puternice fortificații. În interior s-au construit cele mai importante edificii: un complex cu două palate, băi, piețe cu fântâni și biserici, dintre care Biserica Rotundă (supranumită și Biserica de Aur datorită bogatelor decorațiuni) este considerată o adevărată capodoperă arhitectonică pentru Bulgaria acelor timpuri. Între cele două rânduri de fortificații erau casele mai modeste ale oamenilor de rând. Orașul beneficia și de un modern sistem de aprovizionare cu apă.

După ce Petar a murit, în 969, a fost înlocuit la tron de fiul său, Boris al II-lea. Contextul politic însă nu i-a fost acestuia deloc favorabil, căci în același an Svetoslav, rege de Kiev, a asediat și a ocupat Preslavul, iar 2 ani mai târziu, bizantinii conduși de Ioannis Tzimishi au fost cei care l-au trecut prin foc și sabie, schmbându-i la final numele în Ioanopolis. Orașul a rămas pentru următoarele două secole sub stăpânire bizantină, revenind mai apoi țării de origine, odată cu revolta fraților Asen și constituirea, la finele sec. 12, a celui de-al doilea imperiu bulgar. A urmat din nou o perioadă de înflorire, dar nu la nivelul celei anterioare, căreia i-au pus capăt, după alte 200 de ani, otomanii conduși de... mai vechea noastră cunoștință, vestitul și temutul Ali Pașa.

Lunga stăpânire turcă nu a șters însă amintirea gloriei trecute a Preslavului și la puțină vreme după eliberare, istoricii și arheologii bulgari au început să cerceteze vechile ruine. Totodată, s-a impus organizarea unui muzeu care să adăpostească prețioasele artefacte descoperite și în acest scop a fost inițial folosită o anexă a unei mânăstiri, aflată la mică distanță de situl arheologic. Colecțiile au putut fi admirate de publicul larg începând cu anul 1958, iar din 1981 s-au mutat în casă nouă (actuala locație), mult mai corespunzătoare cerințelor moderne, construită special la vreo 2 km de vechea așezare medievală.

Iată-ne deci străbătând lunga alee pavată cu dale mari de travertin, străjuită de-o parte și de alta de resturi de coloane și de amfore vechi. În holul de la intrare am descoperit casa de bilete, toate informațiile afișate erau doar în limba bulgară, doamna nu știa fir de engleză, i-am arătat că suntem 3 și vrem 3 bilete. A intervenit un turist bulgar, care ne-a întrebat: „You are family?” Că dacă da, nu plătim câte 6 leva de căciulă, ci un bilet comun de 12 leva... Și s-a adresat și doamnei în acest sens. I-am mulțumit frumos, am marcat bănuții și ne-am aprovizionat cu câte un pliant gratuit, pe care ulterior nu l-am găsit prea util, căci cuprinde o hartă schematică a sitului arheologic și o listă a evenimentelor desfășurate în Veliki Preslav în anul în curs.

Muzeul este organizat pe două niveluri, de la cel de sus poți privi spre cel de jos, este luminos și aerisit, decorat pe alocuri cu ghivece cu ferigi și alte plante verzi. La parter există o zonă de lapidarium, cu fragmente de fresce și capiteluri, iar în partea stângă, după un șir de coloane, sunt toaletele (curate și dotate corespunzător), o sală de conferințe și birourile administrative. Am putut citi câteva fraze pe niște panouri (prezentate bilingv, bulgară și engleză) despre constituirea muzeului și istoria Preslavului, care m-au ajutat să extrag informațiile pe care vi le-am expus mai sus. Există și o mică sală de proiecții, unde poți viziona un filmuleț cu ochelari 3D; Tati a fost foarte entuziasmat și s-a repezit să plătească bilet suplimentar (5 leva, parcă), dar l-a temperat o domnișoară, sugerându-i că ar fi mai bine să viziteze întâi expoziția și pe urmă; pe urmă n-a mai vrut el, și nici pe noi nu ne-a tentat.

Urcând treptele spre etaj, am putut admira, pe peretele ce mărginește scara laterală, reproduceri după câteva miniaturi foarte vechi, cu referire la subiectul nostru. Ioannis Skylitzes a fost un istoric bizantin care a scris, la sfârșitul sec. 11, Synopsis Historiarum, o veritabilă cronică a evenimentelor istorice ale vremurilor sale, începând cu moartea Împăratului Nikoforus I (anul 811) până la abdicarea lui Mihail al VI-lea (1057). În sec. 12, volumul a fost „copiat” în variantă ilustrată, undeva în Sicilia, un exemplar fiind încă păstrat în Madrid, la Biblioteca Națională a Spaniei. Este considerat, dealtfel, singura cronică în limba greacă, ilustrată, care a supraviețuit până în zilele noastre!

Miniaturile prezintă diferite scene din istoria vechiului Preslav, precum momentul convertirii la creștinism a poporului bulgar, asediul cetății Edirne de către Țarul Simeon I în septembrie 914, bătăliile de cucerire a Preslavului de către Svetoslav de Kiev sau de către bizantini etc. Foarte, foarte intersante, mi-au plăcut mult!

Etajul cuprinde o lojă centrală, pe 3 laturi, ce se suprapune pe o parte din suprafața parterului, precum și două încăperi laterale, în capete; într-una este expus celebrul tezaur de la Preslav, iar cealaltă (sala „Iordan Gospodinov”) este dedicată istoricilor ce au contribuit la re-descoperirea sitului arheologic și la constituirea muzeului; din păcate, aici toate informațiile sunt doar în bulgărește, așa că n-am priceput mai nimic. Am zis să lăsăm ce-i frumos la final (tezaurul), așa că am pornit a admira restul artefactelor.

Am început cu cele câteva machete. Una reproduce chiar vechea capitală Preslav, în perioada sa de înflorire maximă, cu toate edificiile mai importante, iar celelalte câteva biserici, printre care celebra Biserică de Aur. Reprezentarea acesteia din urmă m-a umplut de încântare, căci o parte din „zidul” de piatră a fost decopertat și se poate admira interiorul bogat ornamentat! E ca o căsuță de păpuși! Mă rog, o biserică de păpuși... Există și o hartă a zonei la momentul respectiv, precum și un manechin de mărimea unui om, reprezentându-l pe Țarul Simeon I.

Am zăbovit mai mult sau mai puțin în fața fragmentelor de inscripții săpate în piatră, a vechilor amfore, dar mai ales la zecile de exponate de tot felul aranjate frumos sub vitrine de sticlă, fiecare numerotat și însoțit de câte o scurtă explicație bilingvă. Fiecare secțiune este dedicată câte unui domeniu, ce încearcă să ilustreze modul de trai al locuitorilor Preslavului medieval. Am întâlnit referințe despre vechiul alfabet glagolitic (care a stat la baza celui chirilic); am aflat prima dată despre asta acum două veri, vizitând Ohridul, locul de unde a fost răspândit în estul Europei de către învățații Chiril și Metodiu.

Alte secțiuni „povestesc” despre diversele meșteșuguri practicate de locuitorii vechiului Preslav. Sunt panouri cu ample explicații și ilustrații despre confecționarea armelor, uneltelor și podoabelor de fier sau despre olărit și se pot admira tot felul de produse finite; cele din metal mi s-au părut de un rafinament deosebit. Desigur, mai puțin au rezistat în timp vasele de lut, dar cele câteva fragmente conservate uimesc și ele prin formele și ornamentele pe care le sugerează.

O secțiune aparte este cea dedicată unui produs deosebit, specific vechiului Preslav: ceramica pictată. Se pare că palatele și bisericile erau decorate cu mozaicuri alcătuite din alăturarea unor plăci de ceramică albă, pictate în culori vii. Inițial s-a crezut că aceste plăci au fost de origine bizantină, dar concluzia finală (după descoperirea cuptoarelor de ardere) a fost că de fapt erau confecționate aici, folosindu-se o argilă albă, extrem de fină, provenind de pe malurile râului Kamchia. Modelele decorative implică figuri geometrice sau motive animale sau vegetale, care mi s-au părut extrem de frumoase! Se pot admira fragmente de icoane, printre care una aproape completă, reprezentându-l pe Sf. Teodor, precum și un rest de iconostas provenind chiar de la Biserica de Aur.

Există și o colecție impresionantă de monede, majoritatea emise local, în diverse perioade, dar și bizantine și chiar una arabă. Evident, acestea sunt mărturii ale schimburilor comerciale pe care Preslavul le avea la acea vreme.

La final, precum ne-am propus, am vizitat camera tezaurului. Din păcate, aici n-am avut voie să facem fotografii, așa că a trebuit să ne mulțumim cu admiratul artefactelor și cu cititul; despre împrejurările și locurile în care au fost descoperite, despre tehnicile de fabricație, despre reprezentările artistice. Sunt expuse peste 170 de piese (coliere, brățări, inele, cercei), unele din argint sau bronz, dar majoritatea din aur de 18 sau 24 k, multe decorate cu rubine, ametiste, safire, perle. Niște minunății, ce să vă zic?!... Au fost găsite într-o primăvară ploioasă, de câteva femei din satul învecinat Castana, cu ocazia muncilor agricole. După monedele însoțitoare și după urmele de distrugere prin foc, se speculează că această comoară a fost ascunsă în grabă, cu ocazia uneia din bătăliile pomenite mai devreme – cu slavii sau cu bizantinii. Istoricii sunt părere că unele piese fuseseră confecționate în ateliere din Constantinopol, iar altele chiar aici, în Preslav, ceea ce vorbește mult despre destoinicia meșteșugarilor locali și despre rafinamentul nobilelor ce locuiau la palat.

La plecare, am remarcat că la casa de bilete se vindea o broșură cu informații despre muzeu; din păcate nu era disponibilă decât varianta în limba bulgară. Am cumpărat-o totuși, pentru că nu mi s-a părut prea scumpă (5 leva) și pentru că pe copertă este reprezentată o tânără purtând cele mai frumoase piese din tezaurul pe care tocmai îl admirasem... O să atașez o fotografie sugestivă, măcar atât să vă pot oferi! :)

Am coborât spre locul unde am lăsat mașina și, pentru că se cam făcuse ora mesei, ne-am îngăduit un răgaz în acest sens chiar la restaurantul din parcare, Panorama pe numele lui. N-o să scriu un articol separat despre el, dar vă îndemn să nu-l ocoliți, în cazul în care veți fi prin zonă și foamea vă va da ghes; mâncarea a fost gustoasă, servirea promptă, iar prețurile medii. În plus, terasa umbroasă, suspendată deasupra văii verzi, oferă imagini tulburătoare asupra împrejurimilor!...

Pentru a ne continua drumul, nu ne-am întors pe unde am venit, ci am ieșit în șoseaua principală pe o scurtătură care trece fix pe lângă situl arheologic. Căzuserăm deja de acord că soarele arde prea tare (he-he! n-aveam habar ce avea să ne aștepte în Turcia! ????) și că destinația noastră finală e încă destul de departe, așa că am amânat vizitarea lui pentru altă ocazie. Totuși, nu ne-am putut abține să nu ne oprim la un punct de belvedere, de unde se poate vedea cam cât de întins e. Din ce am înțeles, se poate achiziționa tur simplu sau ghidat, iar ruinele Bisericii de Aur se vizitează separat. Vă țin la curent când va fi să fie!

Până atunci, vă invit să nu ocoliți Veliki Preslav în drumul vostru către... țările calde! Mie mi s-a părut o pagină de istorie interesantă și chiar mi-a umplut o lacună-două...

---

VIZUALIZĂRI: 697 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI