Mâine anul se-nnoiește…

TIPĂREȘTE

După renașterea spirituală produsă în noaptea de Crăciun prin nașterea Pruncului Iisus, la numai câteva zile distanță are loc un nou eveniment de regenerare: Anul, o personificare a Soarelui, se transformă din Vechi în Nou în noaptea de 31 decembrie.

În aproape toate culturile vechi ale lumii există credința în regenerare anuală a universului care ne înconjoară. În credințele populare românești Anul este văzut ca o divinitate care se naște, crește, se maturizează, îmbătrânește și moare odată cu timpul calendaristic pentru a renaște într-un ciclu fără sfârșit. Astfel, sfinții care personifică trecerea timpului în calendar încep cu Sfântul Vasile (un tânăr chefliu, mereu vesel și petrecăreț), continuă cu Dragobetele (divinitatea dragostei la români, 24 februarie), Sf. Gheorghe (23 aprilie) și Sf. Toader (tineri călare pe cai), Sf. Ilie (20 iulie) și Sf. Dumitru (sfinți maturi), încheindu-se cu sfinții-moși: Moș Andrei (30 noiembrie), Moș Nicolae (6 decembrie), Moș Ajun și Moș Crăciun (24 și 25 decembrie).

Ciclurile cosmice (fazele lunii, alternanța zi-noapte și solstițiu-echinocțiu), precum și ciclurile terestre (succesiunea anotimpurilor, ritmurile Naturii, ciclurile de viață ale animalelor) i-au făcut pe oameni să își măsoare existența în perioade repetabile și egale, adică în „ani”. Înnoirea Anului era prilej de sărbătoare și semnifica un nou început, un timp perfect pentru regenerare. Oamenii așteaptă și azi cu nerăbdare acest început perfect.

Creștinismul s-a răspândit și a evoluat integrând cu voie sau fără voie numeroase practici precreștine. Generațiile noastre au „experimentat” o mulțime de credințe și superstiții drept urmare a sincretismului păgâno-creștin. Este destul de greu acum să despărțim practicile precreștine greco-romane și orientale de substratul autohton geto-dac, elementele păgâne de cele creștine.

Jocurile cu măști, masca în esență, reprezintă un substitut al Anului care se încheie și, totodată, renaște. Pe lângă rolul primordial de stimulare a fertilității în noul an, masca era și un mijloc de refulare a tuturor tensiunilor sufletești, purtătorii măștilor eliberându-se și purificându-se prin joc.

Felicitările de An Nou, urările de bine și sănătate se numesc acte de propițiere. De la romani am preluat o urare directă, simplă, de genul versurilor finale ale colindelor noastre, pe atunci erau formule scurte de urări de sănătate, fericire și belșug - transmiterea acestor urări se făcea prin puterea și magia cuvântului.

În perioada cuprinsă între Anul Nou și Bobotează prin casele și satele românești se desfășoară o serie de acte de alungare a spiritelor rele și de purificare. Este vorba de aprinderea focurilor mari de Bobotează și săritura pe deasupra flăcărilor, afumarea caselor și grajdurilor, utilizarea unor instrumente care provoacă zgomot pentru îndepărtarea spiritelor malefice (bice, tălăngi, tobe, buhai, chiar puști). Îmi aduc aminte de obiceiul „Chiraleisa”, atunci când câțiva copii îl însoțeau pe preotul din satul botoșănean unde îmi petreceam vacanța și strigau câteva versuri când umblau pe la case de Bobotează. Aveau rol de purificare și protecție, de aducere a sănătății și fertilității în casa pe care o colindau.

Noaptea de Anul Nou era considerată perfectă pentru previziuni meteorologice (celebrele calendare în 12 foi de ceapă sau coji de nucă) sau pentru îndeplinirea dorințelor fiind momentul în care se deschide cerul.

Există multe datini și tradiții cu rădăcini străvechi, transformate de-a lungul secolelor, dar care converg către un punct comun: regenerarea timpului, un nou început. Fiecare regiune are caracteristicile sale, de multe ori credințele și datinile diferă de la un sat la altul.

Îmi plac obiceiurile de iarnă, încerc în fiecare an să ajung la Muzeul Satului ori la Sala Radio unde se desfășoară mici festivaluri de datini și obiceiuri de iarnă care reunesc grupuri din diverse zone ale țării. Pe lângă colindele rostite cu glas curat de copilași roșii în obraji, jocurile cu măști sunt spectaculoase. Mai ales cele din Moldova, cum altfel; jocul căiuților e preferatul meu. Jocurile cu măști, spun specialiștii, „sunt obiceiuri arhaice, cu origini în îndepărtatele rituri agrare și pastorale, neolitice și traco-getice, rituri care au evoluat și s-au dezvoltat simultan cu riturile funerare și cultul morților-strămoși”.

La final de an… cu bune și cu rele

Ne aflăm la final de an 2018, moment de analiză și bilanț pentru cine mai are o clipă de timp liber. Nu știu cât de „iubit” sunt pe AmFostAcolo, înțeleg că sunt apreciat undeva la nivel mediu; de asemenea, îmi dau seama că poate am supărat uneori pe unul, altul, dar asta e viața în care trăim și mereu există loc pentru mai bine – „Și mâine este o zi”, care ar putea aduce schimbări și lucruri faste.

Am scris mult în 2018, mai exact 136 de articole, majoritatea destul de bune (zic eu), câteva mai slabe. Dintre acestea 25 au fost încadrate drept MiniGhid AmFostAcolo, iar 40 au fost numite de „interes editorial crescut”. Din cele 52 de săptămâni ale anului, doar în primele 3 nu am scris nici un material, în rest nu am lipsit nici o săptămână cu măcar un articol. Toate aceste numere seci ascund în spatele lor zeci de ore de informare și documentare, după fiecare călătorie ori excursie. Majoritatea covârșitoare a textelor publicate descriu obiective din România.

Moment de bilanț… mi-am îndeplinit oare ce mi-am propus pentru 2018? Dar mi-am propus ceva oare? În principiu, totul a venit de la sine și s-ar fi putut termina și mai bine. Dar știți ceva? Sănătoși să fim cu toții și restul aproape că nu mai contează.

Pentru 2019 @tata123 vă dorește să fiți sănătoși, să vi se îndeplinească dorințele cele mai arzătoare, să aveți spor și belșug, să vă bucurați de clipe frumoase, să profitați de oportunități și să alegeți cu grijă. La mulți ani!

---

VIZUALIZĂRI: 438 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI