Tur Insula Sao Miguel partea de est și nord - ziua întâi

TIPĂREȘTE

A patra și ultima insulă vizita în excursia din această vară din Arhipeleagul Azore, a fost Ilha Sao Miguel, vezi impresii.

Insula Sfântul Mihail, i se mai spune și “Insula Verde” sau “Irlanda Portugheză” datorită câmpiilor de un verde irlandez, o spun alții, eu nu am ajuns în Irlanda…, este cea mai mare insulă din Arhipeleag, aproape 64 kilometri lungime și 16 kilometri lățime, și cea mai populată, 138.000 de locuitori, o insulă care are ce arată, lacuri extraordinar de frumoase, plaje cu nisip fin, munți înalti, cascade pitorești, câmpii verzi, toate înconjurate de oceanul de un albastru senzațional...

Specific insulei sunt romeiros - grupuri organizate de pelerini care în timpul Postului Mare, merg pe jos prin insulă și se roagă în toate bisericile, tradiție care a început în secolul 19.

Capitala insulei, Ponta Delgada, are o mulțime de locuri istorice și monumente, străzile păstrează aerul coloniilor vechi portugheze dar în același timp se simte puternic și influența modernă... Are un port modern, restaurante, magazine, baruri, night - cluburi și cafenele cu vedere la ocean.

În Insula Sao Miguel, vezi impresii, am avut trei zile pline, cu programul făcut de acasă: prima zi tur insulă partea de est și nord, despre care voi scrie în acest review, a doua zi tur insulă partea de vest și nord, a treia zi vizitat Ponta Delgada, alte impresii, alte povești...

Pentru a vizita insula am închiriat o mașină, prin pensiunea unde am stat, fără garanție. În prima dimineață cei de la “Auto Ramalhense”, au venit la cazare cu două mașini, una pentru noi, Opel Corsa, alta pentru un cuplu de americani. Formalitățile au decurs repede, am achitat 68 euro și au spus că vin peste două zile, dimineața la ora 9, ca să preia mașina. A fost excelentă această ofertă, nu am fost obligați să ducem noi mașina.

Aveam de vizitat multe obiective, așa că... La drum!!! . Primul obiectiv din program era Vila Franca do Campo, mai precis Miradouro da Nossa Senhora da Paz. Am mers pe EN-1A circa 22 kilometri, apoi, la un sens giratoriu am părăsit autostrada mergând spre Vila Franca do Campo. Am mers prin centrul orășelului de numai 12.000 de locuitori, gătit de sărbătoare în cinstea lui Sao Joao, ocrotitorul orașului, festivități ce durează 15 zile, până pe 24 iunie. Mi-au plăcut străzile cu frumoase case cu un etaj așezate una lângă alta, vopsite în alb, cu ancadramente la ferestre și uși de culoare neagră, am pozat câte ceva, Convento de Sao Francisco, Jardim da Avenida da Liberdade, mica dar frumoasa Igreja de Sao Pedro, de la care ne-a preluat și escortat o mașină a poliției…

Soțul a oprit în intersecție să mă aștepte, eu coborâsem să pozez. A trecut o mașină de poliție care i-a făcut semn să plece. El i-a întrebat cum se ajunge la mirador, echipajul i-a propus să îl conducă acolo. Eu pozam undeva pe stradă… Patrula a înțeles și m-a așteptat să-mi fac pozele și am plecat împreună. Ne-a dus până la un indicator, de unde am urcat continuu pe M 528, trecând pe sub autostradă, spre Miradouro da Nossa Senhora da Paz și Ermida de Nossa Senhora da Paz, un schit a cărui legendă m-a impresionat mult.

Într-o zi mai mulți păstori intrați într-o grotă să se adăpostească de ploaie au găsit o statuie a Maicii Domnului pe care au dus-o la biserica parohială. A doua zi statuia nu mai era în biserică; se întorsese în grotă. Au dus-o înapoi, ea a revenit, și câteva zile a fost sau s-a mutat de colo colo. Atunci s-a hotărât să se ridice, mai jos de grotă, la adăpost de vânturile puternice, un Schit. A început munca, dar a doua zi dimineața totul era demolat și mutat acolo unde s-a găsit statuia. Credincioșii și-au dat seama că acela este locul pentru Ermida, care a fost ridicată în secolul 16, reconstruită în 1764, loc în care dăinuie și azi.

Deosebit acest ansamblu, nu trebuie ratat, hortensiile erau înflorite, am urcat scările până la schit, am pozat orășelul, portul și Ilhéu de Vila Franca, un vulcan submarin situat la aproximativ un kilometru de coastă, ce are pereții craterului acoperiți cu vegetație endemică vegetală, și în interior un lac natural aproape circular, legat de mare printr-un canal îngust, un loc foarte căutat în timpul verii….

Atenție: pentru a ajunge la mirador se merge doar prin Vila Franca do Campo, nu este ieșire din autostradă, deși atât “Waze” cât și “Google Maps” ne spuneau să virăm undeva unde nu era ieșire... Aceasta a fost pentru noi singura dată când am greșit drumul în Azore… a trebuit să ne întoarcem de vreo două ori pe autostradă, noroc că erau doar 2,5 kilometri între sensurile giratorii între care ne plimbam…

Și iar la drum, spre Vale das Furnas, un crater vulcanic care “doarme” din 1630, data ultimei erupții. Valea Furnas face parte din masivul vulcanului Furnas, unul dintre cei trei vulcani centrali activi de pe insula Sao Miguel. Este gazda unei mari geodiversități, cum ar fi o calderă vulcanică cu un lac, câmpuri fumarole și diverse izvoare termale pe care le-am și văzut în această ordine.

Primul obiectiv la care am oprit în Vale das Furnas a fost Lagoa das Furnas, unul din principlele lacuri de crater de pe Insula Sao Miguel.

Am revenit pe același drum în Vila Franca do Campo, am ajuns pe autostradă care se termină după 2,5 kilometri și devine drum național cu o singură cale pe sens, același EN1-1A. Am mers circa 16 kilometri, urcând ușor pe un drum foarte bun și am ajuns într-o parcare cu multe indicatoare, pe mine mă interesa cel spre Jardim da Lagoa das Furnas, o grădină cu mult verde, copaci maiestuoși, umbroși, …

Am traversat șoseaua și pe indicatoare am mers spre lac trecând pe lângă un parc frumos amenajat cu bănci și statui din lemn. Am pozat de aproape Capela de Nossa Senhora das Vitorias, capelă funerară în stil neo-gotic, unică în arhipeleag, construită la sfârșitul sec. al XIX-lea de către José do Canto, un renumit azorean cu un gust deosebit pentru literatură și botanică, care este înmormântat acolo. Se află în partea de sud-vest a lacului, poză iconică pentru lac, am pozat-o și eu, apoi am mai pozat-o și din alte locuri. Mai departe se ajunge la Casa dos Barcos, o pensiune bine apreciată atât pe booking cât și pe plan local, și apoi la Mata Jardim - José do Canto, considerată o grădină romantică în ghidurile azoreene, cu intrare 3 euro de persoană.

Cu părere de rău, nu aveam timp pentru vizită, am revenit la mașină și am plecat circa 3 kilometri pe lângă lac la Fumarolas da Lagoa das Furnas, este indicator pe partea stângă pe care scrie Caldeira, se află în partea de nord a lacului, se plătește 3 euro de mașină pentru a intra în rezervație. Mi-a plăcut zona, am simțit căldura și mirosul de sulf, am văzut locul unde se pregăteau, în căldura emanată de crater, cazanele cu mâncare, numită Cozido das Furnas, ale diferitelor restaurante… Am pozat și balcoanele de la Miradouro do Pico do Ferro, la care voi merge mai târziu…

De aici ne-am deplasat la fascinantul sat Furnas construit în interiorul craterului cu același nume, am coborât spre el, circa 2,5 kilometri, foarte aglomerat, are bazine cu apă termală foarte căutate de turiști, cafenele, mici restaurante. Vulcanismul este prezent în viața micului sat, care este una dintre cele mai active locații termice de pe Pământ, rezultatul unui număr mare de izvoare vulcanice, în jur de 30, foarte importante pentru proprietățile lor minerale și medicinale, folosite încă din secolul 17.

Am parcat, găsind loc foarte greu, aproape de Parque Terra Nostra care nu trebuie ratat, pe site-ul parqueterranostra.com/en-us/home se găsesc multe informații.

Este una dintre cele mai frumoase grădini din Europa, are o piscină alimentată de izvoare termale cu apă feruginoasă și peste 2.000 de copaci diferiți. În jurul anului 1775, Thomas Hickling, un comerciant bogat din Boston, devenit mai apoi Consul onorific al Americii în Sao Miguel, a construit acolo o casă de vară simplă, din lemn, numită Yankee Hall și a plantat un stejar, aflat acum la intrarea în parc.

Am achitat 8 euro de persoană, am primit și un pliant explicativ cu traseul de vizitare și am intrat în parcul care este deschis de la 10:00 – 18:00. În circa 1,5 ore, cam puțin pentru mine, am vizitat grotele, m-am plimbat pe lângă apă, am admirat peștii și insulițele cu nuferi, rățuștele, arborii cycas vechi de milioane de ani ce seamănă cu palmierul, aleea cu ginkgo, hortensiile, pădurea de bambuși, observatorul, colecția de sculpturi zoomorfe acoperite de vegetație, podețe, …, o frumusețe!!!

Cu părere de rău a trebuit să plecăm, dar ne-am oprit la frumoasa Igreja De Nossa Senhora da Alegria care, cu ale ei două înalte turnuri, veghează asupra pitorescului sat.

Am mers apoi pe EN2-1A urcând până la Miradouro do Pico do Ferro, de neratat, circa 6 kilometri. Din șosea se face o bifurcație la stânga, este și un indicator. Din parcare se merge pe jos până la balcoanele special amenajate de unde este o priveliște superbă asupra împrejurimilor, Lagoa das Furnas și Fumarolas da Lagoa das Furnas. Am făcut cu obiectivul aparatului poze și la Satul Furnas dar și la Capela de Nossa Senhora das Vitorias de pe marginea lacului…

Iar la drum, pe același EN2-1A, circa 10 kilometri cu o mică porțiune la final pe EN1-1A pentru a merge la cunoscuta Fabrică de Ceai.

Fabrica de Cha Gorreana, cea mai veche fabrică de ceai din Europa, din anul 1883, se vizitează gratuit între orele 8 – 19. La intrare în partea stângă este o mică sală de proiecție unde se prezintă procesul de fabricație a ceaiului, foarte detaliat. Apoi se vizitează fabrica și magazinul de prezentare unde se pot degusta, gratuit, diversele tipuri de ceai, negru și verde. Diferitele varietăți de ceai depind de maturitatea frunzelor folosite și de procesul de fabricație. Am vizitat și plantația, este ecologică, era prima de acest fel pentru mine. Printre rândurile de tufe de ceai era o turmă de căprițe ce alegeau cu delicatețe plantele cățărătoare dăunătoare, practic curățau plantația…

Următorul popas a fost la 7 kilometri pe EN1-1A la Miradouro de Santa Iria pentru priveliști deosebite asupra părții de nord a insulei dar și asupra plantației de ceai.

Încă 6 kilometri până la Ribeira Grande, un frumos oraș în care trebuie să stai mai mult timp. Am parcat lângă Igreja de Nossa Senhora da Estrela, numită și Igreja Matriz Ribeira Grande, construită în 1517, deosebită, se urcă pe scări, am vizitat-o în interior. Are trei nave, un altar principal cu un retablu frumos sculptat, capele deosebite și un frumos cor. Părintele Gaspar Fructuoso, un istoric important din secolul al șaisprezecelea, care era vicar, este înmormântat în această biserică, are și o frumoasă statuie în exterior. Apoi am mers pe jos coborând puțin spre piața orașului cu arbori seculari împrejmuită de mici restaurante, cafenele și care oferă o priveliște frumoasă asupra Pacos do Concelho, o clădire unică datând din sec. XVII, cu un turn înalt de 27 metri și arcade pe sub care se intră în curtea interioară. Nu am intrat în Primărie ci am coborât prin parcul cu alei și pe lângă apă pentru a vedea Ponte Dos 8 Arcos, cunoscut pod peste Râul Ribeira, poza iconică...

Nu am vizitat deși merita Igreja do Divino Espirito Santo, aflată în apropiere, timpul vechea poveste….

Următorul obiectiv aflat la circa 6 kilometri pe EN5-2A, drum în urcare, a fost Caldeira Velha, deschisă vara până la ora 21, cost 3 euro și 1,5 euro pentru senior doar pentru vizitare, altfel pentru baie costul este 8 euro de persoană. Am parcat, am trecut de casa de bilete și am început să coborâm ușor spre bazinele cu apă termală, parcul este deosebit, totul verde, las pozele să vorbească, ..., erau și indicatoare… De la Centro de Interpretacao Ambiental da Caldeira Velha ce are și un mic muzeu, am început să urcăm pentru a ajunge la ultima piscină, cea mai frumoasă cu o cascadă mică cu apă caldă.

Se însera și ne grăbeam să prindem și ultimul obiectiv pe lumină, am urcat continuu tot pe EN5-2A circa 5 kilometri, pe drum în serpentine ample ajungând mai întâi la Miradouro sobre a Lagoa do Fogo, se construia în apropiere un mirador mai larg cu parcare pentru mașini, apoi am mers încă 1,5 kilometri până la Miradouro do Pico da Barrosa. Amândouă oferă frumoase priveliști asupra Lagoa do Fogo, rezervație naturală, lacul din Insula Pico situat la cea mai mare altitudine, lac crater ce ajunge la o adâncime maximă de 30 de metri, poză iconică… Venea seara, veneau și niște nori, dar iar am avut noroc, le-am văzut și pozat în toată frumusețea lor…

De aici am mai urcat puțin și am început coborârea pe cealaltă parte a insulei, spre Ponta Delgada, circa 20 de kilometri.

Turul nostru a fost de 130 kilometri, am plecat dimineața în jurul orei 9:00 și am ajuns aproape de ora 20:00, fiind vară am ajuns la cazarea noastră pe înserat. Ne-am făcut programul cum am dorit, am vizitat destul de bine tot ce ne-am propus, a fost un tur destul de intens cu multe și unice obiective, mi s-a părut atunci că timpul se dilatase, totul a fost minunat…

---

VIZUALIZĂRI: 1875 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI