Șapte zile la Athena, la sfârșit de noiembrie

TIPĂREȘTE

Pe la începutul lui octombrie, am luat brusc hotărârea de a pleca undeva, pentru a nu lăsa să treacă un an, în care să nu fi ieșit măcar odată din țară. Pornind de la o ofertă ieftină de bilete de avion am decis să revedem Athena. Asta, pentru că de prima dată când am văzut-o, am hotărât să revenim acolo de câte ori va fi posibil, iar această hotărâre rămâne valabilă și în continuare, deși abia ne-am întors.

Agenția cu care am contractat deplasarea, ne-a oferit posibilitatea alegerii duratei șederii și a hotelului dorit, care pentru noi a fost Dorian Inn, întrucât îl cunoșteam de la ultima vizită și de aceea l-am solicitat din nou.

Așa se face că luni 19.11.2018 la ora 6.45 am plecat spre Athena, iar duminică 25.11.2018, la ora 19.05, ne-am întors spre București. De remarcat că atât ora de plecare și cea de întoarcere au fost foarte potrivite, oferindu-ne practic, două zile pline de ședere în plus, ținând cont că durata zborului este de maximum o oră și trei zeci de minute între București și Athena.

De la aeroport, am mers cu autobusul X95, până în Piața Syntagma, unde are capătul de linie. De acolo, la hotelul Dorian Inn care este situat, foarte aproape de Piața Omonia, am luat un taxi pentru care am plătit doar patru euro pentru distanța parcursă și astfel la ora 10.45 ne aflam la recepția hotelului.

Am mai scris despre Athena, așa că voi încerca să nu repet în descrierea mea ceea ce deja am povestit in urma călătoriilor anterioare.

De acasă, ne-am propus să vedem în mod deosebit locuri pe care nu am reușit să le vizităm anterior, intre acestea, Colina Lykabetus, Templul lui Zeus Olimpianul și pe cel al lui Hefaistos, Piața de vechituri (Flea Market) deschisă duminica în Monastiraki, precum și Mânăstirea Sfântul Nectarie din insula Aegina. Asta nu insemna însă, că nu aveam să revedem Acropole, Plaka, Piața Monastiraki sau Piața Syntagma cu clădirea parlamentului și evzonii care fac de gardă în fața ei, pentru că sunt locuri care merită să fie văzute și revăzute de câte ori ajungi la Athena.

Ajunși la hotel a trebuit să așteptăm vreo două ore și jumătate până să ne cazăm, pentru că nu erau pregătite toate camerele libere, așa că am mers la terasa de la etajul 12, al hotelului, unde am luat masa de prânz și am admirat Acropole, colina Lykabetus și împrejurimile acestora, după care am primit și camera și ne-am cazat.

Am încercat să ne odihnim puțin, dar nu am rămas prea mult, pentru că deși eram obosiți întrucât a trebuit să fim în aeroport la 4.45, nu am rezistat tentației de a face o primă plimbare prin Plaka și Piața Monastiraki. Drumul de la hotel până acolo este foarte scurt cu metroul, distanța fiind doar de o stație.

Am găsit Piața Monastiraki neschimbată dar mi s-a părut mult mai aglomerată decât în urmă cu patru ani când am fost ultima dată acolo. Oameni de toate vârstele se plimbau prin ea în timp ce alții stăteau pe bordurile de piatră sau chiar pe treptele scărilor pe care se coboară din străzile adiacente. Printre ei se învârteau tot felul ”vânzători ambulanți” care încearcă să vândă fel de fel de nimicuri, pe care ți le întindeau din mână când te apropiai de ei.

Deși eram în ultima decadă a lunii noiembrie, vremea a fost superbă și a rămas la fel tot timpul cât am stat acolo, exact așa cum era prognozată pe siturile meteo pe care le-am consultat cu destulă vreme înainte de a pleca. Temperatura de 19 – 20 grade, cu cerul ușor înourat a oferit o atmosferă numai bună pentru un tururi pietonale și pentru vizitarea per pedes, a locurilor pe care ne-am propus să le vedem.

După o plimbare de aproape o oră și jumătate am plecat spre hotel. Din Piața Monastiraki până în Piața Omonia, se poate ajunge pe jos, ceea ce am făcut și noi și în circa două zeci de minute, mergând pe strada Athena care pleacă chiar din Piața Monastiraki am ajuns la hotel.

Pe această stradă se află o zonă comercială importantă, în care Piața de pește și Piața de carne ne-au atras atenția în mod deosebit. Fiecare dintre ele este amplasată în câte o hală uriașă. Găsești aici toate felurile de pește, mare și mărunt, rechin, ton pește spadă macrou doradă, și tot felul de ”fructe de mare” ca să fiu mai scurt, iar la carne, de asemenea tot ce dorești și cum o dorești, tranșată sau întreagă, carne de oaie, de miel, de porc, de vită, iepure, și păsări. Pentru comparație cred că aș putea să spun că sectoarele de carne și de pește de la halele din Ploiești, reprezintă ceva mai puțin decât numai o zecime din doar una dintre halele de acolo. Bine înțeles că nu am cumpărat nimic, dar mi-ar fi surâs să vin acasă cu niște doradă sau niște ton, asta așa doar ca să vă spun ce pește îmi place.

Pentru a doua zi ne-am planificat să revedem Acropole și Templul lui Hefaistos.

La Acropole am mers pentru a patra oară, dar cu toate astea ne-am simțit ca și când l-am fi văzut pentru prima dată. Ne-am deplasat încet, am revăzut cu atenție fiecare edificiu și chiar am descoperit lucruri pe care nu le-am observat anterior. Astfel am descoperit că placile de marmură de lângă coloanele poartii de întrare la Acropole, numită Propylaeaea sunt de fapt niște uși care probabil în vremurile antice se inchideau. Am observat la ele abia acum niște detalii, niște inserții metalice, care par a fi balamale. La fel am fost atent la plăcile de marmură rămase intacte, care acopereau Propylaeaea, așa cum se poate vedea în fotografii. Am fost de asemenea mai atent la porțiunile de construcție refăcute în cadrul lucrărilor de restaurare, pentru a reda întregului ansambu forma inițială a construcției și dacă aș fi avut pe cine să întreb, m-ar fi interesat aflu cum a fost făcut acest lucru. Am mai constatat că toate bucățile de coloane și de grinzi de marmură din fața Parthenonului sunt de fapt piese demontate din el, așezate într- anumită ordine, clasificate și numerotate, în vederea restaurării și a reintroducerii lor în contrucția aflată ea însăși într-un îndelungat și complex proces de restaurare.

Vreau să mai spun că a fost pentru prima dată când în timp ce ne aflam acolo, atmosfera a fost foarte curată oferind o vizibilitate bună, fără pâcla care opacizează forma obiectivelor mai îndepărtate și care te împiedică să obții o imagine clară în fotografiile făcute de la înălțimea Acropolei.

Pentru că de pe Acropole am văzut undeva jos la poalele colinei, Templul lui Hefaistos, la coborâre am luat-o pe o alee spre dreapta, nu ca de obicei pe drumul din stânga care te duce spre Muzeul Acropole și mai departe spre poarta lui Hadrian, cu gândul că templul nu poate fi prea departe și putem merge pe jos până acolo. Astfel am ajuns să coborâm pe niște străduțe înguste cu clădiri specifice grecești și fără să ne dăm seama cum, am ajuns la ruinele bibliotecii lui Hadrian, îar de acolo imediat în Piața Monastiraki. Pentru că era proape ora trei, am renunțat să mai căutam templul, și am mers să mâncăm, urmând ca apoi apoi să mergem pe jos spre hotel. Am ales să ne oprim la o porție de ”Tanasiss Kebab” la o tavernă pe una din străduțele ce pornesc din Piața Monastiraki. Nu voi mai scrie nimic nespre această mâncare, specific grecească, pentru că am descris-o pe larg în articolul meu mai vechi, întitulat, Repetir Tanasiss Kebap, din anul 2015 dacă îmi amintesc bine.

Vorbeam mai la început de aglomerația din Piața Monastiraki și de vânzătorii ambulanți ce se plimbă printre sutele de vizitatori ai acestui loc. Din capul locului, se observă că în marea majoritate, acești vânzători sunt imigranți. ei se apropie de trecători și le oferă fel de fel de lucruri, ceasuri de mână, ochelari de soare, brelocuri, papiote de ață, baloane, poșete etc. Nu am văzut însă pe nimeni cumpărând ceva de la ei. Dacă te uiți cu mai multă atenție, mai ales la privirea lor, vei putea observa nu cu mare greutate, că unii dintre ei nu par a arăta multă prietenie în momentul când îți oferă spre cumpărare obiectele pa care le au în mână.

Și pentru că am început să vorbesc despre asta, aș remarca și faptul spre deosebire de acum patru ani și Piața Omonia este plină de ei și din acest motiv locul, îți trezește în prezent, niște semtimente de teamă și nesiguranță în prima clipă când ajungi acolo. Aceștia stau în grupuri la gurile de ieșire de la metru, rezemați de lateralele scărilor rulante, fiind foarte gălăgioși și cu toate că nu se leagă de lumea care trece pe lângă ei, neliniștea apare de îndată ce îi vezi, pentru că unii par a fi drogați, fac tot felul de gesturi, se întind, cască și scot tot felul de sunete ciudate învârt în mână anumite obiecte intr-un mod ciudat. De aceea am cam evitat să trecem seara prea târziu prin zona respectivă.

Nu închei însă această relatare fără a spune că nu am auzit totuși nimic despre vreun incident, sau vreo întâmplare neplăcută legată de acest aspect. De asemenea trebuie să mai spun că la întoarcerea din plimbarea noastră, din prima zi, ca și într-o altă seară, în Piața Omonia am văzut foarte mulți polițiști, organizați în echipe de trei sau patru membri poziționați în puncte diferite ale pieței observându-se clar că se aflau în misiune acolo. Asta ne-a readus de fiecare dată la starea de liniște și siguranță la trecerea prin zonă.

Mă simt tot odată obligat să fac precizarea că povestind cele de mai sus, nu vreau nici decum să sperii pe cineva dar cred că o atenție crescută în legătură cu siguranța personală nu strică, și asta nu numai în zona Pieței Omonia ci și în alte locuri.

---

VIZUALIZĂRI: 1954 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI