Masada – ultimul refugiu al rezistenței antiromane a iudeilor

TIPĂREȘTE

Daca “ arhitectura este muzica inghetata” asa cum spunea Goethe, atunci Masada este un imn national.

“Masada nu va mai cadea niciodata ” este juramantul de loialitate pe care orice soldat israelian l-a spus si il spune cu mandrie si determinare cand este primit in armata.

Pentru mine sa vizitez Masada, a fost un vis de cativa ani, pe care am reusit sa il transform in realitate anul trecut. Iar la intrebarea pusa de multi prieteni “ De ce te duci in Israel”? … raspunsul era scurt si hotarat: ” Sa vad Masada”. Asa cum pentru anticii romani, cucerirea Masadei a fost o victorie ce trebuia infaptuita cu orice pret…. asa pentru mine sa vad acele locuri incarcate de maretie, vitejie, rezistenta dar si de simboluri…... era ca si obtinerea unei medalii de aur, in olimpiada mea, de turist impatimit.

Masada a fost pentru mine, al treilea loc de pe Pamant, care din povestiri, din filme si din lecturi, m-a fascinate in asa masura, incat as fi strabatut Pamantul in lung si in lat si as fi facut orice sacrificiu, ca sa il vad. Si satisfactia pe care am avut-o cand am ajuns acolo, a fost pe masura marilor asteptari pe care le-am avut. Masada e fantastica, e mareata, e impunatoare, e o bijuterie de inginerie si de arhitectura antica, e plina de simboluri si de eroism, dar in acelasi timp e o carte de istorie. Istoria unui popor, care s-a opus cu eroism pana la ultimul soldat, stapanirii romane.

Dar sa va spun cateva lucruri depre Masada, pentru a o putea localiza nu doar geografic ci si istoric, in contextul vietii politice, militare si sociale in Iudea sec. I iH.

Cetatea Masada se afla la aprox. 100 km. de Ierusalim in directia SE, pe platforma unui munte. Peisajul este ireal, este aproape nepamantean: pe o parte marea Moarta cu cei 430m sub nivelul planeatar al marii si pe partea cealata muntii desertului. Fantastic tablou.

Constructia Masadei, se datoreaza imparatului Irod cel Mare, sau Irod I. El a fost regele Iudeiei, in primul secol inainte de Hristos, intre 34 iH si 4 idH. A fost pana la un moment dat, supus dar si aliat al Romei, a carui imperiu cuprindea si Iudea. Irod cel Mare a ramas in istorie pentru multe motive: a fost ultimul rege al Iudeei unite, a construit la Ierusalem cel de Al doilea Templu | (din care in zilele noastre s-a mai pastrat doar Zidul Plangerii, locul cel mai sfant al iudaismului), a construit palate magnifice si nu in ultimul rand a fost un abil diplomat in relatiile cu Roma, incercand sa fie in bune relatii cu Roma dar in acelasi timp sa fie respectat de catre supusii sai, care vroiau cu orice pret sa isi pastreze religia, traditiile si independenta politica. Din acest motiv, este un personaj controversat: a fost un bun rege pentru poporul sau sau a facut doar jocul politic al Romei? Acest rege – lucru rar in antichitate – a fost un inovativ architect. Trei din cele mai marete realizari arhitecturale ale lui Irod cel Mare sunt Cezareea, Masada si Herodium. Herodium este singurul palat – cetate, care ii poarta numele. Acolo a fost inmormantat. Cezareeea a fost un port artificial construit la Marea Mediterana, cel mai mare din lumea cunoscuta la acel moment.

Dar sa revenim la Masada care este a doua sa mare realizare, ca si resedinta regala si cetate. Ridicata pe platforma unui munte ce se ridica din neant in mijlocul desertulului, cetatea a fost gandita si ca resedinta regala de mare lux, dar si ca fortareata in care Regele Irod cel Mare, s-ar fi putut apara in cazul unor revolte ale propriului popor, nemultumit de multe ori de relatiile prea prietenosase pe care acesta le avea cu Roma. Acolo, pe acel munte, Irod a ridicat o cetate – palat cum rar putea fi vazuta in lumea antica. Practic palatul este un ansamblu de constructii, ridicate pe trei niveluri ale muntelui. Sus pe platforma se afla palatul regal si pe partea ce da spre Marea Moarta se afla alte doua niveluri.

Arhitectura este sculptura locuita (cum spunea Brancusi), iar Masada este o mare opera de arta.

Noi am ajuns la poalele muntelui, am lasat autocarul in parcare (cum altfel) si am intrat in cladirea impunatoare de la baza muntelui, cladire ce adaposteste casele de bilete, un muzeu, magazinul de suveniruri si alte sali administrative. Intrarea se face in grupuri, din 10 in 10 min. caci sus, la cetate se ajunge cu o telecabina. Cum era mare aglomeratie, am stat la un rand lung si dupa aprox. o jumatate de ora am trecut de zona de control si am fost condusi in sala de proiectie. Acolo, pentru cei ce nu erau familiarizati cu istoria acelui loc, ne-a fost prezentat un scurt documentar. Apoi, grupul nostru a intrat in telecabina care in doar cateva minute ne-a dus sus. In timp ce telecabina urca, eu priveam uimita cum cativa temerari urcau pe o poteca ingusta, la pas, pe un drum ce serpuia pe versantul muntelui. Acel drum se numeste “ Calea sarpelui” si a fost si este singura cale de acces terestra, un drum cu curbe stranse, numite “ac de par” (nume folosit si in cursele de Formula 1). Vazut de sus, din cetate, drumul era usor de supraveghiat si de aparat. Asta a facut ca cetatea sa fie aproape inpenetrabila, pana intr-o zi …. ultima ei zi.

Privelistea era unica. Privind in sus… Masada; privind in jos…. Marea Moarta si desertul. Un amplasament si un peisaj fantastic… unic. Daca urcarea cu telecabina mi-a placut, mersul pe pasareala sprijinita pe o latura a muntelui, pana la platoul muntelui unde este cetatea, de-a dreptul m-a emotionat. Pratctic toata lungimea pasarelei (circa 200 m.) era parcursa simultan de doua siruri compacte de turisti: unul care se ducea si altul care se intorcea. Clar, este o pasarela bina gandita, solida si sigura, asa cum este si cetatea la care conduce.

Dupa ce am pasit pe pamant ferm, adica pe platoul muntelui, ghida nostra ne-a adunat in jurul unei machete si a inceput sa ne explice, sa ne povesteasca si sa ne arate istoria unui popor, atat de controversat de peste doua mii de ani.

Cetatea se intinde pe un perimetru de peste 1,5 km si era aparata de ziduri groase si inalte de peste 5 m. Turnurile de observatie si de aparare sunt inalte de peste 20m. Munca de sisif, daca ne amintim ca este in desert.

Cetatea, un adevarat oras, este ca un tort pe trei niveluri. Noi am vizitat partea cea mai de sus, platforma pe care se aflau cazarma, baile incalzite, sali de primire, apartamentele personale ale regelui, camerele sclavilor ce il slujeau, depozite pentru alimente, vin si lemne si cel mai important…. mari cisterne cu apa. Desi la prima vedere, in desert fiecare strop de apa costa cat greutatea lui in aur, acolo in Masada, apa nu lipsea si asigura un trai luxos pentru rege si apropiatii sai. Acum toate zidurile sunt lipsite de tencuiala. Dar in urma cu doua mii de ani, totul era colorat, peretii erau tencuiti si acoperiti cu fresce si peste tot erau spatii verzi si immense ghivece cu plante exotice. Am vazut acolo si ce a mai ramas din antica piscina, in care in zilele calduraose, regele si aproopiatii sai se racoreau de caldura excesiva a desertului. Exista si o gradina cu legume si zarzavaturi si periodic cetatea era aprovizionata cu vinuri scumpe aduse din indepartata Spanie.

Noi am vizitat toate aceste sali, sau mai bine spus ce s-a mai pastrat din ele pana in timpurile noastre. Poate cea mai bine pastrata este baia romana. Construita intr-o perioada in care Regele Irod cel Mare mentinea relatiile cu Roma intr-un riscant echilibru pentru a nu-si irita prea rau propriul popor pe care il conducea. Baia romana este o copie a ceea ce el a vazut in multele vizite facute in capitala imperiului roman, ce administra Iudeea. Exista un sofisticat sistem de incalzire prin podea si cuptoare ce incalzeau apa. Partial peretii mai pastreaza tencuiala originala.

Dupe ce am vizitat o parte din aceste constructii, ne-am adapostit de Soarele arzator, sub un foisor, unde ghida a continuat povestea acestei cetati, ce a devenit cunoscuta pentru ce avea sa se intample acolo, la 70 de ani dupa moartea Regelui Irod cel Mare.

In acel an de cotirura, 74 dH, romanii au decis sa dea lovitura de gratie Iudeei si sa o transforme in colonie romana. Acela a fost marele razboi iudaic. Dupa ce au suspus cu usurinta toate marile orase, romanii s-au vazut nevoiti sa lupte impotriva unui grup de iudeii razboinici, ce nu vroiau cu nici un chip sa se lase cuceriti de romani. Soldatii sicari – un grup extremist de iudeii – s-au adapostit in singura cetate considerata imposibil de cucerit, in speranta ca rezistenta lor armata va fi cea care va salva poporul iudeu de o umilitoare stapanire romana. Timp de peste trei luni, soldatii romani au incercat fara success sa cucereasca Masada. Au pus in joc toate cunostintele si toata forta lor armata, dar in zadar. Masada rezista. Apoi buni strategi si abili ingineri, romanii au construit pe partea cel mai putin accesibila a muntelui, o rampa pe care au urcat pana pe zidurile Masadei.

Odata intrati in cetate soldatii romani au avut o mare surpriza. Cetatea era scaldata intr-o liniste inmormantara si la propriu si la figurat. Si asta pentru ca toti cei peste o mie de soldati si familiile lor, zaceau morti in toate partile. Romanii au avut un soc. Singurii supravietuitori – cinci copii si doua femei – lasati in viata tocmai pentru a povestii ce s-a intamplat in acea ultima noapte au fost singurii martori ai masacrului. In religia iudaica, sinuciderea era considerata unul din cele mai mari pacate si deci interzisa. In aceasta situatie, cand soldatii sicari si-au dat seama ca nu mai au nici o sansa de izbanda in fata romanilor, s-au ucis unii pe altii, si doar ultimul a luat asupra sa pacatul sinuciderii. Legenda spune ca romanii au admirat cu maxim respect atitudinea demna a iudeilor, de a nu accepta sclavia.

Prin aceasta atitudine, considrata de mare eroism, Masada a ajuns un simbol al rezistentei poporului evreu.

Plimbandu-ne pe imensul platou, am vazut unde era crescatoria de porumbei si biserica bizantina. Ce cauta acolo o biserica bizantina? Dupa ce a fost cucerita, de romani, Masada a fost in continuare locuita pana in epoca bizantina cand acolo s-au instalat calugari crestini care au construit o biserica.

Incantata peste masura de cele vazute, m-am indreptat impreuna cu ghida si cu grupul nostru spre pasarela suspendata pe un versan al muntelui, apoi am luat telecabina si am coborat de unde venisem.

Pentru mine a fost o experienta unica, magnifica si de neuitat.

Masada este din 2001 inscrisa in patrimonul cultural si istoric al omenirii, UNESCO.

---

VIZUALIZĂRI: 908 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI