Vacanță în Apuseni – o regiune de vis

TIPĂREȘTE

Anul 2019 a constituit pentru mine un an al premierelor turistice, am mers pentru prima dată în zone excepționale sau la obiective turistice de top: Delta Dunării (vezi impresii), Rimetea (vezi impresii), salina Turda (vezi impresii) sau la Baziaș (vezi impresii). De asemenea, am ajuns și în locuri istorice/religioase și localități mai mici care au fiecare câte ceva de arătat vizitatorului dornic a descoperi: Siliștea Gumești, Gura Motrului, Caracal, Vodița, Buhuși, Drajna, Vălenii de Munte, Chiojdu.

Între aceste premiere turistice se numără și vacanța pe care am petrecut-o în luna august în arealul Munților Apuseni, cu atingere tangențială a Țării Zarandului. Am călcat pentru prima dată în centrul Țării Moților, pe urmele lui Avram Iancu, în satele conducătorilor Răscoalei de la 1784, prin minunatele peșteri din acest areal geografic, pe la cascade, chei și piscuri, muzee și biserici.

Așa cum scriam și în review-ul dedicat cazării (baza „operațiunilor”: Pensiunea Iara din Arieșeni – vezi impresii) programul vacanței a fost destul de greu de întocmit având în vedere multitudinea de obiective ale zonei și timpul relativ scurt petrecut acolo (4 zile întregi + 1 zi de legătură). Am reușit să alcătuiesc un program destul de coerent, nu foarte încărcat, pe care am reușit să îl respect în proporție de 75-80%. Pe lângă obiectivele principale am trecut pe listă și unele opționale, care să constituie o rezervă în caz de vreme rea sau alte situații neprevăzute. Ordinea vizitării urma să depindă foarte mult de starea meteo.

Deși am dorit ca în acest concediu să ne și odihnim nițel, nu prea ne-a ieșit decât parțial. Nu fiindcă am alergat către multe obiective pe zi (nu au fost mai mult de 2 zilnic) ci fiindcă te afli pe drumuri de munte unde distanțele, chiar și cele mai scurte înseamnă de fapt mai mult timp petrecut în autoturism, iar drumețiile la pas nu se fac bătând din palme.

Am plecat din București dis de dimineață pentru a evita aglomerația de pe A1 și Valea Oltului și chiar am mers lejer. La Sibiu am intrat din nou pe autostradă până la Sebeș, moment în care am ratat ieșirea spre Alba Iulia și abia peste 25 de km am avut altă deviație – cu acest prilej am vizitat 2 obiective care nu erau în listă. Revenim în „Cealaltă Capitală” (vezi impresii) și urmăm DN 74 către Abrud – Câmpeni pe o șosea care ne introduce treptat printre înălțimile montane.

Calitatea șoselelor este relativă în zonă, pornind de la porțiuni noi asfaltate și lărgiri de benzi (în arealul cheilor Albacului, unde s-au construit și câteva popasuri de lemn), la pasaje cu denivelări și crăpături, până la bucăți de șosea rașchetate, pregătite pentru o nouă asfaltare (în Arieșeni, după stațiunea Vârtop și pe Transursoaia, spre Horea). Există și destule drumuri secundare neasfaltate, accesibile auto, chiar și celor cu automobile mai joase, drumuri care fac deliciul unor scurte escapade auto (de exemplu spre izbucul Tăuz și cătunul Casa de Piatră ori spre satul Pătrăhăițești).

În această vacanță moțească am vizitat și două minunății ale naturii, fiecare unică în felul său: Peștera Urșilor și Peștera Ghețarul de la Scărișoara. Erau obiective pe care nu le mai văzusem până acum, m-au impresionat: una prin dantelăria de piatră și miile de coloane împietrite, alta prin gheața care a străbătut secolele.

Cel mai mare „bâlci” cu de toate l-am întâlnit la Chișcău, în preajma Peșterii Urșilor. Și cele mai bune prețuri la siropuri, dulcețuri și alte dulciuri. Am întâlnit mai mulți localnici care vindeau dulcețuri și clătite, în afara tarabelor amenajate. Parcarea cu plată costă 5 lei dar te alegi cu un magnet cu o imagine din Peștera Urșilor.

Am degustat în fiecare loc în care am fost și unde erau disponibile plăcinte moțești, fie pe lespede, fie prăjite, umplute cu brânză sărată, brânză și mărar ori cu dulceață de afine. Am cumpărat și câteva borcane cu dulceață de diferite feluri, afine am mâncat direct din natură. De obicei, produse făcute de localnici (sirop, dulceață, gem, zacuscă, obiecte de lemn) găsiți în fiecare centru de localitate, dar mai ales în preajma obiectivelor turistice importante.

Vacanța noastră a început sub auspiciile unui soare dogoritor, a doua zi a continuat cu o ploaie cât ziua de lungă și o răcire accentuată a vremii (noaptea a fost caloriferul cald la pensiune), altă zi a fost o vreme amestecată: ploaie-soare-nor, ca spre sfârșit să se întoarcă canicula. Starea vremii e o premiză importantă a reușitei excursiilor. Am constatat că existența unui hanorac mai gros, a încălțămintei adecvate, a pelerinelor de ploaie și bețelor de treking reprezintă un avantaj în desfășurarea unei escapade montane.

Pe tot parcursul vacanței am urmărit arhitectura țărănească, am căutat cu privirea case vechi, acoperite cu paie sau șindrilă. Din păcate, în zonele turistice din jurul localităților Albac – Gârda – Arieșeni nu prea mai zărești asemenea case. Între construcțiile vechi păstrate intacte în gospodăriile moțești se numără preponderent anexele gospodărești: grajduri, șuri, pătule. Ele păstrează temelia înaltă din piatră de râu, pereții din scândură și, uneori, acoperiș de șindrilă. Am zărit și câteva cuptoare în aer liber, în curte.

În ceea ce privește orientarea turistică și auto am băgat de seamă că indicatoarele sunt prezente peste tot, te poți ghida mulțumitor după acestea către principalele atracții. În principalele puncte de interes (dar și la obiective mai mici) am găsit panouri cu informații esențiale. La câteva tarabe/chioșcuri din diverse locuri aglomerate puteai achiziționa hărți ale Apusenilor. Am remarcat lipsa ilustratelor/vederilor și prezența în exces a magneților de frigider. La Peștera Urșilor am achiziționat un ghid tipărit consistent, iar la Peștera Ghețarul de la Scărișoara am primit un pliant gratuit.

Concluzii. Fiecare din regiunile României are un pitoresc și un farmec aparte, nu le putem compara. În funcție de afinități ne vom atașa sufletește de un areal geografic, îl vom considera mai frumos decât altul. Îmi e greu să spun acum că Țara Moților e mai frumoasă decât Moldova sau că Maramureșul e mai tradițional decât Bucovina. Dar și Dobrogea e fantastică în felul ei, și Delta Dunării e unică, Țara Hațegului e deosebită, Culoarul Rucăr-Moieciu-Bran e nemaipomenit... Multe locuri sunt frumoase și rămân în cufărul nostru cu amintiri, imagini deosebite revin periodic în mintea noastră și ne aduc un zâmbet în colțul gurii.

Mi-au rămas în gând Apusenii și mi-am propus să revin, mai sunt atât de multe minunății de văzut, cărări de străbătut, peșteri de vizitat, plaiuri de admirat și plăcinte de gustat. Sunt zone încărcate cu energie pozitivă, locuri care scot la lumină bunătatea din oameni, peisaje fantastice. Străbătând pas cu pas România îți dai seama cât de mare, diversă și frumoasă e țara aceasta, cu bune și cu rele!

---

VIZUALIZĂRI: 2451 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI