Pensiunea Oppidum - am călătorit în timp...

TIPĂREȘTE

Regretele despărțirii de prietenii AFA de la întâlnirea din Alba Iulia se estompau cu greutate… Încercam să le împrăștii pe drumul ce-l urmam spre Biertan, comentând cu soțul momentele euforice de care ne-am bucurat cu toții.

De ce Biertan? Trei-patru ani din copilărie soțul meu și-i petrecuse aici. Apoi, împreună cu familia s-a retras spre răsăritul țării, căci, deh, peste ani trebuia să mă-ntâlnească pe mine, să-l primesc în soarta-mi…;)Erau locuri pe care nu le mai văzuse de peste șase decenii… - casa în care a locuit, grădinița din interiorul cetății unde o avusese educatoare pe Hilde Tante… Amintiri încețoșate de vreme…

Alegând această destinație, pentru cazare nu am avut prea multe oferte, iar balanța s-a înclinat spre pensiunea Oppidum. Totodată, nici portofelul n-a avut de suferit… :D

În inima țării, înconjurat de coline molatece, Biertan este un sătuc pe care de-abia-l distingi pe hartă, totuși nu este uitat de lume… Dimpotrivă, are motive de a se mândri. Biertan face parte dintre primele așezări săsești din Transilvania. Întâia atestare a numelui său datează din anul 1224. S-a făcut cunoscut datorită bisericii fortificate, veche de peste cinci sute de ani, construită de meșteri de la Viena și Nuremberg, unica cetate din mediul rural cu trei ziduri de apărare, fiecare având porți, bastioane și turnuri de apărare și inclusă din 1993 în lista monumentelor patrimoniului mondial al UNESCO.

Adevăr sau legendă? Se spune că existau trei tuneluri ce legau cetatea de exterior - al morților, al spionilor și al aprovizionării. Când cetatea era asediată și întreaga comunitate își găsea adăpost între zidurile sale, întâiul tunel era folosit pentru scoaterea celor morți până în cimitirul satului, al doilea tunel era martor al infiltrării spionilor în armata vrăjmașă, iar prin ultimul se aduceau provizii.

De ce este aparte Biertan? Păi să vedem cu ce se mai laudă…

Donariumul de la Biertan - în anul 1775, la rădăcina unui copac din pădurea Chimdru, la 5 kilometri sud de Biertan, este descoperită o plăcuță din bronz datată în secolul al IV-lea, cu inscripția: ”EGO ZENOVIUS VOTUM POSUI” (Eu, Zenovius am oferit acest dar). Sub tăbliță este agățat un disc tot din bronz turnat având în interior monograma lui Isus Hristos. Cercetătorii îl prezintă ca o dovadă a existenței în acest spațiu a unei comunități creștine vorbitoare a limbii latine, după retragerea aureliană.

O altă poveste inedită asociată bisericii din Biertan este aceea a camerei împăcării dintre soții care intenționau să se despartă. Terapie de cuplu - timp de două săptămâni erau închiși într-o cameră mică, trebuind să împartă un singur pat, o masă și un scaun, o singură farfurie și cană, doar un tacâm. O idee năstrușnică fiindcă perechile se împăcau, chiar și mai repede. Timp de trei sute de ani, cică o singură pereche s-ar fi despărțit…

Ușa sacristiei apăra tezaurul bisericii și avutul localnicilor în timp de asediu. Nici un om cu gând rău n-ar fi reușit să pătrundă dincolo de acea ușă prevăzută cu un mecanism ingenios – o încuietoare cu 19 zăvoare acționate concomitent. Ușă realizată în anul 1515! Răsplătită la Paris în 1910 cu premiul întâi!

Mureșul și apoi Târnava Mare au însoțit îndeaproape șoseaua E81 și DN14B de la Alba Iulia spre Biertan. Am ajuns în vreo două ore, Blaj – Copșa Mică – Mediaș, din Șaroș pe Târnave am luat-o spre sud și după vreo 10 kilometri eram în buricul satului.

Prognoza o aflasem cu o zi înainte – ploaie garantată. Nu-i bai! Bura ușoară, îngăduitoare ne-a urat bun venit, primenind aerul cu balsam de iarbă crudă.

Oppidum - și pentru că mi-a plăcut limba latină, lucru, ce-i drept, mai rar întâlnit, fuga-fuga să-i aflu și înțelesul…

Cuvântul se referă la prezența unei așezări fortificate situată la înălțime.

Pensiunea Oppidum se odihnește la poalele cetății ce domină de pe o colină întreg satul, în imediata apropiere a celui de-al treilea zid ce-o înconjoară. Nici nu se putea să-i fie mai apropiată și mândră îi poartă numele străvechi… Este o clădire văruită pal, în aceeași nuanță cu cea a turnului cetății din apropiere. Acoperișul este din șindrilă, cercevele din lemn la ferestre, porți încrustate din lemn, iar trei brazi falnici îi străjuiesc intrarea. Chiar pe lângă curtea pensiunii își plimbă meandrul un pârâiaș leneș. Ultimii 200-300 de metri ce conduc la pensiune nu mai sunt asfaltați, special parcă să intri efectiv în atmosfera de rural. Nici o supărare, că doar nu vii aici în pantofi cu toc…

Ajunși în fața pensiunii, sun la sonerie și-mi răspunde un ciripit de păsărele… Nu insist pentru că observ un bilețel ce ne era adresat: ”Când ajungeți, sunați-mă la numărul… și vin imediat. Cheia vă așteaptă … (acolo)

Angela ”

Nu intrăm, o așteptăm, nu trec multe minute și apare grăbită. Angela ne-a fost gazdă prietenoasă, dar – aveam să descoperim - și bucătăreasă pricepută și expeditivă, totuși nu ea era proprietara pensiunii. I-a fost lăsată în grijă și cu încredere de o doamnă ce era plecată în Italia.

Oppidum este o veche gospodărie săsească renovată, însă reînnoirea a fost făcută cu bun gust, cu limite, au fost adăugate facilități moderne, păstrând totodată și elemente vechi – mobilier, obiecte de decor. Rezultatul? Un loc plăcut, liniștit, care unora le-ar putea trezi amintiri din copilărie. A fost și cazul meu… Păstrând totuși aerul casei vechi, acele mici lucrușoare păstrate, mi-au readus în fața ochilor odaia străbunicilor mei. Am avut norocul, atât cât a vrut Dumnezeu, să trăim patru generații în aceeași casă. Și a fost atât de frumos… Buna și Bunu stăteau într-o odaie cu miros de levănțică, cu multe lucruri mărunte strânse într-o viață, fiecare cu povestea lui, la fereastră cu perdele ajurate asemănătoare cu cele din camera în care am stat la pensiune. Ni s-a oferit la alegere, căci eram singurii oaspeți în clădire, una dintre cele patru camere. Aprecierea mea se va limita doar la momentul în care am fost cazați acolo. Bineînțeles că a fost foarte comod și convenabil să fim singurii ocupanți. Spun asta pentru că am avut parte de liniște și nu a trebuit să împărțim cu nimeni baia… Acesta ar putea fi desigur un inconvenient atunci când ai vecini de cameră. Există două băi la patru camere. Norocoși cum suntem, pentru o zi am fost stăpânii casei… ;)

Am ales camera cea mai luminoasă, cea cu două ferestre. Chiar mică fiind, a fost plăcută. Cui îi place și simplitatea, măcar din când în când, se va simți bine în ea. Patul confortabil, din lemn masiv, în care te afunzi într-un somn făr*de giji și o lenjerie mângâietoare sunt puncte forte ale unei cazări. Camera era încălzită de un calorifer generos, cât lățimea ferestrei. I-am oprit travaliul și am deschis larg ferestrele duble ca să mă bucur de ciripitul vesel al păsărelelor. Restul mobilierului îl veți descoperi și în fotografii, v-am spus, simplu – un dulap și un frățior mai mic, două noptiere cu veioze, două scaune și o măsuță. Nu întrebați de televizor, pentru că nu ar fi fost potrivit în asemenea loc… Dar de WiFi vă puteți bucura. Tavanul susținut cu bârne și podeaua sunt din lemn, preșuri multicolore încadrau patul.

Baia, micuță, dar dotată cu cabină de duș cu hidromasaj.

În schimb, oaspeții pensiunii beneficiază de o bucătărie spațioasă, în regim self catering. Pentru doritorii de fripturi, există un grătar în curte. În grădină, câțiva pomi fructiferi vă pot oferi din rodul lor – proaspăt cules sau sub formă de gemuri, peltele sau siropuri. Autoarea lor este bineînțeles, Angela. După ”ochi frumoși”, ;) am primit și noi un borcan dulce. Am primit, nu l-am cumpărat…

Micul dejun, inclus în prețul cazării este oferit oaspeților într-o casă învecinată, la 3-4 minute de mers pe jos. A fost o surpriză foarte plăcută, nu m-aș fi așteptat ca o casă simplă la înfățișare să ascundă în subsolul său o sală de restaurant atât de atractivă. Pivnița boltită, frumos decorată, avea și un bar cu băuturi alese. Observarea grijii deosebite pentru detalii, curățenia desăvârșită, mâncarea gustoasă, proaspăt pregătită, muzica în surdină, doar cât să-ți gâdile timpanul și nu în ultimul rând, afinata și pălinca oferite din partea Angelei, au condus la o siestă prelungită… Prânzul și cina se pot comanda la cerere.

A doua zi dimineață am plecat spre Richiș care se află la doar 5 kilometri distanță, vrând să vizităm o altă fortăreață și Biserica Evanghelică Luterană, dar din păcate, porțile le avea ferecate. Ne-am întors la pensiune, am încărcat bagajele în mașină, am mulțumit Angelei pentru găzduire, promițându-i că vom reveni cu drag, de-om avea drum de ducă spre granița de vest…

Când părăsesc o locație în care m-am simțit bine, fie cameră de hotel cu ștaif de 5*, fie pensiune ce mi-a căzut cu tronc, obișnuiesc să ies ultima. Mă opresc în prag, o ultimă privire înspre cameră, închid ochii apoi pentru o clipă și-i mulțumesc în gând. Credeți cumva că nu simte? Zâmbiți precum Gioconda? ;)

Pe drum, spre Sighișoara, unde am mai zăbovit două zile, mă gândeam că nu se putea la Oppidum să aibă grijă de noi cineva cu un nume mai potrivit…

---

VIZUALIZĂRI: 590 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI