În Paris pentru prima dată

TIPĂREȘTE

Astăzi a fost prima zi de vizită in Paris.

Trebuie sa recunosc că am citit numeroase păreri despre ce să faci si ce nu in Paris, am mai fost in cateva capitale europene pentru a nu fi luată prin surprindere de modul de organizare a unui oraș de asemenea dimensiuni, dar, nu e așa, nu poți ști până nu ajungi acolo.

Pentru că in weekend e ziua Franței am decis ca ziia de azi sa o dedicam vizitarii Palatului Versailles.

Fiind cazați in zona Saint Ouen (hotel F1) am decis sa luam trenul (trece practic prin mijlocul orasului dar deservește in principal periferiile, acolo unde se află si respectivul palat. Am mers la autogara Saint Ouen unde am cerut un bilet dus către Versailles. Foarte amabil, si intr-o engleză impecabilă, domnul de la ghișeu ne-a recomandat sa luăm un bilet de zi valabil atât pe trenurile amintite cat si in toate celelalte mijloace de transport in comun. Astfel că in loc sa dăm 23 de euro pe transport am dat 24 dar nu ne-a parut râu.

Cum biletele noastre la Palatul Versailles, cumpărate online, aveau ora de intrare 12 (recomand acest tip de vilet pentru a nu sta la coada imensă formată de cei mai putin inspirați) am decis sa vizităm mai întâi Turnul Eiffel. Astfel ca in loc de tren am luat metroul, cu acel day-pass, si am pornit spre centrul Parisului.

Nu știu cu ce sunt obișnuiți alții (cei care se plang ca Parisul este un oras murdar) dar nu am observat nimic extraordinar din acest punct de vedere. Da, nu e Dubai, dar nici nu îți faci loc printre gunoaie, așa cum lăsau alții sa se inteleaga. Deci, suportabile, atât metroul cat si străzile, chiar si cele dev a periferie.

La turn, mult fier, si inevitabil, pwrsoane atrase de fier. Un "Du iu spic ingliș" cu accent cunoscut, venit dinspre niste doamne cu ten magrebian, era fondul sonor care ne-a acompaniat întreaga ședere in zona turnului. Strîngeau bietele bani pentru orfani. Aveau si mape, si formulare xeroxate, (deh, "mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește de pomană") darai ales un tupeu fantastic. Te abordau zici că erau măcar de la poliție, dacă nu de la serviciile secrete. Până la urmă ne-am prins ca un simplu "nu" rezolvă problema :).

Am pornit spre Versailles, luând RER-ul, adică trenul, folosind acel minunat day-pass recomandat de acel domn amabil.

Ajunși acolo am mers spre poarta A, dedicată celor cu bilet achiziționat online și cu oră de intrare stabilită. Desi am ajuns la ora 11.10 iar biletul noatru era programat abia la ora 12, cei de acolo ne-au permis sa intrăm. Ne-au uitat cu milă la coada șerpuită de la poarta B dar ne-am spus: deci așa se simte tăriceanu când se bagă în față la permise ????

Am luat palatul la pas. Nu trebuie sa va spun că la câtă informație primeam, era sa ne plesnească cutia craniană. Așa că, după două ore de mobilier, tablouri, etc am simțit nevoia unei plimbări in grădinile de lângă palat.

Am luat la pas parcul, si după alte două ore de mers, când credeam că suntem la final de traseu observăm ca pe harta noastră nu erau menționate decât fugitiv Trianonul mare, cel mic, si casa Mariei Antoaneta parcă.

Nu mai tin bine minte p3etru ca soțul meu cand a văzut cât mai avem de mers a izbucnit: "mai incolo vedem Trianonul mare, trianonul mic, iar la final pe dracu' si pe mă-sa, că nu cred că ne mai țin picioarele".

Ne-au tinut, cu greu, iar la întoarcere am recuperat caloriile pierdute in cei 23 de kilometri parcurși la pas (telefonul așa zice) devorând o găleată de pui la KFC--ul de lângă gară.

Una peste alta, dacă mergeți la Versailles, luați-vă bilet online cu ora de intrare stabilită (ora fixă plus un interval de 30 de minute) si fiți pregătiți de un semi-maraton făcut la pas de pensionar (când să ii depășești, devin competitivi ????), cu încălțăminte comodă, apă in ghiozdan si ceva gustări.

Există si varianta închirierii de mașinuțe electrice sau de biciclete, dar unde mai e satisfacția dacă nu ajungi la hotel cu picioarele umflate și împuțite? ????

---

VIZUALIZĂRI: 3564 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI