Restaurant ”Cascada”, din Slănic Moldova

TIPĂREȘTE

Motto: ”Toți oamenii plâng când taie ceapa! Eu încerc să nu mă implic emoțional! ”

Duminica de-a fost, cea din 16 septembrie, am hotărât să mergem să ne plimbăm, undeva, pe-aproape.

Pe-aproape însemnând altundeva decât în Vrancea așa c-am decis că Slănic-Moldova corespunde pe deplin dorinței noastre: suficient de aproape ca să nu petrecem mult timp în mașină, dar, nici lângă casă, să fim deja plictisiți. Să fie ieftin (deh, resimțim Delta Dunării și Bulgaria, banii de vacanță s-or dusără!) dar să aibă clasă și, mai ales, să fie frumos.

Mare parte din A. F. A. ați fost la Slănic Moldova, așa că nici prin cap nu-mi trece să vă povestesc despre stațiune, stați liniștiți, nu vă alarmați, nu sunați la 112, nu sunt fugit din instituțiile alea medicale unde te cazează cu mâinile legate la spate!

Vă spun, doar că, vremea fiind frumoasă, pe la ora 9,30 ne-am cocoțat în mașină și-am pus cap-compas spre Slănic.

Mergând spre Slănic ne-am gândit că, dacă tot treceam prin fața casei ei, s-o luăm și pe soacră-mea cu noi. Fraților, să mă vedeți inginer dacă mint, eu n-am nimic antagonic cu mama mamei fiicei mele, așa c-am acceptat. Pauza de rigoare, convins să meargă cu noi, continuat drumul spre Slănic Moldova.

Față de ultima oară când ați fost aici au intervenit niște mici schimbări, cum ar fi surparea drumului de acces dinspre Comănești. Știți ce spun, nu: ieșeai din Tg. Ocna, ajungeai la intersecția spre Comănești, la dreapta și Slănic Moldova, la stânga. Ei, acuma nu se mai poate face la stânga, pen'că, astă primăvară, un pod de erea acoloșa, s-a surpat. Așa că, în prezent, ca s-ajungi la Slănic Moldova, în mijlocul orașului Tg. Ocna faci la stânga. Nu-i vorbă, nu te poți rătăci, municipalitatea nu vrea să aibă creștere artificială de locuitori, au montat indicatoare care să te scoată din oraș taman pe drumul spre Slănic.

În rest, drumul spre Slănic decurge lin, fără alte emoții. Peisajul se schimbă ușor-ușor, trecând spre toamna atotprezentă, ce vreți, e vremea ei?!

Chiar când am ajuns în Slănic Moldova, vremea frumoasă s-a dus, a început să plouă! :(

Bine, nu era caz de I. S. U. dar picurii cădeau destul de convingători. Soarele s-a cam dat pe după dealuri, norii au venit, buluc, peste stațiune.

Suntem pozitivi, de felul nostru, așa că ne-am luat niște pulovere de le pune Adriana în mașină ori de câte ori plecăm de-acasă, că, dah, nu se știe. De regulă n-avem nevoie de ele, neam, dar, uite c-acuma, când i-a venit apa la moară, Adriana s-a autofelicitat pentru prevederea de care-a dat dovadă.

Acuma, na, ca tot turistul ajuns la locul cioată, dacă -am văzut că nu e prea bine de plimbare, am hotărât să mâncăm, să facem și noi ceva, nu?

Încă de-acasă eram chitit să mergem la ”Restaurant La Cascadă”, și, deoarece eu conduceam și aveam deplina stăpânire a volanului, așa am și făcut.

Restaurant ”La Cascadă”

Se ajunge ușor la el, mergi drept înainte pe șoseaua principală și, treci de Izvoare, de Păstrăvărie și, când ajungi la Cascada Slănicului, pe partea dreaptă dai peste locația în sine.

Clădirea, în sine, cadrează cu peisajul, este făcută din piatră și lemn . Nu are nimic ostentativ și, dacă n-ar avea firma postată lângă clădire, poate c-ai trece mai departe.

Este construit chiar deasupra apei Slănicului, în dreptul unde acesta are câteva diferențe de nivel, denumite, pompos, ”cascade”.

Am parcat lângă restaurant, în stradă, efectiv, pentru că nu prea găsești parcare amenajată acolo, ceea ce este, cumva, neplăcut.

După ce-am parcat, am năvălit în interior.

Ce-avem noi aicea?

Așa cum știam, restaurantul este mobilat stil rustic. Bine, dacă mă întrebați pe mine, este un pic prea încărcat, pe pereți sunt: scoarțe țărănești, farfurii sau străchini, piei de animale, sculpturi. Toate într-o devălmășie care nu pune în valoare, în totalitate, stilul.

Lucru bun, restaurantul era curat, în interior mirosea a ceea ce trebuie, nici a mâncare, nici a alte arome.

Faptul că ora aproape 13 ne-a ajutat de-am găsit loc la mese, am ales un separeu, primul pe dreapta, unde erau mese de 4 locuri, în rest, în sala restaurantului fiind mese de 8 persoane.

Mai întâi ne-am uitat la ăia de mai erau la masă, înaintea noastră, să văd dacă-s vii sau împăiați, că, deh, cine știe ce gust avea mâncarea.

E ca-n bancul cu ăia doi de se certau.

Unul dintre ei, ofuscat, se ridică spre al doilea și-l amenință:

-Băi, ia vezi cum vorbești, ai grijă, eu am făcut misiuni în Afghanistan, am omorât oameni!

Al doilea:

-Du-te dracu', tu, în armată, ai fost bucătar, ce oameni ai omorât tu?!

- Dar ce, știi tu cum gătesc eu???!!!

Din clipă în care ne-am așezat la masă ne-au fost aduse meniurile și ni s-a recomandat ca, atunci când suntem gata să comandăm, să apăsăm clopoțelul.

Meniul era destul de bogat, dar, noi aveam tema făcută de-acasă, așa că ne-am hotărât repede. Am apăsat pe instalație și, la câteva secunde, la masa noastră s-a prezentat o domnișoară drăguță, numai ochi și urechi la ceea ce voiam noi. Mi-a plăcut că am fost băgați în seamă.

Am comandat și primit trei ciorbe de burtă, la care am cerut și smântână, ardei iute și mujdei. De smântână s-a dovedit că n-aveam nevoie, ciorbele erau drese, din bucătărie, cu atâta smântână cât trebuia. Mujdeiul, nah, după gust, fiecare cât a crezut că-i place.

La felul al doilea am cerut un platou țărănesc, pentru două persoane iar eu, trei mici și un cârnaț.

Țeaaapăăă, porțiile erau imense! Platoul țărănesc avea pe el atâtea chestii de puteau mânca, lejer, trei persoane! Și prezentarea este artistică, e de show!

Micii mei nu erau deosebiți dar porția de cârnaț bunăăă-rău! Așa c-am dat, oarecum, raita prin platoul fetelor și am pigulit de-acolo, vreo doi-trei cartofi prăjiți, o fleică de porc și vro doi cârnați. Și lor tot le-a mai rămas. Ba, după ce-au mâncat, tot a rămas așa de mult că fata de ne-a servit s-a oferit să ne pună la pachet ceea ce era pe platou. Așa că ne-am ales și c-o casoletă, plină cu mâncare, pe care ne-a adus-o într-o frumoasă pungă de hârtie, tipărită cu semnele restaurantului.

Despre bere pot să vă spun c-a mea a fost bere degeaba, 0% alcool, dar fetele au avut parte de câte-o halbă de Tuborg, aburită, când a dus-o la masă. Zău că trebuie s-o las pe Adriana să conducă, de-aia are permis, nu?

Prețul de l-am plătit pentru tot desfrâul ăsta culinar, undeva, la 155 de lei, 170 pentru că chiar am fost serviți frumos.

Cât am stat noi la masă, tot salonul se ocupase, bașca terasa. Nu știu voi, dar eu, când stau la masă și-i văd pe alții că n-au loc să stea, mă simt mult mai bine :) Da, așa-s eu, rău, când eram mic rupeam aripile muștelor!

Să recunosc că am stat acolo cam o oră și jumătate și chiar ne-am simțit bine.

Despre grupul sanitar, la noi, la băieți, era, în general, curat., deși, nu dădea pe-afară, cam de nota 7,5, acceptabil, nu faci hepatită! La fete nu știu cum era, eu am găsit liber la ”Bărbați ”! :))

Am ieșit din restaurant, ne-am plimbat prin micul bazar din fața acestuia, pentru că, între timp, soarele a ieșit din nou pe cer și vremea se făcuse de pierdut timpul.

Bazar cu produse comune, toate cu iile chinezești și vase ceramice romane, nimic mai acătării. Bine, nici cei ce vindeau n-aveau mari speranțe de îmbogățire.

Am coborât apoi în Slănic și ne-am plimbat prin parc, care este frumos amenajat. Deși duminică, se schimbase calendarul floral care indica, corect, data.

Per total, a fost o ieșire plăcută, care ne-a încărcat bateriile, cel puțin mie suficient de mult ca să vă povestesc și vouă, fără teama de a-mi lua vreun ”Huuoooăăă! ”

Acuma, gata, plec și vă las. Haidi, pa!

Web, te rog eu frumos, în amintirea verii de-a fost: https://www.youtube.com/watch?v=sy_c_1rXkYk

---

VIZUALIZĂRI: 6692 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI