Cu vedere la râu sau la cetate? Și, și!

TIPĂREȘTE

Acum aproximativ jumătate de an, Tati s-a întors foarte entuzismat de la o conferință care se ținuse în Trikala, un orășel situat la vreo 20 km sud de Meteore. „Gata, Mami, de Paște aici mergem!” Cum nu mă gândisem încă la nicio variantă și cum Meteorele așteptau cam de mult pe lista noastră, am aprobat cu la fel de mult entuziasm. Am studiat calendarul și mi-am frecat efectiv mâinile de bucurie când am constatat că era fezabil să ne luăm liber toată săptămâna cu Paștele și 1 Mai; în plus, Paul avea să fie în vacanță, Milena declarase că și ea își putea lua liber oricând (și, prevăzătoare, își păstrase special câteva zile de concediu) ! Ne-am gândit s-o invităm și pe Diana, prietena băiatului nostru și ea s-a arătat foarte bucuroasă să ne însoțească. Deci, hai să ne organizăm, zic!

Citind articole și păreri, am înțeles că pentru Meteore nu-ți trebuie mai mult de 2 zile; ba, dacă te miști mai cu talent, poți să le bifezi chiar într-o singură zi! Păi și nu suntem noi talentați?! O-hoo! Prilej minunat ca restul timpului să-l petrecem pe alte coclauri, la care desemenea visaserăm (sau, mai bine zis, visasem) de multă vreme. Cum ne plac la nebunie drumurile ne-mai-umblate (de noi, cel puțin), am imaginat un circuit. Vom pleca în Sâmbăta Mare, așa încât ziua următoare să putem s-o petrecem în aer liber în cazul în care obiectivele turistice gen muzee vor fi închise; de exemplu, cascadele Krushuna și peștera Devetashka s-ar preta numai bine, putând fi vizitate oricând, deci Lovech ar fi excelent ca loc de popas pentru primele 2 nopți (mulțumesc, @irinad, @iulianic et. co). Pentru următoarea oprire am baleiat îndelung între mai multe opțiuni, dar până la urmă a câștigat cel mai mic oraș bulgăresc, fermecătorul Melnik (danke, @elviramvio!), poziționat grozav de aproape de granița cu Grecia, Kulata – Promahonas (mă rog, într-un final, a câștigat Sandanski, dar tot pe-acolo). Urma, desigur, zona Meteorelor, pentru următoarele 2 nopți, pe urmă ne vom întoarce pe la cealaltă vamă, Makaza, pentru a adăsta încă 2 nopți în Plovdiv, pe care am o mare pată de câțiva ani buni și ar cam fi cazul să încep s-o curăț, măcar cât de cât! Cam ăsta a fost, în mare, traseul excursiei noastre, câte puțin din fiecare...

... Și să începem cu începutul, cu hotelașul din Lovech care ne-a fost casă (și, în bună parte, și masă). Am ținut foarte mult ca locul nostru de cazare să fie în centrul vechi al orașului (numit și varoșa, cuvânt de origine turcă, bănuiesc). Asta a fost singura pretenție cu care m-am înfățișat în fața booking-ului, ba și cu aceea de a beneficia de loc de parcare. Alegerea n-a fost prea dificilă, am rezervat destul de repede (și nu m-am mai sucit după aceea, foarte mulțumită fiind de ce găsisem) o dublă și o suită, cu mic dejun inclus, pentru 2 nopți, la Family Hotel Varosha 2003 (nota 9,2 din 165 de comentarii) pentru prețul total de 434 leva (cam 1056 lei).

Am ieșit din țară pe la Ruse, vigneta bulgărească am cumpărat-o chiar din vamă, pentru un an (că mai urmează câteva „programări” în țara vecină și prietenă); da, știu, vor sări internauții în capul meu să-mi reamintească de posibilitatea de a fi achiziționată on-line... Știam asta, dar din oarece motive n-am făcut-o. Oricum, n-a durat decât 5-10 minute. Nu prinsesem aglomerat nici în vamă; era deja sâmbătă după-amiaza destul de târziu (avionul Milenei aterizase cu o întârziere de vreo jumătate de oră), cine intenționa să-și petreacă Paștele în Bulgaria plecase deja de mult...

