ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.08.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploieşti
ÎNSCRIS: 06.08.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2018
DURATA: 7 zile
prieteni
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 6 MIN

    Loggia dei Lanzi, Florența

    TIPĂREȘTE URM de aici

    Unul din obiectivele care m-a încântă în mod deosebit, de fiecare dată în Florența, a fost Piața Signoriei. Nu există picior de turist care, să nu-și fi lăsat amprenta tălpii în impunătoarea și solemna piață. Frumoasă și foarte aglomerată, nu departe de râul Arno, piața este mărginită pe trei laturi de clădiri medievale, iar pe latura sa nordică de Palatul grandios al Signoriei, cunoscut sub numele de Palazzo Vecchio. Acesta este un edificiu cu aspect de fortăreață, cu o fațadă ce delimitează trei etaje prin ferestrele sale ogivale și un turn amplasat asimetric, la baza căruia se află un ceas. Turnul înalt de 94 m este vizibil de la mare distanță. Aici nu te poți rătăci! Dar multe se pot vorbi despre acest palat!

    Piața însăși, este un ”muzeu în aer liber” și prin elementele sale amintește de istoria bogată a orașului Florența.

    Eu călătoresc pe cont propriu, nu pricep mare lucru nici în franceză, nici în engleză, dar de fiecare dată încerc să-mi fac temele înaintea plecării. Mă așez în fața unui obiectiv, admir, fotografiez și citesc. Nu pe telefon ”deștept”, că nu am, ci pe ghidul orașului și cu harta în mână. Harta este ”Biblia turistului”. Astfel încerc să împletesc informațiile culese cu fotografiile făcute la fața locului. Și bineînțeles, impresiile personale.

    Să revenim la Piața Signoriei și la ce prezintă ea vizitatorilor. Cea mai cunoscuta statuie din piață este David, opera lui Michelangelo. Original se află la Galeria Academiei. David a fost creat în 1504 special pentru orașul Florența și până în 1873 a stat în piață, în bătaia vântului și a ploii, când a fost înlocuit cu o replică.

    Amintesc în treacăt, Statuia ecvestră a marelui Duce Cosimo I de Medici, cel care a readus familia la putere în anul 1537, apoi Fântâna lui Neptun, ce simbolizează puterea navala a Florentei, cu un impunător Hercule, înconjurat de nimfe. Activitatea navală era desfășurată prin portul Livorno.

    La intrarea în palat tronează statuia unui leu, opera lui Donatello, copie fidelă a originalului aflat la Muzeul Național Bargello.

    Loggia dei Lanzi

    Vreau să mă axez pe această loggie aflată lângă Palat, loggie ce datează din sec al XIV-lea construită pentru a oferi protecție conducătorilor orașului în timpul serbărilor și a adunărilor publice. Atunci, i se spunea simplu, Loggia. Ea este de fapt o prelungire a unui corp al Muzeului Uffizi, oferind o largă perspectivă asupra pieții.

    Autorii acestei lucrări în stil gotic târziu, sunt arhitecții care au ridicat și Catedrala Sanra Maria del Fiore.

    Ulterior și-a luat numele de la gărzile personale ale lui Cosimo I de Medici, lăncieri elvețieni, cunoscuți sub numele de Lanzi care au folosit-o drept cameră de gardă, timp de 9 ani, cât el a locuit aici.

    De la sfârșitul sec. al XVIII-lea, loggia a fost utilizată ca un muzeu în aer liber.

    Forma sa este dreptunghiulară și constituită din trei mari arcade susținute de stâlpi. Două laturi fac corp comun, una cu Galeriile Uffizi și o alta cu o clădire învecinată, iar alte două laturi ale loggiei sunt prevăzute cu despărțitoare, ce lasă loc privirilor noastre. Pe latura mare, ce dă spre Piazza Signoriei, se află scările de intrare, străjuite de doi lei din marmoră. Cel din dreapta, este un original din sec II d. Ch. iar cel din stânga, mai tânăr, din sec al XVI-lea. Ambii sunt din marmoră și provin di Vila Medici din Roma.

    La orice oră din zi, forfota nu încetează. Nu pot face nicio fotografie, fără un cap străin, în cadru. Mă foiesc, mă întorc, urc, cobor, nimic! Merg mai departe.

    Sub arcada stângă privirilor noastre și în prim plan, se află lucrarea lui Benvenito Cellini intitulată Perseu. Pentru a fi mai vizibil, l-am fotografiat din mai multe unghiuiri. Aceasta are o poveste interesantă!

    Tradiția de a expune statui în Loggia dei Lanzi a început din 1494 când florentinii, mânați de alte familii rivale, i-au alungat pe membrii familiei de Medici, familie ce stăpâna orașul de mai bine de 150 de ani. În pornirea lor împotriva Medicilor, orășenii au scos statuia lui Donatello, Judith si Holofernes din palatul familiei, amplasând-o în Loggie, în ochii mulțimii. Alegerea a fost cu tâlc, pentru că statuia înfățișează o femeie evreică care, animată de dragostea de țară, nu ezită a-și folosi seducția spre a-l decapita pe Holofernes, generalul regelui babilonian, Nabucodonosor, tiran ce asediase Bethulia, orașul Judithei. Gestul răzmeriței, simboliza sfârșitul dominației Familiei Medici.

