ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.10.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 29.12.11
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 1 zile
prieteni
14 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Un oraș ce transmite o energie pozitivă

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Astăzi vă voi vorbi despre un oraș care mie mi-a plăcut foarte mult, contrar așteptărilor, asteptări create în urma multitudinilor de recenzii negative, citite de mine, la adresa lui. Dar ca de obicei, trebuie să începem de undeva.

Dis de dimineață, pe burta goală pentru că onor ghid nu a vorbit la recepție pentru un mic dejun la pachet, am purces la drum. Fiind o vizită scurtă, de doar o zi și o noapte, ne-am luat la noi doar un mic rucsac sau o geantă de voiaj, după caz. Bagajul principal l-am lăsat la recepția hostelui unde urma să ne întoarcem!!!

5,45 sâmbată dimineața am plecat la drum. Era pustiu pe străzi și era destul de răcoare. Am mers preț de 15 minute până la stația de metrou. Aici stupoare, am constatat că era închisă. Metroul începea să circule mai târziu. Ce să facem? Aveam bilete la autobuz la ora 7 dimineața. S-a creat o mica stare de panică.

Cei cu net și cu uber instalat au dat comanda de două mașini. Opt persoane au fost rezolvate. Văzând că se precipită lucrurile am intrat și eu pe netul de România pentru a comanda un uber. Știam că această mișcare o să mă usture la buzunar, dar era extremă urgență. A venit o mașină de tot râsul. Un Suzuki atât de mic, parcă era Lăstun. Noi eram patru persoane cu greutate. Ca să va faceți o idee în ordinea kilogramelor eu eram doar pe locul 3 și doar mă cunosteți. Nu știu ce a fost cu șoferul ăla, dar eu dacă vedeam cine urmează să se suie în „micul meu gigant”, demaram în trombă. În fine, am stat în față și am mers fără nicio exagerare cu genuchii la bărbie. Drumul a costat 4500 pesos chilieni.

Ajunși la autogară iar o mare nebunie. Eram patru grupuri disparate, care ne-am căutat preț de vreo jumătate de oră. Fiecare dintre noi avea în grup cel puțin o vorbitoare de spaniolă, dar la autogară era o debandadă! Nimeni nu știa nimic. Nici la informații, nicăieri. Aici in Chile nu există trafic feroviar, așa că drumurile între localități sunt parcurse doar cu autobuze. Ei bine sunt o muțime de firme care nu știu una de alta. Abia cu 15 minute ne-am regăsit toți și am găsit și autocarul potrivit. Biletele până în Valparaiso au costat 3000 de pesos de persoană, adică destul de convenabil.

Autocarele sunt moderne așa că drumul parcurs până în Valparaiso a fost destul de lejer. Într-o oră și jumătate eram deja la destinație. Am coborât din autocar și am dat de un frig! Aici era ca într-o dimineață de iarnă. Norocul nostru a fost ca peste zi s-a mai încălzit. Am mers preț de vreo jumătate de oră pe jos până la hostel, ne-am lăsat bagajele la recepție și am ieșit să hoinărim prin oraș.

Locația acestui hotel era perfectă. Sus pe-un deal chiar în cartierul cel mai boem și frumos al orașului. De fapt exact acest cartier colorat și plin de artisti plastici este magnetul prin care sunt atrași o mulțime de turiști în zonă. Cu toate că era doar în extrasezon, totusi erau deja mulți turiști în acest oraș. Acest oraș din Chile este comparat cu mult mai faimoasa zona din Italia, Cinque Terre, doar că e mult mai mare. Nu mă pot pronunța pentru că n-am fost în Cinque Terre.

Da ce am găsit în oraș? Ei bine am găsit o atmosferă superbă. Era așa un vibe pozitiv, o energie care îți dădea aripi. Totul acolo e deal și vale. Urci si cobori la scări, de ți se acrește. Cu toate astea energia asta pozitivă, parcă îți dă aripi. Nu, pe asta n-am luat-o dintr-o reclamă! =))

Toată dimineața am hoinărit pe străzi, care de care mai colorate și mai interesante. Cum se poate da viață unui oraș, făra să renovezi nimic. Doar conservi ceea ce ai și îi dai puțină culoare! Ei bine aici e un oraș de artisti. Probabil ca s-au adunat din mai multe zone si s-au stabilit aici. Totul e mult prea frumos.

Noi, toată gașca, ne-am pus la o cafea să punem țara la cale. Am râs, am glumit apoi am plecat fiecare pe drumurile lui. Așa era organizată această excursei. Te ducea de la punctul a) la punctul b), apoi program liber.

Eu împreună cu câțiva parteneri cu preocupări comune, am ales să hoinărim pe străzi, să gustăm din ritmul de viață al localnicilor și să ne bucurăm de tot ce vedem. Toată aceasta parte a orasului este ca un Fond Plastic imens. Clădiri colorate, artiști plastici, târguri și expoziții originale, fără urmă de kitsch, de prost gust sau de chinezării, oameni superbi, atât turiști, cât și localnici.

Mi-a plăcut foarte mult atmosfera din acest cartier boem al orașului. Ne-am dat kilometrajul peste cap, dar a fost un foarte bun antrenament pentru trekingul ce va urma. Am cumpărat diverse nimicuri, am admirat arta urbană, am râs, am glumit, am făcut o mulțime de poze...

A venit și timpul să ne relaxăm la o terasă. Am găsit o terasă cu o priveliste superbă asupra orașului și a portului de la Oceanul Pacific. Aici am mâncat pe săturate și am băut și câte o bere locală. Bonus am avut parte și de un trubadur ce ne-a încântat cu melodii locale. A fost un prânz pe cinste. Un fel de mâncare plus o bere plus taxa servicii ne-a dus la 10000 pesos chl de persoană. Destul de ok.

Grupul s-a regrupat în jurul cazării. Dupa ce am pus mâna pe minunata cameră, am zis că n-are rost să facem mulți purici prin ea, așa că hai în oraș. În imediata noastră vecinatate era Paseo Yugoslavo. Strada este una dintre cele mai vechi din oraș, cam de la mijlocul secolului al XIX-lea. Pe ea este construită Baburizza Palace, o reședință privată ce găzduiește din 1916 muzeul de arte frumoase. Pe acestă străduță celebră am putut admira multe alte clădiri cu o arhitectură deosebită, iar ca bonus am avut o priveliște specială spre zona portuară a orașului.

Nu ai cum să vizitezi acest oraș, fără să faci măcar o mică plimbare cu unul dintre multele „ ascensoare”, așa cum sunt ele denumite, ce deservesc orașul. Acestea sunt de fapt niște funiculare care au fost construite pe final de secol XIX, început de secol XX, probabil la inițiativa unui primar destoinic. Aceste funiculare, în fapt niște containere de lemn ce urcă sau mă rog coboară pe șine, au fost construite pentru ai ajuta pe locuitorii orașului să ajungă mult mai usor în cartierele orașului. Inițial au fost peste 30, cert e că în ziua de azi doar șapte mai sunt funcționale. Clar în ziua de azi e mai mult o chestie turistică. Prețul unei asemenea călătorii cu funicularul este mai mult simbolic și anume 100 pesos chl, cam 50-60 de bani.

Ajunsi în partea de jos a orasului am decis să vizităm și partea mai puțin turistică, să vebem modul lor de viață. Ne-am suit într-un autobuz de anii 70-80 de pe la noi. Urcarea se face doar pe la șofer, de unde se achiziționeaza și biletele la un preț simbolic. A fost o plimbare frumoasă, mai ales că am avut norocul de un trubadur ce ne încânta cu melodii tradiționale.

Am coborât în Piața Centrală a orașului. Aici am vizitat catedrala, am văzut Arcul de Triumf, am admirat dansatorii de salsa. Aici erau strânși numai localnici. Era sâmbată seara și se relaxau în parc. Prin zonă cam totul era la liber, droguri, prostituție și câte si mai câte. Fiind avizați în privința suților am fost iar cu ochii în paișpe.

După această vizită în inima orasului am ales să mergem în zona portuară să admirăm Pacificul, mai ales că era o premieră pentru noi. De altfel o parte din gașcă s-a dus departe în zona de plajă, pentru a face sandboarding pe dunele de nisip. Interesant, dar noi vroiam să vedem cât mai mult din oraș.

După vizita în port am ales să urcăm iar cu funicularul în zona noastră, iar seara s-a încheiat foarte frumos la un restaurant local, cu o vită în sânge asezonată cu un vin roșu ca focul!!!

Nu cred că ai ce face mai mult de două, trei zile în acest oraș, dar dacă ai cumva prilejul să ajungi prin zonă opinez ca este ceva de neratat.

Valparaiso, acest oraș colină plin de alei și străzi pietruite, cu un sistem unic de lifturi funiculare, cu o artă grafică urbană deosebită, cu o puternică moștenire culturală și arhitecturală, a fost inclus în patrimoniul UNESCO. Asta spune tot!

Dis de dimineață, nu știu de ce atâta grabă, am parcurs traseul invers, spre Santiago de Chile, dar despre asta am povestit deja. Toate bune!

P.S.Dacă aveți curiozitatea , puteți viziona videoclipul pus la dispozitie mie de un partener de călătorie și care conține mici pași din aproape toată excursia.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de robert in 06.10.18 11:02:36
Validat / Publicat: 06.10.18 12:18:03
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA de SUD.

VIZUALIZĂRI: 961 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P11 la pas prin Valparaiso
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 61800 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

robert [06.10.18 11:37:27] »

rog: https://www.youtube.com/watch?v=wCd103CmAWQ

mersi frumos!

webmaster26 [06.10.18 12:17:39] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

ANILU [06.10.18 15:21:20] »

@robert: Reconfigurare traseu... cam așa am făcut după ce am început să citesc.

Deci... ați plecat din Santiago spre Valparaiso pentru o noapte de cazare cu autocarul, aranjat transport de agenție. Dar până la autocar a trebuit să vă descurcati... ????

Boem orașul... așa cum l-ai văzut și ni l-ai prezentat și nouă. Iar arta urbană... foarte tare.

Arată curat orașul... sau cel puțin așa am văzut în poze.

... și iar v-ați întors în Santiago!!!

Am înțeles bine traseul, nu?!

Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
robert [06.10.18 15:30:10] »

@ANILU: foarte corect! Si la întoarcere iar am rămas ultimii la hotel. Am comandat primul Uberul si ăla nu știa să ajungă. Si ma tot suna! Iar eu cu spaniola mea... până la urmă l-am gasit in josul strazii!

Da am stat o zi In Santiago, apoi o zi in Valparaiso si apoi inca una in Santiago. Si asta e doar inceputul.

Mersi de vizită si de comentariu!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dan&Ema [06.10.18 17:34:23] »

@robert:

Valparaiso, acest oraș colină plin de alei și străzi pietruite, cu un sistem unic de lifturi funiculare, cu o artă grafică urbană deosebită, cu o puternică moștenire culturală și arhitecturală, a fost inclus în patrimoniul UNESCO. Asta spune tot!

Pe langa aprecierea UNESCO care spune ceva, Robert, sau capitane Lupan, ai ajuns in portul Valparaiso, ai vazut Pacificul pe celalalt tarm. Dar cel mai special mie mi se pare ca ai simtit energia locului. Este extraordinar, este mai departe de text si poze.

Felicitari, felicitari!

Numai de bine!

Just continue the story...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster [06.10.18 17:34:26] »

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

nrs † [06.10.18 20:12:41] »

azi nu am prins decat SB

ungureanica [06.10.18 20:30:31] »

Superb videoclipul. Așa am putut să vedem și noi locurile despre care povestești. Super articolul și pozele. Locuri inedite și interesante pentru noi. Salutări!

elviramvio [06.10.18 21:58:31] »

@robert:

Superb! Ai parte de toată admiraţia şi invidia pe care am găsit-o disponibilă la ora asta A meritat efortul făcut de tine !

robert [07.10.18 10:56:12] »

@Dan&Ema: Bine Haralamb! Ți-ai făcut bine temele! Da unde ai fost, de n-ai făcut parte din echipaj!?

Acu redevenind serioși, într-adevăr a fost o experiență fabuloasă și mă bucur foarte tare că am trăit-o p-e propria piele. Deasemenea mă bucur că am reușit să transmit o mică parte din trăirile proprii!

Muțumesc frumos de vizita și apreciere! Mai am un pic și ajung si în Țara de Foc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
robert [07.10.18 10:59:38] »

@ungureanica: chiar mă întrebam, videoclipul nu l-a văzut nimeni sau nu le-a părut interesant? Și mie mi-a plăcut foarte mult si nu e creație proprie, ci am fost doar un actoraș în rol secundar. Apropo nu e complet, din motive tehnice! Vedem dacă se poate remedia!

Mulțumesc pentru vizită, comentariu și apreciere. Toate bune îți doresc!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
robert [07.10.18 11:04:05] »

@nrs: mersi pentru consecvența ta! Apreciez!

robert [07.10.18 11:06:46] »

@elviramvio: recunosc spășit chiar a meritat. Acu m-aș reîntoarce acolo. Ups să nu ma audă soția!!! Și partea mea preferată, din această excursie abia începe!

Mulțumesc mult!

Dan&Ema [07.10.18 11:57:54] »

@robert:

In Tara de Foc cu steagul romanesc fluturand a biruinta! Sa ne spui ce sate, rauri, munti ai cartografiat si ce nume romanesti au completat hartile! ????????????????

teona [08.10.18 20:13:23] »

Peripetii, emotii, multa culoare, ce poate sa fie mai fain intr-un oras care este el insusi o un muzeu in aer liber. Cred ca a fost super calatoria cu funicularul!

robert [09.10.18 08:51:50] »

@teona: totul mi-a plăcut in acest oraș! Mersi frumos pentru vizită si comentariu!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Dan&Ema, elviramvio, robert, teona, ungureanica
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Valparaiso:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 2.052521944046 sec
    ecranul dvs: 1 x 1