Incursiuni prahovene: conacul Cantacuzino și biserica din Râfov

TIPĂREȘTE

România ascunsă, România nevalorificată turistic, România și valorile ei istorice, culturale și spirituale – în toate regiunile țării, în zone mai restrânse geografic sau mai largi găsim importante mărturii ale istoriei noastre. În această categorie se înscrie și localitatea Râfov, un sat prins între rămășițe de codru și cursurile râului Teleajen și Ghighiu. De multe ori mergând la Ghighiu, apoi spre zona Bucov-Urlați am văzut indicatorul de monument istoric care ne îndrepta spre o veche biserică. Abia în această toamnă am reușit să văd monumentele râfovene, considerate (pe hârtie) de importanță națională.

Pe meleaguri călcate și de geto-daci (la Buda s-a descoperit un tezaur de 200 de drahme geto-dacice de argint), în epoca medievală exista o așezare de țărani aserviți familiei boierești Râfoveanu, nume preluat și de sat ulterior.

Călătoria mea prin sudul județului Prahova a început din fostul târg medieval Gherghița, unde azi mai vedem, în stare proastă, doar biserica „Sf. Procopie” ctitorită de Matei Basarab la 1641 (vezi impresii). De aici am plecat pe DJ 101D spre satele comunei Râfov, întâlnind prima dată localitatea Palanca. Denumirea ar avea legătură cu o fortificație ridicată de Mihai Viteazul în preajma anului 1600 pe aceste locuri – o „palancă” (element rudimentar de apărare constituit dintr-un gard din pari ascuțiți). O legendă locală atribuie alt sens cuvântului „palancă”, și anume cel de a culca la pământ. Se spune că Preda Buzescu îi învinge pe tătari cu sprijinul locuitorilor din zonă, făcându-i „palancă” pe năvălitori.

Așezarea prahoveană Palanca e renumită în mediul istoric prin descoperirea de acum 20 de ani: o ambarcațiune tip monoxilă datând din intervalul secolelor al XIV-lea – al XV-lea. scobită într-un trunchi de stejar, ambarcațiunea are 10,5 m lungime și 0,75 m lățime în zona centrală și a fost extrasă din malul râului Teleajen. Având în vedere prezența celor două râuri în zonă (Prahova și Teleajen), precum și existența târgului medieval Gherghița se presupune că a fost utilizată pentru transport mărfuri sau persoane pe calea apei, evitându-se drumurile nesigure care traversau Codrii Vlăsiei.

În centrul localității Palanca, probabil prevalându-se de legendele de mai sus, a fost amplasat în anul 2017 un bust al domnului Mihai Viteazul. Realizat cu sprijinul Fundației Cultural Istorice „Mihai Viteazul” din Ploiești, monumentul din bronz al cărui autor este sculptorul George Dumitru a fost așezat în parcul central al localității.

După ce traversăm un alt sat cu legături „domnești”, și anume Moara Domnească (situată pe malul Teleajenului), ajungem în localitatea vizată: Râfov. Aflate în posesia boierilor Râfoveanu, moșia și satul preiau numele stăpânitorilor; pe la 1800 un Cantacuzin (strănepot al lui Șerban Vodă Cantacuzino) se căsătorește cu Ruxandra Râfoveanu, preluând astfel ca dotă o parte din averea familiei Râfoveanu. La acea dată, conacul exista deja de circa o jumătate de secol.

Conacul Costache Cantacuzino - Râfov. Familia Cantacuzino va deține conacul și moșia peste 200 de ani, mulți membrii ai săi născându-se și copilărind la Râfov. Fiecare proprietar își va pune amprenta asupra clădirii ridicate pe la 1750, o va transforma și îmbunătăți după dorințele proprii. În a doua jumătate a veacului al XIX-lea, acesta aparținea lui Gheorghe C. Cantacuzino, ministru de finanțe în perioada 1895-1898. Fiul său, Constantin G. Cantacuzino, administrează moșia și conacul în perioada interbelică. Domeniul este naționalizat în 1948 (peste 100 de hectare de teren arabil, pădure, livezi și heleșteu) și devine sediu local al IAS, la un moment dat chiar sediu al Bibliotecii, Poliției și Primăriei. Abia în 1999, Șerban Constantin „Dinu” Cantacuzino, moștenitorul de drept intră în posesia conacului, clasat în 2004 drept monument istoric.

Din păcate starea de degradare a frumoasei clădiri boierești este vizibilă de la distanță. Nici nu prea am avut cum să mă apropii prea mult, o familie locuiește într-o anexă din apropiere și o mulțime de câini roiau pe acolo împiedicând orice tentativă de apropiere. Am privit de la depărtare edificiul „bolnav”, distrus sistematic chiar de localnici care au furat tot ceea ce se putea utiliza din conac (grinzi, cărămizi etc.). Azi mai putem ghici stilul brâncovenesc al conacului după logia de la etaj și parterul masiv, acoperișul e grav deteriorat și plouă în interior. Se încearcă accesarea unor fonduri financiare pentru o restaurare completă a conacului de la Râfov, transformarea într-un cămin de bătrâni și, parțial, în muzeu și centru de creație. Când? Cândva…

Cum arăta această reședință boierească? O fotografie de epocă și povestiri vechi ne ajută să ne formăm o idee. O alee umbrită de nuci ducea către conac (mai există câțiva și acum), o clădire în stil neoromânesc cu accente brâncovenești. Parterul înalt, masiv, era folosit drept spațiu de depozitare – pivniță. O intrare boltită și câteva trepte ne introduc în logia de la etajul întâi, unde frumoase arcade în acoladă și stâlpi impunători decorează fațada. Etajul era format din 7-8 încăperi largi, spațioase cu rol de saloane de primire, dormitoare, camere de serviciu, o baie și un grup sanitar. De asemenea, la mansardă existau alte încăperi mari.

Biserica „Sf. Nicolae” – Râfov. La nici 100 de metri distanță de reședința boierească se află biserica de curte a domeniului. Monumentul religios a fost ridicat la 1742 și se află într-o stare precară de conservare, urmând soarta conacului. Ctitorii menționați în pisania de piatră sunt: Dumitru Paharnicul, fiul lui Ianache Râfoveanu, și soția sa Păuna.

Am intrat în curtea locașului de cult care își ițește silueta zveltă în capătul unei alei străjuită de pomi fructiferi. Edificiul religios e împărțit clasic: pridvor, pronaos, naos și altar, are o turlă octogonală cu bază pătrată pe pronaos; acoperișul este parțial din tablă, turla având încă șiță. Pridvorul în stil brâncovenesc, cu stâlpi masivi și arcade în acoladă înfrumusețează biserica. Fațadele sunt împărțite în două registre printr-un brâu, registre decorate cu două tipuri de modele decroșate în zid. Ferestrele au ancadramente simple de piatră, dar există și ochiuri mici de geam acoperite cu traforaje vegetale din piatră. Se observă starea accentuată de degradare, crăpături, căderi de tencuială, infiltrații etc.

Pridvorul adăpostește (încă) o frumoasă frescă, culorile vii reușind încă să producă emoție. Pictura interioară este realizată de Nicolae Preotul, Stroe, Barbu, Matei, Ioan și a fost terminată în anul 1748. Icoana de hram nu se mai distinge, parțial se mai văd urme de zugrăveală pe stâlpii pridvorului. Ușa de acces e decorată cu un ancadrament de piatră decorat în partea superioară, deasupra aflându-se pisania. Deși deteriorate, frescele din pridvor sunt reușite, portretele fiind bine realizate.

Concluzii. Patrimoniul istoric și spiritual al județului Prahova este bogat și valoros, dar insuficient valorificat din toate punctele de vedere. Monumente importante zac în uitare și, mai grav, se deteriorează de la un an la altul. Ele sunt elemente definitorii în istoria unui popor și ar trebui protejate și puse în valoare. Mai există speranțe?

Călătorii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 1165 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI