Dioști - satul model din Oltenia interbelică

TIPĂREȘTE

Atunci când aflu că voi merge într-un loc anume din țărișoara noastră încep să mă documentez cu ceva timp înainte pentru a ști cât de cât ce obiective aș putea vizita acolo. Și nu numai acolo, ci și în drum spre/dinspre acea zonă. Despre Dioști citisem câteva materiale acum vreo doi ani, dar abia cu ocazia drumului spre Herculane s-a ivit ocazia de a mă opri în acest sat oltenesc. Haideți să derulăm evenimentele în ordinea lor logică...

Personaje principale

Această „poveste” adevărată se împletește în jurul satului Dioști din Romanațiul de altădată, a Școlii Sociologice de la București condusă de profesorul Dimitrie Gusti și a regelui Carol al II-lea.

Satul Dioști se află situat la circa 15 km distanță de centrul orașului Caracal, pe DN 6 (E 70) către Craiova. Cercetările arheologice au dovedit existența unei așezări dacice în arealul de azi al satului; atestarea documentară este din anul 1570 – o legendă locală spune că așezarea a fost întemeiată pe vremea lui Mihai Viteazul în apropierea unui loc de bătălie între două oști: cea valahă și cea turcă. Cert este faptul că în timpul lui Mihai Viteazul sătenii sunt aserviți stăpânirii (are loc un proces de rumânizare), dar numai după 25 de ani, în urma unui proces cu boierii Craiovești ei devin din nou liberi, mutând-și vatra satului. La începutul secolului al XIX-lea satul se mută din nou la o distanță de circa 1,5 km; numele satului se pare că provine de la numele unui neam/strămoș care a amarcat satul moșnenesc la începuturile sale.

Dimitrie Gusti, celebru organizator și promotor al cercetărilor sociologice în România, este cel care și-a dedicat întreaga sa activitate Institutului Social Român. Școala sociologică a profesorului Gusti s-a evidențiat prin organizarea campaniilor monografice a satelor, cercetări colective, în echipă, efectuate după un plan bine pus la punct.

Profesorul Gusti, alături de alți importanți adepți ai mișcării monografiste, și-a desfășurat activitatea și cu ajutorul Fundației Culturale Regale „Principele Carol”, instituție înființată în 1922 de regele Carol al II-lea pentru educarea populației satelor. Acest deziderat se realiza prin înființarea în mediul rural de cămine culturale și biblioteci, editarea de reviste, deschiderea de muzee și expoziții, conferințe pe teme de larg interes pentru săteni (istorie, cultură, igienă etc.).

Evenimentul declanșator și incendiul

1 aprilie 1938, ziua păcălelilor am spune noi azi. Pentru satul Dioști a fost o zi neagră, de pârjol și deznădejde. Așezarea din Câmpia Romanațiului e aproape pustie, locuitorii trebăluiesc la câmp, sosise primăvara; ici-colo câte un copil sau un bătrân își făcea de lucru prin curte. Un vânt sec, uscat începe să bată cu putere. În jurul orei 16.00 un sătean din „susul satului” aprinde un foc în spatele curții, lângă șira de paie. Atât i-a trebuit nebunului de austru care a pornit a învârti flăcările focului astfel că în nici 30 de minute vâlvătaia a cuprins zeci de case și anexe gospodărești. Vântul nebun a făcut ca incendiul să aibă o intensitate mare până în miez de noapte. În ajutorul sătenilor au sărit unitățile de pompieri din Caracal, Craiova și Slatina, două unități militare de la Caracal, o mulțime de oameni din satul apropiat, Radomir. Satul se afla tot în flăcări și în fum. Lumea toată înspăimântată țipa în toate părțile iar vitele răgeau și fugeau pe drumuri – avea să își amintească unul din localnici. A durat 3 zile până focul a fost stins complet. Bilanțul era dramatic: 28 de case arse complet și peste 100 de anexe de la alte gospodării au fost afectate în diverse proporții.

Satul model. Reconstrucția.

Dezastrul produs la Dioști a ajuns în atenția întregii țări, s-au creat comitete de ajutorare. Pe 6 aprilie 1938 însuși regele Carol II vine în sat, însoțit de primul ministru Armand Călinescu, pentru a vedea urmările incendiului și donează pe loc 250.000 lei sinistraților. Suveranul va lua hotărârea ca echipele universitare ale Fundației Culturale Regale „Principele Carol”, ajutate de tineri premilitari, să reconstruiască satul distrus. Profesorul Gusti este cel care va coordona procesul de reconstrucție și va implementa ideea de sat model în acest loc.

Crearea unui sat model era un deziderat mai vechi în cultura românească, chiar Bogdan Petriceicu Hașdeu abordând în a doua jumătate a secolului al XIX-lea o astfel de idee. Satul model se vroia a fi o sinteză a celor mai valoroase trăsături ale civilizației sătești, o îmbinare într-o singură așezare a cele mai bune elemente tradiționale, materiale și imateriale: arhitectură, artă, tehnică, port popular, tradiții și credințe.

Profesorul Dimitrie Gusti va veni de vreo patru ori la Dioști pentru a vedea mersul lucrărilor, dar cel care a condus efectiv lucrările a fost sociologul Gheorghe Focșa (director ulterior pentru aproape 30 de ani al Muzeului Satului din București). Focșa povestea ulterior cum profesorul Gusti l-a însărcinat cu această operațiune: Şi Profesorul, din armata aceea de inspectori, mai în vârstă decât mine, celebrităţi unii dintre ei, m-a chemat la el… Nici azi nu ştiu de ce s-a orientat către mine, şi mi-a zis: „Mergi la Dioşti, stai două-trei zile, cât vrei, cât ai nevoie, studiezi posibilitatea de-a face acolo un sat model şi te-ntorci şi-mi faci un raport”. Am stat, am adunat obştea lângă mine, am vorbit, am primit un răspuns entuziast, mi-am făcut o serie de însemnări, am venit şi am făcut un raport, bătut la maşină, pe 20 de pagini, şi l-am predat. Profesorul l-a citit, şi pe urmă mă cheamă, zice: „Acuma te duci şi-l faci”. N-am avut încotro şi a trebuit să accept.

Timp de 2 luni după incendiu echipe de premilitari au degajat terenul de dărmături și resturi, au făcut gropi de var și s-a pornit fabricarea de cărămizi cu ajutorul unei prese. Serviciul Tehnic județean a trasat drumuri noi, Institutul Geologic al României a analizat straturile de pământ și pânza freatică, Ministerul Aerului și Marinei a efectuat fotografii aeriene, Ministerul Lucrărilor Publice a ridicat planurile cu proprietăți. O mulțime de oameni și autorități se vor implica în activiatea de reconstrucție.

Satul vechi a fost păstrat și modernizat, cei afectați prin distrugerea totală a gospodăriilor fiind împropietăriți în partea nordică a așezării lângă drumul județean. S-a creat astfel un trup nou al satului Dioști și un centru civic modern. Un bulevard larg de circa 800 m lungime nou trasat va „găzdui” pe laturile sale noile gospodării. S-a introdus curent electric (printr-o uzină termică proprie), s-a realizat rețea de canalizare și de alimentare cu apă potabilă curentă în instituțiile publice.

Publicația „Ilustrațiunea română” din octombrie 1938 publica lista noilor construcții din satul Dioști: Se clădesc: 70 case de locuit, 79 magazii pentru cereale, 121 pătule, 71 de grajduri, 97 coșare de vite, 64 cerdace, 71 șoproane, 2 scări, 3 ateliere, 70 cotețe de păsări, 70 cotețe de porci, 374 de îngrădiri, 3 căzănii, 374 closete, modificări și reconstrucții la toate celelalte gospodării, 10 fântâni noi pentru alimentarea cu apă a sătenilor, 10 km de drum construit, aliniat și pietruit, 350 podețe de acces, din lemn și beton. Se curăță și se repară fântânile existente. Apoi, centrul cultural, compus din biserică, grup de școli, cămin cultural, pavilion de joc, muzeu; Centrul sanitar, compus din dispensar, farmacie și baie publică; Centrul administrativ, compus din primărie, notariat, percepție, poștă, post de jandarmi, adăpost pentru pompe de incendiu; Centrul economic, compus din bancă, cooperativă, magazie de unelte agricole, depozit de cereale; Centrul industrial, compus din mori, uzină electrică, ferestraie, ateliere de fierărie, tâmplărie, cismărie, croitorie, rotărie și locuințe pentru slujbași. O adevărată sistematizare cu păstrarea elementelor tradiționale, dar într-un spirit modern al epocii.

De altfel, presa a publicat pe larg planurile satului model și stadiul lucrărilor de-a lungul celor doi ani cât a durat reconstrucția. Ziarul „Curentul” din septembrie 1938 preciza: Casele sătenilor sunt de trei categorii: cu 3,4 și 5 camere, după starea care a avut-o fiecare sinistrat.

Fiecare gospodărie va avea, în afară de casă: o mică grădină de flori, o curte cu șopron, pătul, coteț, magazie și o grădină de zarzavaturi și pomi.

Timp de 2 ani (1938-1939) Gheorghe Focșa a locuit la Dioști și a supravegheat lucrările (Şi un an de zile, şi al doilea, până în toamna lui ’39, eu acolo am vieţuit, făcând naveta la Bucureşti. ). Profesorul Focșa își va duce familia la Dioști în 1944, în timpul războiului, pentru ai adăposti de bombardamentele ce aveau loc asupra Capitalei.

Ce s-a construit efectiv la Dioști? 38 de case noi (împărțite în trei categorii/modele) și cel puțin 7 clădiri din centrul civic (școala, primăria, dispensarul veterinar, biserica, poșta, jandarmeria, căminul cultural). Lucrările efectuate de Fundație la Dioști au fost elogiate, dar și criticate – s-a reproșat faptul că în satul Dioști nivelul vieții sociale a fost ridicat cu 100 de ani față de restul localităților rurale românești.

Vizita în satul Dioști - 2019

Dar ce am văzut eu la început de an 2019 în satul model Dioști, după 80 de ani de la apariția acestui sat model? Din șoseaua principala un indicator ne îndreaptă spre localitatea Dioști, de altfel zărisem „bulevardul”, un șir drept de arbori printre care se zăresc acoperișuri de case. Virăm la stânga, o stradă largă mărginită de tei, acum neînfrunziți, ne poartă vreo 750 m până în centrul civic al localității. Aici parcăm autoturismul și pornim la pas pentru a descoperi construcțiile antebelice aparținând satului model Dioști.

„Ulița Morii”, cum este numită artera principală, de fapt strada Șantierului, se desparte în două brațe în centrul civic, înconjurând clădirea căminului cultural (actualmente centru de plasament/îngrijire pentru copii și adulți). În fața micului parc se află un monument al eroilor căzuți în cele două conflagrații mondiale.

Pe breteaua dreaptă se află Școala Gimnazială „Carol al II-lea”, tip școală de arte și meserii, o clădire impunătoare cu 10 clase pentru învățământul primar și gimnazial și 3 clase pentru grădinița localității. Construcția e spațioasă, are un etaj, ferestre largi și arcade la parter. Planurile prevedeau existența unei săli de gimnastică, bibliotecă, cantină, ateliere, o cooperativă școlară și, în exterior, o „grădină de experiență”. Pe breteaua stângă se înalță biserica „Sf. Dumitru”, zveltă, cu două turle. Lăcașul de cult nu a fost terminat în totalitate, în perioada comunistă fiind închis și utilizat în alte scopuri. Abia după 1989 biserica a fost redată cultului, restaurată și a fost finalizată pictura.

În capătul arterei principale se află în oglindă două clădiri: una a Primăriei, cealaltă găzduiește un centru de copii. Interesantă soluția arhitecturală aleasă pentru aceste clădiri administrative: două aripi laterale încheiate în colț cu un foișor cu balcon de lemn. În apropierea autorităților locale se află Poșta, instituție aflată într-o casă tradițională reconstruită.

Am pornit la pas pe șosea privind cu nesaț în stânga și dreapta, descoperind cele trei tipuri de case și anexele standard. Drumul e mărginit de tei și prevăzut cu trotuare, în vreo două locuri am văzut și pompe metalice, probabil de la vechiul sistem de alimentare cu apă. Modelul caselor îl identificăm după forma fațadei și mărime; locuințele mari au un foișor frumos amplasat deasupra gârliciului pivniței, foișor sprijinit pe stâlpi decorați de lemn. Crestăturile în lemn reproduc motive tradiționale, la fel și frontonul traforat ori scândurile cu motiv ondulat de sub streșini. Pe lângă foișorul amplasat pe un colț al casei se află și o prispă lungă, închisă cu balustradă de lemn. Una din gospodării mai are încă gardul vechi de lemn din anii 1938-1939, am comparat cu o imagine de epocă.

În spatele curții se înalță grajdul, prevăzut cu spațiul de adăpostit căruța, precum și alte anexe de cărămidă mai mici (probabil magazii). Din loc în loc ne încântă fântânile cu acoperiș, cu superbe brațe de lemn decorate; câteva se păstrează în bună stare de conservare.

Bineînțeles că puține locuințe s-au păstrat în forma originală, antebelică. Proprietarii au intervenit în ultimii 80 de ani asupra arhitecturii caselor, prin schimbarea ferestrelor, închiderea foișoarelor și a prispei, înlocuirea acoperișului etc. Au dispărut într-o serie de gospodării anexele construite în perioada interbelică.

Concluzii. Ne-am plimbat circa 45 de minute prin satul model Dioști încercând să surprindem toate elementele originale ale locuințelor reconstruite de profesorul Gusti, inspectorul Focșa, la cererea regelui Carol al II-lea. Am descoperit imagini interesante și am încercat să ne închipuim evoluția în care pur și simplu s-au trezit sătenii dioșteni. Dar au știut ei să profite de acest lucru? A urmat regimul comunist care a stopat această evoluție, iar sistematizarea satelor s-a efectuat în alt mod.

Cred că acest experiment al școlii sociologice românești ar merita mai multă atenție, conservare și promovare. Ar trebui să păstrăm cu grijă dovezile acestei activități de ridicare a lumii rurale românești interbelice.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 1714 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI