ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.08.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
AUG-2019
DURATA: 5 zile
prieteni
4 AD. + 1 COPII -- v: 8

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Vacanță în Apuseni – o regiune de vis

TIPĂREȘTE URM de aici

Anul 2019 a constituit pentru mine un an al premierelor turistice, am mers pentru prima dată în zone excepționale sau la obiective turistice de top: Delta Dunării (vezi impresii), Rimetea (vezi impresii), salina Turda (vezi impresii) sau la Baziaș (vezi impresii). De asemenea, am ajuns și în locuri istorice/religioase și localități mai mici care au fiecare câte ceva de arătat vizitatorului dornic a descoperi: Siliștea Gumești, Gura Motrului, Caracal, Vodița, Buhuși, Drajna, Vălenii de Munte, Chiojdu.

Între aceste premiere turistice se numără și vacanța pe care am petrecut-o în luna august în arealul Munților Apuseni, cu atingere tangențială a Țării Zarandului. Am călcat pentru prima dată în centrul Țării Moților, pe urmele lui Avram Iancu, în satele conducătorilor Răscoalei de la 1784, prin minunatele peșteri din acest areal geografic, pe la cascade, chei și piscuri, muzee și biserici.

Așa cum scriam și în review-ul dedicat cazării (baza „operațiunilor”: Pensiunea Iara din Arieșenivezi impresii) programul vacanței a fost destul de greu de întocmit având în vedere multitudinea de obiective ale zonei și timpul relativ scurt petrecut acolo (4 zile întregi + 1 zi de legătură). Am reușit să alcătuiesc un program destul de coerent, nu foarte încărcat, pe care am reușit să îl respect în proporție de 75-80%. Pe lângă obiectivele principale am trecut pe listă și unele opționale, care să constituie o rezervă în caz de vreme rea sau alte situații neprevăzute. Ordinea vizitării urma să depindă foarte mult de starea meteo.

Deși am dorit ca în acest concediu să ne și odihnim nițel, nu prea ne-a ieșit decât parțial. Nu fiindcă am alergat către multe obiective pe zi (nu au fost mai mult de 2 zilnic) ci fiindcă te afli pe drumuri de munte unde distanțele, chiar și cele mai scurte înseamnă de fapt mai mult timp petrecut în autoturism, iar drumețiile la pas nu se fac bătând din palme.

Am plecat din București dis de dimineață pentru a evita aglomerația de pe A1 și Valea Oltului și chiar am mers lejer. La Sibiu am intrat din nou pe autostradă până la Sebeș, moment în care am ratat ieșirea spre Alba Iulia și abia peste 25 de km am avut altă deviație – cu acest prilej am vizitat 2 obiective care nu erau în listă. Revenim în „Cealaltă Capitală” (vezi impresii) și urmăm DN 74 către Abrud – Câmpeni pe o șosea care ne introduce treptat printre înălțimile montane.

Calitatea șoselelor este relativă în zonă, pornind de la porțiuni noi asfaltate și lărgiri de benzi (în arealul cheilor Albacului, unde s-au construit și câteva popasuri de lemn), la pasaje cu denivelări și crăpături, până la bucăți de șosea rașchetate, pregătite pentru o nouă asfaltare (în Arieșeni, după stațiunea Vârtop și pe Transursoaia, spre Horea). Există și destule drumuri secundare neasfaltate, accesibile auto, chiar și celor cu automobile mai joase, drumuri care fac deliciul unor scurte escapade auto (de exemplu spre izbucul Tăuz și cătunul Casa de Piatră ori spre satul Pătrăhăițești).

În această vacanță moțească am vizitat și două minunății ale naturii, fiecare unică în felul său: Peștera Urșilor și Peștera Ghețarul de la Scărișoara. Erau obiective pe care nu le mai văzusem până acum, m-au impresionat: una prin dantelăria de piatră și miile de coloane împietrite, alta prin gheața care a străbătut secolele.

Cel mai mare „bâlci” cu de toate l-am întâlnit la Chișcău, în preajma Peșterii Urșilor. Și cele mai bune prețuri la siropuri, dulcețuri și alte dulciuri. Am întâlnit mai mulți localnici care vindeau dulcețuri și clătite, în afara tarabelor amenajate. Parcarea cu plată costă 5 lei dar te alegi cu un magnet cu o imagine din Peștera Urșilor.

Am degustat în fiecare loc în care am fost și unde erau disponibile plăcinte moțești, fie pe lespede, fie prăjite, umplute cu brânză sărată, brânză și mărar ori cu dulceață de afine. Am cumpărat și câteva borcane cu dulceață de diferite feluri, afine am mâncat direct din natură. De obicei, produse făcute de localnici (sirop, dulceață, gem, zacuscă, obiecte de lemn) găsiți în fiecare centru de localitate, dar mai ales în preajma obiectivelor turistice importante.

Vacanța noastră a început sub auspiciile unui soare dogoritor, a doua zi a continuat cu o ploaie cât ziua de lungă și o răcire accentuată a vremii (noaptea a fost caloriferul cald la pensiune), altă zi a fost o vreme amestecată: ploaie-soare-nor, ca spre sfârșit să se întoarcă canicula. Starea vremii e o premiză importantă a reușitei excursiilor. Am constatat că existența unui hanorac mai gros, a încălțămintei adecvate, a pelerinelor de ploaie și bețelor de treking reprezintă un avantaj în desfășurarea unei escapade montane.

Pe tot parcursul vacanței am urmărit arhitectura țărănească, am căutat cu privirea case vechi, acoperite cu paie sau șindrilă. Din păcate, în zonele turistice din jurul localităților Albac – Gârda – Arieșeni nu prea mai zărești asemenea case. Între construcțiile vechi păstrate intacte în gospodăriile moțești se numără preponderent anexele gospodărești: grajduri, șuri, pătule. Ele păstrează temelia înaltă din piatră de râu, pereții din scândură și, uneori, acoperiș de șindrilă. Am zărit și câteva cuptoare în aer liber, în curte.

În ceea ce privește orientarea turistică și auto am băgat de seamă că indicatoarele sunt prezente peste tot, te poți ghida mulțumitor după acestea către principalele atracții. În principalele puncte de interes (dar și la obiective mai mici) am găsit panouri cu informații esențiale. La câteva tarabe/chioșcuri din diverse locuri aglomerate puteai achiziționa hărți ale Apusenilor. Am remarcat lipsa ilustratelor/vederilor și prezența în exces a magneților de frigider. La Peștera Urșilor am achiziționat un ghid tipărit consistent, iar la Peștera Ghețarul de la Scărișoara am primit un pliant gratuit.

Concluzii. Fiecare din regiunile României are un pitoresc și un farmec aparte, nu le putem compara. În funcție de afinități ne vom atașa sufletește de un areal geografic, îl vom considera mai frumos decât altul. Îmi e greu să spun acum că Țara Moților e mai frumoasă decât Moldova sau că Maramureșul e mai tradițional decât Bucovina. Dar și Dobrogea e fantastică în felul ei, și Delta Dunării e unică, Țara Hațegului e deosebită, Culoarul Rucăr-Moieciu-Bran e nemaipomenit... Multe locuri sunt frumoase și rămân în cufărul nostru cu amintiri, imagini deosebite revin periodic în mintea noastră și ne aduc un zâmbet în colțul gurii.

Mi-au rămas în gând Apusenii și mi-am propus să revin, mai sunt atât de multe minunății de văzut, cărări de străbătut, peșteri de vizitat, plaiuri de admirat și plăcinte de gustat. Sunt zone încărcate cu energie pozitivă, locuri care scot la lumină bunătatea din oameni, peisaje fantastice. Străbătând pas cu pas România îți dai seama cât de mare, diversă și frumoasă e țara aceasta, cu bune și cu rele!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 22.08.19 18:47:36
Validat / Publicat: 22.08.19 20:38:10
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ARIEȘENI [AB].

VIZUALIZĂRI: 2451 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 Vedetele de la munte - afinele.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 45200 PMA (din 48 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

gettyy
[23.08.19 07:24:04]
»

Felicitări pentru review! Ați atasat niste poze superbe!

Imi pare rău că ati avut parte si de ploaie, probabil ati fost chiar in primele zile ale lui august. Noi am fost in perioada 07- 12.08.2019 si am prins o vreme tare frumoasă.

Multe coincidente!

Tot în satul Galbena am stat si noi, la pensiunea Casa Motului. Dacă nu mā însel, pensiunea Iara se află pe drumul spre Pătrăhăițești, asa este?

Si eu am fost în Delta Dunării anul acesta si mi-a plăcut mult (o să scriu un review).

Da, asa este, fiecare regiune a tării are farmecul ei, ideea e că avem o țară minunată!!!

Vacanțe frumoase!

DOINITA
[23.08.19 07:31:21]
»

Fiecare zona a tarii noastre are o frumusete aparte, dar toate articolele scrise de " tata123" sunt minunate! O plimbare pe carari de munte, chiar si imaginara, este o placere. Am vazut locurile in urma cu 3 ani si atunci am spus ca muntii Apuseni sunt cei mai pitoresti. Nu stiu daca asa este, dar tare mi-au placut!

Daca e sa fac un clasament si intre placinte,atunci "poale-n brau "din Moldova castiga detasat...

Un superbonus dat din toata inima!

Dana2008
[23.08.19 08:47:33]
»

@tata123: Felicitări pentru articol si fotografiile minunate!

Am fost și noi câteva zile anul trecut prin Apuseni, pe Transursoaia, șoseaua care m-a cucerit prin calitatea asfaltului și peisajul minunat pe care-l străbate.

Mă bucur că ați avut anul acesta parte de multe premieri turistice.

Prin multe locuri comune am fost și noi.

Peștera Ușilor am văzut-o de 5 ori, dar Getarul de la Scarisoara l-am descoperit abia anul trecut, foarte spectaculoasă coborârea.

Am avut și noi parte de două zile ploioase, cred că acesta este climatul în zonă, rece - umed, așa se explică faptul că iarba este atât de verde pe pasuni, culoare care m-a cucerit.

Aștept articolele tale din zonă!

O zi frumoasă!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[23.08.19 09:56:58]
»

@gettyy: Mulțumesc, a fost o vacanță minunată! Am observat Casa Moțului peste râu în cele câteva treceri pe șoseaua națională către obiectivele din zonă. Pensiunea Iara se află într-adevăr pe drumul spre satul Pătrăhăițești, la vreo 700 m distanță de DN 75.

Zilele mai ploioase și reci au fost la începutul lui august, dar doar prima a fost integral „plângăcioasă” la Arieșeni, fapt pentru care am mers la Peștera Urșilor în acea zi (plus câteva „mărunțișuri”), în depresiunea Beiușului fiind soare și nici urmă de stropi.

Vacanțe frumoase!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[23.08.19 10:02:53]
»

@DOINITA: Mulțumesc pentru aprecieri! În Apuseni voi reveni pentru că au rămas de explorat o mulțime de locuri drăguțe și pitorești. Zona este extrem de ofertantă prin feluritele obiective pentru toate categoriile de turiști.

Da, plăcintele „poale-n brâu” rămân pentru totdeauna pe primul loc! Știi unde am mâncat recent asemenea plăcinte moldovenești, gustoase, mari și ieftine? La Cernavodă!

Călătorii interesante și inspirate! Vara continuă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[23.08.19 10:21:56]
»

@Dana2008: Am citit articolele tale de anul trecut despre zona Apusenilor, am mers și noi o porțiune scurtă pe drumul numit „Transursoaia”. La Peștera Urșilor doresc să revin cu prima ocazie și să „savurez” liniștit minunata lume subterană, fără a mă mai stresa să fac fotografii.

Vremea a fost capricioasă doar în primele două zile, motiv pentru care am avut la dispoziție în program vizitele la peșteri și alte locuri cu acces facil. Chiar și în zilele în care a fost cald, înserarea aduce o răcoare pronunțată, prielnică plimbării unor orășeni sătui de canicula citadină.

Mulțumesc pentru cuvintele frumoase.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
DOINITA
[23.08.19 12:04:31]
»

@tata123: Sigur erau facute de o moldoveanca ratacita!

neimportant
[23.08.19 12:52:15]
»

@tata123,

Spectaculoase imaginile din poze. Peisejele sunt deconectante, dar Plăcintele moțești parcă nu le-aș încerca nici dacă ar fi la ofertă, arată prea lemnoase, cred că sunt un pic mai mult decât crocante... dinții să fie sănătoși, că plombele sar cuminți și bucuroase????.

Cu stimă,

Z

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[23.08.19 13:22:40]
»

@zapacitu: Mulțumesc pentru ecou și aprecieri. Zona Apusenilor e pitorească, spectaculoasă pe alocuri, fascinantă în anumite puncte. peisajele te îndeamnă să pui mâna mereu pe aparatul foto, sufletul îți impune să te așezi și să admiri, simțurile te înghiontesc să guști

Plăcintele moțești sunt delicioase - da, cele din fotografie un pic cam scorțoase... hi, hi. Cele reale nu au prea „stat” la poză, au dispărut rapid

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
austriaca
[26.08.19 16:53:14]
»

@tata123: Felicitari pt rewiev si determinare!...

Intr-adevar ati vazut putin din Tara Motilor, au ramas foarte multe de vizitat pe lista. Eu provin din Tara de Piatra de aceea pot spune ca sunt locuri ascunse neasteptat de frumoase, Aerul gratis si cazarile cele mai mici din țara.

Ar urma Pestera lui Ionele din Gârda apoi casa memoriala Horia (Fericet in vf dealului pt panorama). M-rea Albac si inclus Transursoaia. 30 km mai departe Avram Iancu si cascada Pişoaia, Dealul cu melci. Câteva memorabile Cheile Râmețului cu manastirea (cazare in casute de camping) si Poşaga situata in parcul natural Scarita-Belioara, ... etc etc... astept impresii... drumuri bune

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[27.08.19 14:49:53]
»

@austriaca: Mulțumesc mult pentru aprecieri, mi-au plăcut Apusenii, voi reveni pentru obiectivele și zonele pe care nu am reușit să le atingem. Sunt locuri unde o săptămână sau chiar două nu reprezintă suficient timp pentru a explora frumusețile naturale și antropice.

Sugestiile sunt binevenite, o parte din cele menționate de tine au făcut parte din planul nostru de călătorie și voi scrie despre ele curând - stai pe recepție!

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
austriaca, DOINITA, gettyy, neimportant, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Arieșeni:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.12343692779541 sec
    ecranul dvs: 1 x 1