    După un timp, Casa de Medici și-a recăpătat puterea și ducele Cosimo I a îndepărtat lucrarea lui Donatello (acum, originalul se află în Palazzo Vecchio și o copie a sa, în fața palatului, în piață), l-a angajat pe Bevenuto Cellini să creeze o sculptură care să-l reprezintă pe eroul mitic Perseu după ce acesta a decapitat Meduza. Și... de ce tocmai Meduza?

    În mitologie, Meduza era una din cele trei surori gorgone, ființe amenințătoare și distructive, cea cu șerpi în loc de păr, care pietrifica pe oricine o privea în ochi. Aceasta a fost ucisă de Perseu, privind-o print-o oglindă primită în dar de la zeița Athena, căruia Perseu, în semn de mulțumire, i-a înmânat capul Meduzei. Zeița l-a montat pe scutul său, semn al invincibilității sale. Vedem deseori prin marile muzee reprezentări ale zeiței Athena, care are atât pe scut, cât și pe platoșă, însemnul capului Meduzei.

    După ce lucrarea comandată a fost terminată în 1554, statuia a fost amplasata în Loggia dei Lanzi ca un avertisment pentru potențialii inamici ai ducelui. Astăzi, statuia de bronz a lui Perseu este principalul punct de atracție în piață, originalul aflându-se la Muzeul Național Bargello.

    Altă capodoperă amplasată în dreapta scărilor de intrare în Loggie și tot în prim plan, este Răpirea Sabinelor, un grup statuar din marmură, creat de sculptorul Gianbologna. A fost montat în 1583. Sabinele erau femei din Poporul Sabinilor, atrași de Romulus, întemeietorul Romei, la o mare sărbătoare pentru a fi răpite ca apoi, să populeze orașul nou întemeiat, dar lipsit de femei.

    În planul al doilea, în dreapta privitorului, altă statuie tot de Gianbolognia și lucrată tot în marmoră, este cea care îl înfățișează pe Hercule în luptă cu centaurul Nessus. A fost creată în 1599 dar adusă în Loggia dei Lanzi abia în 1841. Nessus, unul dintre centaurii din mitologie a fost ucis de Hercule în momentul când încerca să-i răpească soția. Pentru a se răzbuna, înainte de a muri, Nessus i-a dăruit femeii o cămașă otrăvită cu sângele său, care avea să-i pricinuiască moartea lui Hercule.

    Povești, legende, mitologie=copilărie+turism.

    Alte doua sculpturi se află tot în planul al doilea și anume, o statuie de Pio Fedi intitulată Răpirea Polixenei, lucrată în marmoră la 1865 și Menelau susținând corpul lui Patroclu, o copie romană după un original grec din anul 230 î. Ch. Aceasta din urmă provine din Vila Medici din Florența, amplasată mai întâi pe Ponte Vechio, apoi în Loggie din 1741.

    Alte sase sculpturi – cunoscute sub numele de Sabine – se afla în partea din spate a Loggiei. Statuile romane din marmura sunt din sec al II-lea d. Ch. și înfățișează figuri de femei. Statuile provin din Vila Medici din Roma și au fost amplasate aici în 1789.

    Pentru cine vizitează Florența, Loggia dei Lanzi nu este de lepădat!

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de mihaelavoicu in 25.08.18 09:52:06
    Validat / Publicat: 25.08.18 13:16:18
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: De patru ori la Florența

    VIZUALIZĂRI: 4119 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P04 Loggia dei Lanzi. Leul din sec al II-lea d. Ch.
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    [900 PMA] [450 PMA]
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31700 PMA (din 33 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    7 ecouri scrise, până acum

    webmaster87 [25.08.18 13:15:51] »

    Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Florența şi împrejurimile, FIRENZE (FLORENŢA)" (deja existentă pe sait)

    [Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

    ilinca59* [25.08.18 18:29:47] »

    Am citit cu sete ce ati scris! Si pozele sunt formidabile! . Va multumesc!

    mihaelavoicu [25.08.18 18:33:22] »

    @ilinca59: Mă bucur Ilinca!

    doinafil [27.08.18 13:46:03] »

    @mihaelavoicu: Este superba aceasta Loggie! Îmi doresc de mult sa ajung și în Floreta, cu atât mai mult după ce am citit toate rewiew - unde tale!

    mihaelavoicu [27.08.18 16:04:28] »

    @doinafil: Mulțumesc, Doina! Încă mai am multe de spus despre Florența. Așa că vei mai aștepta!

    Peste două zile este sărbătoarea Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul și voi posta pe Prieteni rev-ul din ianuarie de Bobotează, intitulat Botezătorul în monocromatica lui del Sartro. Tot din Florența.

    Cu bine!

    DOINITA [30.08.18 17:04:02] »

    Frumos, frumos scris, frumos trait momentul! Am fost in Florenta in urma cu multi ani, dar acum, dupa ce am citit cele scrise de tine, imi doresc sa ajung din nou.

    Felicitari!

    mihaelavoicu [30.08.18 18:50:26] »

    @DOINITA: Mulțumesc Doinița! Ți-a venit dorul de Florența! E normal. Este un oraș precum o carte bună.

    Numai bine!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    doinafil, DOINITA, ilinca59*, mihaelavoicu
    Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Florența şi împrejurimile:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06669807434082 sec
    ecranul dvs: 1 x 1