Cat de greu a fost...

TIPĂREȘTE

Dupa ce v-am impuiat capul cu Unirea Bucovinei cu Patria Mama, daca ma mai rabdati, voi spune cateva lucruri, pe care unii le-ati uitat, ori nu le stiati, despre Bucovina dupa marea Unire.

As mentiona ca, citind despre istoria Bucovinei, am constatat ca aceasta provincie a suscitat, inca de la inceputul razboiului, un mare interes pentru statele din zona, pentru puterile angajat in acest conflict militar. Initial am fost surprins de acest interes, eu banuind ca Transilvania cu bogatiile ei ar fi trebuit sa intereseze mai mult. Treptat am inceputa sa deslusesc incalcitura de interese in jurul Bucovinei. Austro-Ungaria dorea pastrarea acestui teritoriu si chiar extinderea acestuia cu tinutul Hotin din nordul Basarabiei si, de ce nu, cu nordul Moldovei, motivand ca in aceste tinuturi locuiesc nationalitati care locuiesc si pe teritoriul Imperiului. Acelasi pretext il invoca un alt imperiu vecin, Rusia. Cum in Bucovina locuiau si persoane de etnie slava se considera indreptatit sa revendice macar nordul Bucovinei, daca nu se putea obtine Bucovina in integralitate. De asemenea Romania dorea integrarea in totaliatate a Bucovinei, invocand dreptul istoric asupra unei provincii care i-a apartinut sute de ani, dar mai ales criteriul etno-demografic. Si cum parca erau prea putini pretendenti la acestteritoriu, la inceputul secolului XX, miscarea nationala a ucrainienilor, dupa ce se transforma intr-o miscare politica, incepe sa vina cu solutie de impartire a Bucovinei. Partidul national –democrat, intemeiat la Lvov cere ca teritoriul locuit de Ruteni din Austria sa devina un teritoriu autonom ucrainian in cadrul imperiului. Era vorba de teritoriul care cuprindea estul Galitiei si nord-vestul Bucovinei, Rusia subcarpatica, dar nu era exclusa varianta unei Ucraine Mari, care sa includa intreaga Basarabie. In acest context, in februarie 1915, marele patriot roman care a fost Iancu Flondor, in urma ocuparii nordului Bucovinei si a orasului Cernauti de armata tarista, lansa “ Memoriu privitor la fruntariile Bucovinei “. Acesta prezinta aspectele care pot determina rezolvarea teritoriului Bucovinei in timpul, dar mai ales dupa terminarea razboiului. Sublinia inca de atunci principiile care vor trebui sa fie avute in vedere la stabilirea frontierelor Bucovinei. Acestea erau:

1. Principiul Nationalitatilor

2. Principiul apararii pe viitor a solutiei nationalitatilor

3. Asigurarea prosperitatii economice a Bucovinei in interiorul noilor sale hotare

Totodata era, inca de atunci ca partea nordica a Bucovinei, in care elementul romanesc era foarte putin prezent, dar milita pentru pastrarea integrala a restului teritoriului, in special cel dintre Siret si Prut. El nu admitea ca in niciun fel ca hotarul nordic al Bucovinei sa nu fie pe Prut. Cuvintele sale “ fara Prutul ca fruntarie, nici o invoire “, l-au condus in toate demersurile pe care le-a facut pentru mai binel; e Bucovinei. As mai mentiona despre un act deosebit de valoros, pastrat la Arhivele Nationale Bucuresti. Este vorba de documentul care mentioneaza convorbirile privin Bucovina desfasurate la Viena, la Ministerul de Externe austriac, in zilele de 5,7 si 8 iunie 1915 si care cuprinde trei variante de rezolvare a frontierelormele doua variante Bucovinei, pe valea principalelor rauri. Primele doua variante ca linia nordica a teritoriului care urma sa fie cedat de Austria sa se suprapuna cu raul Suceava, iar a treia varianta accepta, ca o concesie finala, ca raul Siret sa fie limita nordica a tinutului cedat. Evident ca teritoriile situate la nord de aceste frontiere urmau sa ramana in componenta imperiului. Aceste variante erau un mic pas inainte, in sensul ca se recunostea preponderenta romanilor in aceste teritorii si deci dreptul Romaniei de a I se retroceda acest teritoriu luat cu 140 de ani in urma.

Nic imperiul tarist nu a ramas simplu spectator la aceste incercari de remodelare a frontierelor in cazul Bucovinei. Un prim proiect, propus dupa ocuparea nordului Bucovinei de catre armata tarista prevedea inglobarea in imperiul tarist, nici mai mult nici mai putin decat a intregii Bucovine, inclusiv cele in care nu era nici picior de rus sau alt slav. Un al doilea proiect rus apare dupa semnarea in august 2016 2915 a tratatului secret cu Antanta, care recunostea dreptul Romaniei asupra Bucovinei pana la raul Prut. Restul teritoriului Bucovinei urma sa apartina Rusiei tariste.

Neutralitatea Romaniei in primii doi ani ai razboiului a permis Romaniei sa poarte negocieri sustinute cu tarile angajate in razboi pentru a obtine conditii cat mai bune de retrocedare a teritoriilor locuite de romanii in cele doua imperii beligerante. In urma intenselor tratativela 4/17 august 1916, Romania semneaza un tratat secret cu puterile Antantei, (Franta, Anglia, Rusia) prin care se recunostea dreptul Romaniei asupra teritoriilor romanesti din Transilvania, Banat, Crisana, Maramures si Bucovina. Evident ca nu se facea nici o referire la Basarabia. As mentiona, cu referire directa la Bucovina, art IV din acest tratat “ Linia de hotar va incepe de la Prut, de la un punct al forntierelor actuale intre Rusia si Romania, aproape de novosulita si vaurca raul pana la granita Galitiei, la intalnirea Prutului cu Ceremusul. De aici va urma frontiera intre Galitia si Ungaria pana la punctul Steag, cota 1955 “.

Din cele de mai sus se poate remarca o ponderare a pretentiilor rusesti, care se rezumau in cazul Bucovinei numai la teritoriul dintr Prut si Nistru, ceea ce confirma solutia lui Iancu Flondor cu mai bine de un an si jumatate in urma care nu accepta ca Prutul sa nu fie hotarul Bucovinei. As face o remarca, pentru a nu crea oarecare confuzie. Se vorbeste de frontiera pe Prut, in situatia in care multi stiu ca o asemenea frontiera, pe Prut exista deja. In cazul Bucovinei este vorba de cursul superior al Prutului, de care facea vorbire Iancu Flondor, nu de cel care desparte Romania de Basarabia.

Ei bine, in conditiile prezentate mai sus, incepeau in anul 1919, dupa terminarea razboiului, negocieri dure pentru pastrarea integrala a Bucovinei in noul Stat Romania, care la 1 decembrie 1918, prin unirea tuturor teritoriilor locuite de romani, deve3nise Romania Mare.

Astfel la 18 ianuarie 1919, se deschid la Paris lucrarile Conferintei de Pace, la care au participat delegatiile a 32 de state beligerante. Delegatia romaneasca condusa de primul Ministru Ion I. C. Bratianu mai cuprindea pe Nicolae Misu, al doilea delegat, Nicu Flondor, consilier tehnic pe probleme economice si financiare si Alexandru Vitencu, consilier pe probleme etnografice si geografice. Sarcina delegatiei a fost foarte grea in recunoasterea unirii Bucovinei in perimetrul sau istoric, precum si in problema minoritatilor. La 1 februarie 1919, Ion I. C. Bratianu solicita Consiliului Suprem al Conferintei de Pace, care reunea conducatorii delegatiilor participante ca frontiera Romaniei cu Rusia in Bucovina si Basarabia sa devina raul Nistru., anuland astfel prevederea din Tratatul cu Antanta din 1916, care mentiona Frontiera Romaniei pe raul Prut. Delegatia ucrainiana solicita la randul sau teritoriul dintr Siret si Prut, care era locuit majoritar de ucrainieni, pretentie care in mai, acelasi an s-a limitat doar la portiune din nord-vestul Bucovinei, pe valea Ceremusului. Nici delegatia americana nu a agreat la inceput unirea Bucovinei cu Romania, venind cu o propunere de divizare a Bucovinei pe criterii etnice, neglijand total criteriul istoric al zonei. Propunerea americana a fost agreata de Consiliul Suprem al celor Patru puteri in data de 21 iunie 1919, printr-o hotarare de reglementare a frontierei romano-poloneze in Bucovina si transmisa partii romane in data de 2 iulie 1919. Solutia propusa Romaniei a fost contestat de cei doi experti, Nicu Flondor si Alexandru Vitencu care au transmis un memoriu prin care demonstrau cu argumente istorice si economice ca partea de nord-vest a Bucovinei trebuie sa faca parte din Romania. Memoriul accepta o rectificare de hotar doar in zona muntoasa in nord-vest, in districtul de atunci Vijnita, care mai fusese in litigiu in timpul razboiului. In semn de protest fata de comportarea fata de delegatia Romaniei la Conferinta de Pace, primul ministru Ion I. C. Bratianu paraseste delegatia Romaniei, nu inainte de a depune un memoriu intitulat “ Romania in fata Congresului de Pace “, protestand si fata de excluderea din teritoriul istoric al Bucovinei a partii de nord si nord-vest. Efectele depunerii memoriului si a parasirii delegatiei noastre de catre primul ministru s-au vazut in urmatoarele doua zile, cand partea americana si-a corectat pozitia fata de frontiera romano-polona. Ciudat e faptul ca desi se discuta de delimitare a frontierei pe criterii etnice, Polonia nu a solicitat niciodata partea de nord-vest a Bucovinei, care era locuit majoritar de ucrainieni. Totodata delegatia americana propunea ca bazinul raului Ceremus sa fie retrocedat Romaniei din considerente economice, iar polonia urma sa primeasca un teritoriu strabatut de calea ferata Kolomea-Zalesciki, din Galitia. Acestea se regasec in decizia Consiliului Superior din 1 august 1919, urmand ca dupa semnarea Tratatului de Pace cu Austria sa fie transmisa si Romaniei.

La 10 septembrie, la Saint Germain en Laye se semneaza Tratatul de Pace intre Austria si puterile aliate. Romania, ca si regatul Sarbilor, croatilor si Slovenilor au refuzat semnarea acestui tratat, nefiind de acord Tratatul Minoritatilor si cu trasarea frontierelor. Urmeaza in continuare presiuni asupra Romaniei sa semneze tratatul. Nemultumit de prevederile Tratatului de Pace, la 12 septembrie 1919, guvernul Bratianu demisioneaza, noul guvern fiind condus de Artur Vaitoianu. Nic acest guvern nu accepta prevederile Tratatului, iar delegatia romana refuza in continuare semnarea acestuia. Urmeaza noi presiuni si discutii, care conduc la un ultimatum in 12 septembrie 1919. Ultimatumul someaza Romania sa semneze, “ fara discutii, rezerve si conditii “ Tratatul de Pace cu Austria, dar si Tratatul Minoritatilor. Urmeaza din nou discutii aprinse in urma carora Romania reuseste sa obtine unele modificari ale continutului celor doua tratate. In cele din urma, la 10 decembrie 1919, la mai bine de un an de la incetarea razboiului si de la Marea Unire, generalul Constantin Coanda (vi-l mai amintiti, sper, din episodul trecut) semneaza in numele Romaniei Tratatul de Pace cu Austria si Tratatul Minoritatilor.

De-abia acum, dupa semnarea tratatelor, decizia din 1 august 1919, privind trasarea frontierelor Bucovinei, este remisa si Romaniei la data de 18 decembrie 1919.

A urmat procedura de ratificare a celor tratate de catre Parlamentul Romaniei. Acest lucru s-a intamplat in sedintele separate ale celor doua camere in 23 si 30 iulie 1920. In data de 4 septembrie 1920, delegatia romana depune la Paris instrumentele de ratificare ale celor doua tratate. In acest fel Bucovina se reuneste si de iure cu Patria Mama. Se recunostea astfel, dupa 144 de ani de ocupatie austriaca apartenenta Bucovinei la Romania, in hotarele sale istorice pana la raurile Ceremus, Colacin si Nistru. Principiul “ restitutio in integrum “ a guvernat de altfel si in celelalte tratate de dupa primul razboi mondial In felul acesta Franta primea de la Germania, Alsacia si Lorena, desi erau locuite majoritar de populatie germana, Polonia primea estul Galatiei, Volania si Polesia, desi populatia majoritara in aceste teritorii o formau ucrainienii si bielorusii, Italia primea Tirolul de Sud, cu populatie majoritar germanica, Cehoslovacia isi marea suprafata cu Rusia Subcarpatica, teritoriu locuit majoritar de ucrainieni, cu sudul Slovaciei locuit majoritar de maghiari si regiunea sudeta, locuita majoritar de germani. Iugoslavia, la randul ei primeste teritorii Voivodina) locuite de o minoritate maghiara semnificativa, sau nordul Sloveniei cu populatie germana.

In ceea ce ne priveste ar fi de remarcat ca, noua frontiera a Bucovinei, desi nu era cea dorita de Rusia, unirea Bucovinei cu Romania nu a fost contestata si nici nu au fost emise pretentii teritoriale fata de Bucovina, pana la ultimatumul din 26 iunie 1940. O singura data a avut Uniunea Sovietica o pretentie fata de unirea Bucovinei cu Romania, dar raptul teritorial de atunci a ramas valabil pana astazi.

Cam acesta ar fi ultimul episod al unui proces istoric, prin care un teritoriu, care pe mine m-a fascinat mereu, revine la locul sau firesc, alaturi de celelate teritorii locuite de romani.

In ultimul episod va voi prezenta, pe scurt, cei 22 de ani in care Bucovina a facut parte din Romania Mare. Din pacate in 1940 s-a rupt cate –o bucata, cate-o bucata din Romania Mare, ca la sfarsitul lui august 1940, teritoriul sau sa se injumatateasca. A urmat al doilea razboi mondial, in urma caruia Romania si-a recapatat portiunea din Transilvania smulsa prin Diktatul de la Viena, dar a pierdut Basarabia si nordul Bucovinei. Si daca Stefan cel Mare si Sfant nu ar fi fost in mormantat la Putna, poate acum granita de nord a Romaniei ar fi fost pe cursul raului Moldova.

Branesti, 17 octombrie 2015.

---

VIZUALIZĂRI: 335 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI