ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.09.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 08.01.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
SEP-2018
DURATA: 4 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 19 MIN

Sapareva Bania si turism in Masivul Rila

TIPĂREȘTE

Ziceam ca voi continua povestirea vacantei de vara, cand dupa Triglavul Sloven a urmat faina zona a Dolomitilor din Tirolul de Sud Italian, dar daca tot am intarziat atata mai bine va povestesc cate ceva despre ultima noastra excursie pe meleaguri bulgaresti.

Asta ca fiind mai recenta, poate nu uit amanuntele interesante, deja de la vacanta din Dolomiti trecand deja 2 luni.

Ne-am hotarat noi spre finalul lui august, ca ar fi timpu' sa mai dam o raita pe la vecinii nostri bulgari.

Clar la munte, nu la mare! :)

Deja ni se facuse dor de gustoasele mancaruri traditionale bulgaresti, dar si de oleaca de rakie.

Cum o vacanta in Bulgaria nu mai avusesem de fix un an de cand ne oprisem in drum spre Muntii Pindului, in Grecia, la Melnik, dar si la inapoiere in Bansko.

Nu se pune o scurta vacanta in saptamana din preajma Sf. Marii, cand cazati in Constanta, am dat o fuga atat pe la Mahmudia, Dunavatu de Jos, Murighiol, Jurilovca, Sarichoi dar si o jumatate de zi am alocat-o unei vizite fulger prin frumoasa zona cu stancarii de la Shabla si Tyulenovo de pe litoralul bulgaresc.

Asa ca profitand si de o aniversare importanta din viata noastra, am rezervat in prima saptamana din septembrie un sejur de 3 nopti la Sapareva Bania, la poalele Muntilor Rila, dincolo de Sofia.

Ne doream de cativa ani sa vizitam fainele lacuri din zona Rila, in primul rand Cele 7 Lacuri din Rila, dar si altele.

Am rezervat rapid pe booking.com, ajutorul nostru de nadejde in rezervarea vacantelor noastre fie ca sunt in tara, fie ca sunt in afara tarii.

Asa ca intr-o zi de joi dis-de dimineata, pe la 5,30 ne-am urnit din parcarea din fata blocului, din Bucuresti, iar pe la 6,30 eram deja in dreptul ghiseului de plata a taxei de pod, de la Giurgiu.

Doar vreo 3 masini in fata noastra, totul a mers rapid, doar un zambet cand persoana ce incaseaza taxa de 14lei/autoturism ne-a rugat sa-i comunicam nr. de inmatriculare al masinii. Adica nu se poate monta un sistem de citire automata a numarului masinii, ci trebuie tot comuniccat verbal, si introdus „de mana” in calculator. Mda, sunt carcotas!

La verificarea documentelor a durat maxim 10 minute, nu s-a verificat portbagaj, sau altceva, nici documentele scanate, nici daca avem porci cu sau fara pesta africana cu noi.

Dupa verificarea sumara a documentelor am trecut cu masina printr-un filtru sanitar cu masina, adica printr-un sistem de duze automate ce-ti improscau masina cu un lichid albicios cu miros de clor anti-pesta africana, asiatica sau mai stiu eu de ce natie.

Vigneta am achizitionat-o de la o statie de benzina de la iesire din Ruse, 15leva/7 zile, am facut si plinul de benzina, pretul benzinei95 fiind doar cu vreo 0,35 lei mai ieftina decat la noi.

Am ales varianta clasica de drum, Byala, Plevna, Sofia, Dupnita, Sapareva Bania.

Adica vreo 470km in total. Drumul liber, refacut asfaltul pe cateva portiui pana la Byala, apoi intrare pe autostrada de la Yablanitsa, cu un asfalt nu prea stralucit, cu vreo 4-5 portiuni in lucru, la cateva viaducte dar si la vreo 2 tuneluri in lucru, circulatia fiind deviata pe cate un singur sens pe un sens de mers, cu restrictie si de viteza. Ce ne-a placut a fost faptul ca, intorcandu-ne duminica, echipele de muncitori lucrau pe acele santiere. Pe la noi nu lucreaza nici in orele normale de lucru.

Am admirat inca odata noua centura ocolitoare a Sofiei, construita de la zero, cu trei benzi pe sens.

Despre Centura Bucurestiului ce sa mai comentam! :(Nici amarata aia de racordare a autostrazii Bucuresti-Ploiesti nu reusesc sa o termine de atatia ani.

De la Dupnita am virat stanga pe drumul ce leaga Dupnita de Samokov, de unde se poate ajunge la Borovet. Drumul Dupnita-Samoko stiam inca de acum vreo 3-4 ani cand mai trecusem pe acolo ca este rau, plin de gropi in asfalt. De la Dupnita pana la intersectia cu drumul secundar ce merge pana in Sapareva Bania, adica vreo 11km, am constatat ca este reparat destul de bine, chiar daca nu are covor asfaltic nou. Cum virezi la dreapta spre Sapareva Bania deja intri pe un drum foarte bun, cu asfalt ca in palma, cu doua benzi pe sens. Dupa vreo 2km ajungi in micuta statiune bulgareasca de la poalele Rilei.

Noi am ajuns pe la ora 12,30 in fata micutului hotel unde aveam rezervare, am lasat masina in fata hotelului si am plecat in recunoastere pe jos spre centrul localitatii.

Micuta statiune as zice ca se aseamana ca marime cu Azuga noastra, dar care este fata de Azuga, o statiune vie, vara. Azuga vara nu exista, este o fantoma.

Aici atat ziua dar si seara vedeai turisti plimbandu-se.

Reprezentativ pentru Sapareva Banya sunt apele minerale si termale, emblematic pentru localitate fiind gheizerul din parculetul central.

Acesta se pare ca a fost descoperit in urma unor forari in 1957, la 73m adancime si de atunci isi arunca apele sale fierbinti din maruntaiele pamantului.

Cica temperatura apei ar fi de 103 grade Celsius, si ar arunca periodic apa pana la inaltime de 18m.

Poate in trecut, dar in prezent arhitectura acestuia a suferit foarte mult, au reusit efectiv sa in urateasca intr-un hal fara de hal. Peste cele 2 mici platforme colectoare ce aveau o sfera in mijloc prin care tasnea coloana de apa, strajuite de o statuie, au montat o conducta metalica verticala ce la partea superioara are un con/ palnie iar un pic mai jos o palnie mai larga dar nu din tabla plina ci o sita metalica de preluare si atenuare a stropirii in jur a apei fierbinti ce cade de sus.

Dar este atat de urat realizata. Urmarind in cele 4 zile cat am stat pe acolo inaltimea jetului de apa, care a fost constanta, ma duce cu gandul ca si debitul si presiunea acestui gheizer a fost regularizata.

Dedesubtul acelor platforme se observa o usa de acces intr-o camera tehnica situata la demisol in care se vad o multime de conducte.

Apa termala este utilizata si pentru incalzirea unor institutii pubilice din localitate dar si pentru alimentarea piscinelor amenajate in zona.

Chiar la doi pasi de acest gheizer se afla un Aquaclub destul de cochet.

Nu am beneficiat de serviciile sale, neavand timp si pentru ele. :) dar era intens vizitat si exploatat de turisti. Informatii despre el gasiti aici: baseinkotvata.com/home

Se gasesc suficiente bancomate in zona centrala, dar si magazine alimentare la mai tot pasul.

Deci magazine am localizat, bancomate am localizat, prilej cu care am scos si o suma de bani necesara diverselor cumparaturi, nestiind daca la restaurante accepta si plata cu cardul, iar la hotel plata era acceptata doar cash. Asa ca si in cazul in care puteam plati cu cardul pe la restaurante tot aveam nevoi de leva cash pentru plata cazarii.

Am inceput sa identificam si restaurante posibile pe unde sa mancam in cele cateva zile.

Aveam o varianta de backup stiind ca si micutul nostru hotel de familie avea un la fel de micut restaurant unde puteam pune burta la cale.

Am identificat destule mici fast-fooduri, cateva pizzerii, dar si cateva restaurante mai „sanatoase”.

Asa facandu-ne temele principale, ne-a indreptat agale spre hotel sa facem check-in-ul, descoperind astfel si scurtaturile si stradutele care ne scoteau mai repede in zona din centru. Dupa procedura de check-in care a decurs rapid, prilej cu care ne-au fost oferite din partea casei si cateva prajiturele/fursecuri impreuna cu cate o cafea.

Putinele bagaje le-am urcat rapid in camera, un dus reconfortant si... inapoi in centru sa cautam un loc sa mancam. Deja facandu-se ora 16,00.

Dupa o scurta consultare a netului prinvind recenziile restaurantelor din zona, am ales pentru prima masa in Sapareva Banya, Restaurantul Panichishte (Ресторант Паничище).

Este situat chiar vis-a-vis de Aquaclub. Ne-a placut ca avea o terasa, o gradina de vara mai degraba, cu o parte din mese asezate direct pe pamant si iarba printre falnici molizi si pini ce ocupau o parte din spatiu. Era tare placut la umbra acestor copaci foarte mari semn ca au ceva ani in spate.

Restul meselor erau aranjate sub o copertina din lemn, pe partea din spate a terasei.

Noua ne-a placut aceasta atmosfera nepretentioasa.

Imediat a venit si o ospatarita tanara, cunoscatoare de lb. engleza si ne-a adus meniurile, care erau atat in lb. bulgara cat si in engleza. Am inceput sa studiem meniul, care ne-a surpins tare placut. Aveau cateva preparate care ne-au facut cu ochiul. Noi care impletim intotdeauna turismul/drumetiile montane cu... turismul culinar, ne-a venit manusa. =))

Aici am gasit deja traditionalul lor sach, acea tava rotunda din ceramica in care bulgarii pregatesc unele din cele mai gustoase preparate cu carne si legume din belsug.

Deosebit a fost ca am gasit sach cu carne de vita, pe care nu prea l-am gasit prin alte locuri din Bulgaria. Si prin Bulgaria chiar ne-am plimbat in foarte multe locuri, cred ca numai cazari am avut vreo 30 in Bulgaria.

Bineinteles ca am solicitat si o rachie, un Burgas63. Despre sach-ul mancat aici as avea numai cuvinte de lauda, excelent, extrem de gustos, cu o carne atat de frageda si bine pregatita incat nici nu am folosit cutitul pentru a taia carnea. Se desprindea cu furculita fasii din ea.

Foarte gustos. Si cum afara era cald, iar eu sunt iubitor de bere la draft, musai locala sa fie berea, chiar daca nu este cea mai buna calitativ. Dar cand mergem pe undeva cautam intotdeauna sa gustam mancarurile si bauturile locale.

Despre berea la draft, Sumensko, bauta aici as zice ca nu era chiar ceea ce trebuie.

Si nu marca berii era de vina, ci carciuma as zice. Acelasi lucru as zice si despre rachiul Burgas 63.

Bere Sumensko si Burgas 63 am mai baut si cu alte ocazii, dar si la un alt restaurant chir in Sapareva Bania. Alt gust, asa cum le stiam de fapt.

Revenind la restaurantul nostru, deja facandu-se ora 18,00 am observat ca posibili clienti care intrau erau refuzati, iar ospatarii aranjau de zor tacamuri si pahare la mese.

Am crezut ca este organizat un eveniment in acea seara acolo, mai ales ca se nimerise a fi si Ziua Unirii, sarbatoare nationala a bulgarilor.

Dar, nu! A doua seara cand am dorit sa mancam acolo, pe la ora 19,00 ne-au intrebat daca avem rezervare. Ne-a pufnit rasul, zicand ca nu. Atinci am inteles ca in fiecare seara, in sezon, si pe weekend, se rezerva locurile acolo, fiind destul de aglomerat. Fiind si muzica live.

Pai daca este pe asa, atunci am facut si noi rezervare pentru seara urmatoare, pentru ora 20,30.

Ne-a placut totusi atmosfera de aici, si doream sa incercam si alte cateva preparate, printre care „urechi de porc la gratar” dar si un preparat specific Muntilor Rodopi, Patatnic, o placinta bulgareasca cu cartofi, care ne placuse tare mult.

Si am plecat la un alt restaurant a doua seara.

Hai sa va povestesc si despre acest al doilea restaurant: Restaurant 7 Lacuri Rila (Ресторант Седемте Рилски Езера).

Acesta este situat chiar in centrul localitatii, lipit de vechea Bisericuta monument istoric Sf. Nicolae, din sec. al XIII-lea.

Restaurantul se vede dupa arhitectura cladirii ca a fost construit in perioada comunista, acum fiind renovat frumos la interior. Mare, incapator, curat.

Imediat cum ne-am asezat la masa a venit si un tanar ospatar cu meniul. Si acesta vorbea lb. engleza. Ca un facut privirea mea s-a oprit tot pe un preparat din vita: Shashlik, acea frigaruie atat de gustoasa. Si aici am comandat tot aceeasi bere si acelasi rachiu. Gustul net diferit, in favoarea acestui restaurant. Iar preparatul adus la masa extrem de gustos, cu o carne de vita pregatita „regulamentar”, roza si frageda.

Si aici mai erau doar vreo 2-3 mese libere, in rest ori erau ocupate, ori erau rezervate.

Cand ne pregateam noi sa plecam pe la 9 si ceva a inceput sa cante live doua tinere vlastare bulgaresti de sex feminin, dar si un tanar cu figura de preot, cu voce faina.

Nu intelegeam noi nimic din ce spuneau ei acolo dar suna placut la ureche.

Si sa inchei capitolul „mancatorii”, cu „ieseala” de sambata seara de la primul restaurant descris, unde aveam si rezervare.

La ora 8,30 p. m., trecute fix, ne-am prezentat pentru a ne lua masa in primire.

Imediat am primit masa noastra de 2 persoane, foarte bine pozitionata, tot in secotrul cu pamant si iarba, langa un copac, unde-si faceau de lucru, jucandu-se doua piscute adorabile.

Bineinteles am comandat deja doritele urechi de porc pe gratar si o tocana de organe de porc.

Am comandat iarasi acelasi bauturi, bere la halba si rachiu Burgas 63.

Mancarea buna, gustoasa, bautura la fel, parca plouase in ea. :)

O formatie de vreo 4 persoane:3 barbati dintre care unul avea treburi si cu vocea si o solista nu prea tinerica, chiar daca dorea sa para.

Toate acceptabile pana la un punct, incepusera acele melodii populare bulgaresti, placute, lumea deja iesea la dans. Ca o paranteza, lucru observat in foarte multe locuri din Bulgaria.

Se canta muzica populara bulgareasca, iar foarte multi tineri si tinere ies la dans.

Si credeti-ma ca dansurile lor populare nu sunt deloc mai usoare decat ale noastre. Din contra, as zice!

La noi, tinerii considera ca este o rusine a dansa dupa muzica populara. Se injosesc.

De parca ar fi undeva sus!

Dar dupa cateva dansuri populare si alte cateva melodii „de local” muzicantii nostri, care „dupa vorba, dupa port” semnnau tare mult cu manelistii nostri, si-au dat in petec si au inceput sa cante pe la mese, la diferite persoane, numai manele. Contra cost, bineinteles! :))

Dupa vreo 2-3 melodii din astea, vazand ca nu dau semne sa se opreasca, am cerut nota de plata si ne-am mutat la acelasi restaurant in care fusesem cu o seara inainte. Unde am gasit si o masa libera, si un program artistic diferit de celalalt. Si unde am mancat si un desert foarte bun. Dar care nu mai stiu cum se numeste.

Una peste alta, preturi decente, servire destul de rapida, preparate gustoase, destul de curat!

Cam astea au fost experientele noastre culinare principale in Saperava Bania.

Sa trecem la capitolul principal al mini-vacantei noastre de la Saperava Bania, excursia la Cele 7 Lacuri din Rila.

Studiasem noi nu foarte profund, ca in cateva ore poti vizita aceste lacuri, fara prea maire efort.

Deci vineri dimineata, anuntandu-se si o vreme destul de buna, de fapt cea mai buna din toate care le aveam rezervate acolo, am zis sa facem acum aceasta excursie.

Ne-am trezit pe la ora 7,00, ne-am facut destul de repejor rucsacii necesari plimbarii si am plecat pana in centru, adica vreo 200 de coborat pe o straduta in panta usoara, unde ochisem o patiserie de unde sa luam o banitsa (placinta traditionala bulgareasca cu branza) calda si un ayran.

Dupa ce am savurat si cate o cafea pe la 8,30 ne-am pus in miscare. Nu ne grabeam stiind ca drumetia nu este foarte lunga si avem timp.

Asa ca am plecat cu autoturismul in directia Paniciste, pe o sosea asfaltata buna, ce urca in serpentine cand stranse, cand mai largi, cale de vreo 10km.

Paniciste care este de fapt un sat de vacanta compus din cateva hoteluri si pensiuni pe o culme de deal este lasat in stanga si se continua drumul tot asfaltat, vreo 5,5km, pana la Cabana Pionierska unde este si baza telescaunului.

Se ajunge la o bariera, unde platesti o taxa de parcare de 5leva. Am ajuns aici undeva in jurul orei 9,00, dar ne-am minunat cate masini erau deja parcate aici. Cred ca erau deja vreo 50 de masini parcate.

Am parcat si noi si ne-am indreptat spre casa de bilete.Biletul dus-intors este 18leva/adult, dar chair daca au POS, nu se poate plati cu cardul din lipsa semnalului.

Deja la casa erau vreo 20 de persoane inaintea noastra, dar a mers destul de repede. Am luat tichetele de acces si ne-am indreptat spre statia telescaunului.

Acest telescaun de doua locuri este chiar nou, construit in 2009 si te urca de la vreo 1600m altitudine pana la 2100m, in vreo 25minute cale de vreo 2km si ceva.

Deci am plecat din Sapareva Bania de la vreo 850m altitudine, cu masina pana la 1600m altitudine si de aici pana la 2100m cu telescaunul.

Exista si varianta urcarii pe jos prin padure, pe un traseu marcat dar dureaza cam 2,5 ore. Sau varianta inchirierii unei masini de teren care sa te duca pana la statia superioara a telescaunului.

Noi am urcat in telescaun avand pe noi nsite jachete subtiri de vant, dar cand am coborat din telescaun la 2100m deja era un vanticel taios si destul de innorat.

Repejor am cautat prin rucscac si am scos si jachete mai groase punand inclusiv gluga pe cap. :)

De acolo se ajunge imediat la vreo 100m la Cabana Lacuri Rila de unde incepe efectiv traseul lacurilor.

Traseul se poate face in circuit urcand pe o parte si coborand pe alta.

Recomandarea noastra este de a urca pe varianta ce urca un pic in dreapta, urcand o portiune foarte scurta ceva mai sustinut. O panta mai maricica, adica vreo 250m urci o diferenta de nivel de vreo 130m. Deja din acel punct ajungi intr-un gol alpin, pe un platou larg, ceva asemanator cu Platoul de la Babele din Bucegi.

Imediat pe partea stanga, intr-o vale spre Cabana Lacuri Rila se infatiseaza privirii si primul lac din salba de 7 lacuri glaciare: Lacul de Jos - (The Lower Lake/ Dolnoto Ezero)

Imediat apare si al doilea lac privirilor. Este vorba de Lacul Pestele (The Fish Lake/ Ribnoto Ezero) . Pe malul acestui lac se gaseste si Cabana 7 Lacuri Rila, dar care pare destul de parasita dupa aspectul exterior. Tot din acest loc se poate vedea si lacul urmator: Lacul Trifoiul (The Trefoie/ Trilistnika) cu marginile sale neregulate. Drumul continua apoi avand practic priveliste cu cele doua lacuri pe stanga si cu versantul destul de abrupt de peste lacuri.

Noi am parasit un pic marcajul abatandu-ne spre dreapta unde vazusem un stalp indicator la vreo cateva sute de metri distanta pe o mica ridicatura de pamant.

Nu ai cum sa te ratacesti cand este vizibilitate buna, cand ai reperele la indemana. Pe ceata daca nu esti atent poti rata traseu si sa cobori pe o cu totul alta vale decat pe cea dorita. Dar acest lucru se poate intampla oriunde pe munte cand nu ai vizibilitate.

Asa am ajuns deasupra unei vai paralele cu cea pe care am urmat-o pentru cele 2 lacuri, prilej cu care am descoprit un alt lac mic, Lacul Skakavitsa. Acesta nu face parte din cele 7 lacuri. De aici se poate ajunge usor la Cascada Skakavitsa. Noi nu ne-am mai abatut spre cascada pentru ca era destul de tarziu, iar in fata mai aveam de descoperit si alte lacuri.

Asa ca am revenit la traseul nostru chiar in apropeirea celui mai mare lac: Lacul Rinichiul (The Kidney/ Babreka) , care chiar are forma unui rinichi.

Pana aici drumul este chiar usor, se merge aproape pe curba de nivel. Adica dupa ce urci acei vreo 200m cu o diferenta de nivel de vreo 1300m, faci aproape 2km urcand usor doar vreo 110m diferenta de nivel. Ai ocazia sa zaresti si Lacul Gemenii (The Twin Bliznaka) . De fapt zaresti doar o parte din acest lac mare, pentru „geamanul” celalalat este ascuns privirii de versantul pe care urmeaza sa urci.

De la Lacul Rinichiul se schimba un pic treaba. Incepi sa urci ceva mai voiniceste,

pe o poteca larga, ajungand dupa vreo 500m si inca vreo 110m diferenta de nivel la Lacul Ochiul (The Eye/ Okoto) la altitudinea de 2440m. Un lac inconjurat de varfuri semete.

Poteca noastra continua pe langa lac, in urcare cam in acelasi ritm, iar dupa alti vreo 500m ajungi pe o culme de unde se vede si cel de-al 7-lea lac din salba, Lacul Lacrima (The Tear / Salzata) aflat la altitudinea de 2535m.

De pe varful din apropiere, Ezeren Vruch, panorama asupra lacurilor este de vis.

Degeaba ai ajuns pana la Lacul Rinichiul, daca nu ai urcat si ultima portiune ceva mai dificila, dar nu grea, pentru a vedea lacurile de sus. Este superba privelistea.

Majoritatea turistilor se opresc aici, si cand zic majoritatea ma refer la cele cateva zeci de turisti simultan in acel loc.

Se mai poate continua pe langa ultimul lac plimbarea, dar foarte putini turisti mai continuau plimbarea, chiar daca traseul este usor, ca o plimbare pe Platoul Babelor din Bucegi.

Noi ne-am facut repede socoteala si am zis sa mai lungim un pic plimbarea, ca avem timp sa ne intoarcem sa prindem si ultimul telescun la coborare.

Asa ca am luat-o lipa-lipa, usurel sa descoperim ce frumuseti se ascund dupa culmea din fata.

Usurel, intai pe langa lacul Salzata, apoi intr-o urcare lina, dorind sa ajungem in culmea care se zarea la cateva sute de metri in fata.

Cu acest prilej am zarit si primii cai ce pasteau liberi pe pasunile de pe versanti. Aveam sa mai intalnim asemenea grupuri de cai in aceasta plimbare.

Am ajuns rapid in vreo 15 minute in culme, culme care de fapt este un alt platou mai inalt, de unde se zareau alte cateva varfulete. Ne-am uitat la ceas ne-am facut socotelile ca avem suficient timp la dispozitie si am zis sa mai lungim traseul pana pe primele culmi din fata noastra.

Asa ca am parcurs de la ultimul lac cam 1km urcand vreo 80m diferenta de nivel ajungand la o rascruce de poteci turistice.

In dreapta se continua coborand spre Cabana Ivan Vazov si spre Valea Manastirii Rila, in fata se facea un mic varf pe care ne-am hotarat sa ajungem si noi, iar in stanga se arata o poteca ce parea ca inconjoara pe o culme cele 7 lacuri si pe care s-ar putea cobori spre pucntul nostru de plecare de langa telescaun, practic sa faci in circuit cele 7 lacuri. Din pacate indicatoarele si sagetile indicatoare sunt la locul lor, dar panourile sunt sterse, foarte vechi, nu se mai intelege ce scrie pe ele.

Am pornit spre varfuletul nostru cu gandul ca descurcam la intoarcerea la aceasta rascruce daca vom apuca pe varianta in circuit sau ne intoarcem pe acleasi traseu.

De la aceasta rascruce aflata la 2603m, am mai urcat lejer, inca vreo 600m si vreo 70m diferenta de nivel ajungand pe Vf. Damga 2677m.

A meritat din plin aceasta plimbare pana aici. Privelistea ce se deschide de aici este absolut superba.

Practic vezi cumva in directia Vf. Musala (cel mai inalt varf din Masivul Rila, dar si din Peninsula Balcanica, 2925m). La picioarele tale se casca haul, iar peste vale, pe versantul opus, de o frumusete deosebita, iti desfeti privirea cu alte vreo 6 lacuri unele in vale, altele agatate pe versantul muntelui. Minunata privelistea. Traseul poate continua pentru cine doreste spre Vf. Malyovitsa -2729m, dar este ceva de mers. Noi am lasat pe alta data.

Dupa o pauza de admirare si foto ne-am intors pe acelasi drum pana la rascruce si am analizat posibilitatea de a incerca o tura in circuit. Am consultat aplicatia de pe telefon maps. me (o aplicatie foarte buna pentru iubitorii de drumetii, dar nu numai) si am cazut de acord ca daca mergem in dreapta, vom intalni un traseu de legatura ce coboara la cabana de langa telescau, de unde plecasem in plimbarea noastra pe jos.

Traseul este foarte frumos si pe aceasta parte, poate chiar mai frumos decat pe un de urcasem, mergi cam 1km, cu mici urcari, dar si usoare coborari, megri aproape pe o curba de nivel, atingi alte vreo 2 mici varfuri, iar apoi ajungi la o alta intersectie de trasee. Ai ocazia pana aici sa admiri de sus alte doua lacuri frumoase.

Aceasta intersectie nu prea este bine semnalizata, dar daca esti atent observi un cativa de stalpi indicatori „ce coboara” spre primul lac. Descoperi atunci si poteca.

Sunt doua variante de coborare din acel punct, cea pe care am ales-o noi se pare ca este cea mai buna, nefiind foarte abrupta, chiar daca ocoleste un pic. Te scoate la coada primului lac Cherni Iskar, pe care l-am ocolit pe o parte, prilej de a admira alti frumosi cai ce venisera la adapat. Ai cam 1,1km si o diferenta de nivel de coborat de cam 235m.

Apoi urci un pic, iar de acolo ai o portiune ce coboara destul de accentuat, iti pune un pic la incercare articulatiile, tendoanele si ligamentele. Adica ai cam 400m si cobori cam 150m diferenta de nivel.

Poteca ajunge chiar langa Lacul Pestele, jos langa cabana in vreo 500m.

Intersectezi langa acest lac poteca pe care ar fi trebuit sa ne intoarcem daca nu alegeam aceasta varianta. De aici a fost mai simplu in cam 1,6km, trecand si pe langa Lacul de Jos, cu mici urcusuri si coborasuri ajungi la cabana si statia telescaunului.

Cam asta a fost plimbarea noastra, in care am admirat vreo 16 lacuri in total, cam 11km de traseu, ajungand pana la aproape 2700m, plecand de la altittudinea de 2100m a telescaunului, plimbarea durand cam 6 ore.

De acolo am coborat cu telescaunul, apoi ne-am urcat in masina lasata in parcare, parcare care la acea ora deja era aproape goala, semn ca turistii se aleg in marea majoritate varianta mai scurta de plimbare cel mult pana la cele 7 lacuri. Sunt destule „tarabe” si aici de unde poti sa cumperi un suvenir, sau porumb fiert, sau fructe de padure la pahar.

La intoarcere ne-a abatut un pic si pana in „satul” Paniciste pentru a vedea potentialul turistic al acestuia. De fapt este un sat de vacanta in mijlocul padurii, pe o culme, unde este sa-i zicem o poiana larga, un mic gol alpin si unde au fost construite mai multe hoteluri.

O alta zi am dedicat-o unei plimbari pana in Borovets. Mai fusesem de vreo 2 ori cazati acolo, dar am zis ca vremea nu este prielnica unei drumetii, fiind deja nor, vant, frig.

Pana la Manastirea Rila am zis ca nu mergem pentru ca fiind sambata, va fi foarte aglomerat.

Asa ca am ales Borovets. Acesta fiind la vreo 36km de Sapareva Bania. Stiam ca drumul in trecut, cand mai fusesem pe acolo era foarte rupt, dar vazand ca portiunea de drum dintre Dupnita si Sapareva Bania este reparat, ne-am gandit ca s-a reparat si restul. Gresit! Drum foarte prost pana la Samokov, adica vreo 27km.

In Borovets ne-a intampinat o vreme rece, inchisa. Parcarile pe la ora 10,30, cand am ajuns noi erau pline langa telegondola, semn ca turistii deja erau si in aceste conditii la o plimbare pe munte.

Noi am renuntat la drumetie, oricum fusesem in anii trecuti pe Vf. Musala, ne-am plimbat un pic prin statiunea pustie as zice, am ales o terasa unde am mancat cate ceva, ... si am plecat inapoi spre Sapareva Bania.

Dar tot am facut un ocol sa vedem si potentialul turistic al unei alte localitati de langa Borovets. Este vorba de Govedartsi, o localitate aflata pe drumul de acces spre zona Hotelului si a Cabana Malyovitsa, de fapr o mica grupare de cateva unitati turistice, punct de plecare in drumetie spre Vf. Malyovitsa.

Din Govedartsi ne-am intors, dar ne-am oprit pe marginea drumului pentru a cumpara... cartofi. :)

Zona Samokov este renumita in Bulgaria pentru cultivarea cartofului. Se pare ca zona Samokov este cel mai mare producator de cartofi din Bulgaria.

Se vedeau de o parte si alta a drumului parcele mari cu cartofi, saci plini insirati pe camp, in urma tractorului ce scotea cartofii si a oamneilor ce-i strangeau in saci.

Am cumparat si noi atat cartofi albi cat si cartofi rosii. Pretul lor este intre 0,8-1 leva/kg.

Dar cartofii sunt foarte gustosi, merita.

In zona Sapareva Bania se mai poate vizita si o cascada aflata foarte aproape, langa in localitate vecina Ovcearti.

Se poate organiza si o excursie la Manastirea Rila, fiind vreo 60km pana acolo.

Concluzia noastra este ca se merita o mini-vacanta in Sapareva Bania. Ai ce face aici cateva zile!

Vacante faine!


[fb]
---
Trimis de Testosu' in 28.09.18 17:22:44
Validat / Publicat: 28.09.18 20:10:21

VIZUALIZĂRI: 1486 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Testosu'); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 54000 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[28.09.18 20:08:38]
»

Mutat în rubrica "Descoperă Sapareva Bania, RILA" (nou-creată pe sait)

mishu
[28.09.18 20:12:58]
»

Start vot! Felicitări, votat cu mare drag, minunat.

crismis
[29.09.18 10:21:48]
»

Excepțională excursia la "7 lacuri", mulțumim că ai scris despre ea! Un adevărat minighid, ce ne va fi cu siguranță util atunci când vom aborda acest traseu!

Floria CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
[29.09.18 10:41:06]
»

Am citit cu mare plăcere şi mi-am amintit de aventura noastră de la "7 Lacuri". Am ajuns la Separeva Bania într-o zi frumoasă de toamnă târzie, în urmă cu doi ani. Veneam, împreună cu un mic grup de prieteni, de la Kopriviştiţa şi urma să ne cazăm pentru o noapte în apropierea mânăstirii Rila. Am urcat cu maşina până la baza telescaunului. O parte din grup a urcat cu telescaunul, mie îmi este teamă de telescaun şi am optat pentru varianta închirierii unei maşini de teren. Proprietarul maşinii, un bulgar la vreo 4o de ani, făcea drumul ăsta de multe ori pe zi dar eu am fost sigură că nu mai coborâm pe picioarele noastre din maşină. O parte din drum era îngheţată, maşina se înclina gata să se răstoarne... am spus toate rugăciunile pe care le ştiu în gând şi am promis că nu voi repeta niciodată asemenea experienţă! Cu certitudine, telescaunul este mult mai sigur. Prietenii noştri ne-au filmat din telescaun şi s-au amuzat copios pe seama aventurii noastre. E drept, eu sunt fricoasă, soţul meu şi prietenul nostru bulgar machedon au fost încântaţi... la fel şi cele trei prietene care ne-au însoţit.

Am fost acolo la sfârşit de octombrie, ziua este foarte scurtă aşa că am avut timp doar pentru o ciorbă fierbinte la cabană. De fapt, mie nu mi-a trebuit nici măcar un ceai... am admirat peisajul şi mi-am făcut curaj pentru coborâre.

Vacanţe frumoase vă doresc!

webmaster
[29.09.18 11:03:18]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Testosu'AUTOR REVIEW
[29.09.18 17:41:46]
»

@mishu: Multumeeesc!!!

Zoazore
[29.09.18 18:19:18]
»

@Testosu: La multi ani pentru frumoasa voastra aniversare!

Dupa cele 7 scari ale lui @Dan&Ema, iata si 7 lacuri ale lui@Testosu' &Kia.

Frumos articol! Dar firesc, avand in vedete autorul!

Testosu'AUTOR REVIEW
[29.09.18 18:52:03]
»

@crismis: Cu mare drag am scris!

Chiar daca printre picaturi, cand am avu timp, de uitasem la un moment ce scrisesem in prima parte a articolului. ????

Pentru orice lamurire suplimentara pentru eventualul traseu la lacuri, poti intreba fara nicio retinere, fie aici, fie pe facebook.

Spor la excursii!

Testosu'AUTOR REVIEW
[29.09.18 18:59:28]
»

@Floria: Intr-adevar traseul cu masina de teren este destul de abrupt, asa cum l-am vazut din telescaun.

Telescaunul este sigur, este relativ nou, de prin 2009, pilonii nu sunt inalti, adica nu se casca haul sub scaun.

Iar Koprivstita, amintita in ecou, edte un alt loc drag noua, fiind de vreo doua ori pe acolo.

Toate cele bune si vacante faine!

Testosu'AUTOR REVIEW
[29.09.18 20:16:57]
»

@Zoazore: Multumim tare mult pentru urari!

Dar multumesc si pentru aprecierile referitoare la povestioara mea!

Salutari si gandurile noastre bune!

elviramvio
[30.09.18 17:59:29]
»

@Testosu:

La mulţi ani frumoşi!

Grozav loc de sărbătorit, merită din plin efortul. Dar te rog, nu mai aminti de mâncăruri bulgăreşti, cuvintele astea la mine au puternic impact... salivar

Testosu'AUTOR REVIEW
[30.09.18 18:21:32]
»

@elviramvio: Multumim mult pentru urari!!!

Iar cand vine vorba de mancaruri bulgaresti efectul asupra noastra este identic. Salivam si trezim monstrul din noi ce ne indeamna la o excursie prin vecini!

Practic cadoul reciproc al celor 10 ani de convietuire impreuna a fost o drumetie tare faina in Rila, glazurata cu un turism culinar de exceptie (adica pe gustul nostru, nu neaparat cu sofisticaturi).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvio
[30.09.18 19:04:45]
»

@Testosu :

Sa fie cu noroc şi multiplu de 10!! Despre mâncăruri bulgăreşti, fii bun te rog, punem punct aici

Testosu'AUTOR REVIEW
[30.09.18 19:57:36]
»

@elviramvio: ????????

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, elviramvio, Floria, mishu, Testosu', Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sapareva Bania:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.074635028839111 sec
    ecranul dvs: 1 x 1