ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.03.2019
DE Mika
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.08.09
STATUS: AUGUSTUS
TIMP CITIRE: 8 MIN

Din memoriile unei debutante la intâlnirea anuală AFA

TIPĂREȘTE

De vreo trei ani, urmăresc intâlnirile anuale ale membrilor AFA, și de fiecare dată, mi-am promis că anul viitor voi participa și eu.

Am vrut să particip anul trecut, la Alba Iulia, m-am inscris, dar până la urmă nu am reușit.

Anul acesta, in momentul in care am văzut anunțul lui Cornel care striga adunarea membrilor AFA, m-am și inscris.

Dar, dacă eu am fost foarte hotărâtă să particip, mai greu, sau mai bine zis, imposibil, a fost să il conving pe soțul meu să mă insoțească.

”Nu vin, ce să caut eu acolo cu două sute de oameni pe care nu ii cunosc? ”, imi spunea. Dar eu nu am dat inapoi și i-am spus că voi merge singură. ”Treba ta, dar să nu aud că mă suni și imi spui că te plictisești, că am avut dreptate să nu particip”, au fost ultimele lui cuvinte pe această temă.

Nu ii venea să creadă că după 32 de ani in care niciodată nu am plecat separat in vacanțe acum, dintr-o dată, eu m-am decis să plec singură. A incercat chiar să mă ademenească cu o ieșire la ski, chiar in weekend-ul cu pricina. Abia când a văzut că mi-am cumpărat bilete de tren și-a dat seama că nu glumesc, că dorința mea de a participa și de a cunoaște cât mai mulți dintre membrii AFA era mai mare decât supărarea lui că rămâne acasă și chiar decât plăcerea mea de a schia.

In fiecare zi citeam ce se mai scrie pe site referitor la plecare, numărând zilele rămase până pe 15 martie, ora 5.20 dimineața, când trenul pleca din București și mă purta spre una dintre cele mai frumoase aventuri.

Aproape că nu am dormit in noaptea dinaintea plecării, parcă eram un copil care abia aștepta să plece in tabără cu prietenii.

Am ajuns la gară, am urcat in tren și mi-am ocupat locul. In fața mea, o pereche, in jur de 60 de ani, am presupus eu. Doamna purta o frumoasă diademă cu flori roșii iar domnul mai citea din cînd in când ceva de pe telefon. La un moment dat, el îi spune soției: ” ia uite, Cornel scrie că ne așteaptă in gară. Să il anunțăm dacă trenul are intârziere”. Cum am auzit aceste cuvinte, m-am uitat și eu pe ultimele ecouri scrise și mi-am dat seama că vis-a-vis de mine stau doi membri AFA care mergeau ca și mine, la Herculane.

Nu le-am spus imediat despre descoperirea făcută, ci am scris un mesaj admin-ului, prin care il anunțam că trenul nu are intârziere, că am trecut de Drobeta și ajungem la timp.

Imediat domnul din fața mea a citit mesajul și a spus: ” ia uite, Mika scrie că ajungem la timp. Cine o fi Mika? ”. Nu m-am putut abține și am spus: ”Eu sunt Mika. Mergem in același loc”. A fost foarte mare veselie. Am făcut cunoștință. Doamna era Doinafil iar domnul Msdn.

Am ajuns in gara din Herculane unde, așa cum a promis, Cornel ne aștepta.

Am pus bagajele in mașină și am pornit spre hotelurile unde eram cazați. Am ajuns la hotel unde comitetul de primire, Roth și Vulpe Mihaela, m-a luat in primire, mi-au dat ecusonul și, ceea ce a contat cel mai mult, m-au imbrățișat și mi-au urat bun venit.

Cazarea foarte bună, am profitat din plin de saunele hotelului, chiar de cum am ajuns.

In așteptarea serii gastronomice, am făcut o mică plimbare urmată de un somn adânc, cum de mult nu am mai reușit să am.

A venit și ora la care trebuia să cobor la restaurant, unde avea loc seara gastronomică. Dacă mai aveam câteva gânduri cum că sunt singură, și ce o să fac eu la restaurant, acestea au fot imediat spulberate de la intrarea in restaurant, unde m-a intâmpinat Anilu. ”Cine ești? ” – m-a intrebat, ”nu ai ecuson”? . ”Ba da, am, dar nu l-am pus. Uite-l”, și mi-am agățat ecusonul cu numele meu de user. ”A... tu ești Mika, bine ai venit” mi-a urat cu căldură Anilu in timp ce mă imbrățișa.

Am intrat in restaurant, mai precis in locul in care se ținea seara gastronomică. Era un vacarm și o forfoteală mare, unii se indreptau cu farfuriile pline de bunătățuri spre mese, alții se duceau să vadă ce au adus colegii AFA-isti. O AFA-istă din Moldova, (imi cer scuze că nu știu cine era, nu am putut să ii cunosc și să ii rețin pe toți), mergea printre mese și cu o voce pe care nu aveai cum să nu o iei in seamă, ii indemna pe toți să guste din mâncărurile pregătite de moldoveni și să voteze cu Moldova. Am urmat sfatul, am mers la stand-ul moldovenilor, am mancat niște sarmale foarte bune și o varză cu cârnați care se topea in gură. Am ajuns și la Ardeal, am băut o rachie, am luat și de aici o sarma și am mancat o gustoasă plăcintă cu mere. De la colegii din Muntenia, am mancat prăjituri printre care și un gustos salam de biscuiți făcut de Doinafil. Am băut vin de la Dobrogea și Moldova. Am votat cu toți.

Intre timp, incercam să cunosc cât mai mulți dintre particpanți. Mă uitam la ecusoanele lor, și, incercam să văd cât de mult se potrivește imaginea pe care mi-o făcusem despre unii dintre ei citindu-le review-rile cu adevărata lor infățișare.

Prima surpirză am avut-o cu Tata123. Citesc mereu articolele scrise de el, și, nu știu de ce, credeam că este o persoană mai in vârstă. Am avut o plăcută surpriză când am văzut că este mult mai tânăr decât imi imaginasem eu.

Am lăsat mâncarea și am plecat in holul hotelului unde, pe cei care doreau să facă sâmbătă o drumeție pe munții din jurul stațiunii, ne aștepta ghidul care urma să ne insoțească, pentru a stabili traseul.

Printre doritori erau Dan&Ema (despre care știam că este un mare iubitor al muntelui), Dana2008 cu soțul, Ioana și Călin, și incă două perechi. Am stabilit traseul pentru a doua zi, iar ghidul nostru, pe nume Sebastian Pop, ne-a propus să incepem ziua de sâmbătă cu o plimbare matinală la niște izvoare binefăcătoare, unde să ne spălăm pe față și să ne clătim ochii. ”Dar mai bine, ne-a spus, ce ar fi să mergem chiar acum”. Zis și făcut. Impreună cu Călin, soțul Danei și Sebastian, singurii care s-au hotârât să meargă la plimbare la ora 22.00, am pornit la drum.

Nu era prea mult de mers, afară era plăcut, am ajuns la izvorul cu apă termală indicat pentru bolile de ochi, ne-am spălat pe față, ochi și dinți (Sebastian ne-a spus că apa este foarte bună pentru dinți) iar pe urmă am traversat Cerna și am ajuns la Băile Venerei. Aici era un mic bazin cu apă termală, amplasat chiar pe malul Cernei. Credeam că ghidul vrea doar să ni-l arate, dar, nici una nici două, se dezbracă și ne invită pe toți la baie. Nu eram pregătită pentru baie, nu aveam la mine costum, prosop, etc., aș că am refuzat și am stat pe mal uitîndu-mp cu invidie cum cei trei colegi de drumeții se bălăcesc când in apa caldă a bazinului termal când in apa rece ca gheața a Cernei. Nu-i nimic, mi-am spus, mâine dimineață nu mai ratez.

Și așa a fost. Dimineața la ora 7.00 erau prezenți in holul hotelului Dan&Ema, Călin, soțul Danei (imi cer scuze, nu i-am reținut numele) și incă o persoană de la care la fel imi cer scuze că nu i-am reținut numele.

Am refăcut traseul din seara anterioară dar, de această dată am făcut și eu o baie caldă in micul bazin de pe malul Cernei. A fost minunat.

Ziua a continuat cu o frumoasă drumeție până la Grota cu Aburi și o vizită prin centrul stațiunii.

Seara am participat la festivitatea de premiere, unde am primit și eu o diplomă, deși nu prea meritam anul trecut nu am fost prea activă, din lipsă acută de timp. M-am bucurat, și, atunci când Cornel m-a invitat să spun câteva cuvinte, de emoții, am refuzat.

A inceput și petrecerea, și incă o dată, mi-au fost alungate toate temerile că voi fi singură, că nu am cu cine să stau la masă, că nu voi avea cu cine să dansez, ... etc.

M-am distrat de minune. Am și dansat (numai dansuri liniștite...) am mâncat și mi-am făcut fotografii la cutia cu poze. Pe scurt, m-am simțit foarte bine. Parcă eram la o intâlnire cu colegii din facultate, simțeam că ii cunosc pe toți.

A doua zi am mai făcut o plimbare mai lungă prin Herculane, am vizitat frumoasa gară, iar la ora 17.00, impreună cu Doinafil, Msdn, Dianamea și Teo, ne-am urcat in tren și, cu părere de rău că s-a sfârșit, am plecat acasă.

Au fost trei zile minunate. M-am simțit foarte bine, am fost primită cu căldură de mai vechii participanți la intâlniri și am cunoscut mulți oameni care au un hobby comun – călătorille.

II mulțumesc și lui Cornel pentru organizare (știu că nu a fost ușor) și ajutoarelor lui, care au contribuit la reușita acestei intâlniri.

Ne vedem in 20-20!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Mika in 18.03.19 22:14:24
Validat / Publicat: 18.03.19 22:44:13

VIZUALIZĂRI: 597 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

24 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE?
[1 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 53 PMA (din 53 voturi)

ECOURI la acest articol

24 ecouri scrise, până acum

webmaster45 [18.03.19 22:38:56] »

Mutat, la reorganizare, în rubrica "2019 - Întâlnirea AFA la Herculane, ÎNTÂLNIRILE AFA" (deja existentă pe sait) - rubrică dintr-o secțiune OFFTOPIC sau DE INTERES TURISTIC RESTRÂNS!

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Dan&Ema [18.03.19 23:00:17] »

@Mika:

Acum cred ca te-a piscat microbul AFA asa ca te poti considera pe lista si in 2020.

Ma bucur ca te-am cunoscut Mika. Am petrecut mai multe momente impreuna la Herculane si pe coclauri despre care ai povestit asa frumos.

Daca vrei sa mai vii in drumetii scrie-mi pe PM.

Numai de bine si join the club! ????

ANILU [18.03.19 23:01:35] »

@Mika:... și soțul ce-a zis când i-ai povestit și i-ai arătat pozele?

Deci, ti-a plăcut... ai grijă că AFA dă dependență!!!

Ți-am spus că te urmăresc!

Să ne plimbăm, să scriem si să ne citim cu plăcere aici pe AFA.

Deja te gândești la întâlnirea din 2020...

Te îmbrățișez cu drag.

Zoazore [18.03.19 23:02:28] »

@Mika: Și eu mă bucur că te-am cunoscut!

Da, am văzut ce dansuri liniștite ai dansat!

Dar n-aveai cum face altfel! Între prieteni n-ai cum să nu te distrezi!

Mika [18.03.19 23:03:59] »

@ANILU: Cred ca ar trebui să ii arat pozele de la dans, ca să nu mă mai lase singură altădată

Zoazore [18.03.19 23:08:36] »

@Mika: Eu nu i le-aș arăta chiar pe toate!

Mika [18.03.19 23:31:32] »

@Zoazore: Ha... Ha... Poate ca da.

ioana74 [19.03.19 08:25:04] »

Mika ne bucuram ca te-am cunoscut. Ai avut ocazia sa vezi ce familie frumoasa e AFA si sunt sigura ca la anul ne vom revedea. Am petrecut momente frumoase impreuna. Esti o tipa FAINA ????. Sa ne revedem cu bine. Iti dorim si eu si Calin calatorii frumoase anul acesta sa avem ce povesti ????

krisstinna [19.03.19 08:39:53] »

@Mika: Pe soțul Danei îl cheamă Dan

Foarte bun articolul tău, in prima parte a fost emoționant.

Am elucidat misterul: credeam ca, Călin a glumit când a zis ca a făcut baie gol pușcă in bazinul cu apa calda. Chiar m-am întrebat dacă tu ai făcut baie, mi-ai zis ca nu ai avut costumul la tine

Ești super de gașcă, ești o tipă plină de viața, pe gustul meu.

Felicitări!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][5 voturi]
doinafil [19.03.19 08:46:50] »

@Mika: Felicitări, Mika, pentru „curajul” de-a veni singură și pentru review-ul scris!

Să-i faci soțului în necaz, așa cum fac copiii: „- Sâc, sâc, sâc!!! Eu m-am distrat și tu nu!!! ”

Poate-l convingi să vină și el în 20 20 (ha! , ha! , ha! Ce-mi place că românii au umor și-o imită pe D-na Veorica!

Am să te urmăresc pentru că-mi place cum scrii!

Noi, bucureștenii, ne mai întâlnim din când în când, la câte o minibericeală, hotărând aici, pe sait, când și unde. Dacă poți, vino și tu și ia-ți și „jumătatea”, să se acomodeze, din timp, cu întâlnirea din 20 20!

Până atunci, îți trimit și-ți spun că mă bucur că te-am cunoscut!!!

PS. Ref. la vârstă: Mihai (@msnd) a făcut 70 de ani în ianuarie, eu urmează să fac, tot 70, în septembrie. Mă bucur că ți-am părut mai tinerei!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][6 voturi]
crismis [19.03.19 09:08:59] »

@Mika: Eu mă situez la a 5-a întâlnire AFA și de fiecare dată am concluzionat la fel: "A fost prea scurt!!! "

Unul din marile mele regrete legate de aceasta din urmă a fost că, deși te-am remarcat la premiere, n-am reușit ulterior să socializez cu tine. Aș fi vrut să-ți spun că m-ai contaminat cu Sudul Franței și cu Corsica; până acum vreo 2 luni, Provence era în cărți pentru vacanța mare de anul ăsta, dar a trebuit s-o amânăm un pic din motove obiective... Îmi place mult cum scrii și cum ești, te-am admirat și pe ringul de dans!

Nu-i bai, las' că recuperăm la anul! Până atunci, sănătate cât încape, excursii minunate și... reconciliere cu Zeul Chronos!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][7 voturi]
mihaelavoicu [19.03.19 12:16:32] »

Mă bucură faptul că te-am cunoscut. Ai umor, ești de gașcă, ești tânără!

Anul trecut la Alba Iulia eram exact ca tine. Nu cunoșteam pe nimeni, venisem pentru prima dată. Dacă cineva era cu ecusonul întors, îl luam, citeam și ne îmbrățișam. Soțul meu, la fel ca și al tău, nu pleacă de acasă nici cu forța. Am luat totuși o prietenă cu mine, tocmai să nu fiu singură. Ea, chiar nu știa pe nimeni, nici după ecuson măcar. Așa bine s-a simțit, încât s-a oferit să meargă cu mine și anul ăsta, dar au fost alte probleme care m-au reținut.

Călătoriile sunt pentru mine medicament. Și pentru că el tot nu merge, plec cu două sau trei prietene. Am fost chiar șase prin Barcelona în 2014. Ne descurcăm de minune, numai că, l-e cam rup picioarele.

Încă odată mă bucur că te-am cunoscut și te îmbrățișez.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
tata123 🔱 [19.03.19 14:53:03] »

@Mika: Mulțumim pentru prezența faină pe care ai avut-o la Întâlnirea anuală AFA. Prima participare la o asemenea manifestare pare (doar pare) mai grea, apoi totul se transformă în dependență.

De obicei, surprizele apar la cea dintâi reuniune: te uimesc căldura și jovialitatea cu care ești întâmpinat, te întrebi de unde îi „știi” atât de bine pe unii participanți deși nu i-ai văzut niciodată, asociezi cu surprindere nick-name-uri de chipuri etc.

A fost o Întâlnire AFA reușită!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Mika [19.03.19 15:16:49] »

@mihaelavoicu: Și mie imi pare rău că nu ne-am cunoscut, mai ales că vă citesc mereu articolele. A fost foarte greu să ii cunosc pe toți. Anul viitor poate mai recuperez.

Mika [19.03.19 15:20:15] »

@crismis: Incă nu am terminat cu Corsica. Mai am, și incă dintr-o parte foarte frumoasă a insulei. Și din sudul Franței mai am. Sper că ne vom cunoaște mai bine la viitoarea intalnire.

Mika [19.03.19 15:24:19] »

@krisstinna: da, au fost prea multe nume noi dintr-o dată, și nu am reușit să le rețin pe toate. Deh, vârsta... Mulțumesc pentru primirea călduroasă.

Denisa13 [19.03.19 16:13:42] »

Mika si mie imi pare bine ca te-am cunoscut. Am petrecut timp frumos impreuna. Langa mine ai stat in loby vineri seara, sau mai exact, eu am stat langa tine ca tu erai deja acolo cand am ajuns noi.

Asa cum ti-a spus si Dan te asteptam si in alte drumetii. Daca esti interesata ia legatura cu Dan. A creat un grup pe care anunta iesirile. Noi obisnuim sa-l insotim.

Cat despre dans nu stiu ce sa spun... dar mi-a placut.

Vacante frumoase si sa ne revedem cat mai curand.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][3 voturi]
Dana2008 [20.03.19 09:01:15] »

@Mika: Felicitări pentru articol si fotografiile minunate!

Mi-a plăcut foarte mult de tine, mai ales că am ras, povestit, fotografiat (foto nr.40) și schimbat impresii pe parcursul drumeției la foisoarele printesei Sissy.

Abia după dansul superb de sâmbătă, m-am gândit că trebuia să merg și eu la scăldat cu soțul meu, Dan, dacă vă venea cheful de un dans lasciv în apa termala?

Ești o persoană super de gașcă, ma bucur că te-am cunoscutd și abia aștept să ne revedem, poate mai curând, nu în 20-20, la o drumeție.

Toate cele bune! Te pup! ????????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
Mika [20.03.19 10:26:30] »

@Dana2008: Ha... ha. Să știi că Dan nu a fost in pericol. Eu nu am intrat, atunci noaptea, pentru că nu aveam costumul. Am stat și am avut grijă de aparatul foto al lui Dan, să nu fie atins de apa sulfuroasă. Sper să vedem la vreo drumeție. Când ai vreo idee, anunță. Te pup.

roth [20.03.19 20:48:09] »

incep cu ce " nu imi place/nu e corect" poza 17 adica unii au avut timp si de asa ceva???

Vreau si eu.

Acum nu mai conteaza laudele, sau conteaza fiindca ele aduc validari de care toti avem nevoie pentru a prinde aripi.

Frumoasa intalnirea, se vede ca ti-a placut/priit. Recunosc ca ai dat dovada de multa putere de stapanire sa nu spui imediat ca si tu mergi la intalnire. Ma bucur ca ai venit, ca am avut placerea sa te vad macar putin, insa in Bucuresti avem miniintalnirile care mai sting dorul de AFA mare.

Vacante minunate si revedere curand, adu si sotul poate asa in gasca restransa ii este mai facil sa ne inteleaga/intalneasca.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][1 vot]
urjanclaudiu [22.03.19 09:22:37] »

Chiar dacă anul acesta am lipsit de la Întâlnire, nu mă pot abţine să scriu şi eu câteva cuvinte.

Pentru mine (şi cu siguranţă, nu numai pentru mine) acestea sunt cele mai aşteptate articole postate după un astfel de eveniment AFA: cele scrise de debutanţi.

În fiecare an aştept reacţii din partea celor aflaţi la prima întâlnire - unii nu scriu şi nici nu mai vin (ceea ce poate însemna ceva), alţii nu scriu dar nu mai ratează vreo întâlnire ulterioară (deci e clar că s-au "molipsit" dar nu au scris din... motive, motive). Din fericire există şi cei ca dumneavoastră, care îşi aştern impresiile în faţa noastră - şi... ce impresii!!! Mulţumim mult!

Foarte frumos aţi scris! Frumoasă poveste, cu păţaniile de acasă, cu "ce mică e lumea" în tren, şi... restul.

Sperăm să fim sănătoşi şi anul viitor să putem şi noi să avem plăcerea de a spune că "ne bucurăm să vă cunoaştem"!

Toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [1][4 voturi]
Mika [22.03.19 09:30:03] »

@roth: Mulțumesc. Să știi că unii au avut timp de mai multe ori de așa ceva. Chiar și după petrecere, la două noaptea. Am văzut că este deja programată o miniintâlnire, sper să pot veni.

Mika [22.03.19 09:33:12] »

@urjanclaudiu: Mulțumesc. Sper să ne vedem la viitoarele intâlniri.

roth [22.03.19 12:24:11] »

@Mika: ar fi o bucurie pentru noi sa ne fi alaturi.

vacante minunate.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
12 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, crismis, Dan&Ema, Denisa13, doinafil, hlli, ioana74, mihaelavoicu, Mika, roth, tata123 🔱, Zoazore
Alte articole din această RUBRICĂ2019 - Întâlnirea AFA la Herculane:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.079511165618896 sec
    ecranul dvs: 1 x 1