Week-end cu mama la mănăstiri

TIPĂREȘTE

Ziceam că nu mă mai întorc la week-end-ul cu mama la mănăstiri dar tocmai i-am dus albumul cu fotografii din week-end-ul acela și parcă aș vrea să fac o pledoarie pentru părinți și pentru încrederea în noi. Și dacă măcar un cititor își aduce aminte că (mai) are părinți și se gândește că ar putea să le facă o bucurie, pentru că nu s-a mai gândit demult la asta, mă consider mulțumită.

Anul acesta mama a făcut 80 de ani și pentru că nu prea mai există cadouri materiale pe care să le putem oferi începând de la o anumită vârstă, ne-am gândit să-i oferim, doar noi, fetele ei, un week-end la mănăstiri pentru că știam că asta îi va plăcea foarte mult. Mama este o femeie simplă, de la țară, care n-a știut toată viața decât să muncească și să-și susțină copiii. Așa că, dacă pentru cei mai mulți dintre noi un week-end la mănăstiri este ceva banal, pentru ea a fost ceva despre care “le-oi spune și la morți ce-am văzut eu”.

Cu toate că am văzut și eu destule mănăstiri, din păcate mai mult pentru drumeții decât pentru lăcașul în sine, când a trebuit să-mi fac un plan nu se mai lega nimic în capul meu. Așa că am apelat la ajutorul vostru și am pus singura întrebare de când sunt și eu parte a acestui sait.

Le-am mulțumit și acolo, dar țin să o fac și aici, colegilor care m-au ajutat să-mi fac un traseu, care să fie circuit pentru că nu voiam să mă duc și să mă întorc pe același drum, și care să pornească din zona Valea Călugărească - Ploiești, pentru că de acolo trebuia să o luăm pe mama: @abancor, @CATAAS, @zlatna, @tata123, @Safta Radu, @mirmicu, @mariana. olaru și @Dan&Ema.

Cred că toate mănăstirile care au făcut parte din circuitul nostru au fost detaliate foarte bine de @tata123, așa că găsiți articole cu multe amănunte scrise de el. Eu o să fac doar o trecere în revistă a locurilor pe unde am ajuns și poate câte o poveste de pe unde îmi mai aduc aminte.

Și pentru că am pomenit despre încrederea în noi, acesta a fost primul meu drum mai lung, în care nu am avut copilot și pe nimeni care să mă ajute la orientare. Eu conduc zilnic în București dar în vacanțe rar și nu este niciodată responsabilitatea mea, pentru că soțul mă ajută cu orientarea și eu doar execut. Acum, însă, am mers aprox 700 de km, mi-am făcut un traseu de acasă, nu am avut gps, ci am mers foarte bine după indicatoare și temele făcute și ce mi-a prins bine a fost că pe drumurile acelea mai fusesem cu alte ocazii, chiar dacă nu în aceeași ordine. Mesajul pe care vreau să îl transmit tuturor este că putem orice, numai să vrem și cel mai important lucru, după care mă călăuzesc și eu, este că, dacă cineva din lumea asta poate să facă oricare lucru, atunci pot și eu.

Între mănăstiri am mai descoperit și câte un loc drăguț care nu fusese în plan și la care ne-am oprit, dar ce a fost important a fost că le-am adus cu bine acasă pe fete și am hotărât că fiecare aniversare a mamei se va desfășura așa, pentru că ieșirea asta ne-a plăcut foarte mult.

Traseul ales până la urmă a fost București - Bărcănești (unde cineva ne-a adus-o și tot de acolo ne-a luat-o pe mama) – Mănăstirea Dealu (Târgoviște) – Mănăstirea Nămăești (Câmpulung) – Mănăstirea Aninoasa – Mănăstirea Robaia (ambele pe drumul dintre Câmpulung și Curtea de Argeș) - Mănăstirea Curtea de Argeș – Mănăstirea Surpatele (Frâncești) – Mănăstirea Dintr-un Lemn (Frâncești) – Mănăstirea Cozia (Călimănești) – Râmnicu Vâlcea – Pitești – Târgoviște – Bărcănești – București

Din București am plecat la 7 dimineața și după ce am recuperat-o pe mama de la podul de la Bărcănești am urmat drumul de Târgoviște pentru că prima noastră oprire urma să fie la b]Mănăstirea Dealu. La ea am ajuns după ce ne-am abătut din șoseaua spre Târgoviște aprox 2-3 km și de folos mi-a fost și indicatorul din șosea. După un urcuș cu serpentine am găsit o parcare destul de mare, iar accesul spre mănăstire fost pe o alee pietruită, mărginită de flori. Chiar la intrare, pe partea dreaptă, este bustul lui Mihai Viteazul iar înăuntru o placă comemorativă cu un citat din Nicolae Iorga, acolo aflându-se capul lui Mihai Voievod cel Viteaz. Mănăstirea este monument istoric, a fost afectată de mai toate cutremurele și însuși Patriarhul Iustinian și apoi Iustin au susținut restaurarea ei.

Muzeul cu obiecte bisericești era închis, prin curte am mai văzut un monument înfățișând capul lui Macarie, primul tipograf de pe teritoriul românesc, dar cel mai mult am fost încântate de numeroșii pomi de magnolie, toți înfloriți la vremea aceea.

După Târgoviște am urmat indicatoarele de Câmpulung și ne-am oprit la Cetățeni pentru o plimbare scurtă spre Mănăstirea Cetățuia Negru-Vodă, care se află chiar în vârful dealului, după un drum prin pădure foarte frumos. Plouase și mama nu s-a încumetat să urcăm, dar a promis că data viitoare vom ajunge până sus, de unde coborau o grămadă de oameni, unii chiar apropiați de vârsta ei.

La Cetățuia am vorbit cu un domn care făcea traseul București-Cetățuia-Nămăești de 11 ani. Venea să mulțumească icoanei făcătoare de minuni pentru că în urmă cu 11 ani trebuia să facă o operație foarte grea, s-a rugat la Nămăești și la următorul control, nimic nu arăta că el avusese o problemă, iar operația nu a mai avut loc.

Mănăstirea Nămăești de la Câmpulung este indicată foarte bine din drumul principal și am ajuns ușor pentru că și aici am mai fost. Cum am venit de la Voinești-Cetățeni, în giratoriul din drumul național este un indicator de 1 km spre mănăstire. Drumul din parcare până la mănăstire este printre case îmbrăcate în flori și multe magnolii. La Nămăești s-a construit mult de când nu am mai fost eu. Muzeul se află într-o clădire nouă, se consolida dealul, fântâna din spatele mănăstirii era mai aranjată și au apărut toalete pentru bărbați și femei.

Drumul de la Câmpulung la Curtea de Argeș este extrem de frumos și ne-am oprit de câteva ori pentru peisaje, dar șoseaua la fel de proastă precum o știam. Din drumul ăsta ne-am abătut spre mănăstirile Aninoasa și Robaia.

Pentru Mănăstirea Aninoasa ne-am abătut 3 km din drumul principal. La intrarea în biserică sunt mormintele ctitorilor bisericii, boierii Tudoran și jupâneasa Alexandra Vlădescu. Mănăstirea este de maici, are o curte mare, frumoasă, cu flori și magnolii și după cum am citit și văzut în articolul colegului @tata123 de curând, curtea era amenajată cu alte flori, specifice altui anotimp. În biserică se află racla cu Moaștele Sf Nicolae, iar biserica era neagră prin interior ca și cum ar fi ars și erau lucrări de restaurare acolo.

După numărul mare de chilii cred că se și doarme acolo, dar cu toate că ne propusesem să întrebăm la toate mănăstirile unde urma să ajungem, la Aninoasa am uitat. În schimb ne-a apucat prânzul acolo și venea un miros de mâncare de la bucătărie de nu mai puteam. Am întrebat o măicuță dacă putem mânca, contra cost și ne-a spus că gătesc doar pentru personal. Nu prea mi-a plăcut asta, eram doar noi 3 prin curtea mănăstirii la ora aceea și cât am stat acolo au mai fost doar doi vizitatori.

Și dacă măicuțele nu ne-au dat să mâncăm, ne-am oprit noi pe o pajiște, imediat după mănăstire, pentru că ne gândisem la un picnic încă de acasă. Așa că am pus păturica pe iarba verde și am mâncat din bucatele noastre din traistă, fetele au gustat și o vișinată și rezolvată problema, am purces din nou la drum.

Puțin mai departe ne-am abătut 6 km din șosea pentru Mănăstirea Robaia și Fântâna de Leac care se află la 3-400 de m de mănăstire. Valea Robaiei a fost cel mai frumos drum pentru mine, iar Robaia cea mai frumoasă mănăstire din cele văzute. Aleea cu brazi de la intrare, o căsuță așa cum vreau eu pentru bătrânețe, solar, o biserică micuță cu un interior diferit față de ce am mai văzut și simplitate, așa cum se cuvine la o mănăstire. Aici am întrebat și nu se doarme. Inițial a fost o mănăstire de călugări dar acum este de maici.

Mănăstirea Curtea de Argeș, ctitorită de Neagoe Basarab, a fost următoarea noastră oprire. Mai întâi am vizitat Mausoleul unde sunt înmormântați Regele Mihai și Regina Ana, neterminat la interior, dar ne-am uitat și noi pe geam, apoi ne-am îndreptat spre Biserica Episcopală Adormirea Maicii Domnului, cu ornamente foarte frumoase din piatră și coloane frumos decorate.

În Pronaos sunt mormintele Sf Neagoe Vodă Basarab, a soției Despina Doamna și ale ginerelui, Radu de la Afumați. La intrarea în biserică, în dreapta și în stânga sunt mormintele regilor noștri, Carol I și Elisabeta, Maria și Ferdinand și tot în dreapta Evanghelia scrisă cu litere de aur și pictată de Regina Elisabeta.

În spatele bisericii este Paraclisul, capela care adăpostește moaștele Sf Mucenițe Filoteia, unde nu mi-a plăcut holul de la intrare plin cu tarabe cu suveniruri, fie ele și bisericești.

M-a impresionat povestea copilei Filoteia care a fost crescută de mamă foarte religios. Mama a murit foarte tânără, iar tatăl s-a recăsătorit și pentru că mama vitregă nu o suferea din cauza milosteniilor ei, l-a forțat pe tată să o omoare, iar el a făcut asta cu o secure, pe când copila avea 12-13 ani. Moaștele ei au rămas nealterate până în zilele lui Radu (Negru) Vodă când au fost aduse la Biserica Domnească din Curtea de Argeș.

Curtea domeniului este foarte mare, decorată cu ronduri imense de flori, multe magnolii și aici și ședințe foto prin decorul nemaipomenit de frumos. Despre sacrificiul Meșterului Manole, a soției sale Ana și a celor „nouă meșteri mari, calfe și zidari... ”, nu cred că este cazul să spun ceva.

După Curtea de Argeș ne-am îndreptat spre Râmnicu Vâlcea și am mers pe un drum foarte frumos, unde am întâlnit popasul cu camping, Dragoșke, la care ne-am oprit să bem o cafea (alții o bere). Complexul ne-a plăcut foarte mult, am căutat proprietarii, am vorbit, am luat o carte de vizită și sperăm să-l vizităm cât de curând.

Am urmat apoi drumul spre Drăgășani – Băbeni – Frâncești, unde urma să înnoptăm la o prietenă. Dar până acolo, am văzut un indicator spre Situl Buridava, 500 de m. Am făcut stânga brusc, pe ulița aceea și ne-am oprit în dreptul unor săteni care își vopseau gardul să-i întrebăm dacă găsim ceva acolo. Pe ei i-a bufnit râsul și ne-au zis că putem să mergem dar nu găsim nimic. Într-adevăr, așa a fost. Am găsit un teren plin de buruieni înalte, unde păștea un porc negru. Sau mai mulți, că nu aveam vizibilitate bună din cauza buruienilor.

Mie mi s-a părut strigător la cer să pui în șoseaua principală ditamai indicatorul maro ca să semnalizezi la 500 de m un obiectiv turistic și când ajungi acolo să găsești ditamai bălăriile. Autoritățile locale sunt de toată jena. Și așteptăm străinii să ne viziteze țara.

A doua zi, la 8 km de Frâncești, am fost să vedem Mănăstirea Surpatele, unde mama iarăși a avut noroc să stea puțin la slujbă, timp în care eu am umblat prin jur. Nici la Surpatele nu se doarme. Pașii m-au dus în cimitirul din spatele mănăstirii unde am întâlnit un bătrân-tânăr. A zis că are 86 de ani dar era foarte sprinten. Mi-a spus că satul are 3 cimitire, toate amplasate pe coline, până la care trebuie să urci și să cobori, dar pentru el nu-i nici o problemă dacă trebuie să-și facă datoria față de morții lui.

Și aici mi-a plăcut povestea mănăstirii. Cel mai vechi document de atestare al Surpatelor este din timpul lui Neagoe Basarab, dar acea biserică s-a ruinat. A fost apoi refăcută de dna Marica, soția lui Constantin Brâncoveanu, apoi a fost desființată, iar măicuțele s-au împărțit la Horezu și Mrea Dintr-un Lemn, timp de 57 de ani. După care 5 maici au început să scormonească ruinele și au început să reconstituie părți din mănăstire. Doamna Marica a dăruit multe obiecte de valoare, candele de argint, Policandrul cel mare..., iar unele chiar au încrustate numele Maria pe ele. Ușa de la intrare este foarte frumos sculptată de „Filip tâmplarul”, așa cum s-a semnat în partea de jos.

„Drumul Doamnei” este drumul dintre Mănăstirea Surpatele și Mănăstirea Dintr-un Lemn, pe care îl străbăteau zilnic plângând și căutând alinarea durerii, doamna lui Vodă Constantin Brâncoveanu și doamna sfetnicului său, după ce ei au fost omorâți la Constantinopol. Sfetnicul voievodului a fost despuiat de piele de viu, iar după așa o tragedie, cele două doamne s-au consolat una pe alta prin acele locuri.

De la Mănăstirea Surpatele am mai făcut 3 km până la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Și aici mama a prins puțin din slujbă. Aici este un întreg complex. Este aproape gata o biserică nouă, cu turle aurite, sunt multe chilii și aici se doarme, însă numai cu rezervare telefonică prealabilă, pentru că le vin foarte multe autocare.

Am găsit locul mult schimbat față de când am mai fost. Am găsit amenajată o parcare foarte mare pe care n-o știam și între mașini băncuțe și multe, multe sălcii.

Din nou ne-am dus să căutăm locul care reprezintă un omagiu adus aviației române și pe liste l-am descoperit din nou pe Manolescu Max, care a fost o rudă din partea soțului.

Legenda bisericuței dintr-un lemn, spune că un călugăr, după alte surse un cioban, cu numele de Radu, a găsit o icoană a Maicii Domnului într-un stejar secular care i-ar fi spus: „Dorința mea este ca tu să zidești aici, pentru mine, o mănăstire din acest copac”. Așa a fost făcută mica bisericuță, numai din lemnul acelui stejar și din acest motiv a fost numită Dintr-un Lemn.

De la cele două mănăstiri ne-am întors înapoi la Băbeni și Râmnicu Vâlcea, de unde am mers spre Călimănești, la Mănăstirea Cozia, cea mai frumoasă și mai importantă ctitorie a voievodului Mircea cel Bătrân, care a fost înmormântat aici. Și parcă a fost predestinată pentru ce avea să devină pentru că încă din timpul lui Mircea Cel Bătrân, acolo a fost o școală mănăstirească.

În fața Bisericii Mare cu hramul Sfânta Treime se află Fântâna lui Neagoe Basarab, iar în spatele ei Muzeul cu intrare liberă, de unde ai o vedere foarte frumoasă asupra Oltului, loc care a fost „foișorul lui Mircea”. Un preot de la Muntele Athos a spus despre acest lăcaș că este „pământul făgăduinței”.

Și la Cozia am prins o slujbă cu toate că era destul de târziu, iar prin bucătăria brâncovenească am trecut spre Olt pentru câteva momente de contemplare a peisajului superb.

Cozia a fost ultimul obiectiv al week-end-ului nostru. Ne-am mai oprit la popasul Valea Ursului, la 10 km înainte de Pitești, unde mâncăm de obicei când ne întoarcem spre casă pe acolo. Am mâncat 3 ciorbe, un escalop și două tochituri, fetele au împărțit o bere și eu am băut un pepsi si totul a făcut 90 de lei.

Am intrat pe autostradă și am ieșit spre Găești-Târgoviște și ne-am mai oprit la Hanul Dragodana, atrase de aranjamentele care se vedeau din șosea.

Acesta a fost week-end-ul cu mama la mănăstiri pe care deja ne gândim să-l repetăm și sper ca să aibă și pozele rolul lor. Am transferat-o pe mama în altă mașină la Bărcănești și puțin după ora 20 am intrat în București. Ca să vă dați seama ce bucurie a însemnat această excursie pentru ea trebuie să vă spun despre album. După ce i-am dus albumul a plecat cu el prin sat, iar zilele trecute când am sunat-o mi-a spus că acum este la tanti X, care îl dă apoi la nașul Y, și pe urmă ajunge la fina Z... și cine știe dacă o rămâne cineva din sat care să nu vadă pe unde a umblat ea. Cum spuneam, dacă mai avem părinți să ne aducem aminte de ei cât sunt în viață și să le facem din când în când bucurii simple. Nici o lacrimă și nici un regret ulterior nu va echivala cu mulțumirea asta.

---

VIZUALIZĂRI: 627 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI