ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.05.2019
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
MAY-2019
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Cel mai nou muzeu bucureștean – Casa memorială „Anton Pann”

TIPĂREȘTE

Pe 18 mai 2019 s-a desfășurat a 15-a ediție a evenimentului intitulat „Noaptea Muzeelor”, peste 200 de muzee și spații neconvenționale deschizându-și porțile gratuit pentru vizitatori; organizatorii au estimat într-un comunicat de presă la peste un milion numărul de vizitatori participanți la acțiunea culturală. Numai în București câteva zeci de mii de oameni au profitat de vremea frumoasă și au luat cu asalt cele 50 de instituții aflate pe listă (cred că Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a bătut recordul).

Bănuind aglomerația generată de acest eveniment, am căutat un muzeu al cărui program să înceapă mai devreme în ziua de sâmbătă și unde vizitatorii nu s-ar înghesui așa de tare. Citisem mai în iarnă despre un nou muzeu deschis în rețeaua Muzeului Național al Literaturii Române și am căutat amănunte. Astfel, am descoperit că toate filialele acestui muzeu vor fi deschise între orele 10.00 – 18.00, perfect pentru o vizită în timpul zilei, chiar dacă era vorba de „Noaptea Muzeelor”.

Detalii „tehnice”

Casa memorială „Anton Pann” a fost inaugurată în noiembrie 2018 și este un proiect la elaborarea căruia au participat oameni de cultură, specialiști în lingvistică, etnomuzicologi, designeri de interior și arhitecți.

Muzeul este situat pe strada Anton Pann nr. 20, cumva în spatele Colegiului Național Matei Basarab. Programul de funcționare este de marți până duminică între orele 09.00 – 17.00, iar prețul unui bilet: 4 lei/adult (jumătate de sumă pentru elevi, studenți și pensionari). Se percepe o taxă foto de 15 lei pentru amatori.

Detalii actualizate găsiți pe site-ul oficial: mnlr.ro/case-memoriale/ca ... iala-anton-pann.

Anton Pann – scurte considerații privind viața și activitatea

Dar cine este acest … Pann, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb, așa cum îl caracteriza marele Eminescu în „Epigonii”? Născut peste Dunăre în Slivenul Bulgariei de azi, tatăl fiind român de origine, un om sărac – căldărar, Anton este al treilea băiat al familiei și singurul care învață ceva carte și cântări religioase alături de dascălul bisericii din satul natal.

Viața îl va purta prin Chișinău câțiva ani, apoi din 1812 la București. Tânărul cu înclinații religioase va urma cursuri de muzică psaltică la școlile lui Dionisie Fotino și Petru Efesiul, la acesta din urmă deprinzând și meșteșugul tiparului (chiar va prelua tipografia dascălului).

Trece prin două revoluții, cea de la 1821 și cea din 1848, și poposește prin mai multe locuri din țară: Brașov, Râmnicu Vâlcea, Tismana. Despre casa în care a locuit în orașul Râmnicu Vâlcea, casă memorială azi, am scris un articol în 2016 (vezi impresii). De asemenea, „trece” și prin trei căsătorii, cel de-al doilea mariaj, cu tânăra de 16 ani Anica, nepoata stareței de la Mănăstirea Dintr-un Lemn fiind un subiect gustat de publicul „monden” (historia.ro/sectiune/gene ... i-dintr-un-lemn).

Spiritul său ascuțit și șugubăț, neobosita activitate din domeniul laic și religios, tipăriturile de valoare, culegerile de snoave, proverbe, cântece „de lume”, compozițiile muzicale și multe altele au făcut parte din viața lui Anton Pann. Printre activitățile sale prestigioase se numără: compunerea melodiei imnului național „Deșteaptă-te Române”, conducerea tipografiei lui Petru Efesiul, traducerea cântărilor bisericești din limba greacă în română, „românizarea” cântărilor religioase, orele predate ca profesor de muzică, scrieri laice și religioase tipărite în propria tiparniță (Povestea vorbei, Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, Cântece de stea, Școala moralului, spitalul amorului), și altele. Anton Pann este autorul melodiei rugăciunii „Tatăl nostru”.

Moare de tifos la sfârșitul anului 1854 și este înmormântat, conform dorinței sale, în curtea bisericii „Sf. Stelian” (Lucaci), la două străzi distanță de casa sa. Monumentul funerar e străjuit de bustul de bronz al lui Anton Pann realizat de sculptorul Dimitrie D. Mirea, inaugurat în 1930.

Mihail Gr. Poslușnicu concluziona în lucrarea „Istoria musicei la români” din 1928: Considerând și vitregia vremurilor cari, cu îndărătnicie zăgăzuiau pornirile sufletești de ordin cultural, artistic, personalitatea lui Anton Pann se încadrează într-o aureolă de mare merit.

Vizita Casei memoriale „Anton Pann” din București

Ceea ce frapează de la primul contact cu interiorul muzeului este conexiunea dintre viața scriitorului și epoca în care a trăit, modul interactiv și modern de prezentare a expoziției de bază. Casa a fost cumpărată de Anton Pann în 1848 și a constituit locul unde și-a instalat tipografia și a scris o parte a lucrărilor sale.

Expoziția memorială este împărțită în 5 spații tematice denumite astfel: Biografie și context, Bucureștii la mijlocul secolului al XIX-lea, Sala de muzică, Scriitor, editor, tipograf și Povești. La acestea se adaugă desk-ul muzeografilor de la intrarea în casă, pivnița cu vinuri (redimensionată, conține și o parte originală din zidărie) și o cămăruță la etaj, loc unde a scris Pann, acum birou administrativ. În curte a fost amenajat un pridvor unde se pot desfășura diverse ateliere pentru copii.

Care sunt principalele puncte de atracție? În primul rând biografia lui Anton Pann este expusă pe un panou cu 18 triunghiuri care se rotesc electric în momentul în care împingem o trăsură pe o șină și ne dezvăluie cronologic, prin text și imagini, cele mai importante aspecte din viața sa – este vorba de călătoria cu trăsura prin viața lui Pann, un om care mereu s-a aflat pe drumuri.

În al doilea rând modul de expunere al imaginilor de orice tip, reproduceri după autori cunoscuți și lucrări diferite (pictură, grafică, desen, tipar), descompuse în mai multe straturi transparente creează un efect de imagine 3D, prin profunzimea oferită de rândurile succesive. Fiecare casetă/imagine/exponat beneficiază de o etichetă de carton agățată cu sfoară de rama metalică.

În sala dedicată aspectului Bucureștiului de secol al XIX-lea se acordă o atenție deosebită Marelui Foc din 1847 care a mistuit o mare parte din oraș. Anton Pann a scris o poezie cu 81 strofe închinată tragicului eveniment; „Memorabilul Focului Mare” se poate citi învârtind o rotiță care derulează o pânză pe un tambur, ceva asemănător unui tambur utilizat de pompieri pentru furtunele de apă.

În muzeu există două instalații interactive pe care vizitatorii le pot mânui direct, și anume zoetropul și praxinoscopul. Aceste aparate mecanice au fost inventate în veacul al XIX-lea și constituie precursoarele filmului animat. Zoetropul, inventat în 1834, este format dintr-un tambur în jurul căruia se fixa o bandă de carbon având desenate o succesiune de imagini, prin rotire cu viteză a tamburului și privind într-un punct fix printr-o fantă observi mișcarea imaginilor. Praxinoscopul a apărut în 1877, înlocuind fantele de vizionare ale zoetropului cu un cerc interior de oglinzi în care se vedeau imaginile desenate pe benzi; acest procedeu a permis ulterior proiectarea imaginilor pe un ecran de mari dimensiuni. Ambele invenții aveau să fie detronate însă de apariția proiectorului de film al fraților Lumière. Fiecare aparat beneficiază de trei povești adaptate după scrierile lui Pann, povești pe care le putem citi pe plăcuțe fixate pe perete lângă aparat; vizitatorii pot schimba singuri benzile desenate.

Un alt punct de atracție îl constituie sala dedicată muzicii, expoziția prezentându-ne 23 de instrumente muzicale, cu mici texte explicative tipărite pe aceleași etichete. Interesant este faptul că în dreptul fiecărui instrument există o cască audio în care putem asculta acorduri muzicale interpretate cu acel dispozitiv de scos sunete. Trei tablete îți oferă posibilitatea audiției prin căști a unor melodii interpretate de formația de muzică veche „Anton Pann” (youtube), melodii având versuri culese de Pann. Instrumentele sunt specifice veacului al XIX-lea cu clare influențe balcanico-orientale, din categoria cu coarde și percuție, unele având nume exotice: kanun, ney, santur, ud, dairea, nakare, bendir, rebab.

Sala dedicată tipăriturilor lui Anton Pann găzduiește o tiparniță de secol al XVIII-lea, asemănătoare celui utilizate de scriitor. Ultima sală expune coperți ale diferitelor ediții ale operelor scriitoricești ale lui Pann, precum și ilustrații din cărți, realizate de plasticieni cunoscuți: Geta Brătescu, Val Munteanu și Eugen Taru.

În pivnița de vinuri, cu pereți de cărămidă veche, vedem câteva cărți originale ale șugubățului Pann (de ex. „Îndreptarul bețivilor”) dar și o „colecție de sticle de vin de lemn” având etichete cu imagini edificatoare și texte explicite din domeniul plăcerilor/neplăcerilor provocate de băutură.

În concluzie, vizita la Casa memorială „Anton Pann” a fost interesantă, relaxantă și aducătoare de informații utile. Recomand acest obiectiv muzeal tuturor celor care doresc să își îmbogățească cunoștințele în domeniul literar și muzical.

Alegeri inspirate!


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 28.05.19 09:50:48
Validat / Publicat: 28.05.19 10:21:17
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUCUREȘTI.

VIZUALIZĂRI: 618 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Instrumente muzicale - Casa memorială „Anton Pann”, București.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38000 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

doinafil
[28.05.19 10:56:57]
»

@tata123: Interesant acest, mai nou, muzeu bucureștean, mai ales prin modul de expunere!

Aflu acum numele precursoarelor peliculei cinematografice:

„zoetropul” și „praxinoscopul”, exponate pe care le-am văzut de curând în Norwich, Regatul Unit, cu ocazia unei vizite la o expoziție cu același profil.

Am să merg și eu să-l văd, mai ales că mie-mi place muzica veche scrisă de Anton Pann,

Felicitări pentru expunere și pentru poze!

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[28.05.19 16:20:51]
»

@doinafil: O vizită la această casă memorială nou deschisă în București constituie o incursiune plăcută în lumea secolului al XIX-lea, atunci când Anton Pann a cules și editat opera sa. O vastă activitate care a cuprins atât latura laică, cât și cea religioasă, domeniile literaturii, muzicii și editării de tipărituri.

Prețul este modic, iar doamnele muzeograf sunt persoane instruite și amabile. Mulțumesc pentru aprecieri.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[07.06.23 10:57:37]
»

@all: Ieri, 6 iunie 2023, a avut loc la Biserica „Sfântul Stelian” Lucaci din București reînhumarea osemintelor șugubățului Anton Pann într-un mormânt nou. Biserica a trecut printr-un amplu proces de restaurare, fapt ce a dus și la relocarea și amenajarea unui nou loc de veci pentru cunoscutul scriitor și compozitor.

Vezi foto aici: ziarullumina.ro/actualita ... nou-181191.html.

Pe lângă noul monument funerar găsiți în curtea locașului de cult și bustul protopsaltului Anton Pann, care a cântat la strana Bisericii Lucaci în ultimul an din viață.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂ (Alte) Muzee ale Bucureştiului:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067528009414673 sec
    ecranul dvs: 1 x 1