Rhodos și surioara Symi - între Helios și Poseidon

TIPĂREȘTE

Sfârșit de august 2018 - la ieșirea din micul aeroport Diagoras, aerul încărcat de praf și uscăciune al după-amiezii te înfierbântă și te derutează, în așa fel încât te trezești alergând bezmetic printre grămezile de valize stufoase și turiști nerăbdători de la un punct la altul al agențiilor - toate amplasate ambulant înaintea parcării de autocare. Mai suntem și înfofoliți bine ca niște pinguini artici, căci venim de la frig!

Suntem verificați pe listele companiilor, care ne asigură transferul până la hotel și apoi urcați în autobuzul, în care aerul condiționat s-a dat demult bătut în fața pârjolului din afară.

Ne așteaptă o călătorie de 100 de kilometri, la capătul căreia vom fi cazați într-un village resort din regiunea Kiotari, pe care îl voi asocia mereu în minte cu povestea caraghioasă a brățărilor de două nuanțe de albastru și regimul lor all inclusive :) Însă n-am ajuns încă, căci aventura se prelungește cu abateri frecvente de la traseul principal.

Autocarul muge obosit cotind în mijlocul întinderilor uscate, descrise de livezi de măslini centenari abandonați, dincolo de care se pitește câte un hotel, care-și așteaptă în tăcere oaspeții. Mediterana de-o nuanță identică cu a cerului deasupra se furșează de ochii noștri pe la capătul stâncilor gri, cioplite, prin marginea livezilor întinse și pustii, păscute ici și colo de câteva căprițe cu abilități acrobatice.

Ceva mai încolo, marea se face nevăzută, pe când autocarul se strecoară așa ca o anacondă într-o baltă printre clădirile monocromatice și scunde, care compun baruri, taverne, restaurante și cluburi de noapte.

Hotelul ne pretinde cunoștințe de limba engleză, pe care simpaticii și frumoșii tineri bronzați din personalul recepției nu par să le dețină. Cui îi pasă până la urmă? Doar am venit pentru mare și istorie!

Suntem întâmpinați de o domniță cochetă și gentilă, care ni se recomandă reprezentantul oaspeților nou-sosiți. Frumoasa grecoaică vorbește impecabil, face sugestii, oferă recomandări și informații prețioase, legate de serviciile și programele de relaxare și divertisment ale complexului hotelier: plajă proprie, mai multe curți interioare dispuse cu piscine și bar acvatic, spațiu de joacă pentru copii, chiar și un amfiteatru, teren de volei, posibilitatea de a servi mesele la două restaurante, etc. Spre surpriza noastră suntem conduși într-o cameră cu vedere la mare, deși în alte destinații exotice nu fuseserăm binecuvântați cu o asemenea generozitate, chiar și contra cost!

Personalul este politicos, foarte obiectiv și de-o amabilitate elegantă. Ignor intenționat pietrișul contondent al plajei, precum și bolovanii care-ți alunecă sub tălpi 2-3 metri mai departe de mal și iau la cunoștință că apa e o idee mai rece, dar la fel de cristalină ca și marea vecinilor turci. Bucuria noastră matinală se preschimbă rapid într-un soi de ritual de hrănire a micilor vertebrate cu spinări multicolore, odată ce ne-am obișnuit să șterpelim chifle pufoase de la micul dejun.

Peștii vin la mal dis-de-dimineață prompți și sociabili stârnind exclamațiile și admirația celor din jur printr-un spectacol de sărituri, clipoceli și ciupituri de picioare, ale noastre :) Mai târziu marea se enervează tresăltând în valuri largi și înspumate, care se rostogolesc furioase spre mal răsturnând din mers câte un turist. Soarele te găsește oriunde te-ai ascunde, la bar, sau sub umbrelele de stuf asaltându-te cu săgeți de foc și o senzație de sete neostoită.

Până la orele prânzului, tălpile ți se umflă, fața ți se înfierbântă, buzele ți se usucă, pielea te ustură, dar ești al naibii de fericit!

Mâncarea e gustoasă și diversă, iar brânza de capră cu roșii dolofane și măsline zemoase - o adevărată epopee culinară. Seara nu-ți rămân multe de făcut, căci ești tentat să te retragi în terasa camerei cu o răcoritoare-n mână pentru a privi lung culorile soarelui în asfințit reflectate pe întinderea nesfârșită a mării, ca într-un târziu marea să-nghită cu totul soarele. Câțiva își mai târâie în noapte picioarele coborând la briza plăcută și răcoroasă a apei. În beznă, marea-și cântă propria-i muzică învolburată și repetitivă.

A doua zi realizăm că ne aflăm pe o fășie de uscat izolată între Mediterană și șosea. După un mic dejun copios, o porție zdravănă de soare, apă și răcoritoare, ne încumetăm să pornim pe marginea asfaltului vreo 10-15 minute de mers sportiv până ce dăm de primul minimarket.

Înapoi ne întoarcem pe malul mării înaintând ceva mai anevoios decât dacă am fi înotat. Însă marea e o splendoare colorată în cele mai aprinse reflexii de albastru cu buzele ei de dantelă albă și încrețită, care-n goană ne sărută tălpile și malul pietros, în vreme ce astrul diurn ni le zvântă în fierbințeala-i necruțătoare. Parcă Rhodosul are propriul soare, mai fierbinte și mai auriu ca oriunde altundeva!

Nestatornici de fel și-n căutarea unui motiv temeinic de a ne așeza la cină cu gândul la baclavalele alea siropoase, cremele din paharele miniaturale și fructele dulci și gustoase, pornim pribegi cu autobuzul la Lindos.

Lindosul e un sătuc medieval la vreo 30 de km depărtare, cocoțat pe spinările unui deal abrupt, în vârful căruia se află urme dintr-un templu închinat zeiței Lindia și două turnuri ale unui vechi castel din evul mediu. Sătucul e înțesat de prăvălii pictate în alb-albastru și alei șerpuitoare, care compun la prima vedere un labirint. La intrare, măgărușii adăpostiți în parterul unei clădiri ne întâmpină cu privirile lor blânde și triste, epuizați de căldura dogoritoare. Nimănui nu-i trece prin cap să suie pe spinarea vreunuia pentru a se lăsa purtat spre acropole. Nu mă pot abține și plâng discret în dosul ochelarilor de soare. Mă bucur câtuși de puțin că se vând morcovi proaspeți și strecor resemnată o bacnotă în cutia de donații. Aș vrea să-i pot căra eu însămi pe toți undeva la umbră și lângă un izvor. E o imagine, care nu mă bucură și-mi cam taie elanul de a-mi continua drumul pe aleile aglomerate ale bătrânei așezări.

În Lindos buticurile și localurile se întind șirag pe deal în sus, unul în completarea celuilalt, etalând delicatese regionale, băuturi cu multă gheață și o explozie multicoloră de suvenire, de la săpunurile cu ulei de măsline și până la cutiile muzicale în formă de bouzouki. Prețurile pestrițe sunt în așa fel, încât un pahar mare de suc din portocale stoarse cu gheață costă 2,50 euro, în timp ce 200 ml de Cola costă 4 euro.

Mulți proprietari de taverne sunt britanici, făloși de origine și-n același timp mândri că și-au făcut cuib într-un colț paradisiac. Indispuși ușor de dorința ta de a le fotografia obiectele meșteșugite din artă decorativă, negustorii greci îți cer să le cumperi, nu numai să le admiri. Colonadele uriașe privesc cumva sfidătoare din înălțimi toată forfota umană, plaja și întinderile albastre.

După ce urci un șir nesfârșit de trepte tocite, pe alocuri prăvălite ajungi la porțile ruinelor cu sufletu-n buză. Achiți suma de 12 euro la intrare și realizezi că mai trebuie să urci o scară lungă și abruptă, la baza căreia un nene își aprovizionează constant vitrinele frigorifice. Îi ești subit recunoscător nu numai în euro, căci te ia cu leșin și abia te mai ții pe picioare! Dar iarăși nu-i bai, căci trece; ajuns pe platourile înalte păzite de falnicele coloane îți dai și ultima suflare. Peisajul e splendid, oriunde ți-ai arunca ochii. Până și aerul își schimbă consistența inundându-ți plămânii cu o senzație acută de grandoare, veșnicie și libertate. Spre ciuda noastră, plaja de la poalele cetății e desenată de un nisip fin maroniu cu malurile scăldate în turcoazul lichid.

Lindosul se bucură și de o neobosită viață de noapte. Autobuzele își conduc turiștii spre hoteluri chiar și o jumătate de oră după miezul nopții, când pleacă din stația de peste drum de sat. Orarele de circulație se găsesc pretutindeni, iar costurile călătoriei se taxează în funcție de distanțe, de la 1,80 euro până la 7 euro de persoană. Biletele se procură de la chioșcuri de ziare, sau se achiziționează la urcare. Puținele bancomate din Lindos au tendința de a-ți captura cardul pe neașteptate!

A treia zi plecăm cu noaptea-n cap spre Symi. Ne așteaptă dus-întors un drum de 8 ore și ceva, jumătate cu autobuzul, jumătate cu feribotul. Ajunși în portulețul scăldat în culorile clădirilor, ale apei și ale ambarcațiunilor adăpostite, ghidul nostru se grăbește să ne adune de pe vaporul spuzit cu grupuri de turiști, pe care timp de 2 ceasuri juma am respirat fum de motorină și ne-am ascuns de soarele neiertător care pe unde am apucat. Suntem conduși pe marginea decorată de ghivece florale a portului cu urechile invadate de glasul strident din căști, care ne introduce repejor în atmosfera și istoria locului. Pitoreasca insulă poartă numele frumoasei neveste a lui Poseidon din celebrele legende olimpiene.

Urmează o mică inițiere și o poveste despre bureții de mare în vecinătatea unei tarabe, care pretinde că vinde produse originale și care evident că ne sugerează o mică și prețioasă achiziție. Mai apoi suntem îndemnați fără drept de apel și pe socoteala noastră să servim prânzul într-un anume local pescăresc de familie din capătul portului, după ce alți proprietari de taverne ne ținuseră calea pe drum cu propriile "cărți de vizită". Ne-am sustras precum mișeii din ceata premeditat organizată și am luat-o la sănătoasa ieșind și intrând pe străduțele vecine cu marea ca niște gură-cască veritabili. Aveam vreo 3 ceasuri la dispoziție și voiam să profităm din plin de pitorecul portului Gialos - o mică și îndepărtată rudă a Veneției.

Așa se face că ne-am îmbătat în parfumul înghețatelor frugale și al mirodeniilor de la tarabele cu dafin, rozmarin, cuișoare, ardei iute, chimion, coriandru, boia, piper și muștar pentru care vânzătorul oferea mușteriilor săi cu un zâmbet slab în colțul gurii mai multe pliculețe de Sex Tea!

Tot cutreierând pe marginea teraselor deschise cu vedere la apă ale tavernelor am savurat într-un târziu o porție generoasă de salată cu brânză de capră, ardei, roșii și ceapă și câte o porție de cartofi prăjiți cu piept de pui la grătar plus o bere și un suc, pentru care am achitat cu tot cu bacșiș suma de 45 de euro.

Proprietarul - un tip modest și foarte primitor intră repede în vorbă cu noi. Aflăm că fiul și fiica dumnealui s-au stabilit la Atena din lipsă de perspective profesionale și din pricina unei oarecare izolări. Cei lăsați în urmă supraviețuiesc exclusiv din turism cu pauze lungi de "hibernare" care se prelungesc de la finele lui octombrie până la începutul lui aprilie. Insula se întinde pe vreo 70 de km cu multe mănăstiri și vederi spectaculoase la mare, mai mult nelocuită și stearpă în vegetație cu un relief până la 600 de metri înălțime. Fațadele pastelate ale caselor scunde ridicate pe roca dealurilor înconjurătoare, care cochetează neîncetat cu apa nuanțată ce împresoară portul într-un mic golf animat ți se stochează multă vreme în pelicula minții, memorie însoțită olfactiv de un melanj de sare, pește și condimente. Locul pare un colț prăbușit din rai și pierdut în mijlocul apelor.

Într-una din ultimele zile ale sejurului nostru am purces cei 100 de km spre capitală cu autobuzul. Rhodosul se dezvăluie ochilor străini încă din portul central, încărcat de o arhitectură medievală, care apăra odinioară orașul nu numai de curenții mării dezlănțuite, ci și de flotele cotropitoare printr-un zid de fortificații înalte și solide din piatră, precum și coloane grațioase, care înfățișează la capete statuete de capre zvelte. Ți-e foarte greu să-ți închipui una dintre cele șapte minuni ale lumii -colosul de peste 30 de metri înălțime al zeului-soare Helios, care ar fi străjuit maiestuos intrarea în port vreme de 56 de ani. În urma cutremurului, statuia gigant și-ar fi pierdut un picior fiind ulterior vândută unui negustor evreu din Siria, care ar fi cărat-o cu 900 de cămile!

În prezent, pitorescul port este vegheat permanent de către familiile curajoase de feline domestice, care beneficiază de multă îngăduință, reprezentare și donații mărunte. Am rămas un timp suspendați între secole vizitând orașul medieval presărat cu situri, piețe, un palat și un muzeu arheologic, cât și cu o sumedenie de tarabe cu suvenire. În apropierea autogării improvizate într-o intersecție zgomotoasă, prevăzută cu o cabină galbenă de bilete ne-am răcorit cu un frappe gustos și un suc de portocale. Am socializat cu motanii durdulii și răsfățați ai patronului de cafenea - adevărați juni cosmopoliți, deprinși cu infernul circulației rutiere și al cohortelor de anonimi împiedicați. Ni se atrage atenția la achiziționarea biletului de întoarcere că acesta validează strict călătoria specificată la ora scrisă.

Un prânz, sau o cină de două persoane în Rhodos egalează valoarea meselor din Symi. Ești servit în general de proprietarul localului, vorbăreț și amabil, care se ajută-n gospodărirea afacerii de membrii propriei sale familii. Închei această confesiune fredonând fără voie cântecul sirenelor de pe șalupele de agrement din apropierea plajei, melodie, pe care o cântă Nana Mouskouri în greacă și germană deopotrivă - Ein Schiff wird kommen, în traducere liberă Un vapor va veni. O auzeam peste tot și-n vis :)) )

---

VIZUALIZĂRI: 1199 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI