Manastirea Turnu Rosu

TIPĂREȘTE

Sibiul a ramas pentru mine o amintire frumoasa. Desi trecusem de multe ori prin oras, niciodata nu am avut timp sa-l vizitez poate si de aceea ma incearca si acum sentimente de parere de rau ca nu i-am alocat cateva ore pana acum. Oricum, la plecarea de acolo i-am promis Ninei ca vom reveni negresit anul viitor cand am stabilit un periplu prin mai multe orase transilvane. Pe la ora 14 paraseam parcarea din zona A, unde stationasem de la venire si pentru care plateam zilnic la unul din multele automate instalate in zona centrala cate 10 lei dupa care fuguta la masina sa-l las in geam pentru a fi vazut de una din multele echipe de politisti locali care cutreierau parcarile doar pentru a verifica acest lucru, si ma indreptam catre casa. Desigur, drumul nu putea fi unul direct, mai ales ca la venire, la un moment dat am vazut un indicator catre Manastirea Turnu Rosu, cea cu nume comun cu surata ei, manastirea Turnu de la Rm Valcea despre care dintr-o regretabila eroare cand m-am documentat, in prima faza am scris despre istoricul celei de la Sibiu in review-ul celei de pe Valea Oltului. Despre manastirea Turnu Rosu am gasit putine date intr-un singur sait, de aceea am sa reproduc mai jos un fragment aparut in anul 2013 in ziarul Adevarul.

“ Transilvania medievală a trecut prin momente greu de imaginat, în care peste 200 de mănăstiri ortodoxe au căzut pradă furiei celor care au dorit să vadă Ortodoxia apusă pe aceste meleaguri. Pronia divină a făcut ca aceste mănăstiri să reînvie. Un astfel de așezământ monahal se află și la Turnu Roșu, la aproximativ 30 km de Sibiu.

Din sat până la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” calea este destul de anevoioasă, pelerinii fiind nevoiți să străbată un drum forestier, pietruit, care urmează albia Văii Caselor și urcă până în munți. Odinioară, drumul acesta era o simplă potecă, o adevărată punte a nevoințelor pentru cei care doreau să ajungă pe locurile sfinte ale vechii mănăstiri.

„Când oamenii mergeau pe drumul spre mănăstire, adesea diavolul îi ispitea pentru a nu mai ajunge pe aceste locuri sfinte. Poteca trecea peste pârâul Valea Caselor de șase ori și adesea credincioșii întâmpinau dificultăți pe drum. Cei mai slabi duhovnicește se întorceau acasă, iar cei care ajungeau la bisericuță aveau parte de o liniște sufletească aparte”, a spus starețul Mănăstirii Turnu Roșu, protosinghelul Petroniu Tănase.

Prima atestare documentară a mănăstirii datează la 1601, dată ce apare pe un lemn și pe o cărămidă de la vechea mănăstire. Se păstrează la mănăstire un pomelnic al primilor viețuitori ai mănăstirii, în care apar numele a șapte viețuitori, iar acest pomelnic este citit și în prezent la sfintele slujbe.

În 1761, urgia ce s-a abătut peste Transilvania prin campania împărătesei Maria Tereza de distrugere a mănăstirilor ortodoxe, o acțiune pusă în practică de aprigul general Bucow, a trecut și peste așezământul de la Turnu Roșu. Documentele arată că doar cărțile mănăstirii și un clopot au fost salvate și duse în sat. În 1850, credincioșii din Turnu Roșu au ridicat pe locul vechii mănăstiri o bisericuță, prin care să fie marcat acest tărâm binecuvântat. Se povestește că părintele Arsenie Boca, pe vremea când era la Drăgănescu, îi îndemna pe credincioși să meargă la această bisericuță. Din 1988, biserica a devenit monument istoric.

Vitregia vremurilor a făcut ca această bisericuță să fie lăsată în paragină până în 1989. În timpul fostului regim, o imensă pădure de brazi a fost plantată în jurul bisericuței, cu scopul de a o ascunde și pentru ca oamenii să nu mai poată ajunge la ea.

„Credincioșii veneau în fiecare an în prima duminică după Sfânta Marie pentru a sărbători hramul mănăstirii. Fiindcă în ziua de 15 august se oficia Sfânta Liturghie la biserica din sat, s-a găsit de cuviință a se ține hramul mănăstirii în prima duminică de după 15 august”, a explicat părintele Petroniu.

După 1989, bisericuța a fost pictată în interior și în exterior, pentru ca, în 1993, preotul din Turnu Roșu, Mihai Vrânceanu, împreună cu enoriașii, să construiască și o clădire anexă. Anul următor, mănăstirea a fost reînființată, iar Mitropolitul Antonie Plămădeală l-a instalat ca stareț pe protosinghelul Petroniu Tănase. Un clopot al bisericii din Turnu Roșu a fost oferit mănăstirii, păstrat și astăzi în clopotniță. „Până în 2004, mănăstirea nu a avut curent electric și apă. Căram apa de la 800 m, iar la slujbe, în chilii și la masă stăteam cu lumânări”.

Pe 20 septembrie 2009, IPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a așezat piatra de temelie pentru biserica mare. În duminica dinaintea Sfintei Marii din acest an, paraclisul din demisolul bisericii mari a fost sfințit de ierarhul amintit și slujbele religioase se oficiază în prezent aici. Hramul paraclisului este „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei”, iar biserica mare va avea hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Lucrările sunt foarte avansate, lăcașul fiind pregătit pentru pictură și finisaje.

„N-am dorit să fac o copie după alt lăcaș de cult. Am găsit un arhitect și un inginer dispuși să ne ajute. Am așteptat vreo cinci-șase ani până au pregătit proiectul și iată că am zidit o biserică deosebită, cu trei turle deschise, înaltă și unică prin forma ei”, continuă protos. Petroniu.

Ceea ce impresionează mult la mănăstirea de lângă Turnu Roșu este credința deosebită a grupurilor de pelerini care vin aici. Mulți dintre ei au găsit aici nu doar liniștea sufletească, ci și vindecare trupească și răspunsuri la rugăciunile fierbinți.

„Când am venit aici în 1994, niște femei bătrâne care veneau adesea la bisericuță ne-au povestit cum într-o noapte de Înviere, un cor de îngeri au cântat slujba până la cinci dimineața. Oamenii vin aici cu credință și mulți au simțit un har deosebit. Unora li s-a arătat în vis această biserică și au venit de la sute de kilometri. Sunt sigur că aceste minuni se datorează rugăciunilor vechilor călugări, care au fost martirizați și nu se știe unde sunt îngropați”, a mai spus părintele Petroniu.

Actuala obște este mică, dar întotdeauna dispusă să-i ajute pe oamenii care vin cu diferite probleme.

„Mulți dintre cei care doresc să intre în obștea noastră nu se pot adapta. Nu avem internet, televizor, telefoane și alte preocupări lumești. În plus, abia ne ajunge timpul pentru pravilă și pentru ascultare. Intrăm la șapte dimineața în biserică și ieșim uneori la șapte seara, pentru că vin oameni pentru dezlegări, pentru rugăciuni și participă cu răbdare și nemâncați la slujbele noastre”, a explicat părintele stareț. “

La un moment dat, din drumul principal, venind de la Sibiu catre Bucuresti se face o banda destul de stransa catre manastirea Turnu Rosu, avand si un indicator care ne informeaza ca mai sunt 8 km de mers. Apoximativ 5 km din acest drum se parcurg pe o sosea buna, desi cam ingusta care la un moment dat se opreste brusc intr-o bucla aflata la sfarsitul satului cu acelasi nume. Undeva in stanga dupa o ultima cladire se iveste un drum care, desi neasfaltat pare a fi unul destul de bun. Cu aceasta parere am continuat sa inaintam, insa dupa cateva zeci de metri acesta s-a ingustat foarte mult iar suprafata de rulare a devenit usor nesigura datorita usoarelor ploi care cazusera zilele anterioare. Ma gandeam cum ar fi daca din sens opus ar veni o alta masina, autoturism, desigur, ca daca ar fi fost altceva mai mare cu siguranta trebuia ca unul din noi sa se intoarca. Din fericire, pe drumul care serpuia printre dealurile pline de copaci de toate felurile, pana la parcarea din fata zidului manastirii nu a mai aparut nimeni, iar noi cand am ajuns am constatat ca suntem singurii vizitatori ai acelei ore. Am inceput sa facem poze cu peisajul superb in care era amplasata manastirea dupa care am patruns in curtea acesteia. Curtea destul de mare, cu cladirile care adaposteau chiliile si spatiile anexa in spate pe partea dreapta, nu era ca celelalte pe care le-am vizitat pana acum prin tara, in sensul ca desi spatiul permitea, nu era amenajata cu flori, arbori ornamentali sau mai stiu eu ce, pentru a creea un ambient placut impreuna cu biserica, mare, alba, si cladirea chiliilor, si ea mare, cu o fatada deosebita. Ne-am indreptat catre intrarea in biserica, pentru a ne ruga putin, pentru a fotografia si mai ales pentru a lasa un acatist. Din nefericire, in dreptul usii de la intrare era asezata o masa, iar usa... inchisa. Ne-am invartit pe acolo pret de 10-15 minute dar nu am gasit pe nimeni cu care sa vorbim, asta daca exceptam niste gaini si niste bibilici care umblau care incotro. Nina a remarcat ca nici cainele nu era acasa, cotetul acestuia fiind gol … :) In linistea profunda care domnea nu se auzea absolut niciun zgomot, motiv pentru care am renuntat la a aplica metoda regretatului Dem Radulescu, aceea cu “ Calugari? Sfinti parinti?? Maici, maicute??? “ asa ca ne-am rezumat in a fotografia bisericuta veche, (inchisa si ea) biserica cea mare, avizierul din fata chiliilor si ce mai era prin incinta. Nu am gasit vreun program de vizitare, daca ar fi fost cazul sa existe asa ceva, pentru ca din cate stiu si m-am obisnuit, orice biserica este deschisa tot timpul pentru cei care vor sa-i treaca pragul, mai ales dupa ce au strabatut un drum nu foarte bun si destul de lung… Ce sa spun despre cei cativa pelerini pe care i-am intalnit la intoarcere, mergand pe jos, si carora le-am spus sa nu mai bata drumul in zadar pana acolo. Ora la care am ajuns acolo era 15 … Va doresc drumuri bune si cu folos, si sper ca data viitoare sa putem intra totusi si in biserica noua...

---

VIZUALIZĂRI: 4769 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI