Frumusețea rece din adâncuri, Lipa Cave

TIPĂREȘTE

Am tot citit și căutat muzee ale naturii înainte de vacanță, sunt doar câteva în Muntenegru. Aveam în plan să vizitez Cetinje și Lovcen dar am recurs la un artificiu profitând de căldura zdrobitoare de afară. Astfel am reușit să ajung la Lipa :)), peștera aflată la 5 km distanță de Cetinje

Drumul este foarte frumos, șoseaua este îngustă dar asfaltată, peisajul muntos asigura odihna ochilor dar și grade mai puține în atmosferă. Mă rugam să nu avem de urcat/coborât pe jos, nu aveam multe detalii despre Lipa, toate info le-am cules de pe saitul de turism MNE. Domnul mi-a ascultat ruga, am avut noroc;)

Deschisă în 2015, peștera Lipa este o adevărată încântare, se poate vizita și de puturoși, de oameni la a treia tinerețe dar și de către familiile cu pitici. Aici am o nemulțumire, vă voi detalia la momentul potrivit.

Am ajuns la o parcare uriașă, pe o platformă deosebit de frumoasă. O terasă mobilată cu gust, un bar și-un magazin de suveniruri, asta-am văzut până m-am dumirit ce-i pe-acolo. Adică până am început să bântui.

Un tânăr s-a ridicat de la o masă, a venit la noi, ne-a condus la casa de bilete. Oau, parcă nu era localnic, vorbea demențial limba engleză. Până i-am prins ritmul nu a durat mult, eram numai ochi și urechi :)) Încerca săracul să mă convingă să cumpăr bilete, nu știa că indiferent de costuri exact asta aș fi făcut.

Vă las adresa lor, vă puteți traduce și singuri datele tehnice lipa-cave.me, eu doar vă povestesc impresiile mele.

Trenulețul Thomas (așa l-am botezat eu) cară turiștii din parcare până în buza peșterii, acesta are o capacitate de 60 locuri (atât mi-a ieșit la numărătoare), plecările sunt următoarele: 10,11:30,13,14:30,16. Asta pe timp de vară, dar saitul lor e mereu actualizat așa că nu e o problemă în a afla ușor programul de vizitare.

Un tur prin inima muntelui durează o oră, cu tot cu trenuleț, costul unui bilet este de 10,90 euro/adult, copiii până în 5 ani/1 eur, cei cu vârsta între 5-15 ani plătesc 6,90 euro și un bilet de familie (cu mai mulți copii) costa 29,90 euro.

Cafeneaua e aprovizionată cu de toate, prețurile sunt prietenoase, au sandvișuri în caz de „urgență”. Toaletele sunt foarte moderne și curate, parcarea e gratuită, adică intră în costul biletului. Vederea de pe tesară e uimitoare, într-o tăcere deplină poți zâmbi melancolic muntelui :))

În micuța încăpere a casieriei sunt căști de protectie și niște „pardesie”, sunt informată că în peșteră sunt 8 grade, afară erau 35. Ne-a oferit tânărul câte un pardesiu (erau ca niște prelate, nu știu cum să explic), nu a fost nevoie, aveam geaca în mașină iar șoșonii de la pajă i-am folosit pe post de adidași. Arătam ca o paparudă =)), dar nu mai conta, eram bucuroasă.

Căștile sunt utilizate în tururile extreme, se organizează și așa ceva.

Am fost rugată să răspund întrebărilor dintr-un formular, ei vor să promoveze peștera, tipul era curios de unde aflasem de ea. A fost plăcut surprins să afle că suntem români și a fost încântat să afle că le voi face reclamă în România;)

M-a mai întrebat cam ce am vizitat și unde suntem cazați, în ce direcție vom merge după Lipa. Când am început să-i înșir locurile a rămas cam interzis, a fost surprins. Am primit în dar o hartă cu principalele obiective turistice din MNE, foarte utilă pentru mine.

Până a venit Thomas am băut un Campari Orange cu 3 euro, wi-fi mergea cam ca melcul, l-am testat doar de formă, nu aveam nevoie de el. Deja parcarea se aglomerase, era o zi de duminică, localnicii își aduceau kinderii la plimbare. Mai era o familie străină de Mne, ăia vorbeau spaniolă.

Vine Thomas. Deja C. începe să studieze locurile, direcția razelor soarelui, numărul de locuri de pe băncuță dar și turiștii gălăgioși =)) La un moment dat se urcă unii în trenuleț. Nu a durat mult și i-am urmat și noi, l-am lăsat pe el la umbră, l-am lăsat să stea cât mai relaxat, avea teamă că îl vor înghesui turiștii și a ales ceva mai izolat.

Drumul până la peșteră a fost drăguț, nimic periculos, am admirat stâncile, pomii și floricelele de pe marginea șoselei micuțe. Pe drum am trecut pe lângă un mic restaurant și pe lângă o casă în construcție.

Ghidul nostru era chiar tânărul casier, ne-a strâns pe toți la intrare, ne-a așteptat să ne înfofolim, ne-a dat câteva instrucțiuni si am început explorarea.

Venea un frig îngrozitor din gura muntelui, cei mici au început să plângă, deja preconizam numai urletele unor micuți de 2 și 3 ani, ceea ce s-a și întâmplat:((

Am coborât o pantă destul de abruptă și alunecoasă, lumina din interior era plăcută, am urmat indicațiile ghidului, atât cât am putut, din cauza țipetelor copiilor nu înțelegeam mare lucru.

Peștera are multe încăperi și formațiuni spectaculoase, grupurile uimitoare de stalactite și stalagmite sunt absolut magice, luminile crează imagini de senzație (sigur au avut un decorator priceput), datorită culoarelor înguste dintre săli, galerii și a multelor guri de aerisire, curenții de aer sunt puternici și reci, n-am întâlnit niciodată așa ceva. Am trecut pe lângă o chestie modernă ce semăna a bar, îmi propusesem să întreb ghidul dar n-am mai apucat în hărmălaia aia.

Ghidul prezenta fiecare detaliu dintr-o sală, era liniște, vorbea în limba localnicilor. Cu toții râdeau și admirau. Bănuiesc eu că se spuneau și glumițe, normal că nu înțelegeam nimic. Ei, începea omul să spună în engleză istoricul locului, începeau și bebelușii să țipe iar părinții țipau la ei de zor. Nu-mi venea să cred! Pe la a doua galerie m-am enervat și-am țipat la toți turiștii, îmi venea să-i bat cu copii cu tot:((Iar povestea ăla în sârbă, iar liniște. Iar engleză, iar haos, degeaba încerca ghidul să facă liniște, nimeni nu-l asculta.

În fine, mă străduiam să înțeleg ce nimeream, l-am mai întrebat câte ceva despre cele trei „șiraguri” de travertin, pozam fără bliț tot ce puteam, că doar era gratuit, am încercat să-l filmez pe ghid și m-a văzut, filmatul e interzis. Nu de alta dar doream să-l ascult în liniște, afară, poate reușeam să înțeleg și eu o legendă, o glumiță, ceva.

De vreo două ori, la două galerii, nu a mai putut țipa în limba engleză, a renunțat, gălăgia era prea mare, a povestit doar în sârbă apoi a plecat la următoarea galerie:((Plus că erau unele care trăgeau de zor de niște stalagmite și le tot urmărea pe-alea, tinerele nu înțelegeau de ce nu trebuie să atingă formațiunile.

La final, ghidul și-a cerut scuze pentru gălăgia copiilor, de parcă era el de vină sau bieții micuți.

Peștera este una dintre cele mai frumoase văzute de mine, a fost o surpriză deosebit plăcută. Se vede că s-a muncit mult la amenajarea ei, formațiunile au culori și forme ciudate, n-am mai văzut asemenea stalactite negricioase.

Și coloanele sunt parcă vrăjite, unele sunt uriașe, iar stalagmitele grăsane parcă sunt niște moșnegi înfumurați.

În interior era și o fântână, tânărul ne-a asigurat că apa e pură, numai bună de băut.

Vă las în compania pozelor, sper să vă placă, am respectat regula și nu am folosit blițul.

Povești despre femei pitite sau despre haiduci zgubilitici nu am cum să vă spun:(, grație părinților care-și aduc bebelușii să țipe prin peșteră. Părerea mea e că piticii sub 5 ani nu au ce căuta acolo, oricum nu vor înțelege nimic în afară de frig, întuneric și umezeală, e normal să se sperie și să țipe.

Una peste alta a fost o experiență frumoasă, soțul meu a fost foarte încântat de cele 8 grade, s-a răcorit bine. Dacă eu am avut ghinion de turiști nesi, asta nu înseamnă că e mereu la fel. Poate aflați voi niște povești interesante când veți vizita Lipa, eu aștept să mi le povestiți aici.

---

VIZUALIZĂRI: 2301 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI