ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.11.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 10.07.09
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
AUG-2018
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Iarna nu-i ca vara, panseuri despre strandul din Kufstein

TIPĂREȘTE URM de aici

Iarna nu-i ca vara, spuse mai demult un clasic in viata. Si asa este, pentru ca strandul din Kufstein este deschis numai vara ????. Intr-un tarziu am reusit si eu sa ajung la strandul din oras si sa nu credeti ca din snobism ca eu nu ma duc la ligheanul din sat, insa nu am avut cand, sau uneori pot spune ca nu am ajuns acolo din comoditate. Intr-o duminica insa am zis ca trece vara si trebuie sa ajung si aici sa vad cum este si pot spune ca m-am indragostit de acest strand.

Este situat foarte aproape de mine (la maxim 5 minute de mers pe jos) asa ca nu aveam nici o scuza. Am vrut sa ajung cat mai de dimineata, insa am ajuns cam la o ora dupa deschidere. De intrat am intrat simplu, scanand cardul Kufstein pe care il am si care imi ofera acces gratuit la strand. Si ca sa fiu cinstita nici preturile nu sunt mari, de exemplu pretul unui bilet este de 4,5 euro/adult/zi, mergand pana la 1,5 euro daca intri cu trei ore inainte de inchidere.

Program zilnic de la ora 9 – 19 de la 1 Mai pana la final de sezon (septembrie in functie de vreme – si imi aduc aminte ca parca nu s-a inchis la inceput de septembrie fiind inca cald afara)

Ce gasim aici:

- bazin pentru competitii sportive, adancimea apei 140 – 180cm, cu 8 culoare si un lucru care merita mentionat, exista si un loc de acces pentru persoanele cu handicap (o sa vedeti asta si in poze)

- bazin de scufundari cu adancimea de 3,80 m

- piscina de relaxare cu intrari fie pe scara, fie ca intr-o zona de plaja, canal circular unde periodic pornesc curenti rapizi de apa (gen crazy river), scaune sau “paturi” cu bule (tot periodic), sau zone in bazin unde pornesc bule.

- tobogan – accesul se face pe o scara circulara insa nu poti porni la vale decat atunci cand se aprinde becul verde,

- tobogan lat (de familie) sau cu trei culoare,

- o zona pentru copiii mici cu diferite jocuri adaptate varstei de 1-3 ani (la fel o sa vedeti totul in poze)

- un bazin ceva mai mic ca dimensiuni dar unde erau cateva trambuline de sarituri si unde tineri sau copii se distrau de minune

Nu am avut nevoie de vestiar dar asa cum am tras cu ochiul, locurile aratau foarte in regula. Un lucru interesant aici, pe care il vazusem in lista de costuri insa pe care nu l-am inteles decat cand l-am vazut, a fost ca poti sa-ti inchiriezi un vestiar pe sezon pentru o anume suma de bani. Poate ca va intrebati de ce, insa explicatia este foarte logica, pretul nu include sezlonguri sau umbrele (de altfel nici nu gasiti asa ceva aici), asa incat veniti voi cu ele, si ca sa nu le mai plimbati de cate ori veniti aici, va inchiriati un vestiar si le lasati aici pe toata perioada sezonului.

Exista o suprafata verde destul de incapatoare astfel incat va puteti aseza unde vreti, fie pe sezlongurile propria sau pe cearceaf, si daca nu vreti nici una nici alta, mai aveti la dispozitie (daca le prindeti libere) cateva platforme din lemn (pe care poate incapea o familie cu 2 copii). Eu mi-am asezat prosopul pe o astfel de platforma la margine si a fost perfect. Am avut si o mica geanta frigorifica cu mine si pe care am pus-o sub aceasta platforma.

Puteti sa veniti cu ceva in traista sau sa va luati de la micul restaurant de aici, si normal, mi-am luat si eu niste cartofi prajiti si o bere.

Preturi:

Adult: 4,5 euro/ zi; 3,5 euro dupa ora 12.00; 1,5 euro dupa ora 16.00

Copil: 2,0 euro/ zi; 1,5 euro dupa ora 12.00; 1,0 euro dupa ora 16.00

Pensionari: 3,0 euro/ zi; 2,0 euro dupa ora 12.00

Puteti inchiria sezlong pentru 3,5 euro si umbrela tot pentru 3,5 euro

Sa mai povestim putin si din organizarea acestui loc: v-am mai povestit cand am fost cu baietii la acest strand vezi impresii despre “scrumierele” pe care le aveti la dispozitie, acestea exista si aici iar cosurile de gunoi sunt pe tipuri de gunoi (plastic, hartie, menajer si metal sau sticla, nu mai tin minte).

Exista si salvamari care totodata se ocupa si de intretinerea piscinelor. Si daca tot am vorbit despre piscine, cea mai mare surpriza a mea a fost sa vad ca toate piscinele sunt din inox, de o curatenie exemplara, cel putin tot ce am verificat eu asa era, am incercat sa fiu carcotasa stiind ca daca locul nu este curatat se depune mazga, si am dat cu mana sau piciorul prin anumite locuri si era foarte curat.

Si inca un lucru de mentionat, apa din toate bazinele este la temperatura de afara, acesta fiind si motivul pentru care acest strand este deschis doar in sezon. Si pot sa va spun ca oamenii astia intra in bazin si la 10 grade cred, sunt atat de caliti ca probabil ar fi in stare sa intre in piscina si iarna.

Nu stiu daca il veti vizita vreodata, insa daca ajungeti vara in zona si vreti sa va racoriti sa stiti ca merita, este un loc curat, decent, la un pret accesibil, astfel incat chiar si o vizita scurta va poate relaxa.

Si acum va las in compania pozelor dar si a acestui filmulet in care vedeti acest strand youtube


[fb]
---
Trimis de mishu in 10.11.18 22:13:44
Validat / Publicat: 11.11.18 06:10:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.

VIZUALIZĂRI: 577 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mishu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Strandul din Kufstein - Pentru copiii mici distractia era separat
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 43400 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema
[11.11.18 08:20:08]
»

@mishu:

Ce curat, aranjat este totul! Asta nu e nicidecum ligheanul de la tara! Este un strand civilizat in toata regula.

Imi place foarte mult. Sunt si cateva detalii care subt anume pe gustul meu: muntii de pe fundal, iarba verde de pe marginea piscinelor.

In plus eu apreciez posibilitatile de intrare lina si comoda in apa, toboganele late si nu foarte abrupte. Stiu, copii cauta tot mai mult opusul!

E bine sa ai termene de comoaratie. Anul trecut am vizitat mai multe stranduri cu apa termala din zone satesti in vestul Romaniei. Ma bucuram ca existau acele stranduri si erau populate. Dar iata ce vedem la Kufstein din capitolul “stranduri satesti”.

Sehr schön! Numai bine! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishuAUTOR REVIEW
[11.11.18 08:43:12]
»

@Dan&Ema: Ce sa spun, calitatea a fost peste Așteptările mele și asta îmi arata ca acolo oamenii sunt respectați peste tot la fel, iar in locurile mici autoritățile chiar se străduiesc sa își facă treaba pentru care au fost aleși. Descopăr in fiecare zi câte ceva ce ma bucura pe de o parte, pe de alta parte ma întristează comparația cu ce se întâmpla la noi.

Dar încă mai speram, așa ca îți mulțumesc pentru vizita și aprecieri și-ți urez o zi minunata.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[11.11.18 08:58:58]
»

@mishu: ????‍♀️????????‍♂️

Zoazore
[11.11.18 21:26:33]
»

@mishu: Șiii... SB!

Un SB curat ca apa și ca ștrandul!

De ce n-ai avut nevoie de vestiar? Ai făcut baie în hainele de oraș? Sau n-ai intrat în ”lighean”? Arată bazinele alea de n-aș mai ieși din ele! Cel puțin ăla cu șezlonguri!

AdaG
[12.11.18 22:26:54]
»

Dar e corect asa? Ne apropiem de iarna, iar tu ne amintesti de stranduri si de vara... si muntii aceia din fundal... frumos, foarte frumos

mishuAUTOR REVIEW
[12.11.18 22:29:21]
»

@Zoazore: Existau si vestiare in care puteai sa te schimbi, insa fiind atat de aproape de casa am venit cu costumul de baie direct pe mine si am plecat dupa ce m-am uscat... adica costumul, nu eu, nici o nadejde.

Multumesc frumos pentru vizita si aprecieri, o seara linistita

mishuAUTOR REVIEW
[12.11.18 22:31:45]
»

@AdaG: Sunt decisa sa va ametesc, desi mai am povesti din timpul anului, insa in curand, curand voi merge la primul targ de Craciun de anul acesta, ce-i drept la vreo 3 ore de mers cu masina si sunt convinsa ca va vi frumos, asadar peste o saptamana primele impresii despre aceste targuri .

Multumesc frumos pentru vizita si aprecieri.

abancor CONS. ONORIFIC AFA / AUSTRIA
[12.11.18 23:35:21]
»

E foarte bine ca toată lumea interesată de turism în Austria să rețină că acolo aproape fiecare comună are un ștrand public, administrat de consiliul local. Sigur, cu cît mai mare localitatea, cu atît mai dotat ștrandul. De pildă, cum vedem și aici, la Kufstein găsim tot soiul de bazine, tobogane etc. În comunele mici, există poate numai un bazin de înot, sau în unele cazuri un lac natural amenajat pentru înot și bălăceală, o peluză pentru plajă, un teren de volei etc. Sigur, alături de un teren de fotbal, de tenis, poate și un patinoar.

Oricum, ideea e că ceva dotări pentru sport și relaxare tot se găsește. Și la prețuri, după cum se vede, accesibile. Totul face parte din preocuparea pentru sport și sănătate a unei administrații locale chibzuite.

Verdele acela al ierbii bine întreținute, apa limpede, oaza de natură la doi pași de centrul orașului, totul arată foarte îmbietor! Dacă aș locui într-un astfel de loc, probabil mai tot timpul liber l-aș petrece în natură, pe bicicletă sau la bazin.

În poza 23 la prima vedere mi s-a părut că săritorul face echilibristică pe balustrada de la trambulina de 1 m. Apoi m-am lămurit că e de fapt surprins în plină „prăbușire”, de la trambulina de 3 m. Sau nu?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishuAUTOR REVIEW
[12.11.18 23:45:25]
»

@abancor: Nu pot decat sa oftez, acelasi interes pentru localnici l-am vazut si in Ungaria, unde in urma cu vreo 3 ani am cautat venind de la Budapesta, un loc care sa aiba bazine si toate cele necesare distractiei (eventual altceva decat Szeged) si am descoperit la fel, foloseau sursele de apa termala pentru a face bazine in toate satele/ comunele posibile, si cu preturi diferentiate pentru turisti si localnici.

La noi cu cat e mai mic orasul/ comuna, cu atat delasarea e mai mare la fel si interesul pentru buzunarul propriu al edililor e mai mare.

Iar aici persoanele de toate varstele fac sport pentru ca asa au fost educati de mici si in plus li se creaza si conditiile. Am fost de curand acasa si am incercat sa ma gandesc daca vreau sa ies la plimbare unde m-as duce, parcurile sunt destul de departe, mizeria e in floare si nesimtirea la fel, astfel incat din momentul in care iesi [e usa casei incepi sa te enervezi.

Inca nu am povestit despre oraselul in care lucrez, aici am fost socata din ziua in care am venit la interviu, trageam de micul troler cu care ma deplasam si era clar ca nu sunt de acolo, si cu toate astea majoritatea celor pe langa care treceam ma salutau.

Cred ca acest simplu: Buna ziua! iti poate schimba ziua.

Dar o iau pe aratura si din pacate la acest moment lucrurile nu pot fi inca schimbate, asa ca iti multumesc pentru vizita si aprecieri, o seara linistita, si da, ai dreptate, sarise de la trambulina de mai sus, dar e amuzanta poza privita asa cum ai vazut-o tu initial.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
AdaG, Dan&Ema, mishu, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Kufstein și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054327964782715 sec
    ecranul dvs: 1 x 1