Serpentine, canioane, sate și lacuri, vămi și oameni, taxe și costuri, adică drumul până-n Budva și-napoi

TIPĂREȘTE

Muntenegru a izbutit să mă impresioneze, asta-mi e clar. Dar nu numai el ci și drumul până acolo, altfel nu încercam să încropesc povestea drumului, nefiind pasionată de astfel de scrieri sau de date tehnice.

București, orașul meu iubit, a fost punctul de plecare, nu ne grăbea nimeni, n-am circulat noaptea în această vacanță. Drumul până la destinația finală face și el parte din vacanță, oferă ceva inedit de fiecare dată, plăcute sau neplăcute, aventurile pot deveni ulterior reale amintiri amuzante sau nu :)

Am urmat calea spre Alexandria, apoi spre Calafat, taxa de pod a fost de 27 lei, cât am stat în vamă, preț de câteva minute am achitat taxa de drum pentru Bulgaria, on line, 10 leva, am trecut vămile repejor, la bulgari drumul era sătesc, nimic de speriat, plombat, la sârbi în vamă deja eram aruncată-n trecut, vama goală, deprimantă, un vameș ne-a scanat cărțile de identitate și cam asta a fost tot, ne-am îndreptat către Negotin, o cazare rezervată pe ultima sută de metri, la nimereală - vezi impresii

Șapte ore am făcut până în Negotin, cu pauze de cafele (că altfel sughițăm), cu pauze de pp sau alimentări cu combustibil.

A urmat Negotin – Zajekar – Krusevac – Cacak – Zlatibor, eu m-am ghidat după maps. me, „unii” după Waze care se deconectează și amețește dacă te oprești din drum sau dacă te abați un pic de la traseu. 28 de secunde de conectare la net l-a costat pe omuleț doar 50 euro și închiderea datelor mobile din partea firmei. Asta e, mergem mai departe, știam că motorina e mai scumpă la sârbi, nu am alimentat, era 160 dinari/l, adică 6,5 lei/l cu aprox. Până la intrarea în Pecin am făcut stânga, pe autostradă, am luat tichet, limita era de 130 km/oră. Am mers în direcția Nis, după 12 km am stat ieșit înspre Krusevac, am stat la coadă să plătim 1 euro, se putea plăti și cu cardul. Spre Kraljevo ne-a condus gps-ul, apoi Cacak și ultima porțiune de drum din ziua aceea, traseul către Zlatibor, foarte frumos și liniștitor.

Traseul nostru a continuat în următoarea zi prin Nova Varos, o stațiune montană din munții Zlatar ai Alpilor Dinarici, am mers către Gostun, tot în Serbia, și Bijelo Polje – MNE, către punctul de frontieră dintre cele două țări.

Menționez că în toate aceste trei țări: Serbia, MNE și Bosnia nu am avut nevoie de pașaport, se poate trece doar cu C.I.

O graniță ciudată, de la verificarea documentelor la sârbi am mai mers câțiva km până la granița muntenegrenilor, inițial am crezut că am intrat într-un șantier cu basculante și remorci dintr-o carieră de piatră, niște barăci metalice adăposteau vameșii sârbi. La fel și la cealaltă vamă.

Oamenii au fost amabili, nimic deosebit, am primit în vama MNE un pliant cu o ofertă turistică pentru cartelele cu date mobile existente în MNE, 5 euro 500 GB sau 10 euro 1000 GB. Voi ce credeți? De care a cumpărat domnul în primul magazin de profil întâlnit?

Peisajul montan s-a schimbat în MNE, din Zlatibor până în Budva (destinația finală) am parcurs 300 de km în 6 ore, formele de relief îți taie efectiv respirația, canionul Moraca este spectaculos, șoseaua șerpuiește de-a lungul său, tunelurile nu sunt iluminate, văile sunt adânci și verzi, serpentinele crează emoții iar imaginile nu prea au termen de comparație, cuvintele pălesc în fața sculpturilor pe care le-a creat natura.

Mergem spre Podgorica, un oraș neimpresinant, am trecut prin tunelul Sozina și la ieșire am achitat 2,5 euro/mașină, urmăm drumul spre Virpazar, o simpatică localitate de pe marginea lacului Skadar, un loc plăcut de unde bărcuțele pleacă în excursii pe lac și unde restaurantele pescărești oferă bucate proaspete și gustoase. A urmat Petrovac, apoi Becici, drum de coastă, spectaculos, ajungem cu bine în Budva, perla Rivierei muntenegrenilor.

La întoarcerea spre casă, am pornit spre Zabljak, în direcția Tivat – Lepetani – cu ferry am traversat în zece minute Adriatica la un preț de 4,5 euro/mașină normală. Nu aveți nevoie de rezervări online, ferry circulă precum furnicile, nici nu pleacă unul că și ajunge altul la malul celălalt, la un moment dat îmi era teamă să nu se ciocnească, așa era de aglomerat traficul pe apă. Am coborât după ferry la Josice, am urmat drumul către Lipci – Dragalj – Niksic – Savnik – Zabljak, drum foarte frumos, cu sate montane și peisaje cu floricele, în regiunea Niksic drumul era în lucru, am stat la semafor uman, la „palete”, se lucrează la lărgirea șoselei.

Am poposit un pic la înălțime, la spectaculosul lac Slansko, imaginile m-au lăsat mută, apoi am băut o cafea de 1 euro la restaurantul Vidikovac, cocoțat și frumușel și-ăsta, iar de la Gradac la Savnik efectiv m-am minunat, serpentinele strâmte și dese au fost un adevărat deliciu pentru ochi, întregul drum în ziua respectivă l-am parcurs în 4 ore.

În Zabljak am poposit o noapte, apoi am mers căre Canionul Tara, ne-am uțupit un pic pe-acolo, am ascultat gps-ul și am trecut vama din MNE către sârbi pe la Pljevlja, către Krnjaca (Serbia), apoi în Ustibar am avut vamă către Bosnia-Herțegovina, după 30 km am trecut din nou vama în Serbia pe la Donje Vardiste, la sârbi am intrat direct în Parcul Național Tara, taxa 2 euro/mașină, pentru mediu, după 15 minute eram în Mokra Gora, în cârciuma din gară, normal.

Vămi liniștie, fără incidente, doar cu anumite curiozități vamale de genul: „v-ați rătăcit? Ce căutați pe-aici? Unde vreți să ajungeți? ”

De la Mokra Gora am plecat către Uzice unde un localnic simpatic ne-a recomandat o super cazare, în următoarea zi am plecat spre România, spre Lapovo, am mai plătit o taxă de doi euro pentru trecerea pe autostrada sârbilor și-am continuat drumul până la Porțile de Fier 1, o vamă nu foarte aglomerată în momentul respectiv, unde n-am fost controlați deloc la bagaje, am ajuns cu bine în țară, cu un popas la Cazanele Dunării.

Motorina în MNE 1.20 euro/l, moneda lor e euro. Am împărțit drumul în multe bucățele, timp aveam berechet și MNE nu are autostrăzi, e o țară muntoasă. Am vrut să văd ambele Canioane, Tara și Moraca, de-aia m-am tot plimbărit pe diferite trasee. Polițiști n-am văzut, pistoale-radar nici atât, am respectat limitele de viteză și n-am avut probleme.

Cost drum dus-întors, 2400 km: 600 lei plus 3 euro autostrada în Serbia, plus 2 euro taxa pentru Parcul Național Tara, am mers cu o mașină ieftină care are consum mic, o Skodă care „ține cu casa”, o bijuterie pe patru roți. La banii ăștia adaug și taxa de pod Calafat – Vidin, vinieta bulgarilor și taxa tunel Sozina.

Am pus accent pe principalele puncte prin care ne-a purtat maps. me, poate așa e mai util cuiva, mai ușor de citit.

Pff... am terminat? Nu știu dacă voi mai descrie vreodată vreun traseu, a fost îngrozitor de plictisitor de scris, de obositor, de complicat datorită denumirilor sârbești ale localităților, la un moment dat mă încurcasem în consoane și-mi ieșea altă denumire, e cumplit „j„”-ul lor, dar și acel „c” cu fes, de fapt totul mi se pare abramburit. Sper că n-am încurcat localitățile celor trei țări, m-aș bate singură :)

Poate vor fi de folos cuiva, vreodată, detaliile acestui circuit, altfel nu mă complicam cu literele lor încâlcite, eu am muncit mult pentru a-mi crea un traseu în care să includ ceea ce-mi doream să văd. Un singur regret am: „Orașul Diavolului” din Serbia nu am avut cum să-l includ în traseu, mă abăteam prea mult de la drum.

Vacanțe frumoase vă doresc, drumuri bune, spectaculoase și costuri cât mai mici.

---

VIZUALIZĂRI: 24878 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI