ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.10.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 8 zile
cuplu fara copii
2 AD. + - COPII

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 14 MIN

Vânători de plaje în Rhodos. Plajele insulei, atât cât le-am putut vedea

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Cum, probabil, a intrat în obişnuit, în orice vacanţă la mare am merge, e aproape sigur că voi atinge şi unul dintre subiectele noastre favorite: plajele. Ca mari iubitori de plaje ce suntem, înainte să plecăm în Rhodos, ne-am aruncat ochii pe ghiduri şi pe internet să ne orientăm cu privire la plajele insulei. Nu mică mi-a fost mirarea să constat, eu, cel puțin, că Rhodosul are o zestre naturală de peste 40 plaje. Știam că în cele șapte zile ale vacanței nu vom avea timp să explorăm insula pe toate coastele sale dată fiind multitudinea de obiective ale insulei, de aceea băile de soare şi de mare nu au fost prioritare de data aceasta. În atare situaţie ce să fi ales mai întâi?! Nu am fi putut nicidecum să vedem nici măcar jumătate dintre ele, darămite pe toate, de aceea mi-am propus să vi le prezint pe acelea pe care le-am văzut, le-am vizitat, le-am admirat şi le-am fotografiat, pe unele dintre ele, având plăcerea să le încercăm răcorindu-ne la câte o bălăceală în peregrinările noastre prin insulă. Vreau să spun că este vorba de plaje situate pe estul insulei, la Marea Mediterană, în timp ce, în vest, la Marea Egee nu am încercat decât o singură plajă, cu excepţia capului Prasonissi, extremitatea sudică a insulei, care permite vizitatorului să experimenteze o plajă, practic o limbă de pământ, situată între mările menţionate. Similar, voi scrie câteva cuvinte şi despre plajele oraşului Rhodos, de asemenea situate fie la Mediterană, fie la Egee.

Se pare că cele mai frumoase plaje ale Rhodosului se află pe partea de est, la Mediterana cea liniştită, în timp ce pe partea de vest la zbuciumata Egee, unde vântul bate mai mereu, ţărmul mai accidentat oferă preponderent plaje pietroase udate de valuri înspumate, foarte potrivite pentru cei ce practică sporturi care pun vântul la treabă: kitesurfing, windsurfing.

Voi spune câteva cuvinte despre fiecare în ordinea amplasării acestora, începând cu cea aflată cel mai aproape de capitală, nu în ordinea în care le-am vizitat sau după criteriul „cea care mi-a plăcut cel mai mult”.

Kallithea nu este prima plajă pe care am văzut-o, dar este prima plajă care se poate vizita foarte ușor plecând din Rhodos Town, distanța fiind de numai 8 km. Se poate ajunge ușor cu mai multe autobuze care merg spre Lindos sau sudul insulei. Se află lângă complexul renumit Kallithea Springs, construit de pe vremea italienilor pentru a valorifica izvoarele fierbinți, faimoase pentru proprietățile lor curative. Cadrul natural în care este poziționată este superb, stațiunea din apropiere conferindu-i și ei un aer de noblețe. Este micuță, flancată de maluri stâncose în laterale. Are amenajări de tip șezlonguri, umbrele, dușuri, cabine de schimb, este premiată cu Blue Flag. Apa se adâncește treptat, în apă fundul este de nisip, nisipul amestecat cu pietricele fiind prezent și pe suprafața sa. Preferată, în special de localnicii care sunt obișnuiți să vină să înoate când sezonul nu mai este în toi, reprezintă o atracție și pentru turiștii ce vin la băile de alături. Fiind vecină cu vestita stațiune, are posibilități de luat masa, beach-bar.

Înăuntrul complexului, plaja ce aparține de acesta dispune de diverse amenajări și facilități.

Faliraki este, cred, cea mai cunoscută stațiune din Rhodos, cu numeroase posibilități de cazare în resorturi, hoteluri și vile de multe tipuri și de diverse stele. Are o plajă lungă cât ține stațiunea, adică de mai mult de 5 km, lată, din nisip fin, auriu, dispune de multiple facilități și amenajări. Apa mării, de o claritate remarcabilă, se adâncește hăt departe, iar plaja, ca și stațiunea, este aglomerată mai tot timpul. Distracția continuă, zi şi noapte, este la ea acasă în Faliraki, mai cu seamă că stațiunea dispune și de un aquapark şi de posibilitatea practicării sporturilor nautice. Plaja este foarte potrivită și pentru familiile cu copii, intrarea fiind lină și apa mică, ceea ce face ca Faliraki să fie unul dintre cele mai populare și mai căutate locuri din insulă. Distanţa faţă de capitală este de 13 km.

Ca fapt divers, la 3 km sud de Faliraki, am citit că ar exista o mică porţiune de plajă izolată unde se practică nudismul, cei mai mulţi dintre cei care o preferă fiind englezii, austriecii şi nemţii, deşi grecii nu agreează genul acesta de expunere la plajă.

Atunci când am închiriat maşina, tipa de la centrul de închirieri ne-a recomandat câteva plaje, după gustul ei, aşa cum a ţinut să precizeze. Printre ele, a încercuit pe hartă plajele Ladiko şi Ladiko Anthony Quinn, de altfel vecine. Prima de care am dat, a fost Ladiko, o bijuterie cuibărită într-un golf superb, arcuit. Plaja este micuţă, mărginită în spate şi în părţi de stânci golaşe sau nu, înalte. Este dotată cu şezlonguri, umbrele, duşuri, toalete, cabine de schimb, deţine Blue Flag. În spate, o tavernă şi un beach bar au grijă ca turiştii să-şi potolească foamea sau setea. În apă, pe alocuri, se văd stânci mai mici pe lângă care turiştii se strecoară în timp ce se bălăcesc. Apa mării oricum este liniștită, golful fiind protejat total. Plaja este de nisip cu pietricele, intrarea în apă se face nu foarte lin, dar nici brusc. Fotografiată de sus, este foarte fotogenică, apa fiind de cristal.

Ladiko Anthony Quinn este celebră datorită asocierii numelui marelui actor cu cel al plajei stâncoase din vecinătate, pe când se turnau scene din filmul „Tunurile din Navarone” în 1961. În ciuda faimei sale, plaja nu este foarte aglomerată şi a fost întotdeauna considerată ca fiind unul dintre cele mai calme și mai frumoase locuri ale insulei, cu ape cristaline, de smarald. Este o plajă destul de mică și îngustă, foarte pietroasă, şezlongurile fiind aşezate direct pe stânci. Dealurile care înconjoară plaja creează un peisaj sălbatic, dar impresionant, adăugându-i-se verdeața pinilor din jur ca pată de culoare. Nu este în întregime organizată și singurele facilități de care un vizitator se poate bucura sunt câteva umbrele și şezlonguri, în spate având o tavernă mică ce-şi serveşte clienţii. Și tot ca fapt divers, am citit că Anthony Quinn ar fi cumpărat plaja sperând să o transforme într-un centru pentru artiști și producători de film, dar în anii '80 guvernul grec ar fi anulat vânzarea.  

Aceste două plaje, aflate la 17 km de capitală, sunt accesibile cu autobuzul, noi înşine parcând maşina lângă staţia de autobuz în care turiştii aşteptau sosirea acestuia. Ambele plaje se pretează foarte bine la snorkeling și scufundări, după cum am văzut. Am observat și posibilități de cazare în apropierea acestor două plaje, semn că există interes crescut pentru această zonă deosebit de frumoasă.

Tsambika

Una dintre plajele care mie mi-a plăcut mult este Tsambika, o plajă lungă de vreun kilometru, de nisip auriu, nu degeaba având renumele uneia dintre cele mai frumoase plaje din insulă. Tsambika este situată la 25 km sud de orașul Rhodos, lângă localitatea omonimă, flancată de două dealuri înalte, stâncoase, în vârful celui din stânga sa aflându-se, mănăstirea miraculoasă Tsambika, recunoscută pentru minunile făcute în favoarea femeilor ce nu pot avea copii. O plajă lată, cu nisip auriu, amenajată cu tot felul de facilităţi, cu un centru specializat în sporturi nautice, aşa s-ar putea caracteriza Tsambika. Apele sale turcoaz deloc adânci şi intrarea lină în mare o fac să fie căutată și de familiile cu copii. Nu există posibilităţi de cazare, dar înapoia sa există o mulţime de taverne şi cafenele ce se pot ocupa de clienţi, de asemenea se poate întâlni o mini-piață lângă stația de autobuz.

Agathi este plaja ce ne-a fost recomandată din tot sufletul de Christina, cea de la care am închiriat maşina. În atare situaţie, am căutat-o special să ne lăfăim un pic la soare şi bălăceală pe când ne întorceam de la Lindos. Se găseşte la 38 km sud de orașul Rhodos, lângă castelul medieval Feraklos, într-un golf pitoresc, iar nisipul său auriu, foarte fin, împreună cu apa limpede de smarald, creează o imagine minunată, făcând din ea un mic giuvaer. Până acum câţiva ani, era un soi de paradis secret al localnicilor, de când a fost descoperită de turişti, a devenit din ce în ce mai populară.

Pe cât este de mică, pe atât este de organizată, dispune de şezlonguri, umbrele, duşuri, cabine de schimb. Are, în spatele său, trei taverne care pun la bătaie cam aceleaşi mâncăruri, noi am ales-o pe cea din mijloc şi câte o musaca grecească cu choriatiki drept prânz întârziat. Am rămas vreo două ore la Agathi, timp în care ne-am răsfăţat la bălăceală, o adevărată încântare într-o apă deloc adâncă, liniștită și caldă în care trebuia să te îndepărtezi bine de mal să poţi înota.

Lindos, poate cel mai cunoscut orăşel din Rhodos în afara capitalei, are poziţia privilegiată care îi asigură plaje de-o parte şi de alta a colinei pe care se află, inclusiv a acropolisului antic. De altfel, priveliştile din vârf pe care le relevă de ambele părţi ale sale, sunt magnifice. În stânga colinei se desfăşoară o plajă generoasă, Paralia Megali, care ocupă mare parte din golful Lindos, destul de lată, organizată, aglomerată, cu spatele plin de taverne sau terase. Este din nisip cu pietricele, are ape limpezi şi puţin adânci, ideale pentru copii. În dreapta golfului Lindos, chiar sub acropole, se găseşte mica plajă Pallas preferată în special de localnici, dar destul de căutată în ultima vreme şi de străini fiindcă este foarte plăcută, intimă oferind acelaşi nisip fin şi apă mică la intrare. Distanţa faţă de Rhodos este 50 km.

În dreapta colinei semeţe a acropolisului de la Lindos, se află un golf stâncos, aproape circular, pe nume Agios Pavlou (Saint Paul) care are două plaje micuţe printre stânci, situate practic faţă în faţă: Mikros Gialos şi Ag. Pavlou. Există o legendă locală conform căreia golful își trage numele de la frumoasa capelă albă aflată în extremitatea sa dreaptă, ce este dedicată Sfântului Pavel, care ar fi debarcat aici în anul 43 D. C. predicând creștinismul. Privite dinspre şoseaua către Lindos, dar şi de la înălţimea acropolisului, golful împreună cu cele două plaje ale sale, sunt splendide, imaginile te lasă efectiv cu gura căscată. Şi tot aici, există, la ieşirea din golf în larg, un loc numit Laki unde au fost turnate mai multe scene din acelaşi film „Tunurile din Navarone”.

În timp ce Mikros Gialos este aproape nesemnificativă, cu doar câteva şezlonguri şi umbrele şi de nici 30 m lungime, mica plajă Ag. Pavlou este superbă şi încântă ochiul privitorului cu aspectul său exotic. Nedepăşind 50-60 m lungime, dotată cu şezlonguri şi umbrele din stuf, este îmbrăcată în nisip cu pietricele, mărginită de coaste stâncoase, are ape cristaline în care mulţi preferă scufundările şi snorkelingul. Distanţa faţă de Rhodos Town este cam aceeaşi, de 50 km.

Prasonissi

La Prasonissi am ţinut neapărat să ajungem fiindcă vroiam să încercăm plăcerea de a face baie aproape simultan la două mări, căci Prasonissi, plaja lată de vreo 50 m, situată în capătul sudic al Rhodosului are amplasarea fabuloasă atât la Egee cât şi la Mediterană. Este sălbatică, face parte din rezervaţia naturală protejată Prasonissi, de aceea nu există niciun fel de amenăjări, doar o parcare foarte încăpătoare.

Limba de pământ, pardon, de nisip foarte fin, aproape mâlos, lungă de vreo 800 m, este doar în timpul refluxului plajă, în rest este acoperită de apele unite ale mărilor, lăsând impresia că dealul din vecinătate, practic extremitatea sudică a Rhodosului, devine o insuliţă.

Este raiul surferilor şi al altor practicanţi de sporturi ajutate de vântul ce bate cu putere, mai ales după orele prânzului. Există mai multe centre de închirieri sau de vânzare de echipament specific şi câteva taverne dincolo de parcare.

Am petrecut la Prasonissi aproape o jumătate de zi bucurându-ne să încercăm liniştita Mediterana, pe când apele Egeei erau ondulate de valuri şi bătute de vânt, aşa că n-a fost de mirare apariţia iubitorilor de kitesurfing sau windsurfing. Deşi fără facilităţi, locul atrage foarte mulţi vizitatori, prin peisajele sale idilice şi apele uimitor de cristaline ale celor două mări atât de diferite. Distanţa faţă de capitală este de 92 km.

Fourni

Plaja Fourni este singura de pe partea de vest a Rhodosului la care ne-am oprit pentru o baie revigorantă după ce am vizitat castelul Monolithos din apropiere. Este o plajă pe gustul nostru: sălbatică, intimă, mărginită de stânci brodate cu peşteri albastre, cu peisaje bucolice. Drumul de la castel, deşi asfaltat, este destul de îngust şi şerpuieşte printre coline împădurite cu pini, în coborâre până la mare cam 5 km. Aici nu prea există facilităţi, ci doar poţi întâlnti alţi turişti, cu un pic de noroc. Plaja este din nisip grosier amestecat cu pietricele, iar valurile înspumate spală ţărmul neîncetat. Fourni impresionează prin cadrul său natural deosebit şi prin faptul că este izolată, pură. La Fourni ştii sigur că ai întâlnire cu natura, nu găseşti nimic comercial. Dar, mai trebuie ştiut și că turistul care ajunge aici trebuie să aibă la el tot ceea ce este necesar: de mâncat, de băut, umbrelă, cearșaf, etc. Distanţa faţă de Rhodos Town este de 75 km.

Plajele capitalei, oraşul Rhodos

Capitala, situată în nordul insulei, ocupă tot capătul din acest punct cardinal, fiind practic ca un degeţel scăldat de ambele mări pe aproape toate părţile. Drept urmare, are plaje de tot felul, şi mai mari şi mai mărunte, de nisip sau pietricele sau mixte, foarte cunoscute şi aproape neştiute.

Mă simt datoare să încep cu plaja Zephyros, plaja situată peste drum (şoseaua către Lindos) de hotel Lomeniz unde am avut cazarea. A fost plaja noastră „de casă” pe toată durata sejurului, plaja cu care ne începeam zilele de vacanţă la o baie scurtă, sau la apus să ne reenergizeze după ce cutreieram toată ziua prin cine ştie ce cotloane ale insulei.

Zephyros, aşadar, este o mică plajă situată în estul capitalei, la Marea Mediterană, într-un golf ce-i asigură ape calme, protejate de vânt. Este de nisip, pe alocuri cu pietricele, organizată parţial cu şezlonguri şi umbrele, în apă pe ici pe colo dai de stânci pe fund, iar intrarea este potrivită ca adâncime. Are şi un beach-bar de unde se pot cumpăra băuturi de tot felul şi ceva snacks-uri, îngheţată. N-aş putea spune că este aglomerată, dar nici prea liberă, cred că principalii clienţi sunt turiştii ce stau la Lomeniz şi hotelurile din jur.

Mergând pe ţărm spre capul Koubournou, extremitatea nordică a insulei, se pot întâlni mici plaje lăturalnice porturilor oraşului, aici aş aminiti-o pe Akti Sachtouri, situată exact lângă Portul Comercial şi pe lângă zidurile exterioare ale oraşului între Porta Marina şi Poarta Panagia, o mică întinderie aurie de nisip pe care era o plăcere să stai.

Mergând mai departe, în sensul invers acelor de ceasornic, se întâlneşte plaja Casino, o plajă mare care se află chiar în fața cazinoului. Este bine organizată cu șezlonguri și umbrele, dotări de tot felul. Înconjurată de multe hoteluri, Casino Beach reprezintă o alegere excelentă pentru turiștii care stau în orașul Rhodos. Atmosfera de pe ea este un pic cam zgomotoasă, iar facilitățile se găsesc în porțiunea sa mai largă, de la magazinele de cadouri până la restaurante.

În continuarea plajei Casino şi până la capul Koubournou, în dreptul Acvariului, se desfăşoară cea mai vestită plajă a oraşului, Elli, dar şi cea mai cosmopolită şi cea mai vizitată, devenind populară încă din anii'70. Este aglomerată mai tot timpul, înconjurată de terase, cafenele, beach-baruri pline mereu. Deşi extrem de bine amenajată cu de toate, modernă şi aranjată, Elli nu este chiar o plajă de nisip, ci mai degrabă de pietriş amestecat chiar cu pietre mai mari pe alocuri, cu ape limpezi care nu sunt chiar mici la intrare, dar nici prea adânci. Deține Blue Flag. Pe Elli am vizitat-o, datorită faimei sale, şi acum nouă ani când am fost în capitală şi ştiu că am reţinut încă de atunci că în apă există o platformă pentru sărituri, încercată de curajoşi. Umbrelele multicolore îi conferă un aer modern şi pastelat, atmosfera este una boemă, aşa încât Elli mi s-a părut cea mai fiţoasă plajă din insulă. Scriitorul englez Lawrence Durrell a descris-o ca fiind cea mai frumoasă plajă din Marea Mediterană, dar desigur, trebuie să-l înțelegem ca fiind subiectiv.

De cealată parte a capului Koubournou, la Marea Egee, pe coasta vestică, se află plaja Akti Miaouli, numită aşa după numele bulevardului ce o mărgineşte, udată de ape mai agitate, bătută de vânturi mai puternice. Este o fâşie lungă de nisip gri cu pietricele, nu prea lată, dar bine dotată cu şezlonguri, vestiare, duşuri, în spatele căreia se află o pleiadă de hoteluri, reprezentând, astfel, o variantă convenabilă pentru turiştii cazaţi acolo.

Ca o extensie a plajei Akti Miaouli, uneori prezentată ca fiind una şi aceeaşi, plaja Psaropoula (Akti Kanari) se continuă până la micuţa plajă stâncoasă Kato Petres aflată în dreptul Mount Smith, acolo unde se găsesc ruinele Rhodosului antic. Cum Psaropoula este continuarea celei numite Akti Miaouli, este bine de știut că beneficiază de același dotări moderne, fiind o plajă de oraș preferată de toți cei care stau în apropiere, loacalnici sau turiști. La o privire aruncată vis-a-vis, se pot admira coastele continentului, tărâm ce aparține Turciei.

Amplasată în spatele unor trepte ce trebuie coborâte până la ea, plaja Kato Petres este de-o frumusețe uimitoare.  Aici nu se mai află șezlonguri sau umbrele, nu se mai văd negustorii care încearcă să vândă te miri ce,  în schimb, se găsește o plajă mică, romantică, ascunsă de stațiunile aglomerate din jurul ei.  

Concluzie

În Rhodos, insula soarelui și a cavalerilor, plajele sale sunt obiective de neratat pentru orice turist, indiferent cât ar fi de pasionat de istorie sau natură. Vizitatorul de Rhodos se poate bucura și își poate găsi plajele preferate, în funcție de gusturi sau preocupări. Numai că, în opinia mea, este nevoie de mașină închiriată cel puțin câteva zile, dacă nu pe tot parcursul vacanței, pentru a avea libertatea de mișcare și explorare atât de necesară într-o insulă care nu e deloc mică.

Rhodosul are plaje frumoase, numeroase și de toate tipurile, așadar cine vrea să meargă în Rhodos are de unde alege ceva ce i se potrivește!

Vă rog, atașați următorul videoclip: youtube

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de irinad in 21.10.18 07:48:31
Validat / Publicat: 21.10.18 09:24:06
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 25982 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Plaja Tsambika văzută de la mănăstirea cu acelaşi nume
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46550 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

20 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[21.10.18 09:11:02]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

irinadAUTOR REVIEW
[21.10.18 09:35:56]
»

@webmasterX: Mulţumesc!

iulianic
[21.10.18 09:37:55]
»

@irinad: Iată că pot spune și eu "Start vot! " unui articol care vorbește atât de frumos despre plajele din Rhodos. Desigur, sunt multe plaje în Rhodos, de fapt insula este înconjurată de mici golfulețe cu plaje mai mult sau mai puțin amenajate. Îți trebuie mult timp să le vezi chiar pe toate cele mai importante. De aceea, Rhodos rămâne o insulă care ne cheamă iar și iar, puțin câte puțin mai descoperind câte ceva. Vacanțe frumoase oriunde și oricând!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[21.10.18 10:04:31]
»

@irinad:

Ghidul plajelor si al insulei. Excelent. Cel mai mult mi-a placut lima aceea de nisip dintre mari care se acopera la venirea fluxului.

Felicitari! Numai de bine! ????????

irinadAUTOR REVIEW
[21.10.18 10:53:40]
»

@iulianic: Mulţumesc frumos, plajele insulei Rhodos ne-au fascinat, dar am rămas cu regretul că n-am avut timp suficient să vedem cât mai multe. Deşi am închiriat maşină pentru câteva zile, pleiada de obiective ale insulei nu prea ne-a permis să umblăm din plajă în plajă.

Într-adevăr, Rhodosul reprezintă o destinaţie pentru cel puţin încă o vacanţă!

Vă întorc cu mare plăcere urarea de a avea vacanţe frumoase oriunde şi oricând!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[21.10.18 11:01:34]
»

@Dan&Ema: Mulţumesc mult pentru aprecieri! Şi soţului meu tot la Prasonissi i-a plăcut cel mai mult deşi distanţa până acolo a fost cea mai mare, frumuseţea şi naturaleţea locului au compensat un drum ceva mai lung.

Mă bucur de vizită!

Carmen Ion CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[21.10.18 11:15:17]
»

@irinad: Măi, ce a avut guvernul grec cu Anthony Quinn? După ce că le-a promovat țara, ba cu Zorba, ba cu Tunurile din Navaronne, nu l-au lăsat să cumpere plaja, să-și facă omul damblaua

Bine că au vândut în schimb portul Pireu chinezilor!!!

Lui Lawrence Durrell i-a plăcut mai mult o plajă din Rhodos decât cele din Corfu? O fi știut el ce spune, fiind așa un bun cunoscător al Greciei insulare. Ceea ce nu l-a împiedicat ca spre finalul vieții să se stabilească în Languedoc, în sudul Franței...

Ca de fiecare dată m-ai zăpăcit de cap cu vânătoarea de plaje, nu știu cum de ai atâta răbdare să le „contabilizezi”.

Iar pozele... ce mai! sunt de-a dreptul profi!

Felicitări!

maryka CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[21.10.18 12:29:01]
»

Am citit cu drag, am văzut sau revăzut multe locuri din Rhodos. Recunosc că nu am fost în toate locurile sau toate plajele de mai sus, e greu să reușești asta în cele 7 zile de sejur. Mai ales dacă noi am umblat pe coclauri, cățărându-ne pe stânci la cetăți și castele. La Tsampika nu am urcat la mânăstire și îmi pare rău, dar am preferat să ne odihnim câteva ore la plajă Tsampika și pentru o răcoreală în mare. În schimb am fost în vizită la Kalithea și Prasonisi.

Aștept cu drag și alte impresii din insula cavalerilor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[21.10.18 13:52:23]
»

@Carmen Ion: Sincer, nu ştiu, dar ar fi fost şi el îndreptăţit la bucăţica aia pietroasă ce-i poartă numele în Rhodos: e aşa de mică şi cam prea stâncoasă, în opinia mea, că, la cât a iubit Grecia, ar fi meritat-o din plin!

Aşa am citit despre plaja Elli, că ar fi fost preferata lui Lawrence Durrell în Mediterana, dar ştii că se spun multe, nu întotdeauna 100% adevărate... Chiar şi dacă ăsta ar fi adevărul, Elli nu e chiar o minunăţie de plajă, dar are faimă şi faima vinde bine.

Treaba cu contabilizarea plajelor, ştii că e "deformaţie profesională", dar ţine şi de o plăcere... de vacanţă! Noroc cu carneţelul de vacanţă, în el se adună toate datele, apoi doar le prelucrez.

Mulţumesc mult pentru aprecieri, vizită, în special comentarii!

irinadAUTOR REVIEW
[21.10.18 14:06:49]
»

@maryka: Mulţumesc frumos pentru vorbele frumoase!

Păi, ştii că şi eu ţi-am admirat efortul de a vizita multe castele din Rhodos, am fi vrut şi noi să ajungem la mai multe, dar n-am vizitat, în afara capitalei, decât unul singur, acela de la Monolithos.

Acum revenind la plaje, când făceam itinerarul pentru următoarea zi, ne gândeam cum să le introducem în program, apoi încercam să le intercalăm printre sate şi situri antice ca şi pauze de refresh, apoi ne opream să le fotografiem din şosea şi imediat coboram la mare să le privim de-aproape, şi uite-aşa am văzut şi vizitat mai multe.

Despre Rhodos, momentan nu voi mai scrie, s-a scris suficient de mult pentru ca turistul doritor de Rhodos să-şi poată face idee ce ar vrea sau ce ar putea să facă prin insulă. Deocamdată mai aveam ceva de spus despre vacanţa din iunie, apoi mai vedem...

Toate cele bune!

mishu
[21.10.18 20:44:19]
»

@irinad: Si din articolul tau am citit crampeie de dimineata si de abia acum am reusit sa il si citesc. Minunat, felicitari, votat cu mare drag.

irinadAUTOR REVIEW
[21.10.18 20:58:15]
»

@mishu: Mulţumesc frumos, mă bucur că ţi-au plăcut plajele "mele", ele reprezintă unul dintre subiectele preferate ale vacanţelor noastre. Ştiu că a ieşit cam mare şi cam greu de parcurs, dar de data aceasta am preferat să concentrez informaţiile într-un singur articol.

O seară plăcută!

krisstinna
[22.10.18 09:16:49]
»

@irinad: Excelent articol!

Dacă voi ajunge pe insulă am sa țin cont de recomandările tale, îmi va fi mult mai ușor.

Și pozele sunt minunate!

irinadAUTOR REVIEW
[22.10.18 20:36:06]
»

@krisstinna: Cu întârziere şi cu scuzele de rigoare, îţi mulţumesc tare mult de aprecieri! Poate în altă vacanţă vom putea vedea şi restul plajelor pentru a ne completa imaginea despre Rhodos.

Pozele au ieşit bine fiindcă plajele sunt frumoase şi pentru că soarele a fost un ajutor foarte bun!

Yolanda
[23.10.18 08:16:21]
»

@irinad: fotografiile sunt deosebite! fac o lista cu destinatii neumblate de mine pâna acum pe care sa le vizitez la pensie (care se aproprie din pacate, cam în 4 ani), accesibile ca distanta si buget (deh, pensia unui om care a muncit o viata intreaga va fi modesta, au grija cei de la guvernare de asta!), deocamdata pe lista sunt: Malta, Rhodos (multumita tie), chiar si Turcia daca se mai schimba ceva, tarile din proximitatea tarii noastre... daca mai stii si alte destinatii apropiate, interesante si accesibile ca sa le trec pe lista... ma duc sa listez la imprimanta articolul tau.

Ma bucur ca lui Iulianic i-a placut zicerea mea "Vacante frumoase oriunde si oricând. "

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[23.10.18 08:32:13]
»

@Yolanda: Vreau să-ţi răspund imediat fiindcă ecoul tău m-a atins la coarda sensibilă şi pentru că nu mai vreau să comit vreo greşeală cum mi s-a mai întâmplat cu tine.

Mă întristez şi eu când aud chestiile legate de pensie, fiindcă, vrem, nu vrem, acolo vom ajunge cu toţii, depinde ce mărime va avea aceasta...

Mulţumesc frumos, sunt mândră că ţi-am captat atenţia cu Malta şi Rhodos, cine ştie, poate şi cu ceva din Turcia. Acestea sunt destinaţii frumoase, interesante, ofertante din multe puncte de vedere, accesibile care pot sta în atenţia oricui, nu sunt nici prea îndepărtate să necesite cheltuieli mari de transport.

Mulţumesc frumos pentru aprecieri, vizită, ecoul tău chiar m-a impresionat în mod deosebit, m-a convins că am adus în faţa colegilor de sait locuri ce îndeamnă să fie vizitate!

Urările privind vacanţele viitoare ţi le întorc cu mare plăcere!

mireille
[23.10.18 09:54:03]
»

@irinad: Irina, poza ta de astăzi de pe prima pagină a site-ului îmi trezește reverii, acolo e banca unde stăteam zilnic, seara, în fața hotelului meu, peste drum de dig, să captez apusul de soare și să mă bălăcesc cu ochii, culmea, la nici o săptamână după tine.

Ai scris un ghid organizat, extrem de util amatorilor de plajă, am vânat și eu câteva, le recunosc din pozele tale.

Ai dreptate, în Rhodos fiecare găseste ceva, ce i se potrivește... deocamdată eu mestec încet cu lingurita prin spuma de articole, iesite parcă dintr-un cuptor încins...

irinadAUTOR REVIEW
[23.10.18 19:05:51]
»

@mireille: Abia acum am ajuns acasă şi-ţi pot răspunde. Mă bucur că ţi-am ieşit în întâmpinare cu articolul acesta. M-am gândit de când alegeam fotografiile pe care să le ataşez că aceasta şi încă altele îţi vor fi familiare, că hotelul în care ai stat era pe-aproape, prin zonă. Cam asta am vrut şi eu, să pun laolaltă notiţele despre plajele văzute care împreună cu imaginile lor surprinse în fotografii să-l ajute pe doritorul de Rhodos sâ-şi facă idee despre plaje şi să aleagă ce ar vrea să viziteze.

Cuptorul ăsta încins a fost cam solicitat în ultima vreme, dar se va răci...

Te pup, o seară frumoasă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ioana74
[04.03.19 13:03:02]
»

@irinad: Cu scuzele de rigoare pentru intarzierea cu care citesc aceasta serie dedicata Rodosului, spun doar: felicitari, un ghid foarte util pentru vanatorii de plaje! Zona mea preferata de cazare ramane in Rodos Town iar de Prasonisi mi-e un dor nebun. Rodosul ramane in top 3 al insulelor grecesti (topul meu desigur)

Astept sa ne revedem si sa mai povestim pe unde am fost, sa imi dai niste ponturi despre Peloponez... in sfarsit ajungem si noi acolo in august in Tolo.

Te pup cu drag!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[04.03.19 20:02:46]
»

@ioana74: Şi eu îţi datorez aceleaşi scuze pentru întârzierea răspunsului meu cauzat de o zi grea, istovitoare.

În orice destinaţie ne-am duce (mai ales în Grecia), voi avea negreşit un episod denumit Vânători de plaje în... , fiindcă plajele sunt unul dintre subiectele noastre preferate în vacanţe. Acum vreau să mă mobilizez pentru un articol despre plajele din Thassos, cele pe care le-am văzut anul trecut, în septembrie. Aş vrea să-l scriu până începe vara, poate cine ştie, se mai inspiră cineva.

Sunt în asentimentul tău în ceea ce priveşte cazarea în capitală, nici eu nu aş fi ales să stau în altă parte decât în Rhodos Town, iar, da, Prasonisi e capătul insulei care îi cucereşte pe iubitorii de natură, mare, soare. Ce poate fi mai frumos decât locul în care două mări tânjesc una după cealaltă, iar atunci când vine sezonul ploios să se întâlnească în sfârşit?!

Şi eu sunt nerăbdătoare să ne întâlnim, vom povesti, cu siguranţă şi, bineînţeles, îţi voi spune tot ce ştiu despre Peloponez. Mă bucur să aflu că veţi sta în Tolo de unde am amintiri frumoase.

Te pup şi eu, salutări şi lui Călin!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, ioana74, irinad, iulianic, maryka, mireille, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în insula Rhodos:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.091124057769775 sec
    ecranul dvs: 1 x 1