Cap Corse - peninsula Corsicii

TIPĂREȘTE

Momentul plecării din Bonifacio a marcat intrarea in ultima parte a vacanței noastre in Corsica. Ne indreptam spre Bastia, locul in care ne-am petrecut ultimele cinci zile pe insulă.

Dar nu despre Bastia vă voi povesti acum, ci despre Cap Corse, porțiunea aceea mică din nordul insulei care mie mi se pare că seamănă cu codița unei frunze.

Cap Corse este o peninsulă in nordul Corsicii, cu o lungime de 40 Km, intre Bastia și Saint Florent, și o lățime de 10 Km, străbătută pe lungimea ei de Monte Stello (Monte Stellu in corsicană), un lanț muntos cu inălțimea de 1307 metri.

Se pare că mica peninsulă a adunat la un loc tot ce are Corsica mai frumos: plaje sălbatice, sate vechi pescărești, trasee frumoase care străbat munții sau inconjoară peninsula pe lângă mare, turnuri genoveze, livezi cu măslini și vii din al căror struguri se face un foarte bun muscat.

Dacă nu ai destul timp la dispoziție, Cap Corse se poate vedea intr-o singură zi, cu mașina. In acest caz recomand plecarea din Bastia, urmând coasta estică a peninsulei, și intoarcerea pe partea vestică, profitând in felul acesta de soare atât in prima parte a zilei cât și in a doua parte și mai ales la apus. Un singur minus are această excursie. Nu poți să vezi capătul extrem al peninsulei, o porțiune de 19 km de-a lungul țărmului numită Sentier des Douaniers, porțiune care poate fi străbătută numai cu piciorul.

Dar, dacă stai câteva zile, așa cum am stat și noi, Cap Corse trebuie văzut pe indelete, pe porțiuni, in mai multe zile.

Iar dacă mai ești și amator de drumeții, atunci nu trebuie să ratezi o plimbare pe ”sentier des douaniers”, care străbate plaje sălbatice, locuri cu monumente istorice protejate și peisaje minunate.

Noi nu ne grăbeam, și incă de acasă ne-am propus să vedem Cap Corse in două sau trei zile, străbătând o parte măcar a traseului ”sentier des douaniers”.

Dar, cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, nu am reușit să vedem integral Cap Corse, respectiv nu am văzut latura vestică a peninsulei.

Dar, să nu mai zăbovim și să plecăm la drum.

Ne-am decis să incepem cu partea estică a peninsulei, să mergem cu mașina de la Bastia până la Macinaggio, iar de aici să parcurgem cât putem pe ”sentier des douaniers”.

Din Bastia este foarte ușor să ieși cu mașina spre nord, spre Cap Corse, aproape că nu ai nevoie de GPS. Este suficient să urmărești linia țărmului și să respecți indicatoarele care din loc in loc iți arată care este drumul spre Cap Corse.

Odată intrat in peninsulă, nu mai ai cum să te rătăcești, șoseaua – Route du Cap - șerpuind pe lângă mare, trecând din sat in sat, din plajă in plajă, până in locul in care obligatoriu părăsește marea ca să traverseze cei 10 km ai peninsulei până in partea vestică a ei.

Nici nu am ieșit bine din Bastia, și, la aproximativ 10 Km de oraș, pe țărmul mării, ne-a intâmpinat ruinele unui turn genovez, care străjuia intrarea intr-un mic sat pescăresc, cu case vechi, decolorate, inșirate pe lângă mare.

Erbalunga, este un mic sat pescăresc, cu un mic port, care in secolul al XVII-lea a fost cel mai important din Cap Corse. De aici plecau vase de tonaj mic către alte porturi din insulă dar și către Sardinia, Genova sau Livorno. Importanța portului din Erbalunga a scăzut din momentul dezvoltării portului din Bastia, ajungând in prezent să găzduiască doar mici ambarcațiuni turistice și bărci de pescuit.

Pe o stâncă, la intrarea in port, se află ruinele turnului genovez Erbalunga, construit in secolul XVI de Republica Genova, având ca scop principal apărarea micului sat de pirații care veneau de pe mare. Azi, turnul, in mare parte ruinat, este monument istoric și mai are doar rolul de punct de atracție pentru turiștii care vizitează zona.

Am parcat și am urmat străduțele inguste, mărginite de case legate intre ele cu terase lungi, cu multe flori, cu restaurante, cafenele și magazine de suveniruri. Ne-am oprit in port și lângă turn, am făcut câteva fotografii, și am plecat mai departe.

Drumul este foarte frumos, șerpuiește pe lângă mare, urcând și coborând ca intr-un montagne russe. Șoseaua este foarte bună, dar este in același timp plăcut și neplăcut să conduci, nu pentru că ar fi un drum dificil ci pentru că in fiecare clipă e ceva frumos de văzut, la o curbă un turn genovez, la alta un sat mic, cu case cocoțate pe dealuri sau o plajă cu nisip fin care te imbie să oprești.

Am mai făcut o scurtă oprire in Pietrocorbara, un mic sat căutat atât de turiștii care vor să se bucure de mare cât și de cei cărora le plac ascensiunile montane. Noi ne-am oprit la plaja Pietrocorbara, pe care nu ai cum s-o ratezi când mergi cu mașina, șoseaua trecând chiar pe lângă plajă.

Ne-am răcorit și am plecat mai departe, am salutat pe drum turnurile L'Osse și Meria, și am ajuns la Macinaggio, punctul final al primei părți a traseului, parte pe care am parcurs-o cu mașina.

Macinaggio, mica localitatate la Marea Tireniană, a fost port al Imperiului Roman și, de-a lungul timpului, locul unde au poposit importante personaje ale istoriei. Aici, Pasquale Paoli, eroul luptei pentru independență al Corsicii, a debarcat in revenirea din primul exil in anul 1790, find primit in urale de locuitori. Când a pășit pe țărmul insulei, după 21 ani de exil, Paoli a sărutat pământul și a spus ”am plecat ca sclav, mă intorc un om liber”. Câțiva ani mai târziu, in anul 1814, Napoleon a făcut un popas aici in ”evadarea” lui din Elba, inainte de a merge mai departe spre Cannes și de acolo spre Paris.

Aici am ajuns și noi, am parcat mașina, ne-am echipat de drumeție și am pornit la drum. De aici incepe drumul ”Sentier des Douaniers”, numit așa deoarece era drumul folosit de vameși in trecut. Traseul, cu o lungime totală de 19 km, merge de-a lungul coastei, inconjoară capul peninsulei și ajunge pe partea vestică, in portul Centuri.

Drumul este o impletire armonioasă de natură sălbatică, istorie, plaje fumoase și mare cristalină.

Traseul poate fi parcurs dintr-o bucată sau poate fi impărțit pe rute mai mici, variantă pe care eu o recomand, deoarece sunt multe locuri frumoase la care trebuie să te oprești, sunt plaje minunate pe care e musai să te odihnești și este apa mării care te indeamnă să te răcorești.

Pentru acea zi, eu, personal, imi propusesem să merg până la Pointe d'Agnello, drum de aproximativ patru ore dus/intors. Dar nu eram singură, eram și cu Cristi (soțul meu), iar el, deși este un iubitor de drumeții, nu a vrut să meargă decât o parte din drum, preferând să stea mai mult pe plajă și in apă.

E drept că era cald, era miezul zilei și soarele ardea cu putere, drumul mergea aproape in totalitate prin soare, iar marea din imediata vecinătate te chema la băi cât mai multe și indelungate, așa că l-am ințeles, am cedat, și am mers doar o parte din drum.

Sentier des Douaniers pornește de la Plaja Macinaggio, o plajă aflată in imediata apropiere a portului și a centrului orașului. Plaja este acoperită cu nisip și cu o plantă pe care am regăsit-o aprape pe toate plajele din Corsica, numită Posidonia Oceanica. Planta am mai intâlnit-o pe plajele din Elba sau din sudul Franței, și inițial am crezut că este o algă, dar am aflat, de pe un panou amplasat chiar pe plajă, că este o plantă protejată, o iarbă marină, cu un rol foarte important in menținerea echilibrului ecologic marin.

De aici drumul urcă ușor și ajunge deasupra mării, la un punct numit ”Puncta di a Coscia”, unde se află ruinele unei vechi mori de vânt precum și o țeavă a unui tun vechi. De aici se deschide o frumoasă panoramă, spre Plaja Macinaggio in dreapta și spre Insulele Finocchiarola in stânga.

Partea mai grea urma, drumul a inceput să urce mai abrupt, pe o cărare ingustă și pietroasă, chiar deasupra mării. Soarele ardea din ce in ce mai puternic, făcând ca drumul să pară mai greu decât era de fapt. Dar, efortul ne-a fost răsplătit, și, așa cum se știe, după orice urcare urmează și o coborîre, care la noi a fost puțin mai umbroasă, printr-o pădure de pini și s-a terminat pe plaja Tamarone, una dintre cele mai frumoase din Cap Corse. Aici se află și un restaurant cu specific pescăresc, foarte bine amplasat pe acest traseu, fiind singurul loc de unde poți să cumperi ceva de băut sau ceva de ale gurii.

Plaja Tamarone are o lungime de cca 500 de metri și este acoperită cu Posidonia iar un panou amplasat chiar pe această plajă ne informa despre importanța acestei plante.

Nu am oprit pe plajă, ne-am propus să mergem mai departe și să poposim mai mult pe Tamarone la intoarcere.

De la plajă drumul urcă din nou pe Monte di a Guardia și după ce mai mergi aproximativ 30 de minute ajungi pe o altă plajă, accesibilă doar de pe mare sau pe jos, de pe Sentier des Douaniers, numită Plaja Insulelor Finoccchiarola.

Plaja este sălbatică și acoperită cu deja cunoscuta Posidonia. Nu se află nimic nici pe plajă nici in apropiere de ea, fiind locul ideal dacă vrei să stai liniștit și să auzi doar marea. Plaja poartă numele arhipeleagului format din trei insule – Terra, Mezzana și Finocchiarola- aflat chiar vis-a-vis. Numele arhipeleagului vine de la ”finochju” denumirea corsicană unui fenicul sălbatic, plantă care crește pe aceste insule.

Tot pe aceste insule cuibărește pescărușul Audouin, specie protejată, motiv pentru care insulele au fost incluse in Rezervația Naturală Insulele Finocchiarola

Pe insula Finochiarola, cea mai inaltă dintre cele trei insule, se află ruinele unui turn genovez. Pentru a asigura protecția faunei și a florei de pe cele trei insule, accesul este interzis in perioada 1 martie-31 august, iar ancorarea bărcilor este interzisă tot timpul anului pe o rază de 200 metri.

Am fotografiat insulele și frumoasa plajă, și am pornit mai departe spre turnul Santa Maria, pe care incepusem să il vedem deja in zare.

Era foarte cald, drumul urca iar pe lângă mare, nu era nici un pic de umbră iar nevoia de a face cât mai urgent o baie in mare incepea să devină acută. După incă alte 30 de minute am ajuns la Santa Maria della Chiapella.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să facem baie. Plaja și o parte din fundul mării, la intrarea in apă, erau acoperite cu Posidonia. Spre deosebire de alge, care putrezesc și sunt neplăcute la atingere, stratul de Posidonia este moale și nu iți creează niciun fel de disconfort la atingere. Ba, atunci când plaja este acoperită cu pietre, sau când țărmul este stâncos, existența Posidoniei este chair benefică, ea formând o pătură moale pe care poți să stai mult mai comod.

După ce ne-am răcorit, am mers să vedem de aproape turnul Santa Maria della Chiapella.

Inconjurat de ape, pe jumătate ruinat, turnul reprezintă o adevărată emblemă a Corsicii, fotografia lui regăsind-o aproape in toate materialele publicitare despre insulă. Ca toate celelate turnuri genoveze de pe insulă, și turnul Santa Maria a fost construit in secolul al 16-lea de Republica Genova in scop de apărare impotriva atacurilor de pe mare ale piraților. Turnul a fost parțial distrus de englezi in 1794, in timpul războaielor revoluționare franceze, prăbușindu-se aproape intreaga jumătate de pe latura dinspre mare a turnului. De fapt, când privești turnul dinspre sud, din partea din care am ajuns noi la Santa Maria, turnul pare intreg, nimic nu indică faptul că de cealaltă parte este aproape complet distrus. Ne-am apropiat cât de mult am putut de turn, și am incercat să facem cele mai frumoase fotografii. Lângă turn este o plăcuță cu detalii despre istoria lui și o schiță care ii detaliază structura.

In depărtare, spre nord, se vedea incă un turn, Tour d'Agnello, la care nu am mai ajuns, deoarece eram prea obosiți.

Tot aici se află Capela Santa Maria, situată in apropierea plajei printre tufe de maquis, capelă construită in secolul al 12-lea pe fundațiile unei biserici din secolul al șaselea.

După ce ne-am odihnit și răcorit, am pornit inapoi spre Macinaggio, de această dată oprindu-ne pentru baie și pe plaja Tamarone și pe plaja Macinaggio.

Aceasta a fost singura parte din Cap Corse pe care am reușit să o vedem. De pe partea vestică am văzut doar Saint Florent, despre care voi povesti intr-un alt review. Pe partea vestică a peninsulei mai erau câteva locuri foarte frumoase pe care am fi vrut să le vedem (Nonza, Centuri), dar nu am mai avut timp și pentru ele. Au urmat două zile in care vremea a fost schimbătoare, cu reprize de ploaie, și nu ne-am mai aventurat pe drumurile de munte, partea vestică a peninsulei fiind mult mai abruptă.

Sper să mai ajungem in Corsica și să vedem Cap Corse in totalitate.

---

VIZUALIZĂRI: 1770 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI