ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.08.2018
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Iaşi
ÎNSCRIS: 05.05.18
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2018
DURATA: 7 zile
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Kutaisi sau cum sa te intorci in timp cu 20 de ani

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Nu stiu altii cum sunt dar eu am ajuns din intamplare in Georgia si mi-a placut enorm. Nu voi posta impresii sau istoria locului pentru ca asta trebuie sa faca fiecare pentru el. Va voi povesti ce si cum trebuie sa faceti ca sa vedeti Georgia asa cum am vazut-o eu, daca vreti.

Am plecat cu Wizzair si am avut niste asteptari care mi-au fost depasite cu mult. Exista bancomat in aeroportul Kutaisi si puteti scoate lari georgieni de acolo. In general se poate plati cu cardul aproape peste tot.

Georgia e, din multe puncte de vedere, Romania de acum 20 de ani. Din cateva puncte de vedere este insa inaintea noastra. Oamenii sunt veseli, saritori si foarte corecti. O chelnerita a corectat nota in minus, imediat dupa ce am platit, si ne-a adus restul iar taximetristii nu au incercat nici o clipa sa ne fraiereasca, etc.

Limba rusa e mult mai utila decat engleza dar datul din maini ajuta :).

Noi am folosit Kutaisi ca baza pentru a vedea Georgia cu masina. Nu am inchiriat o masina si am folosit serviciile unui taximetrist local. In esenta ne-a costat 8 milioane/4 persoane sa ne duca unde am vrut 5 zile si sa stea dupa noi. Preturile sunt foarte convenabile.

Cand am ajuns la Garden Hotel mi-a cazut fata, arata ca un motel pe marginea drumului intr-un sat linga Kutaisi. Insa in spatele fatadei deloc impresonante e o pensiune de 3 margarete, curata si cu o gradina superba in care gasesti o piscina si o casuta intr-un stejar imens. Patronul si personalul sunt extraordinari. Nu exista problema pentru care ei sa nu aiba o solutie. Micul dejun e relativ scump (15 lari/persoana) dar nu poti manca nici jumatate. Poti sa ceri mai putin si vei plati mai putin. Patronul mi-a spus de vreo 3 ori ca a construit pensiunea cu mainile lui si ca e foarte mandru de ea si mi-a spus de vreo 10 ori ca vinul, pe care ni-l dadea gratis cu burta, e facut de el si parea si mai mandru de asta. Soferul care ne-a dus peste tot, ne-a dus si la el acasa ca sa ne dea din vinul lui. Vinul e o chestiune foarte serioasa pentru georgieni si au si de ce, au vinuri grozave.

In prima zi am vizitat Kutaisi. Am fost catedrala Bagrati (unde am asistat la un mic concert de muzica polifonica georgiana- 4 domni in costume nationale faceau cat un cor intreg), la muzeul national de istorie (mic dar tot ce aveau expus acolo era incarcat de istorie si frumusete) si la muzeul gloriei militare. Ultimul e foarte mic, intrarea e gratuita, sunt exponate din al doilea razboi mondial si directorul muzeului este un tip extraordinar, un mare patriot. Ce m-a impresionat a fost ca Georgia a pierdut in al doilea razboi mondial aproape o sesime din populatia tarii, aproape exclusiv barbati inrolati in armata sovietica.

O mentiune speciala o acord restaurantelor El Paso si Fleur, situate in apropierea fantanii Colchis/Colchida in piata centrala a orasului Kutaisi, unde mananci extraordinar si la niste preturi modice pentru noi. O masa pentru 4 persoane costa circa 75 de lei, bacsisul inclus in nota si cateva beri pe linga. Noi nu am inteles in primele 3 zile de ce chiuiau chelnerii cand plateam noi... noi lasam bacsis la bacsis :) in cei 75 de lei:)). Am continuat sa o facem si dupa ce am aflat ca e inclus in nota, reactia lor facea toti banii!

Mare atentie la portiile de placinta georgiana (cu branza, carne, etc), in general sunt pentru 2 persoane, in viziunea noastra. Daca ati apucat sa comandati una de persoana o veti manca :)

O alta mentiune speciala e piata din Kutaisi, unde gainile sunt gaini, branza branza si, in general totul e ceea ce ar trebui sa fie, in materie de mancare. Merita vizitata pentru atmosfera.

In ziua a doua am vizitat Prometheus Cave si canionul Martvili. Pestera este superba, mergi pe jos si cu barca pe un rau subteran. Nu au nici o monografie despre pestera. In canion ne-am plimbat cu barca si am mers pe jos sa vedem cascadele canionului. E frumos de tot!

In ziua a treia am plecat la Vardzia, un oras urias sapat in stanca, la cca. 4 ore cu masina de Kutaisi. Sunt aproape 700 de camere sapate in munte si servea drept adapost in timpul navalirilor turcesti. E din secolul XI si este superb. Trebuie spus insa ca e preferabil sa plecati dimineata devreme (pe la 6) pentru ca e foarte cald si e extrem de obositor sa-l vezi, urci si cobori scari la nesfarsit, insa merita fiecare pas. In pretul biletului o masina te duce cat mai aproape de intrare, fiecare pas economisit e important, credeti-ma! Pe mine ma dor si acum niste muschisori pe care nu am stiut ca-i am, pina la Vardzia. La intoarcere am vizitat castelul din Rabat, un castel cu puternice influente orientale si deosebit de frumos, fost centru comercial important.

In ziua a patra am fost la Uplistsikhe, un alt oras in stanca linga Gori, orasul natal al lui Stalin. Orasul in stanca de aici este din secolul III era noastra si a fost si fortificat cu ziduri. E mult mai mic decat Vardzia dar mult mai vechi. Vizitati-l dimineata pe racoare si pe acesta chiar daca e mult mai putin solicitant decat Vardzia. Muzeul lui Stalin nu merita vazut. E doar o colectie de fotografii si cadouri de 2 lei de la diversi iar biletul este 15 lari/ persoana. Nu platiti, mergeti in curte, unde puteti vedea gratis casa natala si vagonul de tren cu care calatorea Stalin. Astea sunt singurele care merita. Cu banii de bilet puteti lua masa la un restaurant din apropiere. Fortareata din Gori arata bine dar nu am intrat, ne-am multumit sa o privim din exterior.

In ziua a cincea am vizitat manastirile Gelati si Motsameta, una mai frumoasa decat alta. Pur si simplu am luat un taxi de linga fantana Colchida si ne-am dus. A costat 40 lari/ 4 persoane tur retur si a stat dupa noi sa vizitam, a oprit in locuri de unde se vedea foarte bine peisajul,etc.

In ziua a sasea am fost la Batumi, oras port si statiune la Marea Neagra. Orasul e superb, un amestec de istorie si modern foarte echilibrat: fortareata, delfinariu, manastire, gradina botanica, samd. E mult peste Mamaia, de exemplu, poate fi comparat cu Nisa, pastrand proportiile. Din pacate plaja e doar piatra si marea e foarte adanca in 3 m de la mal. Piscina hotelului nu e optionala, e obligatorie. E incredibil cum stateau georgienii relaxati pe pietroaiele alea si se tavaleau ca pisoii, in timp ce noi ne strambam ca Popeye marinarul.

S-a mai vorbit despre condusul masinii in Georgia. Ce vreau sa spun eu e ca georgianul e foarte curajos, atat ca pieton cat si ca sofer. Pietonii se arunca in fata masinilor iar acestea fac cumva si ii ocolesc. Trecerile de pietoni le dau dreptul acestora sa fie ocoliti, nu sa opreasca masina :). Soferii intra in depasire fara nici o vizibilitate stiind ca cel din partea opusa le va face loc cumva. Culoarea rosie a semaforului este respectata.Se aud claxoane tot timpul dar 99% sunt scurte, fara tafna, doar de atentionare ca sa usureze orientarea in haosul organizat din trafic.

Am vazut o masina cu 4 tineri, trasa pe drepta de politie. Cei 4 stateau relaxati si politistul mesterea la motorul masinii lor :).

Check-in-ul online nu e suficient pentru ca aeroportul din Kutaisi nu are cititor de coduri si va trebui sa faceti si check-in local. Asta e explicatia si nu ca ar fi ei nazurosi :).

Peisajele sunt superbe! In ceea ce priveste vegetatia nu am vazut baobab si arbore de cafea, in rest am vazut palmierul linga prun si aloe vera si rodie linga maces! Practic creste orice in Georgia, fara mare bataie de cap.

Ca sa fiu scurt: vreau sa fiu georgian!


[fb]
---
Trimis de aschimodius in 26.08.18 11:43:32
Validat / Publicat: 26.08.18 14:30:54
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în CAUCAZ

VIZUALIZĂRI: 2598 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (aschimodius); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Batumi
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster26 [26.08.18 11:50:53] »

@aschimodius: Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 79&ridAnt=89044

===

Cand am ajuns la Garden Hotel mi-a cazut fata

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

aschimodius [26.08.18 13:17:55] »

Am adaugat si pozele. As vrea sa adaug un filmulet cu barbatii care cantau in catedrala Bagrati. Mie mi se pare exceptional. Cum procedez?

Multumesc anticipat.

webmasterX [26.08.18 14:27:59] »

@aschimodius: Se pot ataşa videoclipuri / filmări din sejur, în două variante:

  • 1 - dacă ai un cont personal de youtube: încarcă videoclipul acolo (setează-l să fie disponibil public) și ne scrii apoi link-ul aici
  • 2 - dacă nu ai un cont personal youtube: ne poți trimite fişierul (prin intermediul unui site de transfer); mai departe ne ocupăm noi = îl vom încărca pe canalul oficial AFA-Youtube, apoi îl vom atașa aici.
  • Dacă alegi varianta 2, vei primi indicații prin PM.
    (anunţă-ne că ai vrea să ataşezi un videoclip prin varianta 2: PM to web26)

    webmaster26 [26.08.18 15:31:27] »

    @aschimodius: Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost procesată și atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    aschimodius [26.08.18 16:10:37] »

    @webmaster26: Multumesc! Sper sa va placa!

    webmaster [26.08.18 18:04:37] »

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    aschimodius [26.08.18 18:34:11] »

    @webmaster: Multumesc pentru selectie. Am gresit la datele sejurului pentru ca cei 600 de euro includ si transportul cu avionul Bucuresti Kutaisi si retur. Ce am platit suplimentar a fost transportul cu avionul Iasi Bucuresti si retur (cca. 2 mil. RON).

    webmasterX [26.08.18 18:42:52] »

    @aschimodius: am mdoficiat, la preț sejur, în

    600 euro/4 persoane - cu AVIONUL (toate taxele incluse)

    aschimodius [31.08.18 09:12:12] »

    @webmasterX: Si eu trebuie sa dau o erata . Transportul a fost 800 RON/ 2 persoane nu la 4.

    1 lari= 1.5 RON.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    aschimodius
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Kutaisi și împrejurimile:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.037380933761597 sec
    ecranul dvs: 1 x 1