Următorul obiectiv a fost să mănânce și gurile noastre ceva pe ziua aia și inițial ne-am abătut spre complexul Luliaka, pe malul Dunării, chiar la ieșirea din Ruse, unde încheiasem cu Tati periplul nostru balcanic acum 2 veri; dar n-am avut noroc, hotelul părea funcțional, dar restaurantul nu. Ne-am amintit de Seven Generations (despre care v-am povestit cândva mai pe îndelete); abaterea era de vreo 10-12 km din drumul principal, dar n-aveam ce face, ne cam plângeau copiii de foame... Acolo da, am găsit și noi o masă pe terasa destul de aglomerată și ne-am ospătat corespunzător, ba Tati și-a luat și un suvenir lichid la plecare, în dorul vremurilor de demult!...

Am urmat traseul cunoscut spre Sofia, doar la intrarea în Biala ne-am mai abătut preț de câteva minute în dreapta, să admirăm pe îndelete vechiul pod de piatră proiectat de Kolio Fisheto. Norii grei ce se strânseseră pe cer ne-au mai păsuit pe urmă doar un pic; până la Lovech aveau să toarne tone de apă peste noi și încă oarece vreme după aceea! (Am ratat Învierea din acest motiv, dar a fost singura ploaie din toată vacanța noastră!)

N-am urmat E83 până în apropierea Plevnei, așa cum studiasem inițial pe hartă, pentru ca de acolo s-o cotim stânga, spre Lovech. Am ascultat GoogleMaps, ce ne dădea o variantă cu aproximativ 30 de minute mai scurtă și am făcut stânga mult mai devreme, din localitatea Kozar Belene, pe drumul secundar 301 – a trebuit să mai ocolim câteva gropi, dar n-a fost nimic de speriat. Dealtfel, aveam să ne întoarcem a doua zi pe drumul ăsta câțiva kilometri, să vizităm cascadele și peștera.

Tot GPS-ul ne-a condus și la hotel. E super-simplu de ajuns: după ce traversezi podul peste Râul Osăm, faci imediat dreapta, pe malul apei și după vreo 3-400 m ai ajuns. Hotelul nu are parcare proprie, dar străduța asta, Ivan Drasov pe numele ei, nu-i prea circulată (se și înfundă imediat după Family Varosha) și toată lumea parchează pe marginea ei.

Intrarea în hotel se face de pe partea opusă. Precum îi spune numele, acesta este o afacere de familie adăpostită într-o clădire veche restaurată foarte frumos, specifică zonei de munte a Bulgariei: o clădire albă, cu 2 etaje, cu tocurile ferestrelor și grilajele balcoanelor din lemn frumos traforat, pe alocuri împodobite cu mușcate roșii (bine, la ora când am ajuns n-am putut vedea mare lucru din toate astea, dar am avut ocazia s-o admirăm destul a doua zi). Mi-a amintit foarte mult de o altă cazare de excepție a noastră, Gurko Hotel din Veliko Tărnovo.

Am străbătut curtea în fugă, deja uzi leoarcă (umbrelele erau pe undeva, prin bagaje) și ne-am precipitat spre intrarea în micuța recepție, unde am fost întâmpinați de o domnișoară drăguță, ce avea să se dovedească bună vorbitoare a limbii maestrului Shakespeare. După urările de bun venit, formalitățile de cazare s-au limitat la strictul necesar, adică n-am completat niciun formular, doar am primit cheile și câteva informații legate de restaurant – cum că-l găsim deschis zilnic între orele 18 și 23, precum și dimineața, între 8 și 10:30 pentru mic dejun.

Am avut camera 4 (dubla, situată în corpul cu recepția, la primul etaj) și apartamentul 11, către care ne-a condus chiar domnișoara de la recepție, căci se intră prin altă parte (ca și cum ar fi două case diferite, lipite una de alta). (A doua zi aveam să constatăm că stăteam de fapt unii lângă alții, având un perete comun!). În continuare o să vă descriu apartamentul, în care am locuit eu, cu mențiunea că dubla era fix la fel cu una din camerele suitei (și avea baie proprie, desigur și nu avea balcon).

Am observat că această a doua intrare deservea doar câte un apartament pe fiecare nivel: unul la demisol, unde stăteau ceva angajați, altul la parter și cel de la primul etaj (al nostru). Rezultă că toate celelalte spații de cazare, inclusiv cele de deasupra noastră, de la etajul al doilea pot fi abordate de la intrarea cu recepția. Mă rog... O clădire veche, au comparimentat-o și oamenii cum au putut...

Tot din acest motiv, suita noastră are o structură destul de atipică: un hol central, ce cuprinde și o chicinetă parțial dotată, din care se fac cele două dormitoare în stânga, apoi în dreapta se intră în baie, iar din baie... se iese pe balcon! :) Este că n-ați mai auzit una ca asta?!:) Rezultă inconvenientul de a fi nevoit să securizezi ambele uși cât timp stai în baie, precum și acela de a nu putea ajunge pe terasă (sau invers, de pe terasă în cameră) dacă baia este ocupată. Totuși, ne-am adaptat repede și nu ne-a deranjat prea tare acest aspect.

Decorațiunile interioare sunt tot în stilul (cunoscut de-acum de noi) al Renașterii Bulgare. Mobilierul este din lemn maro, destul de simplu, paturile duble acoperite cu cuverturi dantelate, iar pereții albi cu oglinzi și cu tablouri înfățișând peisaje idilice din vechiul oraș. Una din camere are și un șemineu (părea chiar funcțional, cu lemne în el; nu era însă vremea de a-l testa), precum și o mică zonă de relaxare – o canapea și o măsuță. Pentru depozitare – un dulap într-o cameră (cu perne și pături de rezervă), un altul pe hol și o comodă cu sertare în celălalt dormitor. Aer condiționat în fiecare cameră, dar nici de el n-am avut nevoie.

Ferestrele sunt acoperite cu jaluzele orizontale și perdeluțe albe, din pânză de casă. În prima dimineață, după ce le-am dat la o parte, am rămas mută dând ochii cu frumusețea peisajului ce mi se înfățișa: dealul înverzit de peste râu, terminat printr-un guler de stânci alburii, totul reflectat minunat în oglinda abia fremătătoare a apei! Hm... păcat că n-a fost prevăzută și o terasă pe partea asta... Cât de fain ar fi să petreci timp cu ochii în acest peisaj! (Ulterior, aveam să constat că există totuși un balcon pe partea dinspre râu și încă unul pe colț, la ultimul etaj; dar nu știu căror camere le aparțin.)

Bucătăria nu prea ne-a fost utilă, dar pot specifica prezența unei căni-fierbător și a cuptorului cu microunde. În schimb, lipsesc cu desăvârșire vesela de orice fel și tacâmurile – ca să tăiem niște cozonac într-o seară a trebuit să împrumutăm un cuțit de la restaurant. În masca de sub chiuvetă am găsit însă un mic răcitor, de care ne-am folosit să păstrăm ceva licori.

Baia nu-i foarte mare (a fost sacrificată o bucată de... balcon pentru a o amenaja), dar corect echipată și perfect funcțională. Am avut cadă cu hidromasaj, de care desigur că n-am avut vreme să ne bucurăm, ocupați fiind să bântuim prin împrejurimi. Deasupra chiuvetei, 2 suporturi, unul pentru paharul de periuțe de dinți și altul pentru săpun, dar am fi apreciat utilitatea unei etajere sub oglindă... Mă rog, n-a fost un capăt de lume că n-am avut-o!... Într-un coșuleț am găsit consumabile: săpunele rotunde, flaconașe cu șampon și gel de duș, precum și câte o cască de păr. Fiecăruia dintre noi i s-au pus la dispoziție câte 2 prosoape și am mai avut unul pentru ieșit din cadă. Apa era încălzită de un boiler, care a funcționat corespunzător.

Precum vă spuneam, din baie se iese pe balcon. Am fost puțin dezamăgită când am constatat că acesta nu dă spre râu, dar în secunda următoare mi-am dat seama că totuși, priveliștea nu e chiar de lepădat! Dacă te uiți în jos, peste balustrada de lemn, poți admira frumoasa curte a hotelului, aranjată cu mese și băncuțe de lemn, cu vechea fântână, în prezent acoperită și transformată în suport de ghivece cu flori. Pe urmă, privirile îți întâlnesc în față clădirile orașului vechi, parțial ascunse de vegetație, urcând dealul pe care tronează ruinele (bine conservate și frumos puse în valoare noaptea de o serie de reflectoare) ale cetății Hysaria. Am petrecut momente tare plăcute acolo, pe terasă, cu ochii pe bătrâna cetate – seara, cu toții, punând țara la cale sau dimineața, de una singură, înainte de a se trezi somnoroșii grupului, mai ales că am beneficiat de un colțar foarte comod!

Restaurantul este o micuță mehana tradițională, decorată corespunzător, situată la demisolul clădirii cu recepția, dar cu intrare separată de afară. Am mâncat acolo de mai multe ori și am fost destul de mulțumiți – nota 9, să zic. Mă voi referi în continuare doar la micul dejun, care era inclus în prețul rezervării; mă gândesc ca despre restul meselor să vă povestesc la capitolul „mâncătorii”. Oferta de mic dejun este reprezentată de 8 variante de meniu fix, tipărite pe o fițuică plastifiată (găsești câte una pe fiecare masă și la nevoie ți se mai aduc). Explicațiile sunt în bulgară, engleză și germană. Am cam încercat toate variantele – la tot grupul nostru mă refer – ca să avem o imagine cât mai completă. În ceea ce mă privește, am ales în prima zi banița, celebra plăcintă tradițională cu brânză, ce se servește cu dulceață, iar a doua zi o omletă simplă. Se oferă, desigur, și băuturi: cafea, ceai, lapte, suc sau apă (și dacă dorești, primești și repetir fără a fi taxat suplimentar). Porțiile sunt destul de mari, dar, pentru gustul meu, cam lipsesc legumele și fructele:(... Mi-a plăcut însă că pâinea ți se servește ușor prăjită și mi-a mai plăcut și că pe fiecare masă era câte un coșuleț cu felii de cozonac, ouă vopsite și un firicel de floare! Ospătarii vorbesc destul de bine engleza, doar în ultima dimineață am nimerit o fată cam bâtă din punctul ăsta de vedere.

Tot ea s-a prezentat și la recepție un pic mai târziu, când am făcut check-out și trebuia să achităm contravaloarea cazării. A durat un pic până să-mi calculeze totalul și a trebuit să-i atrag atenția că a uitat să adauge și nota de la restaurant din prima seară, pe care o puseserăm „pe cameră”. De fapt, se pare că n-o avea; s-a dus însă în restaurant și a adus-o. Am plătit cu cardul, dar la fel de bine aș fi putut să plătesc și cash.

În concluzie, Family Hotel Varosha 2003 mi se pare o alegere excelentă pentru o minivacanță în frumosul orășel Lovech. Situat în centrul vechi, într-o zonă ce respiră un aer tihnit, profund tradițional, cu ulițe pietruite și case albe, cu cercevele de lemn împodobite cu flori, are la mică distanță tot ce-i trebuie călătorului: mehanale și cafenele, obiective de vizitat, un parc de plimbat, curgerea râului verde de admirat... Și, la câțiva kilometri, alte câteva minunății create de natură (Parcul Național și Cascadele Crushuna, Peștera Devetashka) sau de om (sătucul tradițional Staro Stefanovo, Mânăstirea Troian).

---

VIZUALIZĂRI: 422 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI