Destinația: Corfu! Hai să pornim!

TIPĂREȘTE

Dacă ar fi să-i asociez o culoare, aș alege verde smarald.
Dacă ar fi să-i asociez un parfum, aș alege Verry Irresistible.
Dacă ar fi să mă întorc... aș sta un pic pe gânduri.
Mai am atâtea de văzut, de simțit, de gustat, încât... mai vedem.

Când ating câte un loc nou, de care mă leg, îmi place să-l percep cu toate simțurile. Fiecare țară îmi evocă un miros, o culoare, îmi face inima să tresalte într-un fel diferit. Culori, fructe, muzică, oameni, arome. Plânsete, strigăte, cântece. Mirosuri de alge aflate în putrefacție. Nimic nu vreau să ratez. Nu vreau să îmi amintesc doar părțile care îmi plac. Prefer sa ma bucur cu fiecare simț, să adun, să împart să negociez. Să colorez cu toate nuanțele, chiar dacă nu îmi sunt toate pe plac. Și de fiecare dată când dau peste un loc nou, le uit într-o clipă pe toate celelalte. Las baltă toate iubirile mele călătoare.

Recunosc: inima mea e nestatornică. Iar eu... mă bucur în fiecare an de nestatornicia mea și descopăr mereu câte o noua iubire.

Anul trecut s-a numit Corfu. Și l-am iubit, pentru că a știut să se ofere.

Mașina ne-a însoțit în plimbările noastre. Dar a fost un drum relaxant, cu pauze dese, opriri pentru odihnă și momente de bucurii. Era o vreme, cu ceva ani în urmă, când auzeam la începutul drumului expresia medie orară. Habar n-aveți ce mă stresa. Nu aveam voie să cer opriri că se strică media orară fixată de acasă. Orice îmbunătățire a ei era apreciată și considerată o victorie asupra timpului, iar depășirea... un dezastru. Eșec. Odată ce drumurile s-au înmulțit, timpul a intrat într-un de con de umbră, iar acum a rămas plăcerea condusului. Poate e vorba de o abordare diferită a vieții, poate e vorba de înțelepciune sau experiență adunate odată cu vârsta, dar de câțiva ani, am observat că toți iubim orele petrecute împreună pe drum. Da, fie ele chiar în mașină.

Pornim de dimineață, cu mintea limpede, chef de vacanță și acompaniați de încă o mașină cu prieteni. Muzică bună și relaxare... Vis...

Ieșim pe la Drobeta, traversăm Serbia, Macedonia. Rămân uimită de frumusețea peisajului macedonean. Drumul curge firesc, telefoanele nu ne mai ajută la direcție, începem să ne bazăm pe instinct, indicatoare și câteva nume de localități notate de acasă pe o foaie. E simplu, de ce am vrea să complicăm? Înghițim vreo 1000 de kilometri și restrângem rândurile. 1000 e baraj psihologic. Ne ajunge cu drumul. Oricum, suntem deja în Grecia și aveam o rezervare în zonă.

Găsim ușor cazarea în Aetos. Mai putem face câțiva pași la o terasă după care relaxare de voie. Începuse campionatul mondial de fotbal. Îmi propusesem să mă uit la meci. Juca Columbia cu Anglia, meci tare... îmi zic. Îmi amintesc doar cuvintele comentatorului grec care repeta la infinit éna éna. Apoi... somn lung și fără vise.

Oricât mă străduiesc nu îmi amintesc cum arăta camera. Nici n-am făcut poze.

Dimineața aveam asigurat micul dejun. Țin minte că m-a impresionat decorul de la sala de mese, mâncarea a fost multă și bună. Aveam și sandwich-uri pe masă, dar nu ne-am atins de ele că era deja prea mult. Le-am primit la pachet. La plecare proprietara ne explica într-o engleza de supravietuire ca nu am stat la ea. No sleep to Marinela Rooms!! No sleep here!! Iar noi îi mulțumim, o asigurăm că ne-a placut și am dormit încă chiar foarte bine. No! No! No sleep here! Până la urmă ne pică fisa, evaziunea e în floare, am înțeles că n-am fost acolo și mergem mai departe. Dacă sunteți curioși, căutați-i pe Booking și vedeți și poze. Eu... n-am fost acolo. :)

Mai aveam vreo 250 de km și bacul la ora 13 Igoumenitsa-Lefkimmi. Ne-am încadrat la fix. La fața locului primim chiar o ofertă mai bună dacă mai așteptam o oră. Sunt mai multe firme care operează pe ruta aceea și în funcție de disponibilitate poți prinde o reducere semnificativă. Bine că am rezistat tentației de a rezerva direct pe site. Am mers cu bacul de ora 14... despre care nici nu citisem pe net, și la un preț muuult mai mic decât ne informasem de acasă. Ai mei prieteni îmi amintesc că a fost 20 de euro plimbarea cu ferry de familie, câte trei plimbăreți plus mașină. Dus întors. Eu... nu-mi amintesc de cifre... mă știți doar...

Stau aplecată peste prora vaporului și privesc cum se deschid apele de un albastru infinit. Nu scot o vorba. Îmi place să ascult. Dragoste, tăcere, reculegere și concentrare. Mulțimi de rase, amestec de neamuri. Aud vorbindu-se mai bine de 4 limbi pe mai puțin de 3 mp. Prind frânturi de discuții purtate în jur. Marea e liniștită și simt un dor puternic de a mă pierde în pustiul mării. De când mă știu gândul de a mă pierde pe mare nu mi-a dat pace. Și pescărușii ne dau târcoale. Vad norii și marea. Îmi amintesc niște versuri.

“Eu cred că norii povestesc

În fiecare țară altfel”.

Nu-mi amintesc continuarea Anei Blandiana așa că dau un search pe net. Sigur că e net peste tot. Doar suntem în țară europeană.

Mi-au plăcut norii dintotdeauna. Îmi amintesc de un concediu în Croaţia când deşi am avut parte de vreme bună soare şi temperaturi de peste 30 de grade, am venit acasa cu o dezamăgire: în 10 zile n-am văzu bucăţică de nor. Mă uitam încruntată peste pozele din concediu şi mi se păreau frumoase dar le lipsea farmecul acela pufos. Nu, nu puteam lăsa lucrurile aşa… M-am uitat la nişte filmuleţe de procesare a imaginii şi am luat nişte nori româneşti de la Lacul Roşu şi i-am plasat peste cerul senin al Croaţiei. Doar aşa… să vad cum ar fi fost. O să râdeţi, dar până nu am facut asta… nu am avut satisfacţia unui concediu reuşit. :)

Probabil dragostea pentru nori mi se trage din copilărie, când profesoara de matematică, intrigata că la ora ei zâmbeam cu privirea spre cer, mi-a convocat părinţii la şcoala şi le-a spus că sunt cu capul în nori… Au fost tot timpul refugiul meu. M-au fascinat indiferent că au fost catifelaţi, pufoşi ca vata de zahăr, că au avut o culoare albă sau pătaţi de vraja vreunui apus. Îmi plac şi cei dramatici, care întunecă cerul, iar spectacolul lor e fascinant. Iar marea... Recunoaşterea frumuseţii lumii e ceea ce o face minunată. Indiferent asupra cărui lucru ne oprim atenţia, piatră, plantă, fiinţa, loc, nor, momentul nostru de prezenţă, felul în care le privim, le fac să strălucească.

Căldura e apăsătoare, dar mai rezist. Din portul Lefkimmi mai avem un drum scurt până la cazare. Cam 25 de kilometri. Drumul pe care ne ducea GPS-ul era blocat de poliție. Motivul l-am aflat mai târziu. Era o tabără de refugiați pe insulă și poliția era în alertă. Am bâjbâit după o variantă ocolitoare, o găsim după ce ne amestecăm un pic pe straduțele localității. Fără indicatoare, ne-am bazat pe instinct.

Stiam direcția: Agios Giorgios of Argyrades și a fost suficient.

---

VIZUALIZĂRI: 2211 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI