Munţii Atlas şi viaţă berberă

TIPĂREȘTE

Ultima zi a sejurului este dedicată unei excursii în Munţii Atlas.

Acasă stăteam oarecum nehotărâţi între a vizita o staţiune aflată pe litoral, respectiv Essaouira, sau munţii. A fost aleasă a doua variantă şi rezervată o excursie de o zi pe whattodo. ma la preţul de 37,5 euro pentru 2 persoane. Alegerea a avut darul să risipească încă o întrebare: închiriem sau nu maşină?

Drept urmare, conform discuţiilor cu reprezentanţii firmei de turism, la ora 9 dimineaţa am fost preluaţi din faţa riadului de un autoturism şi transportaţi la un loc de întâlnire cu alţi turişti, îmbarcaţi într-un microbuz Mercedes Sprinten elegant şi drumul spre munţi!

Există posibilitatea să achiziţionezi excursii şi de la agenţiile sau tarabele răspândite prin toată Medina, atâta tot că în cazul celor luate pe net ai posibilitatea să afli părerile obiective ale celor care au beneficiat de servicii.

Părăsim oraşul pe o şosea pe 4 benzi la un nivel calitativ egal oricăreia din vestul continentului aflat mai la nord, străbatem kilometrii de pământ arid şi prăfuit, fără nicio recoltă trecută sau viitoare spre munţii poziţionaţi spre sud.

Prima oprire e după intrarea pe drumul ce devine mai denivelat odată cu urcarea spre culmi, la o gospodărie berberă. Gazda, presupun că şi renumerată de agenţia de turism, ne face o prezentare detaliată a casei şi acareturilor. Proprietarii au în funcţiune şi o moară de apă pentru mărunţirea grăunţelor, cresc vitele prin curte iar acestea privesc apariţia grupului nostru cu o uitătură cum altcumva decât bovină, continuându-şi apoi deloc grăbite sau deranjate rumegatul.

Mâncarea este pregătită afară, undeva în bătătură de o femeie în vârstă (probabil neam al gazdei) care prepără şi un soi de pâine rotundă, sub formă de lipie, foarte gustoasă.

Nu am cum omite dimensiunile extrem de reduse ale tuturor încăperilor, de la dormitor şi până la cămară, precum şi lipsa oricărei surse de încălzire a acestora. Nedumeriţi, am interpelat gazda şi aşa am aflat că pe timpul iernii în mijlocul camerelor erau aduse cazane cu cărbuni încinşi care asigurau modificarea temperaturii ambientale.

Ne continuăm urcarea spre culmile înzăpezite care sunt tot mai aproape de noi, iar după vreun sfert de oră suntem coborâţi iarăşi din microbuz întrucât am ajuns la al doilea obiectiv turistic al excursiei, un atelier de producţie manuală a uleiului de argan.

Supranumit şi “aurul Marocului” deoarece se produce doar aici, scumpa licoare este extrasă din fructele arborilor care cresc în zona Agadîr iar datorită faptului că sunt pe cale de dispariţie au fost trecuţi în patrimoniul UNESCO. Până nu de mult, Marocul era singura ţară în care aceşti pomi creşteau dar am citit că, mai recent, au fost adaptaţi şi în Asia.

Pentru obţinerea unui litru de ulei este nevoie de prelucrarea fructelor provenite de la 7 sau 8 pomi. Fructele sunt învelite într-o coajă dublă. După spargere, primul strat de coajă este folosit pentru foc.

Prelucrarea manuală este prevăzută în fişa postului a unui număr de 5 femei, toate aflate la o vârstă la care în România – şi nu doar – aştepţi lunar ca factorul poştal să îţi bată la uşă.

Diviziunea muncii în atelier presupune ca prima persoană a ciclului productiv să spargă fructul. Priveam atent cum dânsa bătea ritmic cu o piatră în fiecare coajă şi nu puteam să îmi scot din minte nenumăratele lovituri la care i-au fi fost supuse degetele în perioada de probă sau în cea a uceniciei.

Următoarele 4 femei învârteau prese manuale, fiecare dintre ele adunând în nişte vase asemănătoare lighenelor diverse produse care duceau în lume faima atelierului: ulei, marmeladă sau miere.

Ca detaliu turistic, aveam să gustăm mierea – delicioasă! – şi să fim unşi pe palme şi podul acestora cu uleiuri sau cosmetice produse acolo. Arhaic mecanismul dar contemporan marketingul!

Magazinul de prezentare arăta de-ţi lua ochii şi mirosea de îţi desfăta nasul...

Am fost serviţi cu ceai de mentă în care ni s-a strecurat o boabă albă de eucalipt. Instant căile nazale îţi sunt eliberate. Am fost sfătuiţi că atunci când sorbi trebuie să închizi ochii pentru a nu te ustura, atât de puternică e esenţa. Alte arome precum cele de ambră, jasmină sau santal te fac să zăboveşti timp îndelungat înăuntru. Dacă în Maroc nu ai cum te îmbăta cu alcool că nu găseşti decât în locuri speciale, aici te poţi îmbăta cu arome.

Preţurile sunt mai mari decât în oraş dar cei de aici încearcă să te convingă că autenticitatea produsului e aceasta, deşi produsele achiziţionate ieri din Medina au exact aceeaşi etichetă şi au fost achiziţionate la jumătate din preţul de aici.

Ultimul punct al itinerariului nostru montan îl reprezintă o cascadă la care vom ajunge urcând pe jos timp de mai bine de o jumătate de oră.

Cărarea pleacă din mijlocul satului, trece un pârâu pe ale cărei margini e plin de mese şi scaune din plastic ce se căznesc să te convingă că sunt locuri ideale de servit masa, străbate satul cocoţat pe culmile mai domoale (intri şi prin gospodăriile unor localnici) apoi ajungi în soare.

Puţin mirat, mă uitam de jur împrejur şi nu-mi venea să cred că mă aflu la munte. Soare puternic, cer de un albastru nemaiîntâlnit, culoarea maronie ce predomina peisajul şi lipsa aproape completă a copacilor. Pentru mine, muntele înseamnă verdeaţă, sumedenie de copaci şi zăpadă în ianuarie.

Încolonaţi în urma ghidului urcăm cu soarele bătându-ne în ochi. Cu această ocazie am prins şi un strat de bronz pe faţă care m-a dat repede de gol la sosirea în ţară.

Mişcarea e foarte plăcută şi speram să fie mai lungă. Nu durează mult până se aude apa care cade de la înălţime peste pietre. Dovadă a simţului comercial, apare şi un bar – iertată-mi fie hiperbola, dar n-am cum altcumva să-l denumesc – amenajat excelent, de pe a cărui terasă privirea îţi cade exact peste cascade.

Toate parte a unui plan abitir făurit şi adus de ghid în acest loc, în timp ce te bucuri de privelişte eşti întrebat ce doreşti să serveşti între apă plată, ceai de mentă sau suc natural de portocale. Preferăm ultima variantă iar când ne vine nota aveam să constatăm că preţul este de 5 ori mai mare decât în Jemaa el-Fna!! Uite aşa mai iei câte o ţeapă turistică... Bineînţeles că preţurile nu sunt afişate la loc vizibil. Pe stâncă...

Coborârea este mai aventuroasă, în unele locuri fiin nevoit să te laşi purtat pe tăria feselor în timp ce aluneci pe pietre. Că în alt mod nu ai cum coborî anumite segmente de traseu.

Ţin să menţionez că am avut ocazia să zăresc un fluture la munte în ianuarie dar, mai ales, curăţenia locului. Nu am văzut decât un pet iar hârtii sau alte ambalaje deloc.

La fel ca la urcare şi traseul de întoarcere te bagă prin casele şi grădinile localnicilor, ba chiar prin baruri în care am rămas surprinşi de ingeniozitatea băştinaşilor care asigurau răcoarea sucurilor sau fructelor nu în frigidere ci prin dispunerea acestora pe pietre, aidoma unor rafturi, stropite prin jeturi de apă rece captată din scurgerile de pe munte.

Intrăm şi într-un magazin de artizanat local. 74 de localnici au format o asociaţie pentru promovarea produselor meşteşugăreşti făurite pe acele plaiuri. Adriana a pus ochii de o brăţară de argint extras din acei munţi, conform afirmaţiilor vânzătorului, argint berber. Preţul de pornire al brăţării a plecat de la 900 dH şi, în etape succesive, a ajuns să fie adjudecată cu 350 dH. Mulţumitor pentru ambele tabere.

Spre marea mea surprindere, la magazinul din munţi exista POS!

Târguiala suvenirului era să ne coste foarte scump. Grupul nu ne-a aşteptat şi ne-am pomenit singuri. Coborâm că altceva nu aveam ce face, scrutăm zările dar nicio faţă sau haină cunoscută. Ajungem în sat, ne orientăm spre parcare şi ajungem taman când apare microbuzul să preia grupul. Situaţia se prezenta tensionată şi aveam să aflăm că ghidul solicitase bani pentru sine întru prestarea serviciilor iar trei nemţi şi un slovac s-au opus atât de vehement încât s-a invocat chiar prezenţa poliţiei.

Sunt convins că dacă mai întârziam câteva minute acolo rămâneam şi nu aveam altceva de făcut decât să ne căutăm mijloc de transport. Mai ales că dimineaţă la 5 trebuia să fim în aeroport...

Cu tensiunea şi nemulţumirile călătorind cu noi în microbuz, ne oprim totuşi pentru a ne hrăni la un restaurant situat pe pietrişul din vadul unui râu.

Preţurile sunt duble faţă de cele din zilele precedente şi nu poţi alege decât din cele 2 meniuri prestabilite compuse din 3 feluri de mâncare. Şi, indiferent că le comanzi pe toate 3 sau iei doar 2 feluri, preţul e acelaşi.

Nu am avut parte de lux, nici măcar de un standard minimal european, dar aşezaţi pe scaune de plastic aveam să savurăm gustul delicios al tajinei şi al pâinii proaspăt coapte, susurul domolit al apei şi căldura soarelui, cele care au făcut ca zecimalele de stea Michelin ale restaurantului să nu deranjeze.

Cumva curioase de ce se întâmplă în zonă, îşi fac apariţia pe celălalt mal al apei şi 5 maimuţe care se zbenguie puţin apoi se întind pe pietrele calde în aşteptarea bombardamentului cu pâine sau alte resturi alimentare.

Sincer să fiu, încă de la plecarea de acasă am aşteptat cu nerăbdare această a treia zi a sejurului. A fost una frumoasă iar dacă mişcarea în natură dura mai mult cu siguranţă gradul de comparaţie folosit pentru adjectiv ar fi fost superlativul absolut.

---

VIZUALIZĂRI: 2085 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI