ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.01.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 AD. + - COPII

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Kamiros şi Ialyssos, alte două fețe antice din Rhodos

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Introducere

Cine și-a petrecut câteva zile de vacanță în Rhodos, insula colosului, a soarelui și a cavalerilor ioaniți, cu siguranță a auzit de Kamiros şi Ialyssos ca fiind două localități de seamă ale insulei ce se află pe coasta sa de vest sau nord-vest. Dar, în afară de asta, Kamiros şi Ialyssos sunt, în zilele noastre, două situri arheologice, poate nu atât de renumite ca Lindos sau Rhodos însuşi, dar de-o importanţă comparabilă, doar că nu au fost la fel de mediatizate. Acestea au fost întemeiate de grecii dorieni în timpuri străvechi, mai exact prin secolul al XI-lea Î. C.

Cine au fost grecii dorieni?

În antica Eladă, prăbuşirea civilizaţiei miceniene (circa 1.200 Î. C.) a coincis cu începutul aşa-numitei, epoci întunecate” a Greciei. La originea acestei stări de fapt, au stat mai mulţi factori, unul dintre cel mai importanţi fiind invazia popoarelor dorice din nordul Greciei petrecută cu aproximaţie între 1200-1100 Î. C. Dorienii, cărora le lipsea cultura ce stătuse la originea măreţiei civilizaţiilor anterioare (minoică şi miceniană), dar recunoscuţi ca aprigi războinici, au cucerit teritorii după teritorii, ajungând să cuprindă mare parte din Grecia continentală, Creta, insulele Dodecaneze, Caria, Sicilia, sudul Italiei.

Totuși, în decursul existenței lor, grecii dorieni au pus bazele unui stil arhitectonic propriu, cel doric, rămas celebru în toată lumea antică și nu numai, cunoscut a fi fost folosit cu precădere în ridicarea templelor ce se construiau în cinstea zeităților venerate. Presupune utilizarea elementelor mai simple, dar robuste, solide, templele fiind trainice, de multe ori păstrându-se aproape intacte până în zilele noastre.

Liga Hexapolis

Odată ce grecii dorieni au ajuns în Caria (sud-vestul Turciei de astăzi) şi în insulele Kos și Rhodos, au fondat orașe-stat puternice care, la un moment dat, s-au coalizat în așa-numita Hexapolis, adică liga celor șase orașe. Aceasta cuprindea Kamiros, Ialyssos și Lindos din insula Rhodos, Kos din insula Kos, Halikarnassus (actualul Bodrum) și Knidos (peninsula Datça) din Caria, astăzi aflate pe teritoriul Turciei. Mai târziu, Halikarnassus a fost eliminat din ligă fiindcă nu și-a îndeplinit integral obligațiile față de celelalte membre ale ligii.

Cu ocazia vacanței noastre din Rhodos, vizitând cele trei situri aflate în insulă, am reușit să vedem toate aceste șase polisuri antice, Kos și Halikarnassus acum câțiva ani buni, iar Knidos, anul acesta în iunie. vezi impresii

Kamiros, comparat adesea cu Pompei

Orașul antic Kamiros este situat la aproximativ 40 km de orașul Rhodos, în vestul insulei, aproape de țărmul vestic și promontoriul Agios Minas (anticul Mylantio), la poalele muntelui Akramytis, la trei kilometri vest de satul Kalavarda. Kamiros este unul dintre cele mai bine păstrate exemple de oraş grec clasic, de multe ori a fost comparat cu Pompei din punctul de vedere al relevanţei sale istorice. Multe dintre ruine datează din secolul al lV-lea Î. C., însă polisul fusese întemeiat cu câteva secole mai înainte de dorieni și locuit, mai apoi, de ahei. Devenise un oraș prosper încă din secolul al V-lea Î. C., a cărui comunitate de agricultori producea smochine, ulei de măsline, vin, dar și primul oraș rhodian care și-a bătut monedă proprie.

Vechiul Kamiros a fost construit pe trei niveluri, în cel inferior întâlnindu-se Agora, locul de adunare și dezbatere a problemelor politice, socializare, sau ceremonii religioase. În jurul Agorei s-au construit termele, tot la acest nivel se mai pot vedea templul lui Apollo și Heroon, un alt sanctuar dedicat eroilor și zeilor, o fântână dorică și perivolurile altarelor. La nivelul de mijloc, se afla partea principală a orașului ce consta în străzi paralele pe care erau dispuse casele locuitorilor, cunoscută ca zona rezidențială. Nivelul superior cuprindea Acropolele și templul zeiței Atena Kamiros, inclusiv un rezervor care alimenta cu apă 400 familii. În jurul acestui rezervor, locuitorii au construit un portic lung doric, cu încăperi pentru magazine sau locuințe în spate, împodobit cu coloane frumoase dispuse pe două rânduri.

Orașul a fost distrus de două cutremure: primul, din 226 Î. C., în urma căruia s-a hătărât ca polisul să fie reconstruit după modelul hippodamian (cu străzi perpendiculare și paralele), iar cel de-al doilea, survenit în 142 Î. C., ce a determinat ca orașul să fie abandonat definitiv. Oricum, încă din anii 400 Î. C., odată cu fondarea orașului antic Rhodos, mulți dintre locuitorii Kamirosului plecaseră să se stabilească în noul oraș abia format.

Orașul îngropat și uitat a fost descoperit din întâmplare de fermierii locali în 1859 care au scos la lumină câteva morminte, apoi au început excavaţiile la faţa locului, ducând în final la dezvelirea vestigiilor unui întreg oraş. Cele mai valoroase piese relevate de săpături au fost duse la British Museum și la Luvru. Totuși, în perioada de influență italiană a Rhodosului, în anii 1928-1929, excavațiile au fost reluate sistematic, iar lucrările de restaurare au continuat până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

Am vizitat și noi situl arheologic de la Kamiros, în cea de-a doua zi în care am avut mașină închiriată. Biletul de intrare a costat 6 euro/persoană, nu există muzeu în sit, doar o tavernă cu o terasă generoasă lângă intrare. Ne-am plimbat prin areal, abordându-l pe margine până sus la Acropole, apoi, coborând pe alea principală, prin mijlocul său. De sus, de pe Acropole, priveliștea către mare este foarte frumoasă, iar întreg situl în ansamblu, deși mai modest decât altele, este remarcabil, iubitorul de ruine și istorie antică neregretând că a ajuns aici, dimpotrivă va fi bucuros că a reușit să cunoască altă față a Greciei de odinioară.

Ialyssos, orașul cu amplasare de invidiat

Ialyssos are o bună poziție, strategică aș spune, față de actualul oraș Rhodos (la 10-13 km) în vârful unui deal fortificat, și este, ca și Kamiros, una dintre cele mai vechi așezări ale insulei ce a înflorit la sfârșitul secolului al V-lea Î. C. Numai că Ialyssos nu a fost atât de norocos, din anticul oraș nepăstrându-se decât vestigiile unui templu (cum altfel, decât doric!) închinat zeiței Atena Polias și a unei fântâni, la fel de dorică, datând din secolul al IV-lea Î. C. În linii mari, orașul a avut același destin, locuitorii săi părăsindu-l în jurul anilor 400 Î. C. și stabilindu-se pentru a fonda orașul antic Rhodos.

În perioada bizantină timpurie, exista o bazilică creștină care a fost construită, practic, chiar în partea de sus a acropolei. Mai târziu, bazilica a fost înlocuită de o mănăstire bizantină datând din secolul al VI-lea. Se spune că în secolul al XIII-lea în zonă a sosit un călugăr din Ierusalim ce purta cu sine o icoană făcătoare de minuni pe care a depus-o în biserica mănăstirii, iar dealul, ca și mănăstirea, poartă până astăzi denumirea de Filerimos, adică de al călugărilor.

Mănăstirea a fost, apoi, în perioada cavalerilor Sf. Ioan, folosită de călugării catolici care au extins-o. Anticul Ialyssos a fost complet distrus atunci când otomanii au ocupat întreaga insulă, iar la începutul secolului al XX-lea, insula a intrat sub dominația italienilor care, pentru a atrage turiștii, au reconstruit mănăstirea într-un frumos edificiu cu patru secțiuni: una destinată creștinilor ortodocși, una pentru catolici, una pentru Cavaleri și una pentru moaște.

În aceeasi zi, după ce am vizitat Kamiros, am ajuns și la Ialyssos, urcând în vârful colinei, la Filerimos. Acolo, pentru vizitatori, se deschid două zone distincte: una în stânga cuprinzând vechiul sit arheologic și ceea ce a mai rămas din timpurile medievale, pentru care se achită taxa de intrare de 6 euro/persoană, alta în dreapta, de dată mai recentă, vizitabilă gratis.

Am ales mai întâi partea din stânga achitând taxa și ne-am lansat în areal să vedem ce putem vizita. Mergând pe o alee largă pietruită și urcând câteva trepte, dăm de ruinele templului Atenei ce sunt poziționate lângă mănăstirea cavalerilor care este parțial în lucrări de restaurare, dar se poate vizita și în interior. Aceasta are acoperiș boltit și două capele hexagonale. Templul dedicat zeiței înțelepciunii fusese ridicat între secolele III-II Î. C. folosindu-se baza altuia și mai vechi, astăzi fiind vizibile câteva coloane și forma sa rectangulară încadrată de blocuri masive de piatră. Deasupra rămășițelor templului Atenei se construise baptisteriul bazilicii creștine timpurii. Cu materiale extrase din templu, au fost ridicate fortificații pe partea de est a dealului în perioada bizantină, fortificații reconstruite și de cavalerii ioaniți.

Fântâna dorică, bine conservată, este situată în partea de sud a acropolei antice a Ialyssosului și impresionează prin cele patru capete de leu prin care se scurgea apa, sprijinite de un zid de piatră sculptată.

În jurul curții interioare a mănăstirii medievale a cavalerilor se află o clădire etajată, cu porți arcuite, care duce către chiliie călgărilor.

Însă, de departe cea mai de preț atracție din tot acest areal, mi s-a părut a fi priveliștea ce se deschide până în orașul Rhodos și până la mare, care este realmente magnifică, putându-se admira din puncte de belvedere amenajate special.

Reveniți la intrare, am luat-o și către dreapta. Aici, de-o parte și de alta a unei alei pietruite, mărginită de copaci umbroși, italienii au reconstituit un fel de Via Dolorosa, reprezentând în bronz patimile lui Iisus în urcarea sa către Golgota. La capătul aleii, se poate admira o cruce imensă de vreo 18 m înălțime, ridicată de italieni pe locul alteia de vreo 30 m, cruce pe care am remarcat-o așa cum se spune, din avion, pe când se pregătea de aterizare. Există o scară spiralată din fier pe care se poate urca pentru a admira împrejurimile de la și mai mare înălțime, însă noi ne-am mulțumit cu panorama de la baza sa, care, oricum, nu este comună nicidecum.

Alături, se mai poate vizita o mică biserică dedicată Fecioarei, tot în capătul aleii pietruite, iar în toată zona se pot întâlni păuni superbi ce-și etalează mândri culorile penajului.

Concluzie

Poate nu atât de spectaculoase ca Lindos, celălalt oraș rhodian din Hexapolis, Kamiros și Ialyssos, merită totuși vizitate pentru ca imaginea despre istoria antică a Rhodosului să fie întregită și completată. Acestea sunt recomandate de orice ghid turistic al insulei ca făcând parte dintre primele 10 obiective turistice ale insulei, de aceea trebuie luate în seamă și apreciate ca mărturii ale influenței dorienilor pe aceste meleaguri.

 

Sursă de informare:

https://www.rhodesguide.com/travelguide/rhodes_monuments.php

 

Vă rog, atașați următorul videoclip: youtube

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de irinad in 27.01.19 17:38:21
Validat / Publicat: 27.01.19 18:51:30
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 2875 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Kamiros văzut de sus
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 45200 PMA (din 48 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmasterX [27.01.19 18:41:20] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [27.01.19 18:59:51] »

@webmasterX: Mulţumesc!

maryka CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [27.01.19 20:52:33] »

Acum a venit rândul tău să-mi aduci aminte de anul 2015 când Am Fost Acolo în Rhodos. Tot în septembrie, exact ca și voi!

Am fost în Kamiros, am revăzut cu drag locurile, dar nu știu cum se face că n-am ajuns la Ialyssos. Din ce rețin, de acolo ne duceam spre Valea Fluturilor și cu gândul să nu ajungem prea pe înserat, am uitat complet de Ialyissos.

Când ne-am dat seama eram deja departe și nu ne-am mai întors, iar o altă ocazie nu a mai fost

Oricum, e bine că am văzut acum totul prin ochii tăi!

O seară frumoasă îți doresc!

irinad CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [27.01.19 21:28:16] »

@maryka: Da, corect sunt în aceeaşi parte a insulei toate trei aceste obiective. Şi noi le-am luat la rând într-una dintre zilele când am avut maşină închiriată gândindu-ne că merită vizitate. De altfel, era de-acum o ambiţie să vedem toate fostele oraşe-stat din Hexapolis şi cum trei erau în Rhodos, ne-am gândit să nu ne scape cumva. Boală curată goana după "pietroaie", ştii şi tu cum e!

Mulţumesc pentru lectură, ecou, vizită!

Şi eu îţi doresc o seară liniştită!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ioana man, irinad, maryka
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă insula Rhodos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.053216934204102 sec
    ecranul dvs: 1 x 1